Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.03.2023, sub nr. x/2023, reclamantul Sindicatul Poliţiştilor Dolj - pentru A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B., Inspectoratul de Politie Judeţean Dolj solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: în principal, admiterea acţiunii, anularea Hotărârii Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nr. 668/09.11.2022 şi obligarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminării la soluţionarea pe fond a petiţiei, cu cheltuieli de judecată, iar, în subsidiar, admiterea acţiunii, anularea Hotărârii Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nr. 668/09.11.2022, în sensul de a se constata că prin actele si faptele săvârşite de către comisarului şef de politie B. din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj atât petentul, cât si lucrătorii din cadrul Grupei II a Serviciului pentru acţiuni Speciale Dolj au fost discriminaţi, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, art. 15 din Anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017, obligarea părţii care a săvârşit fapta să publice în mass-media un rezumat al hotărârii prin care se constata săvârşirea contravenţiei, precum şi la orice măsura necesara pentru înlăturarea consecinţelor acestei fapte, conform art. 26 alin. (1)-(3) din O.G. nr. 137/2000, cu cheltuieli de judecată.
La data de 19.04.2023, pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a depus la dosar întâmpinare.
Pe cale de excepţie, a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a instituţiei în ceea ce priveşte toate capetele de cerere principale, precum şi toate capetele de cerere subsidiare.
Luând în considerare faptul că instanţa de contencios administrativ şi fiscal nu are competenţă în a analiza existenţa sau inexistenţa discriminării (aşa cum este ea definită de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000), acest fapt fiind de competenţa exclusivă al C.N.C.D., a invocat excepţia necompetenţei generale a Curţii de Apel Craiova în ceea ce priveşte capătul de cerere subsidiar nr. 2.
Având în vedere că reclamantul solicită instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în subsidiar, să ia anumite măsuri de combatere a discriminării (măsuri stabilite în mod expres prin art. 26 din O.G. nr. 137/2000), iar instanţa nu are competenţa de a se pronunţa asupra existenţei discriminării, a invocat excepţia prematurităţii acţiunii în privinţa capătului de cerere subsidiar nr. 3.
La data de 20.04.2023, pârâtul B. a depus la dosar întâmpinare.
A invocat excepţia lipsei calităţii procesuale, faţă de dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ., art. 8, art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004 contenciosului administrativ.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 12 din 16 ianuarie 2024, a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, s-au respins excepţiile procesuale invocate de pârâţi şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Poliţiştilor Dolj pentru A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj şi B..
Prin încheierea din 10 mai 2023, Curtea: a recalificat din oficiu excepţia necompetenţei în ce priveşte capătul 2 din cerere de constatare directă de către instanţă a discriminării, ca fiind de inadmisibilitate a solicitării; a unit cu fondul această excepţie deoarece verificarea directă a discriminării este un aspect de fond; în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa le-a respins, întrucât cadrul procesual în faţa instanţei este cadrul procesual de la CNCD, atâta vreme cât în Hotărârea 668/2022 pronunţată de CNCD în dosarul nr. x/2022 au fost trei părţi în cadrul procesual de la Consiliu instanţa nu poate să dispună la acest moment restrângerea cadrului procesual deci procedura în instanţă se desfăşoară cu un cadru procesual care este preluat de la momentul în care s-au făcut verificări şi s-a demarat procedura jurisdicţională la CNCD; cu privire la excepţia prematurităţii invocată de pârâtul IPJ Dolj având în vedere că aceasta este o excepţie de procedură care priveşte efectuarea unor operaţiuni în termen, în consecinţă, nefiind invocate argumente de procedură ci de fond, Curtea a considerat că excepţia prematurităţii trebuie recalificată în excepţia lipsei de interes conform argumentelor aduse în susţinerea acestei excepţii; fiind o excepţie a lipsei de interes, pe capătul doi de cerere privind judecata pe fond privind existenţa sau inexistenţă discriminării, de asemenea a unit-o cu fondul alături de excepţia inadmisibilităţii.
Întrucât nu este un impediment să fie observat documentul prin procedura specială, prin care se trimit şi se pun la dispoziţie, documentele clasificate însă, Curtea a apreciat pertinente, concludente şi utile doar o parte din probele solicitate, şi, în consecinţă, a dispus o adresă către pârâtul CNCD pentru a se înainta toate actele care au stat la baza emiterii hotărârii contestate, iar în ceea ce priveşte audierile aflate pe suport electronic video şi audio a apreciat că le va cere doar după o altă dezbatere pe probatorii, dacă consideră necesar că actele care au stat la baza emiterii hotărârii atacate nu sunt suficiente şi a prorogat discuţia utilităţii unor probe aflate pe suport electronic până la observarea înscrisurilor care au stat la baza emiterii hotârârii şi, de asemenea, a prorogat discuţia asupra utilităţii cu privire la ordinul MAI nr. 7/31.01.2018, secret, până la momentul în care se vor observa aceste înscrisuri.
