Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.11.2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, a solicitat instanţei:
- anularea în integralitate a Deciziei de impunere x_654/10.08.2023 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală x_587/10.08.2023 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală x__587Z10.08.2023 în ceea ce priveşte suma în cuantum de 11.842.130 RON;
- suspendarea executării Deciziei de impunere x_654Z10.08.2023 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală x_587Z10.08.2023 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea deciziei de impunere, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004;
- obligarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Cluj la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procedural, în temeiul art. 451 şi următoarele C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj a invocat, pe cale de excepţie, inadmisibilitatea acţiunii în anularea Deciziei de impunere x_654110.08.2023 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscala nr. x_587/10.08.2023 .
Referitor la petitul prin care reclamanta a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, intimata a solicitat respingerea acestui petit ca lipsit de interes, întrucât la data înregistrării cererii de chemare în judecată executarea Deciziei de impunere nr. x/10.08.2023 este suspendată în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. x, prin sentinţa civilă nr. 392/2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2023.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin încheierea din 11 decembrie 2023 a Curţii de Apel Cluj – secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2023, s-a respins excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de suspendare invocată de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, ca neîntemeiată; s-a admis cererea de suspendare formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj şi, în consecinţă, a fost suspendată executarea Deciziei de impunere x_654/10.08.2023 emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj în baza Raportului de inspecţie fiscală x_587/10.08.1023, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea deciziei de impunere înregistrată în dosarul nr. x/2023.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din 11 decembrie 2023 a Curţii de Apel Cluj – secţia contencios administrativ şi fiscal, pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor au formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentele-pârâte au susţinut că soluţia instanţei de fond a fost dată cu interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 430 alin. (3) din C. proc. civ.
Au arătat că, în speţă, instanţa de fond a constatat că motivele invocate de reclamantă în susţinerea cererii de suspendare sunt aceleaşi cu cele verificate anterior de instanţă prin sentinţa civilă nr. 392/14.09.2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2023.
Cu privire la acest aspect, în opinia acestora, instanţa de fond în mod eronat şi prematur a apreciat că nu sunt deduse judecăţii aspecte noi faţă de cele pe care s-a fundamentat cererea formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, fiind aplicabile prevederile art. 430 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, recurentele au susţinut că aceasta trebuia respinsă ca prematură şi lipsită de interes ţinându-se cont de sentinţa civilă nr. 392/14.09.2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2023, întrucât la data formulării/admiterii cererii de suspendare a executării deciziei de impunere x_654/10.08.2023 era suspendată în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
După prezentarea unor aspecte teoretice legate de procedura de suspendare a actului administrativ, recurentele au arătat că, după obţinerea suspendării în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, intimatul-reclamant a formulat, odată cu cererea de anulare a actului administrativ, o nouă cerere de suspendare, întemeiată, de această dată, pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind animat de dorinţa de a obţine o suspendare până la soluţionarea definitivă a cauzei în care este solicitată anularea actului. În opinia recurentelor, această practică nu este dezirabilă deoarece o astfel de nouă cerere de suspendare nu este aptă să conducă la obţinerea rezultatului urmărit.
În acest sens, recurentele arată că o astfel de cerere de suspendare nu mai poate fi privită ca având un caracter urgent, deoarece intimatul-reclamant beneficiază deja de măsura suspendării pe durata judecăţii cererii de anulare, în primă instanţă, dispusă ca urmare a cererii de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004. Aceasta justifică şi din partea instanţei o abordare pragmatică de a se pronunţa asupra acestei noi cereri de suspendare întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004 odată cu soluţionarea cauzei principale vizând anularea actului, neexistând nicio nevoie actuală de suspendare grabnică a executării actului administrativ. În consecinţă, recurentele apreciază că instanţa de fond s-a pronunţat prematur cu privire la acest petit.
De asemenea, au arătat că, dacă instanţa de fond respinge cererea de anulare, în mod evident, va respinge şi cererea de suspendare bazată pe art. 15 alin. (1) şi, pe cale de consecinţă, odată cu pronunţarea pe fond încetează şi efectul suspendării pe care o obţinuse anterior, în temeiul art. 14 alin. (1).
Dacă instanţa de fond admite cererea de anulare a actului administrativ, se pune problema ce soluţie va da cererii de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 alin. (1). Având în vedere prevederile art. 15 alin. (4) din Lege, potrivit cărora, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1), rezultă că, odată cu admiterea acţiunii de fond, cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 alin. (1), urmează, de asemenea, respinsă ca fiind lipsită de interes. Aceasta întrucât prorogarea ope legis a efectelor suspendării dispusă în temeiul art. 14 alin. (1) din Lege face inutilă o nouă măsură judiciară de suspendare.
