Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat: anularea H.G. nr. 236/2023 pentru aprobarea metodologiei de derulare a procedurii de evaluare de mediu pentru amenajamentele silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226/20. III.2023; anularea Răspunsului nr. x/04.05.2023 formulat de Secretariatul General al Guvernului la plângerea prealabilă formulată de reclamantă.
În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a formulat cerere de suspendare a efectelor H.G. nr. 236/2023 pentru aprobarea metodologiei de derulare a procedurii de evaluare de mediu pentru amenajamentele silvice, apreciind că sunt întrunite cerinţele-premisă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 202 din 20 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2023, s-a respins cererea de suspendare a H.G. nr. 236/2023, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenientul accesoriu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 202 din 20 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond în mod eronat a transpus noţiunile teoretice reţinute în considerente la situaţia factuală din cauza, aplicând greşit art. 15 alin. (1) si art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, prima instanţă a respins cererea de suspendare a efectelor H.G. nr. 236/2023 motivând că o parte din motive nu sunt intrinseci H.G. nr. 236/2023, ci vizează neconstitutionalitatea O.U.G. nr. 177/2022.
Mai întâi, instanţa de fond a omis faptul ca motivele de neconstitutionalitate ale O.U.G. nr. 177/2022 se suprapun peste cele de nelegalitate ale H.G. nr. 236/2023, reprezentând totodată motive ce tin strict de H.G. nr. 236/2023, trebuind sa fie avute in vedere ca atare.
In plus, chiar presupunând (deşi nu este cazul) ca reclamanta ar fi invocat nelegalitatea H.G. nr. 236/2023 exclusiv prin raportare la motivele de neconstitutionalitate ale O.U.G. nr. 177/2022 (care oricum se răsfrâng si asupra H.G., din moment ce H.G. se grefează pe O.U.G.) acest fapt nu echivalează cu o respingere de plano a cererii de suspendare, fara o minimă analiză, din partea instanţei de fond, a respectivelor motive.
Fără a se înţelege că susţine ca instanţa de contencios administrativ se putea substitui Curţii Constituţionale, recurenta a arătat ca prima instanţă trebuia sa "pipăie" motivele de neconstituţionalite din moment ce finalmente acestea se reflecta asupra legalităţii H.G.. A conchide contrariul, ar însemna a decide că, o dată ce fondul are în vedere şi este în legătură cu motivele de neconstituţionalitate ale O.U.G., care înca nu au fost analizate de Curtea Constituţională, suspendarea H.G. care se grefează pe O.U.G.-ul a cărui neconstitutionalitate se invocă, este exclusă de plano, ceea ce nu poate fi primit.
In realitate, deşi nu se retine în hotărârea recurată, instanţa de fond a făcut o analiza sumara a motivelor de neconstitutionalitate, în încheierea din 22.11.2023 prin care a dispus sesizarea Curţii Constituţionale, exprimandu-si poziţia în sensul ca excepţia de neconstitutionalitate nu este întemeiată, fiind respectate cerinţele de accesibilitate, precizie si previzibilitate, precum si principiul neretroactivităţii.
Deci, practic instanţa s-a antepronuntat asupra fondului din moment ce motivele de neconstitutionalitate ale O.U.G. nr. 177/2022, au fost invocate si prin raportare la H.G. nr. 236/2023, fiind finalmente vorba despre aceleaşi dispoziţii legale, care se regăsesc atât în O.U.G., cat si în H.G.
Legat de nemotivarea actului, recurenta a susţinut că instanţa de fond nici măcar nu a analizat corect acest motiv în condiţiile în care recurenta a invocat faptul că Nota de fundamentare a H.G. nr. 236/2023 nu respecta cerinţele art. 30 şi art. 31 din Legea nr. 24/2000, iar instanţa de fond a motivat prin raportare la altceva şi anume prin raportare la preambulul H.G. nr. 236/2023 în care "au fost detaliate prevederile legale ce au condus la adoptarea actului".
Art. 30 din Legea nr. 24/2000 stabileşte ca H.G. trebuie însotit de Nota de fundamentare, cu trimitere la art. 31 din Legea nr. 24/2000.
Din moment ce instanţa de fond nu a analizat aceste chestiuni, înseamnă ca în mod greşit s-a pronunţat în sensul ca motivul legat de nemotivare "nu este fondat" şi, implicit, nici nu se poate susţine că a procedat la o "pipaire" a acestui motiv, pe fondul său.
Preambulul H.G. nr. 236/2023 nu justifica necesitatea, oportunitatea şi funcţionalitatea, ci doar enumera o serie de prevederi în baza căruia se pretinde ca s-a emis. S-a făcut astfel confuzie între competenta de legiferare, ce aparent rezultă din seria de prevederi enumerate în Preambul şi justificarea necesităţii, oportunităţii şi funcţionalităţii H.G. nr. 236/2023 (adică motivare).