Prin încheierea din 13 septembrie 2023, Curtea: a admis proba propusă de partea reclamantă în sensul că nu se vor audia martorii, ci se va interveni cu adresă către pârâtul CNCD să depună suportul pe care se află declaraţiile pe care le-au avut în vedere şi fac vorbire despre ele în cuprinsul hotărârii atacate, pe ce suport a fost adminsitrată proba şi să trimită dovada pe suportul pe care îl deţin a probei testimoniale a celor trei persoane; a respins cererea privind audierea directă în faţa instanţei a acestora; a respins proba cu informaţiile clasificate cu motivarea că, în primul rând acestea trebuie să vizeze obiectul principal al cauzei, iar condiţiile de muncă nu sunt obiectul principal al prezentei cauze, ci anularea Hotărârii CNCD. A reţinut că în prezenta procedura judiciară nu se verifică în principal condiţiile de muncă ci într-o procedura care verifică legalitatea unui act emis de către o autoritate de reglementare în domeniu în speţă, în domeniul discriminării – Consiliul Naţional de Combaterea Discriminării. De asemenea, a apreciat că o astfel de probă se încuviinţează de către instanţă în măsura respectării principiului necesitaţii de a cunoaşte ori sub aspectul obiectului principal al acţiunii necesitatea de a cunoaşte nu apare ca fiind îndeplinită. Deoarece elemente din reglementările specifice au fost indicate ca apărări de către pârâţi, reclamantul nu este în situaţia de dezechilibru pe aspectul probatoriu, pentru a justifica verificarea unor reglementărilor legale clasificate privind condiţiile de muncă, reclamantul avand posibilitatea de a formula propriile apărări faţă de susţinerile pârâţilor.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierilor din 10 mai 2023 şi 13 septembrie 2023 şi a sentinţei nr. 12 din 16 ianuarie 2024, ale Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Sindicatul Poliţiştilor Dolj pentru A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a invocat nelegalitatea încheierilor de şedinţă din 10 mai 2023 şi din 13 septembrie 2023 privind modul de soluţionare din oficiu a excepţiilor de procedură la primul termen de judecată din 13 mai 2023 coroborate cu modul nelegal al Curţii, din oficiu, de a pune în discuţie la data de 16 ianuarie 2024, după încuviinţarea parţială a probelor, admisibilitatea acţiunii faţă de posibilitatea instanţei de a se pronunţa pe fond şi a stabili existenţa discriminării odată cu soluţionarea cauzei pe fond prin sentinţa pronunţată la aceeaşi dată. În dispozitiv instanţa nu s-a pronunţat cu privire la fiecare excepţie în parte pe care a respins-o în considerente. In dispozitiv instanţa nu s-a pronunţat cu privire la excepţia consemnată în practicaua sentinţei recurate în care se consemnează: "Curtea, din oficiu, pune în discuţie admisibilitatea acţiunii faţă de posibilitatea de a se pronunţa pe fond şi a stabili existenţa discriminării".
Prin urmare, în opinia sa, sancţiunea este nulitatea hotărârii.
Faptul că în considerentele sentinţei recurate instanţa respinge excepţia necompetentei generale a Curţii de Apel, excepţia lipsei calitătii procesuale pasive a pârâţilor şi excepţia prematurităţii acţiunii în privinţa capătului de cerere subsidiar nr. 3 din perspectiva lipsei interesului născut şi actual în solicitare a unei măsuri de combatere a discriminării, nu complineşte omisiunea pronunţării în dispozitiv cu privire la aceste excepţii, aşa cum în mod nelegal a procedat.
La primul termen de judecată, prin încheierea de şedinţă din data de 10 mai 2023, din oficiu Curtea a recalificat excepţia necompetenţei, în ce priveşte capătul 2 din cerere de constatarea directă de către instanţă a discriminării, ca fiind de inadmisibilitate a solicitării, după care, a unit cu fondul această excepţie deoarece verificarea directă a discriminării este un aspect de fond.
Prin aceeaşi încheiere Curtea din oficiu a recalificat excepţia prematurităţii în excepţia lipsei de interes pe capătul doi de cerere privind judecata pe fond privind existenţa sau inexistenţa discriminării, pe care, de asemenea, o unit-o cu fondul alături de excepţia inadmisibilitaţii, pe care nu s-a pronunţat.
