Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. F-BC-274/28.07.2017 privind modificarea bazei de impozitare emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi anularea Deciziei nr. 126/15.03.2018 de soluţionare a contestaţiei emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.J.F.P. Bacău a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâta Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, iar, pe fond, a solicitat instanţei respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 759 din 28.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată judecarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău.
Prin sentinţa nr. 59 din 11.06.2021, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea, a anulat în parte Decizia nr. 126/15.03.2018 privind soluţionarea contestaţiei şi Decizia nr. F-BC-274/28.07.2017 privind modificarea bazei de impozitare şi a redus diminuarea pierderii fiscale stabilită de către organul fiscal de la 30.029.633 RON cu suma de 6.841.424 RON.
Prin decizia nr. 856 din 16.02.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de reclamantă şi a admis recursul promovat de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi A.J.F.P. Bacău, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare.
Pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în rejudecare, cauza a fost reînregistrată la data de 21.04.2023 sub nr. dosar x/2018
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 142 din 19 decembrie 2023 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte acţiunea, în rejudecare, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău; a fost anulată în parte Decizia nr. 126/15.03.2018 şi decizia nr. F-BC -274/28.07.2017 şi s-a redus diminuarea pierderii fiscale stabilită de organul fiscal de la 30.029.633 RON, cu suma de 2.638.545 RON.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 142 din 19 decembrie 2023 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor au declarat recurs.
3.1 Recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 si 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate având în vedere că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi, totodată, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
În esenţă, a susţinut că instanţa de fond nu a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, republicată, OPANAF 222/2008.
Astfel, s-a reţinut neîntemeiat modul de recalculare a intervalelor de comparabilitate prin includerea societăţilor care au înregistrat pierderi.
In cadrul DPT, în cap. 5.3 - Achiziţia şi vânzarea de bunuri de către intimata-reclamantă A. de la/către entităţi afiliate - activitatea de producţie, societatea este cea care menţionează că în urma căutării de comparabile şi a revizuirii manuale a acestora, au fost acceptate ca potenţial comparabile 18 companii iar intervalul intercuarticular a fost stabilit pe baza datelor a 15 companii din cele 18, 3 companii fiind respinse din cauza pierderilor financiare (B. S.A. Spania, C. şi D.).
Din cele 15 societăţi alese ca şi comparabile, cinci dintre ele nu respectă criteriul de independenţă, acestea fiind enumerate în cadrul raportului de inspecţie fiscală.
În cap. 5.4 - Achiziţia şi vânzarea de bunuri de către A. de la/către entităţi afiliate - activitatea de distribuţie, tot societatea este cea care menţionează că în urma căutării de comparabile şi a revizuirii manuale a acestora, au fost acceptate ca potenţial comparabile 19 companii, iar intervalul intercuarticular a fost stabilit pe baza datelor a 16 companii din cele 19, trei companii fiind respinse din cauza pierderilor financiare (E., F. şi G.).
Din cele 16 societăţi alese ca şi comparabile, şapte dintre ele nu respectă criteriul de independenţă, acestea fiind enumerate în cadrul raportului de inspecţie fiscală.
A mai susţinut că în ceea ce priveşte eşantionul rămas pentru comparabilitate după eliminarea societăţilor enumerate anterior, în timpul inspecţiei fiscale s-a comunicat contribuabilului că organul de control consideră că acesta este reprezentativ şi că analiza comparativă ar trebui efectuată pe baza intervalului intercuartilar al indicatorilor economici al acestor societăţi rămase.
Intimata-reclamantă nu a formulat nicio obiecţiune scrisă sau verbală cu privire la acest considerent, motiv pentru care veniturile operaţionale au fost calculate folosind valorile mediane determinate pentru eşantionul rămas după eliminarea celor 12 societăţi.