Din această analiză, rezultă că, în ipoteza în care s-a obţinut suspendarea în temeiul art. 14 alin. (1) din Lege, formularea si admiterea unei noi cereri de suspendare în temeiul art. 15 alin. (1) din Lege, animată de dezideratul de a obţine o suspendare până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare, deşi este un demers judiciar principial, în realitate, nu ar putea conduce la obţinerea rezultatului urmărit, deoarece o asemenea cerere, fie că este vădit nefondată, dacă instanţa respinge cererea de anulare, fie că este lipsită de interes, dacă instanţa admite cererea în anulare.
Din însăşi motivarea încheierii recurate rezultă că analizarea/existenta condiţiilor de admisibilitate a cererii de suspendare lipseşte cu desăvârşire. Instanţa nu numai ca nu a pretins noi probe, dar nu a verificat existenta cazului bine justificat si iminenta pagubei la momentul admiterii cererii de suspendare, însuşindu-şi aceleaşi apărări pe care intimatul-reclamant le-a invocat şi care au fost dezlegate definitiv la momentul soluţionării dosarului nr. x/2023
Ca atare, în absenţa cazului bine justificat, nu se poate dispune suspendarea executării actului administrativ, executarea unei obligaţii, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, neputând constitui prin ea înseşi o pagubă, paguba fiind reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului intimatului-reclamant.
In altă ordine de idei, contrar instanţei de fond, în prezenta cauză, instanţa nu este ţinută de efectul pozitiv al lucrului judecat, în raport cu cele arătate nemaiputându-se reaprecia susţinerile deduse judecăţii, acest efect pozitiv al lucrului judecat fiind relativ, fiind vorba de un efect pozitiv al lucrului judecat, care manifesta o prezumţie, ca mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătura cu raporturile juridice dintre părţi.
Reglementarea puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure nevoia de ordine şi stabilitate juridică. Pentru asigurarea ordinii si stabilităţii juridice se impunea respingerea cererii de suspendare a deciziei de impunere x_654/10.08.2023, întemeiata pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pe motiv că argumentele critice formulate privesc netemeinicia, iar nu nelegalitatea sentinţei recurate.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
În esenţă, a apreciat că organele fiscale fac o confuzie care se materializează sub două aspecte: diferenţa dintre măsura suspendării întemeiată pe art. 14 şi măsura suspendării întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv raţiunea edictării normei cuprinse în art. 14 alin. (6) din aceeaşi lege, niciuna dintre ipoteze neputând conduce la acceptarea poziţiei susţinute de organele fiscale.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 24 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurente privesc greşita interpretare şi aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
2. Argumente de fapt şi de drept relevante
A. S.R.L. a făcut obiectul unei inspecţii fiscale care a avut ca obiect verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea facilităţilor fiscale pentru construcţii, această inspecţie fiind finalizată prin emiterea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/07.10.2021 şi a Deciziei de impunere nr. x/07.10.2021.
Societatea a formulat contestaţie administrativă care a fost admisă prin Decizia nr. 105/30.03.2022 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi s-a dispus refacerea inspecţiei fiscale pentru obligaţiile fiscale în cuantum de 11.842.130 RON reprezentând impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, contribuţie individuală de asigurări sociale, contribuţie pentru asigurări de sănătate şi contribuţie asiguratorie pentru muncă.
Urmare a refacerii inspecţiei fiscale, au fost emise Raportul de inspecţie fiscală nr. x/10.08.2023 şi Decizia de impunere nr. x/10.08.2023 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei A. S.R.L. obligaţii suplimentare de plată constând în impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor în sumă de 3.960.691 de RON, contribuţie individuală de asigurări sociale în sumă de 2.153.391 de RON, contribuţie pentru asigurări de sănătate în sumă de 5.608.731 de RON şi contribuţie asiguratorie pentru muncă în cuantum de 119.317 de RON.
Împotriva acestei decizii de impunere, societatea a formulat contestaţie administrativă care nu a fost soluţionată până la data sesizării instanţei.
În acest context factual, instanţa de contencios admiinstrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, a solicitat: anularea în integralitate a Deciziei de impunere x_654/10.08.2023 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală x_587/10.08.2023 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală x__587Z10.08.2023 în ceea ce priveşte suma în cuantum de 11.842.130 RON şi suspendarea executării Deciziei de impunere x_654Z10.08.2023 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală x_587Z10.08.2023 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea deciziei de impunere, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa recurată, s-a respins excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de suspendare invocată de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, ca neîntemeiată; s-a admis cererea de suspendare formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj şi, în consecinţă, a fost suspendată executarea Deciziei de impunere x_654/10.08.2023 emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj în baza Raportului de inspecţie fiscală x_587/10.08.1023, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea deciziei de impunere înregistrată în dosarul nr. x/2023.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtele au formulat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.