Prin încheierea de şedinţă din 13 septembrie 2023, Curtea de Apel Craiova a reluat discuţiile pe probatorii şi a respins cererea reclamantului privind audierea directă în faţa instanţei a martorilor C., D. şi E. ce au fost audiaţi în faţa Colegiului, pentru a se constata daca se confirma în totalitate cele invocate în sesizarea ce face a obiectul cercetărilor ataşarea Ordinului MAI nr. 7/2018, document ce a stat la baza analizei de către Consiliu şi la care nu a avut acces şi despre care se face vorbire în Hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 668/09.11.2022 si în care sunt menţionate toate criteriile de apreciere a salariului de excelenţă ce fac obiectul unuia din capatele de cerere ce privesc fondul discriminării.
La data de 16 ianuarie 2024, Curtea, din oficiu, a pus în discuţie admisibilitatea acţiunii faţă de posibilitatea instanţei de a se pronunţa pe fond şi a stabili existenţa discriminării după care a acordat cuvântul părţilor cu privire la excepţie şi, soluţionând cauza pe fond.
In ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentul-reclamant a susţinut că, în cauză, Curtea de Apel Craiova, în mod nelegal, a constatat posibilitatea exercitării controlului de legalitate asupra hotărârii CNCD nr. 723/13.12.2017 pentru nemotivare, respectiv neanalizarea în concret a sesizării formulate a faptelor şi probelor aduse de reclamant, în raport de dispoziţiile art. 1 şi 2 din O.G. nr. 137/2000, fiind încălcate dispoziţiile art. 425 (l) lit. b) C. proc. civ. faţă de caracterul administrativ jurisdicţional al procedurii în faţa CNCD.
Aşa cum a invocat prin cererea de chemare în judecată, a considerat că instanţa trebuia să observe Hotărârea CNCD nr. 668/09.11.2022 si să constate cum că în aceasta s-a procedat la: prezentarea pur teoretică a noţiunii de discriminare de la pag. 8-13 pct. 42-54 din hotărârea CNCD; menţiunea lipsei raportului de cauzalitate între criteriile indicate si disensiunile apărute între părţi de la pag. 13 pct. 54; menţiunea cum că nu există o situaţie relevată din care sa rezulte că partea reclamată manifestă o atitudine discriminatorie la adresa petentului din cauza faptului ca acesta aparţine unei alte formaţiuni sindicale, ceea ce nu a făcut, motiv pentru care îşi exprimă opinia potrivit căreia aceasta nu poate reprezenta o motivare a unei hotărâri administrativ-jurisdicţionale, cum nelegal s-a reţinut la fond.
Recurentul a arătat că în sustinerea punctului de vedere sus-menţionat la fond a invocat decizia nr. 2729/16 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justitie - sectia de contencios administrativ si fiscal.
A mai susţinut că, deşi în considerentele sentinţei recurate, la pag. 14 paragraful trei de jos în sus, Curtea reţine "Ca situaţie de fapt premisă că prin petiţia nr. 2167/24.03.2022, reclamantul a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării având în vedere faptul că partea reclamată face nominalizări discriminatorii ale persoanelor care beneficiază de salariu de excelenţă obţinut cu ocazia diferitelor misiuni de serviciu executate, pentru motive de apartenenţă sindicală.", ulterior la pag. 15 si respectiv pag. 16, instanţa să se contrazică, si contrar celor reţinute de chiar pârâtul CNCD, instanţa să reţină că: " în concret, argumentele expuse de către reclamant în procedura administrativ-jurisdictională şi ulterior reiterate în litigiul pendinte, în referire la dispoziţiile art. 15 din Anexa nr. VI din Legea nr. 153/2017, sunt proprii unei cereri de chemare în judecată întemeiate pe raportul de serviciu al acestuia încheiat cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj, vizând în fapt critici privind modalitatea de aplicare a legii salarizării şi actelor emise în organizarea executării acesteia - OMAI S/7/31.01.2018 care reglementează modalitatea de acordare a beneficiului contestat.
A mai făcut trimitere la reţinerile de la pag. 15 jos si urm.pag .16 sus din sentinţă, respectiv: "In concret, Curtea reţine că argumentele expuse de către reclamant în procedura administrativ-jurisdicţională şi ulterior reiterate în litigiul pendinte, în referire la dispoziţiile art. 15 din Anexa nr. VI din Legea nr. 153/2017, sunt proprii unei cereri de chemare în judecată întemeiate pe raportul de serviciu al acestuia încheiat cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj, vizând în fapt critici privind modalitatea de aplicare a legii salarizării şi actelor emise în organizarea executării acesteia - OMAI S/7/31.01.2018 care reglementează modalitatea de acordare a beneficiului contestat.