De altfel, trebuie subliniat faptul că organul de control a procedat la ajustarea rezultatului operaţional şi financiar pe baza datelor cuprinse de dosarul preţurilor de transfer şi corectate apoi împreună şi de comun acord cu persoana desemnata de societate care a avut calitatea de contabil şef în perioada efectuării inspecţiei fiscale.
De asemenea, recurenta a arătat că noile intervale de comparabilitate stabilite după luarea în calcul a celor şase societăţi respinse chiar de societate prin dosarul preţurilor de transfer au modificat sumele ajustate în cadrul inspecţiei fiscale.
Pe cale de consecinţă, sumele reprezentând ajustările calculate prin prezenta expertiză fiscală sunt eronate, fiind preluate de instanţa de fond.
3.2 Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă că, prin sentinţa instanţei de fond s-au încălcat dispoziţiile cuprinse la:art. 19 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, pct. 22-26) 29, 31, 36 şi 38 din H.G. nr. 44/20G4 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările Ulterioare, pct,22 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pct. 12 din Liniile Directoare OECD, art. 2 alin. (3) din Anexa 1 la OPANAF nr. 222/2008 privind conţinutul dosarului preţurilor de transfer, punctul 5 alin. (1.5) din H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare, ale Codul fiscal, prevederile §3.61 din Liniile directoare privind preţurile de transfer emise de QECD.
A susţinut că instanţa de fond a avut în vedere doar concluziile raportului de expertiză şi nu întreg probatoriu administrat în ansamblul său (fără să aibă în vedere şi oblecţiunile la raportul de expertiză formulate de autorităţile pârâte) şi susţinerile tuturor părţilor.
La pagina 10 din sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele: "conform raportului de expertiză, ajustarea totală calculată, atât pentru activitatea de producţie şi distribuţie dar şi pentru împrumuturi este de 27.391.088 RON comparativ cu ajustarea ANAF de 30.029.633 RON, rezultând o diferenţă în favoarea reclamantei.de 2.638.545 RON."
În drept, sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 alin. (1) si alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Godul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Ajustarea profiturilor persoanelor afiliate nu conduce la modificarea situaţiilor financiare ale persoanelor afiliate.
Faţă de prevederile legale de mai sus rezultă că tranzacţiile între persoane afiliate se realizează conform principiului preţului pieţei libere, respectiv în condiţii stabilite sau impuse care nu trebuie să difere de relaţiile comerciale sau financiare stabilite între întreprinderi independente, iar la stabitirea profiturilor persoanelor afiliate se au în vedere principiile privind preţurile de transfer.
Preţurile de transfer sunt preţurile la care o companie transferă bunuri şi proprietăţi sau prestează servicii către companii afiliate.
Analizarea tranzacţiilor între, persoane juridice afiliate se datorează aşa numitei practici de "transfer al preturilor", practica care constă în efectuarea de tranzacţii la preţuri "speciale" şi/sau în condiţii speciale care conduc la distorsionarea bazei de impozitare si la alterarea taxelor si impozitelor datorate.
Astfel, în vederea determinării cu o cât mai mare exactitate a taxelor şi impozitelor care ar trebui sa revină fiecărei jurisdicţii fiscale în condiţii de piaţă liberă, autorităţile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane pentru a reflecta preţul de piaţă al bunurilor sau serviciilor furnizate în cadrul tranzacţiei.
Aşa cum prevede art. 11 alin. (2) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor dintre persoane afiliate pot fi folosite o serie de metode dintre cele expres enumerate, pentru fiecare caz în parte alegându-se cea mai adecvată dintre ele, precum şi "orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind preţurile de transfer emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică."