Înalta Curte aminteşte că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
În ceea ce priveşte caracterul prematur al soluţiei instanţei de fond şi lipsa de interes în formularea unei cereri întemeiate pe art. 15 din Legea nr. 554/2004 atunci când există, deja, o suspendare a executării actului administrativ întemeiată pe art. 14 din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată că argumentele recurentelor sunt neîntemeiate.
Legea nr. 554/2004 nu impune ca, într-o astfel de situaţie, instanţa să se pronunţe pe cererea de suspendare doar odată cu soluţionarea fondului şi cu luarea în considerare a soluţiei pronunţate asupra fondului cererii. Chestiunea iminenţei pagubei influenţează modul de soluţionare a cererii de suspendare, nu momentul în care această cerere este soluţionată.
În aceste condiţii, abordarea procedurală propusă de recurente în sensul că, în situaţia existenţei unei măsuri de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa sesizată cu o cerere întemeiată pe art. 15 din acest act normativ trebuie să soluţioneze respectiva cerere doar la momentul soluţionării fondului este lipsită de suport legal. Aceasta cu atât mai mult cu cât cererea de suspendare întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu trebuie, în mod necesar, formulată în acelaşi dosar în care se solicită anularea actului administrativ.
În lipsă de dispoziţie expresă, nu există niciun motiv pentru care partea diligentă, care a formulat o cerere întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea 554/2004 să nu poată beneficia de efectele mai largi ale suspendării dispuse în temeiul art. 15 din acelaşi act normativ.
Instanţa de control judiciar reţine că sunt nefondate şi susţinerile recurentelor-pârâte în sensul că instanţa de fond în mod greşit a valorificat puterea lucrului judecat în raport de sentinţa nr. 392/14.09.2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2023, susţinând că instanţa nu este ţinută de efectul pozitiv al lucrului judecat, acest efect pozitiv al lucrului judecat fiind relativ, fiind vorba de un efect pozitiv al lucrului judecat, care manifesta o prezumţie, ca mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătura cu raporturile juridice dintre părţi.
Se reţine că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.
Potrivit dispoziţiilor generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Conform art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. (...)".
Din interpretarea acestor prevederi rezultă că executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, condiţii care sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
În lumina acestor considerente, Înalta Curte constată că, prin sentinţa nr. 392/14.09.2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2023, s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere x_654/10.08.2023 emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, motivele analizate de instanţă în sentinţa arătată fiind aceleaşi cu cele deduse judecăţii în prezenta cauză în susţinerea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/10.08.2023.
În raport de această stare de fapt, se constată că în mod corect a reţinut prima instanţă aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. care prevede că "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."
De asemenea, potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. "Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care aceasta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."
În raport de aceste prevederi legale se constată că efectul pozitiv al puterii de lucru judecat nu implică identitatea de obiect între litigiul pendinte şi cel soluţionat anterior printr-o hotărâre definitivă, fiind suficientă o identitate de chestiune litigioasă.
Înalta Curte, având în vedere că în prezenta cauză, în soluţionarea cererii întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, trebuie să fie analizate aceleaşi aspecte care probează cerinţele cazului bine justificat şi a pagubei iminente, care au fost invocate de către reclamant în justificarea cerinţelor cazului bine întemeiat şi a pagubei iminente şi care au fost dezlegate anterior în procedura prevăzută de art. 14 Legea nr. 554/2004, la care art. 15 face trimitere, apreciază că în mod corect judecătorul fondului s-a raportat la această chestiune.
Astfel, în speţă, era vorba despre o chestiune de fapt reţinută în sentinţa prin care s-a admis cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, constatându-se îndeplinirea condiţiilor privind existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente, chestiune care nu era susceptibilă să se modifice.