Or, astfel de critici plasează pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în afara sferei sale de competenţă, care nu poate aprecia asupra existenţei unei fapte de discriminare determinată strict de modalitatea de interpretare şi aplicare a unor norme legale în materia salarizării."
Sentinţa este nelegală, în opinia recurentului, deoarece cuprinde motive străine de natura cauzei, motiv de casare prev de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Instanţa de fond a omis să analizeze si să se pronunţe cu privire la fondul cauzei prin care a solicitat: "Sa se aibă in vedere faptul că petentul îsi menţine in totalitate petiţia si concluziile scrise depuse in fata CNCD, asa cum a fost motivată în fapt si în drept, si pe care a reinserat-o deja în Preambulul pretentei acţiuni si că în baza actelor si lucrărilor din dosar sunt suficiente elemente si dovezi care sa vă conducă la concluzia că in cauză sunt îndeplinite dispoziţiile legale: art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, articolul 15 din O.G. nr. 137/2000 asa cum a fost republicată-2014, omis a fi avut în vedere de către CNCD, art. 15 din Anexa nr. VI la Legea 153/2017 omis a fi avut în vedere de către CNCD, dispoziţii legale pe care le-a enunţat.
Cu privire la normele metodologice invocate în articolul 15, alin. (3) din Anexa nr. VI Ia Legea 153/2017, omis a fi avut în vedere de către CNCD, petentul a învederat că acestea se regăsesc într-un document clasificat-secret de serviciu, respectiv OMAI S/7 din 31.01.2018 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, poliţiştilor si personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne.
Or, acest document nu a fost pus la dispoziţia Consiliului de către IGPR- IPJ Dolj si nici de către partea reclamată comisar şef de politie B. sef al Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Police al Judeţului Dolj, motiv pentru care a solicitat a fi depus de către pârâţi în fata Curţii de Apel Craiova, la dosarul cauzei.
Sub aspectul incidenţei prevederilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, republicată, relativ la definiţia discriminării, recurentul a solicitat a se constata că a invocat că în situaţia persoanelor tratate diferit, tratamentul în speţă este datorat apartenenţei lor la unul dintre criteriile prevăzute în acest text de lege.
In cazul de faţă ce a făcut obiectul sesizării, atât petentul cât si toţi membrii Grupei a II-a din cadrul SAS au fost excluşi, restricţionaţi datorită apartenenţei la o alta organizaţie sindicală decât cea unde comisarul şef B. este vicepreşedinte, fiind vorba de o discriminarea directă ce presupune atingerea adusă beneficiului unui drept al persoanei/persoanelor discriminate în legătură plata unor drepturi pentru persoanele ce execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale.
De asemenea, pentru a fi în domeniul de aplicare al art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, deosebirea, excluderea restricţia sau preferinţa trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2 alin. (1) şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menţionat anterior.
Aşa cum reiese din motivaţia invocată mai devreme pentru a fi în situaţia unei fapte de discriminare trebuie să existe două situaţii comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit.
Cât priveşte pretinsele "puncte de vedere" depuse de către partea reclamata si invocate inclusiv de către IPJ Dolj, petentul a cerut sa se constatate că: toate actele efectuate si emise de către persoana reclamata sunt îndreptate împotriva sa si a grupului de persoane ce formează Grupa a II-a din cadrul SAS, comportament ce are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane, în sensul celor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 asa cum a fost republicată-2014.
Or, în cauza dedusă analizei a făcut dovada că în cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale-Dolj ce este format din 4 grupe de luptători există două situaţii comparabile la care tratamentul aplicat este diferit, iar Curtea Europeana de Justiţie a statuat ca în situaţia în care o companie care aplica un sistem de salarizare ce presupune o lipsă totală de transparenţă în stabilirea criteriilor de salarizare, sarcina probei revine angajatorului, în cauza companiei. Cu alte cuvinte, angajatorul răspunde pentru lipsa de "transparenta" a criteriilor de acordare a salariului. Similar, în cauza Brunnhofer, Curtea a reiterat ca sarcina probei se va transfera către angajator pentru a arata ca nu a existat o discriminare în cazul în care sistemul de salarizare al angajatorului nu a fost transparent. Astfel, a invocat dispoziţiile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind sarcina probei.