Potrivit pct. 12 din Liniile Directoare OECD; "I. Preturile de transfer sunt importante atât pentru contribuabili, cât si pentru administraţia fiscală, pentru ca ele determina în mare parte venitul si cheltuielile, si prin aceasta profiturile impozabile ale companiilor afiliate, în diferite jurisdicţii. Problemele de preturi de transfer au apărut iniţial în tranzacţiile între companii afiliate ce operau în aceeaşi jurisdicţie fiscală. Aspectele naţionale nu sunt luate în considerare în acest Raport, care se concentrează în principal pe aspectele Internationale ale preturilor de transfer. Aceste aspecte Internationale sunt mai dificil de soluţionat pentru că sunt implicate mai multe jurisdicţii fiscale, si de aceea orice corectare a preţului de transfer într-o jurisdicţie presupune o corectare corespondenta într-o altă jurisdictie. Cu toate acestea, dacă cealaltă jurisdicţie nu acceptă sa efectueze corectarea corespunzătoare, grupul de MNE-le va fi impozitat de doua ori pentru acea parte din profituri. Pentru a minimiza riscul de dubla impunere, este necesar un consens internaţional cu privire la modul in care se stabilesc, in scopuri fiscale, preturile de transfer pentru tranzacţiile trans-frontaliere."
Din analiza dosarului preturilor de transfer şi a completărilor la acesta, organele de inspecţie fiscală au constatat că societatea a utilizat metoda marjei nete.
În ceea ce priveşte eşantionul rămas pentru comparabilitate după eliminarea a 12 societăţi, s-a comunicat contribuabilului că organul de inspecţie fiscală consideră că acesta este reprezentativ şt că analiza comparativă ar trebui efectuată, pe baza intervalului intercuarticular al indicatorilor economici al acestor societăţi rămase.
Contribuabilul, nu a formulat nicio obiecţiune scrisă sau verbală cu privire la acest considerent, motiv pentru care veniturile operaţionale au fost calculate folosind valorile mediane determinate pentru eşantionul rămas după eliminarea celor 12 societăţi.
Urmare aspectelor prezentate anterior au fost efectuate ajustări ale preţurilor de transfer pentru rezultatul operaţional aferent tranzacţiilor derulate cu persoanele afiliate precum si pentru dobânzile înregistrate aferente împrumuturilor de la BCDF I Cipru şi A. S.A. Polonia, metoda utilizată fiind metoda marjei nete acceptată, de organul de control în .baza informaţiilor cuprinse în dosarul preţurilor de transfer.
A. S.A. Polonia, metoda utilizată fiind metoda marjei nete acceptată, de organul de control în .baza informaţiilor cuprinse în dosarul preţurilor de transfer.
De asemenea, potrivit prevederilor 53.61 din Liniile directoare privind preţurile de transfer emise de OECD "daca condiţia relevanta a tranzacţiei controlate (de exemplu, preţul sau marja) nu se încadrează in intervalul de piaţa stabilit de către administraţia fiscala, contribuabilul ar trebui sa alba posibilitatea de a prezenta argumente prin care condiţiile tranzacţiei controlate satisfac principiul valorii de piaţa si ca rezultatul se încadrează In Intervalul de piaţa (i.e. ca intervalul de piaţa este diferit de cel stabilit de administraţia fiscala). Daca contribuabilul nu poate stabili acest fapt, administraţia fiscala trebuie sa determine punctul din intervalul de piaţa la care se va ajusta condiţia tranzacţiei controlate."
Astfel, în cazul in care indicatorul contribuabilului nu se încadrează în intervalul de comparabilitate stabilit de administraţia fiscală şi acesta nu reuşeşte să demonstreze că indicatorul său este la nivel de piaţă, administraţia fiscală trebuie să determine punctul din intervalul de comparabilitate la care se face ajustarea.
Determinarea acestui punct de ajustare este recomandat să se facă folosind mijloace care măsoară tendinţa centrală a intervalului de comparabilitate, inclusiv mediana.
Mai mult, tranzacţiile cu societăţi afiliate sunt guvernate şi totodată condiţionate de practici identice cu practicile dintre persoane independente. Astfel, autorităţile fiscale au reţinut în mod corect faptul că.în situaţia în care societatea ar fi fost Independentă ar fi fost nevoita să contracteze împrumuturi de la instituţii specializate, cu dobândă.
