Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a la data de 11.09.2023, sub număr de dosar x/2023, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Colegiul Medicilor din Romania şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei nr. 31/24.02.2023.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 2147 din data de 16 aprilie 2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că acţiunea este formulată în contradictoriu cu autorităţi ale administraţiei publice centrale, CMR, astfel că, în speţă, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de contencios administrativ a curţii de apel în primă instanţă, şi nu tribunalului, în conformitate cu dispoziţiile art. 96 pct. 1 din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2001.
2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 1132 din data de 25 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
În considerentele acestei sentinţe, s-a reţinut că, având în vedere caracterul de normă specială al prevederilor art. 459 din Legea nr. 95/2006, nu sunt incidente în speţă normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.
II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:
Conflictul negativ de competenţă s-a născut în raport cu cererea reclamanţilor de anulare a Deciziei nr. 31/24.02.2023, prin care s-a dispus respingerea contestaţiei formulate de reclamantă şi menţinerea deciziei nr. 889/2019 a Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti.
Potrivit art. 450 din Legea nr. 95/2006: "(1) Medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor profesiei medicale, a Codului de deontologie medicală şi a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Colegiului Medicilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale CMR, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale CMR.
(2) Răspunderea disciplinară a membrilor CMR, potrivit prezentei legi, nu exclude răspunderea penală, contravenţională sau civilă, conform prevederilor legale."
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 459 din Legea nr. 95/2006: "Împotriva deciziei de sancţionare a Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat poate formula o acţiune în anulare la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază îşi desfăşoară activitatea."
Secţiunea a VI-a din Legea nr. 95/2006 reglementează unitar şi exhaustiv procedura răspunderii disciplinare a medicului, epuizând toate ipotezele, atât cu privire la condiţiile în care poate fi stabilită această răspundere, cât şi în ceea ce priveşte soluţiile care se pot da într-o procedură de cercetare a faptelor săvârşite de medic în legătură cu profesia sa.
Înalta Curte constată că, deşi textul art. 459 din Legea nr. 95/2006 se referă la medicul sancţionat, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a acţiunii în anulare a actului administrativ emis de către aceeaşi autoritate pârâtă, acesta se impune a fi aplicat în toate situaţiile, indiferent de calitatea persoanei care sesizează instanţa, atâta timp cât legea specială cuprinde o normă specială de competenţă în acest sens, neputându-se reţine stabilirea unei competenţe materiale diferite pentru soluţionarea acţiunii în anularea aceluiaşi act, în funcţie de persoana care a sesizat instanţa.
Aşadar, aceeaşi raţiune a legii – aceea de a reglementa toate ipotezele de soluţionare a plângerii împotriva medicului - va face aplicabilă aceeaşi dispoziţie a legii, pe baza argumentului de analogie care permite, în situaţia de faţă, completarea unei lacune a legii, fără a-i afecta unitatea.
Ca urmare, Înalta Curte, analizând dispoziţiile art. 459 din Legea nr. 95/2006, constată că ele pot fi şi trebuie interpretare extensiv, întrucât în înţelesul lor literal nu acoperă şi ipoteza în care persoana a cărei plângere a cauzat cercetarea disciplinară a medicului formulează acţiune în anulare împotriva deciziei de respingere a cercetării disciplinare.
Un alt argument în favoarea acestei soluţii reiese din intenţia legiuitorului care, în articolul 456 alin. (4) din acelaşi act normativ, a înţeles să creeze un regim unic al contestaţiei la decizia comisiei de disciplină, prevăzând, de principiu, că: "În termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat, persoana care a făcut sesizarea, Ministerul Sănătăţii, preşedintele colegiului teritorial sau preşedintele CMR poate contesta decizia pronunţată de comisia de disciplină a colegiului teritorial".
Deci, acelaşi regim unic se impune şi cu privire la celelalte etape ale procedurii de soluţionare a acţiunii în anulare, oricare ar fi titularul ei.
Ca urmare, identitatea de raţiune a legii impune identitatea de tratament procedural faţă de titularii acţiunii în cadrul aceleiaşi legi, cu atât mai mult cu cât, prin dispoziţiile art. 459 legiuitorul însuşi a înţeles ca, la stabilirea instanţei competente, să nu dea relevanţă calităţii de "autoritate centrală" a emitentului deciziei care se atacă.
Prin urmare, în considerarea caracterului de normă specială a prevederilor art. 459 din Legea nr. 95/2006, derogatorie de la dispoziţiile generale ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este tribunalul în raza căruia îşi desfăşoară activitatea medicul împotriva căruia este îndreptată acţiunea disciplinară, respectiv Tribunalul Bucureşti.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzeu privind pe reclamanţii A. şi B. şi pe pârâţii Colegiul Medicilor din România şi C. în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. şi pe pârâţii Colegiul Medicilor din România şi C. în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.