În cauză reclamantul, în calitate de persoana interesată, si care de altfel este si persoana vătămată, a motivat în drept si a prezentat atât faptele cât si probele, aşa cum le-a dezvoltat in partea introductiva a acţiunii, iar Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării trebuia sa admită petiţia în totalitate, ceea ce in mod netemeinic si nelegal nu a făcut.
La rândul său, în mod Curtea de Apel Craiova a omis să analizeze si să se pronunţe cu privire la cele de mai sus.
Prin urmare, hotărârea Curţii de Apel Craiova este lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
În cauza dedusă judecăţii, la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de reclamant, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, fără ca instanţa de fond să indice raţionamentele pe baza cărora a înlăturat apărările reclamantului, cu referire la înscrisurile depuse la dosar de către acestea, în condiţiile în care la pag. 16 din sentinţa recurată reţine: "In această ordine de idei, se apreciază că probele încuviinţate în cauză, acte, depoziţiile audio de martori nu sunt utile pentru dovedirea elementului esenţial în cauza, legătura de cauzalitate între criteriul de discriminare invocat - în speţă calitatea de vicepreşedinte de sindicat şi fapta indicată ca fiind consecinţă a discriminării - neacordarea salariului de excelenţă pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale."
4. Apărările formulate în recurs
4.1 Intimatul-pârât IPJ Dolj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
În esenţă, a susţinut că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 sunt invocate formal, susţinerile recurentului circumscriindu-se dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care sunt nefondate.
4.2 Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care, de asemenea, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate, invocând argumente similar cu cele formulate de intimatul-pârât IPJ Dolj.
5. Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimati, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.
6. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 24 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că în cauză nu a fost invocată de către intimaţii-pârâţi excepţia nulităţii recursului cu privire la care recurentul-reclamant a înţeles să pună concluzii orale în şedinţa publică de la termenul de judecată din 24 octombrie 2024.
2. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin petiţia nr. 2167/24.03.2022, petentul Sindicatul Poliţiştilor Dolj - pentru A. a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) având în vedere faptul că partea reclamată B. şi Inspectoratul de Politie Judeţean Dolj face nominalizări discriminatorii ale persoanelor care beneficiază de salariu de excelenţă obţinut cu ocazia diferitelor misiuni de serviciu executate, pentru motive de apartenenţă sindicală.
Prin Hotărârea nr. 668/09.11.2022, CNCD a apreciat că în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare, nefiind identificat un raport de cauzalitate între criteriul invocat de petent şi faptă, conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.
In acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul Sindicatul Poliţiştilor Dolj - pentru A. a chemat în judecată pârâţii Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, B., Inspectoratul de Politie Judeţean Dolj, solicitând instanţei admiterea acţiunii, şi, în principal, anularea Hotărârii Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nr. 668/09.11.2022 şi obligarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminării la soluţionarea pe fond a petiţiei, iar, în subsidiar, anularea Hotărârii Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nr. 668/09.11.2022 şi obligarea părţii care a săvârşit fapta să publice în mass-media un rezumat al hotărârii prin care se constată săvârşirea contravenţiei, în temeiul O.G. nr. 137/2000.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a căror incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., privind susţinerea că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză.
Astfel, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.
Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.
Înalta Curte constată că recurentul a invocat nulitatea hotărârii din perspectiva modului de soluţionare din oficiu a excepţiilor de procedură la primul termen de judecată din 13 mai 2023 coroborate cu modul nelegal al Curţii, din oficiu, de a pune în discuţie la data de 16 ianuarie 2024, după încuviinţarea parţială a probelor, admisibilitatea acţiunii faţă de posibilitatea instanţei de a se pronunţa pe fond şi a stabili existenţa discriminării odată cu soluţionarea cauzei pe fond prin sentinţa pronunţată la aceeaşi dată. Astfel, în dispozitiv instanţa nu s-a pronunţat cu privire la fiecare excepţie în parte pe care a respins-o în considerente şi nici cu privire la excepţia consemnată în practicaua sentinţei recurate în care se consemnează: "Curtea, din oficiu, pune în discuţie admisibilitatea acţiunii faţă de posibilitatea de a se pronunţa pe fond şi a stabili existenţa discriminării". De asemenea, a criticat soluţionarea cererii de probatorii formulată de acesta.
Art. 175 C. proc. civ. fixează regulile şi condiţiile pe care trebuie să le respecte părţile sau instanţa pentru a fi în măsură să invoce nulitatea unui act de procedură. În centrul acestor condiţii, necesar a fi îndeplinite pentru constatarea nulităţii unui act de procedură, stau: a) producerea unei vătămări; b) posibilitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului.