Legat de faptul ca H.G. nr. 236/2023 retroactivează, a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a retinut ca "nu identifica norme care sa retroactiveze" (cu precizarea ca încălcarea principiului neretroactivităţii a fost invocată şi ca motiv distinct, intrinsec de nelegalitate a H.G. nr. 236/2023).
Noua procedură reglementată de H.G. nr. 236/2023 obliga inclusiv la refacerea acelor amenajamente deja aprobate prin Ordin de Ministru, care in virtutea Codului Silvic sunt în vigoare pentru 10 ani, care anterior aprobării prin Ordin au parcurs procedurile de mediu in conformitate cu legislaţia în vigoare la data adoptării lor.
Art. 22 din H.G. nr. 236/2023 este aproape identic cu pct. III din O.U.G. nr. 177/2022, cuprinzând în mod evident norme cu caracter retroactiv (acesta este şi motivul pentru care pertinent reclamanta face trimitere şi la neconstitutionalitatea pct. III din O.U.G. nr. 177/2022).
În opinia recurentei, rezultă indicii de nelegalitate şi din hotărârile judecătoreşti pronunţate deja în privinţa celor 3 Ordine cu nr. 1945/2021, 1946/2021 si 1947/2021 abrogate şi preluate ca atare de H.G. nr. 236/2023.
Instanţa constată că situaţia premisa este existenţa unor amenajamente silvice, aprobate prin ordin de ministru, care se suprapuneau peste siturile Natura 2000 la data aprobării, astfel că trebuiau respectate prevederile O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Corect susţine pârâtul că art. 27 alin. (3) Cod silvic prevede posibilitatea de modificare a amenajamentelor silvice, tot prin ordin de ministru, dar aşa cum reiese din art. 20 alin. (6) Cod silvic modificarea trebuie să fie determinată de schimbări factuale, care au intervenit pe durata de derulare a amenajamentului silvic şi care nu mai permit realizarea activităţilor silvice.
Instanţa are în vedere că prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 constituie consacrarea legislativă a principiului revocabilităţii acteIor administrative, conţinând norme de procedură ce institute calea prin intermediul căreia pot fi supuse controlului de legalitate, la cererea autorităţii emitente, actele administrative care nu mai pot fi revocate, întrucât au intrat în circuitul civil si au produs efecte juridice.
Potrivit acestui text legal, actele administrative care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice nu mai pot fi revocate de autorităţile emitente, constatarea nulităţii sau anularea acestora putând, fi dispusă numai de instanţa judecătorească competentă prin introducerea unei acţiuni în termen de un an de la data emiterii actului.
Aşa fiind, introducerea în norme a unui nou caz de modificare a amenajamentului silvic, care impune modificarea amenajamentelor deja aprobate prin Ordin de Ministru, pentru o situaţie existentă la data aprobarii, încalcă principiul revocabilităţii actelor administrative.
Pe de altă parte, din motivarea instanţei se observă ca aceasta a respins cererea de suspendare pe motiv că celelalte motive de nelegalitate presupun o antamare a fondului, existând un refuz la o "pipaire" a lor. Instanţa de fond a refuzat sa acorde o minimă atenţie acestor motive, deşi finalmente nu este nevoie de probe suplimentare, ci la fel ca în cazul nemotivarii si retroactivităţii (motive asupra cărora s-a pronunţat), de o aplecare sumară asupra conţinutului reglementarilor în discuţie.
În condiţiile în care instanţele anterioare au analizat si au anulat parţial Ordinul 1945/2021 si în întregime Ordinul 1947/2021 pe motive care au fost invocate şi în dosarul de faţă (nu motive legate de forţa juridica a Ordinului, comparativ cu forţa juridica a H.G.) si în condiţiile în care H.G. nr. 236/2023 preia axact conţinutul Ordinelor anulate, exista "îndoiala puternică" asupra legalităţii.
In opoziţie cu reţinerile instanţei de fond, inclusiv hotărârile judecătoreşti prin care s-au suspendat efectele celor 3 Ordine, atât în temeiul art. 14, cat si în temeiul art. 15, nu doar în fond, dar si în recurs de instanţa supremă, care a menţinut hotărârile instanţelor inferioare, sunt de natură să probeze o "îndoială puternică" asupra legalităţii H.G. nr. 236/2023 în condiţiile în care suspendarea s-a dispus si pentru alte motive, nu doar pe motive legate de forţa juridică, temeiul si competenta de legiferare a Ordinelor, comparativ cu H.G.