În concret, prima instanţă a reţinut că, aşa cum s-a reţinut în sentinţa nr. 392/14.09.2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2023, în ceea ce priveşte condiţia existenţei unui caz bine justificat, motivul de nelegalitate privind depăşirea limitelor Deciziei nr. 105/30.03.2022 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiei se întemeiază pe elemente de fapt şi de drept ce conturează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei de impunere, de natură a justifica suspendarea actului de impunere, întrucât analiza formală a susţinerilor reclamantei coroborate cu înscrisurile depuse la dosar conduc la concluzia că aspectele invocate de către societate creează un indiciu de nelegalitate, un argument juridic aparent valabil în ceea ce priveşte nelegalitatea actului a cărui suspendare a executării se solicită, modalitatea de întocmire a raportului de expertiză de către B. S.R.L., precum şi menţiunile din raportul de inspecţie fiscală care stă la baza deciziei de impunere nu relevă, cu certitudine, că organele de inspecţie fiscală s-au conformat întru-totul limitelor deciziei de reverificare, din perspectiva considerentelor relevante anterior expuse.
Instanţa a arătat că, din perspectiva principiul fundamental statuat de dispoziţiile art. 279 alin. (3) Codul de procedură fiscală, în sensul că reverificarea trebuie să se facă întotdeauna în limitele deciziei de reverificare, în prezenta cauză motivul analizat justifică aparenţa de nelegalitate care fundamentează măsura excepţională a suspendării, iar criticile formulate în legătură cu nerespectarea prevederilor art. 129 alin. (4) Codul de procedură fiscală susţin existenţa unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea deciziei de impunere, de natură a justifica suspendarea actului de impunere, având în vedere că susţinerile reclamantei, în sensul că obiectivele raportului de expertiză au fost stabilite de vechea echipă de inspecţie fiscală, sunt confirmate de Raportul nr. x/25.04.2023 întocmit de Comisia de disciplină organizată la nivelul D.G.R.F.P Cluj – Napoca, în cuprinsul căruia s-a reţinut că dl. C. şi dna D. au încălcat atât norma anterior indicată, cât şi Decizia nr. 104/30.03.2022 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiei, în cuprinsul căreia se stipulează că "se va desfiinţa parţial Decizia de impunere nr. x/07.10.2021 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj în baza Raportului de inspecţie fiscală x/07.10.2021 (...) urmând ca organul emitent, prin altă echipă de inspecţie fiscală decât cea care a încheiat actului desfiinţat să procedeze la refacerea inspecţiei fiscale".
S-a concluzionat că, având în vedere aspectele anterior menţionate, precum şi limitele permise de procedura reglementată de art. 14 din Legea 554/2004, în speţă există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită. În concret, în urma unei cercetări aparente a dreptului, rezultă o îndoială evidentă asupra prezumţiei de legalitate, criticile invocate de reclamantă cu privire la faptul că nerespectarea limitelor Deciziei nr. 104/30.03.2022 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor fiind de natură să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a se analiza pe fond, conţinutul actului administrativ.
Este adevărat că puterea de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au dispus măsuri provizorii subzistă doar atât timp cât nu se modifică circumstanţele avute în vedere la luarea măsurilor, însă, în condiţiile în care, sub imperiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut aparenta încălcare, prin actele de control, a deciziei prin care s-a dispus refacerea controlului, nu se putea pune problema, în cadrul cererii întemeiate pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, a modificării condiţiilor iniţiale întrucât, atât decizia prin care s-a dispus refacerea controlului, cât şi actele de control au rămas neschimbate.
Referitor la condiţia necesităţii prevenirii unei pagube iminente, s-a apreciat că reclamanta a dovedit acele împrejurări concrete care justifică măsura suspendării executării, întrucât executarea actului administrativ fiscal în cauză ar putea genera dificultăţi reale în desfăşurarea activităţii curente a societăţii reclamante, dar şi blocaje financiare care pot determina întreruperea sau încetarea acesteia, reclamanta susţinând că are un număr de 370 de angajaţi, cărora nu le-ar mai putea plăti salariile, iar o eventuală imposibilitate de executare a obligaţiilor asumate ar putea avea consecinţe deosebit de grave şi în ceea ce priveşte capacitatea societăţii de a menţine contractele de muncă încheiate cu proprii angajaţi, având efecte inclusiv asupra situaţiei personale a acestora din urmă.
În aceste condiţii, în mod corect a constatat judecătorul fondului că măsura provizorie adoptată anterior produce efectul pozitiv al lucrului judecat, care se impune cu caracter de prezumţie în prezenta cauză care, deşi întemeiată pe un alt temei legal, are o strânsă legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, motivele de fapt anterior analizate nefiind modificate de partea reclamantă, astfel că susţinerile recurentelor-pârâte cu privire la greşita valorificare a puterii de lucru judecat sunt nefondate.
În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L. şi va respinge recursul formulat de pârâte ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L..
Respinge recursul formulat de pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva încheierii din 11 decembrie 2023 a Curţii de Apel – secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2023, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.