În cauză, cu privire la soluţionarea excepţiilor, Înalta Curte constată că nu este relevant faptul că instanţa nu le-a soluţionat prin dispozitiv, câtă vreme s-a pronunţat motivat asupra acestora şi a procedat la soluţionarea pe fond a pricinii.
Excepţia invocată de instanţă din oficiu, la care face referire recurentul-reclamant în memoriul de recurs, privea situaţia în care instanţa ar fi apreciat că argumentele critice ale reclamantului sunt întemeiate ridicând problema dacă instanţa se poate pronunţa pe existenţa discriminării în lipsa unei decizii a Consiliului care să analizeze în mod adecvat situaţia de fapt.
În condiţiile în care însă argumentele reclamantului au fost considerate neîntemeiate, problema ridicată din oficiu de instanţă din oficiu nu mai avea relevanţă pentru soluţionarea litigiului.
În ceea ce priveşte susţinerile cu privire la soluţionarea solicitărilor de probe, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 255 C. proc. civ.: "(1) Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului.", iar, conform art. 258 din acelaşi Cod: "(1) Probele se pot încuviinţa numai dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute la art. 255, în afară de cazul când ar exista pericolul ca ele să se piardă prin întârziere. (2) încheierea prin care se încuviinţează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă încuviinţate, precum şi obligaţiile ce revin părţilor în legătură cu administrarea acestora. (…)"
În baza acestor dispoziţii legale, instanţa de fond a admis proba propusă de partea reclamantă în sensul că nu se vor audia martorii ci se va interveni cu adresă către pârâtul CNCD să depună suportul pe care se află declaraţiile pe care le-au avut în vedere şi fac vorbire despre ele în cuprinsul hotărârii atacate, pe ce suport a fost administrată proba şi să trimită dovada pe suportul pe care îl deţin a probei testimoniale a celor trei persoane şi a respins cererea privind audierea directă în faţa instanţei a acestora.
De asemenea, a fost respinsă proba cu informaţiile clasificate cu motivarea că, în primul rând acestea trebuie să vizeze obiectul principal al cauzei iar condiţiile de muncă nu sunt obiectul principal al prezentei cauze ci anularea Hotărârii CNCD. In prezenta procedură judiciară nu se verifică în principal condiţiile de muncă, ci într-o procedura care verifică legalitatea unui act emis de către o autoritate de reglementare în domeniu în speţă, în domeniul discriminării – Consiliul Naţional de Combaterea Discriminării. De asemenea a apreciat că o astfel de probă se încuviinţează de către instanţă în măsura respectării principiului necesitaţii de a cunoaşte ori sub aspectul obiectului principal al acţiunii necesitatea de a cunoaşte nu apare ca fiind îndeplinită. Deoarece elemente din reglementările specifice au fost indicate ca apărări de către pârâţi, reclamantul nu este în situaţia de dezechilibru pe aspectul probatoriu, pentru a justifica verificarea unor reglementărilor legale clasificate privind condiţiile de muncă, reclamantul avand posibilitatea de a formula propriile apărări faţă de susţinerile pârâţilor.
În aceste condiţii, se constată că regulile de procedură cu privire la propunerea şi încuviinţarea probelor au fost respectate de către judecătorul fondului, prin memoriul de recurs fiind exprimată doar nemulţumirea că instanţa nu a dispus în modul expres în care reclamantul a solicitat.
Prin urmare, susţinerile recurentului cu privire la aceste aspecte, prin raportare la dispoziţiile legale şi considerentele expuse, nu pot atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Înalta Curte nu poate reţine ca fiind valide nici criticile formulate de recurent care se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. din perspectiva nemotivării hotărârii ori a existenţei unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Astfel, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.
Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.
În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.
Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată.
Totodată, Înalta Curte aminteşte că în practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, ori când instanţa s-a pronunţat cu privire la altă acţiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză, în condiţiile în care recurentul a invocat aparenta inconsecvenţă a instanţei de fond în ceea ce priveşte argumentele expuse în susţinerea hotărârii pronunţate, acesta menţionând de fapt o semnificaţie proprie dată unora dintre considerentele din sentinţa recurată, pe care le-a relatat într-o aparentă contradicţie.
În ceea ce priveşte teza referitoare la existenţa de motive străine de natura cauzei, instanţa de recurs aminteşte că aceste dispoziţii sunt incidente atunci când considerentele sentinţei recurate cuprind numai motive străine de cauză, neidentificându-se o astfel de situaţie, de altfel acest aspect nefiind invocat ca atare de recurent.