În concluzie, recurenta a apreciat că a invocat suficiente aspecte care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat (H.G. nr. 236/2023), fiind sintetizate astfel:
- atitudinea şi conduita legiuitorului român – faţă de care a arătat că a emis Ordinele nr. 1945/2021,1946/2021 si 1947/2021 în privinţa cărora a susţinut în faţa instanţelor de contencios perfecta lor legalitate, dar pe care le-a abrogat ulterior, după ce s-a obţinut suspendarea efectelor lor, înainte de soluţionarea definitivă a fondului, cu preluarea lor automantă, fără nicio nuanţare, într-un act normativ cu forţa juridică superioară, tocmai pentru a forţa aparenţa de legalitate si pentru a îngreuna posibilitatea de contestare persoanelor vătămate;
- hotărârile judecătoreşti prin care s-a anulat în parte Ordinul 1945/2021 şi în întregime Ordinul 1947/2021 pentru motive precum cele expuse in dosarul de fata;
- hotărârile judecătoreşti prin care în unanimitate s-au suspendat efectele celor 3 Ordine de către instanţele de contencios;
- inclusiv "pipăirea" fondului prin simpla lecturare a reglementărilor contestate, din care rezultă încălcarea regulilor şi principiilor ce ar trebui să caracterizeze legalitatea unui act normativ (enumerate în cererea de chemare în judecată) şi faptul că prin art. 22 alin. (3) din H.G. nr. 236/2023 s-a intituit un termen de conformare - 9 luni de la intrarea în vigoare a H.G., ce deja s-a împlinit, ocoalele silvice fiind pasibile de sancţiuni.
- în discuţie în prezentul dosar este cu deosebire situaţia acelor amenajamente care deja sunt aprobate, fie că aprobarea s-a făcut acum 9 ani si se apropie de expirarea termenului lor de valabilitate, fie că aprobarea lor s-a făcut acum 1 an, chiar inainte de intrarea in vigoare a H.G. nr. 236/2023.
Prin urmare, dacă efectele H.G. nr. 236/2023 nu sunt suspendate, ocoalele silvice de regim suporta consecinţe pecuniare: fie sunt sancţionaţi contravenţional conform H.G. nr. 236/2023, fie se conformează şi avansează toate costurile şi cheltuielile aferente refacerii unui amenajament, care nu sunt nesemnificative.
Astfel, intervenţia instanţei de judecată se impune, doar aşa putându-se asigura respectarea principiului proportionalităţii. Doar astfel, destinatarii H.G. nr. 236/2023 pot fi puşi la adăpost si feriţi de un prejudiciu care ulterior, chiar daca H.G. nr. 236/2023 ar fi anulata, nu ar mai putea fi recuperat.
În fine, recurenta a susţinut că instanţa de fond în mod eronat nu a analizat astfel si cerinţa pagubei iminente, care deopotrivă este respectată în cauză, făcând trimitere la argumentele expuse deja la fond prin cererea de chemare în judecată, precum si motivarea instanţelor care au suspendat efectele celor 3 Ordine, hotărâri în care s-a reţinut într-o maniera explicită si detaliată în ce constă prejudiciul concret, de ordin material al ocoalelor de regim, membre ale recurentei.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
În esenţă, a susţinut că prima instanţă nu a respins de plano cererea de suspendare, ci a analizat cu celeritate motivele de suspendare invocate, respingându-le pe fiecare în parte după o analiză temeinică. Teza privind faptul că instanţa de fond nu a analizat care au fost raţiunile ce au dus la adoptarea actului contestat este falsă şi urmăreste să inducă în eroare instanţa de recurs, din considerentele sentintei rezultând că judecătorul fondului a analizat conţinutul H.G. 236/15.03.2023 şi Nota de fundamentare a acesteia. Astfel, instanţa a analizat toate criticile privitoare la nemotivarea actului administrativ contestat.
De asemenea, în opinia sa, este nefondată şi critica în sensul că hotărârea de guvern în discuţie ar cuprinde dispoziţii care retroactivează, acestea fiind demontate de curtea de apel.
În concluzie, instanţa s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de nelegalitate ce nu antamează fondul, fiind analizată corespunzător şi condiţia privind existenţa pagubei iminente.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 24 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin H.G. nr. 236/15.03.2023 a fost aprobată metodologia de derulare a procedurii de evaluare de mediu pentru amenajamentele silvice.
În preambulul acestui act s-a arătat ca este adoptat în baza prevederilor art. 22 alin. (11) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, precum şi privind stabilirea unor măsuri în domeniul silviculturii, cu luarea în considerare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de prevederile art. 96 alin. (2) pct. 1 şi alin. (3) pct. 11 - 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare; în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, precum şi privind stabilirea unor măsuri în domeniul silviculturii.
În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat: anularea H.G. nr. 236/2023 pentru aprobarea metodologiei de derulare a procedurii de evaluare de mediu pentru amenajamentele silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226/20. III.2023; anularea Răspunsului nr. x/04.05.2023 formulat de Secretariatul General al Guvernului la plângerea prealabilă formulată de reclamantă.