Aşadar, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că sunt nefondate şi susţinerile formulate de recurent circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Instanţa de control judiciar constată că prin cererea recurs reclamantul a invocat, în esenţă, greşita analizare a susţinerilor sale privind nemotivarea actului contestat, precum şi a aspectelor de fond, reiterând argumente privind situaţia de fapt şi probele prezentate în faţa primei instanţe şi a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării privind pretinsa faptă de discriminare săvârşită de către conducătorul serviciului în cadrul căruia este angajat, greşita interpretare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin raporatre la faptul că a invocat că în situaţia persoanelor tratate diferit, tratamentul în speţă este datorat apartenenţei lor la unul dintre criteriile prevăzute în acest text de lege, în cazul de faţă ce a făcut obiectul sesizării, atât petentul cât si toţi membrii Grupei a II-a din cadrul SAS fiind excluşi, restricţionaţi datorită apartenenţei la o alta organizaţie sindicală decât cea unde comisarul şef B. este vicepreşedinte, fiind vorba de o discriminarea directă ce presupune atingerea adusă beneficiului unui drept al persoanei/persoanelor discriminate în legătură plata unor drepturi pentru persoanele ce execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, invocând, de asemenea, dispoziţiile art. 20 alin. (6) din acelaşi act normativ privind sarcina probei.
În ceea ce priveşte critica recurentului-reclamant privind nemotivarea actului contestat, întrucât, în opinia sa, în cauză nu s-a realizat o analiză reală şi efectivă a faptelor de discriminare reclamate şi a probelor propuse în dovedirea acestora, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a prezentat argumentele care au condus la decizia de respingere a petiţiei, astfel încât atât petentul, cât şi instanţa de judecată au posibilitatea de a aprecia cu privire la legalitatea şi temeinicia actului administrativ, fiind respectate dispoziţiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 care impun consemnarea motivelor de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director.
Astfel, deşi reclamantul a invocat reglementări specifice dreptului la un proces echitabil, garanţiile instituite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în privinţa obligaţiei instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu sunt aplicabile pârâtului Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării care nu este instanţă judecătorească, ci organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale.
În cazul hotărârilor emise de C.N.C.D., dreptul la un proces echitabil este satisfăcut - după cum a reţinut Curtea Constituţională - dacă cei interesaţi au posibilitatea de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor lor legitime, drept consacrat expres la art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000. Or, în prezenta cauză, reclamantul a avut posibilitatea de a sesiza instanţa de contencios administrativ cu privire la pretinsa nelegalitate a Hotărârii nr. 668/09.11.2022, astfel încât exercitarea dreptului a fost asigurată.
Având în vedere că pârâtul C.N.C.D. a argumentat soluţia adoptată prin hotărârea atacata în prezenta cauza pe neîndeplinirea condiţiilor specifice din legislaţia naţională privind nediscriminarea şi, în cauză nu este judecată cererea reclamantului după regulile de la instanţa de drept comun, specializată în litigii de muncă, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că motivarea Hotărârii nr. 668/09.11.2022 este suficientă pentru a permite controlul efectiv la instanţa de judecată, astfel că nu pot fi primite susţinerile recurentului-reclamant sub acest aspect.
În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, instanţa de control judiciar constată că în faţa instanţei de contencios administrativ, reclamantul a înţeles să conteste hotărârea sus menţionată, apreciind că a fost discriminat din cauza apartenenţei sale la un anume sindicat, fiind privat de plata unor drepturi de natură salarială acordat persoanelor ce execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale.
Înalta Curte reţine că art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prevede următoarele: "Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind discriminatorie, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă (existenţa unor persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile); existenţa unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate şi necesare.
Astfel, prima condiţie este aceea a existenţei a unui tratament diferenţiat, adică persoane aflate în situaţii comparabile să fie tratate în mod diferit. Totodată, tratamentul diferenţiat trebuie să aibă la bază existenţa unui criteriu de discriminare şi să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Or, în cauză, Înalta Curte, împărtăşind opinia judecătorului fondului, constată că în mod corect pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a identificat criteriul în raport de care a analizat fapta pretins discriminatorie, respectiv apartenenţa reclamantului la o altă organizaţie sindicală decât cea agreată de conducătorul serviciului în cadrul căreia este angajat, iar legalitatea hotărârii CNCD a fost raportată la faptele sesizate şi analizate din perspectiva acestuia.
În ceea ce priveşte stabilirea existenţei unui tratament diferenţiat al petentului în raport cu alte persoane, dacă acest tratament este influenţat de criteriul anterior identificat, iar, în final dacă lipseşte în cauză un scop legitim justificativ pentru această diferenţă de tratament, instanţa de control judiciar aminteşte că aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele făcând imposibilă angajarea răspunderii administrative pentru discriminare.
Aşadar, pentru a se reţine existenţa unei discriminări în sensul definit de lege trebuie să poată fi reţinută o legătură de cauzalitate între criteriul de discriminare invocat - în speţă calitatea de vicepreşedinte de sindicat şi fapta indicată ca fiind consecinţă a discriminării - neacordarea salariului de excelenţă pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale.
În cadrul sarcinii probei partajate între petent şi părţile reclamate, astfel cum rezultă din Directivele nr. 2000/43/CE, Directiva 2000/78 şi ampla jurisprudenţă în materie CJUE, o dată ce petentul a invocat discriminarea pe bază apartenenţei sale la un sindicat, acesta trebuie să demonstreze că diferenţa de tratament invocată este discriminatorie.
Or, în acord cu cele reţinute prin actul contestat, se constată că din împrejurările expuse de către reclamant nu rezultă faptul că tratamentul nefavorabil despre care acesta a susţinut că i s-a aplicat, în raport cu alţi colegi, s-ar baza pe criteriul menţionat, deoarece discriminarea presupune o legătură de cauzalitate identificabilă între actul sau faptul diferenţierii şi apartenenţa la una dintre caracteristicile sau unul dintre criteriile interzise de lege, invocate în situaţia persoanei care se consideră discriminată, astfel că susţinerile recurentului cu privire la dispoziţiile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind sarcina probei sunt lipsite de suport.
Relevante în cauză sunt considerentele reţinute de primam instanţă exprimate în jurisprudenţa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin care s-a subliniat că diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă (cauzele "Engel şi alţii împotriva Olandei", 1976, "Marckx împotriva Belgiei", 1979, "Moustaquim împotriva Belgiei", 1991), aspect reţinut şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 721/2006.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurent prin memoriul de recurs, similare cu cele invocate în faţa primei instanţe şi în procedura administrativ-jurisdicţională, în referire la dispoziţiile art. 15 din Anexa nr. VI din Legea nr. 153/2017, sunt proprii unei cereri de chemare în judecată întemeiate pe raportul de serviciu al acestuia încheiat cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj, vizând în fapt critici privind modalitatea de aplicare a legii salarizării şi actelor emise în organizarea executării acesteia - OMAI S/7/31.01.2018 care reglementează modalitatea de acordare a beneficiului contestat.
Or, astfel cum a apreciat în mod corect judecătorul fondului, astfel de critici plasează pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în afara sferei sale de competenţă, care nu poate aprecia asupra existenţei unei fapte de discriminare determinată strict de modalitatea de interpretare şi aplicare a unor norme legale în materia salarizării, relevantă cu privire la acest aspect fiind şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1325 din 4 decembrie 2008, prin care s-a constatat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Astfel, prin raportare la considerentele acestei decizii, o aserţiune de tipul celei invocate de reclamant, de analiză asupra legalităţii aplicării de către pârâţi a dispoziţiilor incidente în materia acordării salariului de excelenţă ar constitui o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţia României referitor la principiul separaţiei puterilor în stat şi al prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţia României, potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
În aceste condiţii, sunt nefondate criticile formulate de recurent cu privire la faptul că prima instanţă a apreciat că probele încuviinţate în cauză, acte, depoziţiile audio de martori nu sunt utile pentru dovedirea elementului esenţial în cauza, legătura de cauzalitate între criteriul de discriminare invocat - în speţă calitatea de vicepreşedinte de sindicat şi fapta indicată ca fiind consecinţă a discriminării - neacordarea salariului de excelenţă pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale.
Pentru aceste argumente, având în vedere prevederile art. 2 din O.G nr. 137/2000, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile statuate de legiuitor pentru a se constata existenţa unei situaţii discriminatorii, prin împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta reclamată în cauză, respectiv legătura de cauzalitate între criteriul invocat de petent, de apartenenţă la o formaţiune sindicală şi aspectele prezumtiv discriminatorii, Înalta Curte constată că în mod corect a concluzionat judecătorul fondului că nu se impune anularea Hotărârii Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nr. 668/09.11.2022.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul Sindicatul Poliţiştilor Dolj pentru A. împotriva încheierilor din 10 mai 2023 şi 13 septembrie 2023 şi a sentinţei nr. 12 din 16 ianuarie 2024, ale Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.