În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a formulat cerere de suspendare a efectelor H.G. nr. 236/2023 pentru aprobarea metodologiei de derulare a procedurii de evaluare de mediu pentru amenajamentele silvice, apreciind că sunt întrunite cerinţele-premisă.
Prin sentinţa recurată, cererea de suspendare a fost respinsă, reclamanta formulând cerere de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.
Astfel, motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Instanţa de recurs observă că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.
Potrivit dispoziţiilor generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Conform art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. (...)".
Din interpretarea acestor prevederi rezultă că executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, condiţii care sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
În lumina acestor considerente, în ceea ce priveşte critica privind reţinerea primei instanţe în sensul că o parte din motive nu sunt intrinseci H.G. nr. 236/2023, ci vizează neconstitutionalitatea O.U.G. nr. 177/2022, Înalta Curte reţine că în mod corect a reţinut prima instanţă că nu se poate aprecia asupra neconstituţionalităţii hotărârii de guvern mai ales în condiţiile în care aceste aspecte privind neconstituţionalitatea vizează şi Ordonanţa de guvern nr. 177/2022 pe care se grefează hotărârea de guvern în discuţie.
Referitor la susţinerile recurentei cu privire la antepronunţarea primei instanţe asupra fondului litigiului întrucât prin încheierea din data de 22.11.2023, în opinia sa, a făcut o analiză a sumară a motivelor de neconstituţionalitate, Înalta Curte constată că prin această încheiere s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4, art. III şi art. IV din O.U.G. nr. 177/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, precum şi privind stabilirea unor măsuri în domeniul silviculturii.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 147/1992 "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. (...)".
Astfel, judecătorul fondului şi-a exprimat opinia în condiţiile şi limitele reglementate ca atare de aceste prevederi, fără ca aceasta să reprezinte ori să echivaleze cu analiza chiar şi sumară a constituţionalităţii normelor legale, care este în competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale a României.
Prin urmare, este lipsită de suport susţinerea recurentei-reclamante cu privire la pretinsa contrarietate în motivarea acestui aspect de către instanţa de fond.
Înalta Curte constată că nu se identifică vicii care să conducă la ideea că actul este aparent nelegal pentru că este nemotivat, fiind nefondate criticile privind acest aspect formulate de recurentă cu trimitere la nota de fundamentare a hotărârii de guvern.
În mod corect a reţinut prima instanţă că, în preambulul H.G. nr. 236/15.03.2023 au fost detaliate prevederile legale ce au condus la adoptarea actului, şi anume: art. 22 alin. (11) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; art. III şi IV din O.U.G. nr. 177/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, precum şi privind stabilirea unor măsuri în domeniul silviculturii; al căror conţinut este redat.
Nu pot fi primite nici criticile recurentei privind greşita apreciere a instanţei de fond referitor la susţinerile reclamantei privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii, Înalta Curte apreciind că raţionamentul primei instanţe este corect, în sensul că la o sumară cercetare a legalităţii actului ale cărui efecte se solicită a fi suspendate nu s-au identificat norme care să retroactiveze şi, din nou, reclamanta a făcut trimitere la neconstituţionalitatea art. III din O.U.G. nr. 177/2022.
Astfel, se constată că nu este vorba despre o neretroactivitate, recurenta-reclamantă punând de fapt la îndoială efectele pentru viitor ale actului şi problema securităţii raporturilor juridice, aspecte care nu ar putea fi evaluate decât în cadrul unei acţiuni pe fond.
De asemenea, astfel cum a apreciat judecătorul fondului, în ceea ce priveşte neclaritatea normelor, tratamentul discriminatoriu, nerezonabilitatea termenelor instituite, imposibilitatea de punere în aplicare a sancţiunilor, toate aceste aspecte presupun analizarea pe fond, în detaliu, a H.G. nr. 236/2023, excedând sferei de analiză specifice prezentei proceduri sumare.
Nu poate fi primită ca fiind validă nici susţinerea recurentei-reclamante în sensul că nelegalitatea Ordinelor ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1945/2021, nr. 1946/2021 şi nr. 1947/2021 se răsfrânge şi afectează legalitatea H.G. nr. 236/2023, în mod corect prima instanţă apreciind că motivele pentru care instanţele au dispus suspendarea în temeiul art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a executării acestor Ordine nu pot fi reţinute în speţă.
În fine, în ceea ce priveşte criticile privind analizarea pagubei iminente, Înalta Curte, în acord cu opinia primei instanţe, apreciază că în condiţiile nedovedirii primei condiţii cumulative, aceea a cazului bine justificat, acest aspect face inutilă cercetarea celei de-a doua condiţii, a pagubei iminente.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 202 din 20 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2023, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.