Totodată, organele de inspecţie fiscală au stabilit cheltuieli cu dobânzile aferente împrumuturilor având în vedere că împrumuturile practicate între societăţi independenţe sunt purtătoare de dobândă şi sunt la preţul de piaţă.
Referitor la ajustarea veniturilor operaţionale aferente activităţii de producţie, recurenta a arătat că, aşa cum rezultă şi din raportul de inspecţie fiscală, organele de inspecţie fiscală au procedat întâi la determinarea împreună cu reprezentantul societăţii a cheltuielilor corectate, înregistrate din tranzacţiile cu afiliaţi şi apoi din formula de calcul a marjei nete calculate la veniturile din distribuţie, a extras formula de calcul pentru veniturile ajustate.
În concluzie, echipa de Inspecţie fiscală a determinat corect rezultatul operaţional aferent activităţii de distribuţie - persoane afiliate, luând în calcul cheltuielile ajustate şi valoarea mediană a rezultatului operaţional raportat la costuri.
Prin urmare, în opinia sa, actele de impunere întocmite de autorităţile fiscale sunt legale şl temeinice.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
În esenţă, a susţinut că este nefondat motivul de casare privind nemotivarea sentinţei recurate.
În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentele au reluat de fapt argumentele pe care le-au invocat şi cu ocazia judecăţii în primul ciclu procesual, când, de asemenea, au susţinut că singura soluţie legală era aceea a excluderii din eşantionul de comparabilitate a societăţilor care înregistrează pierderi.
Or, este inadmisibil ca recurentele să conteste legalitatea sentinţei date în rejudecare invocând aceleaşi argumente cu privire la care Înalta Curte a stabilit deja în primul ciclu procesual, prima instanţă având obligaţia de a rejudeca pricina strict în limitele stabilite prin decizia de casare
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 24 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin Decizia privind modificarea bazei de impozitare nr. F-BC 274/28.07.2017, emisă de A.J.F.P. Bacău, vizând activitatea societăţii reclamante pe perioada 1.01.2011- 30.06.2016, s-a dispus diminuarea pierderii fiscale de 116.115.862 RON, declarată prin declaraţia D101 aferentă anului 2015, cu suma de 30.029.633 RON.
Împotriva Deciziei anterior menţionate, A. S.A. a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Decizia nr. 126/15.03.2018 emisă de ANAF- Direcţia Generală de soluţionare a Contestaţiilor.
In acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.A a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi a contestat Decizia nr. F-BC-274/28.07.2017 cu privire la suma de 20.987.547 RON în ceea ce priveşte: diminuarea pierderii fiscale ca urmare a ajustării preţurilor de transfer aferente activităţii de producţie cu suma de 16.558.273 RON: 8.014.343 RON pentru anul 2011 şi 8.543.930 RON pentru anul 2013; diminuarea pierderii fiscale ca urmare a ajustărilor în materie de preţuri de transfer aferente contractelor de împrumut cu suma de 1.745.057 RON; diminuarea pierderii fiscale în ceea ce priveşte activitatea de distribuţie cu suma de 2.684.217 RON: 531.397 RON ca urmare a ajustării de preţuri de transfer calculată în mod eronat de către echipa de inspecţie fiscală şi 2.152.820 RON ca urmare a ajustărilor efectuate la valoarea medianei intervalului intercuartil, în locul ajustărilor efectuate la prima cuartilă a intervalului.
Prin sentinţa pronunţată în al doilea ciclu procesual, s-a admis în parte acţiunea, a fost anulată în parte Decizia nr. 126/15.03.2018 şi decizia nr. F-BC -274/28.07.2017 şi s-a redus diminuarea pierderii fiscale stabilită de organul fiscal de la 30.029.633 RON, cu suma de 2.638.545 RON, pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor formulând cereri de recurs, invocând motive de nelegalitate pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.
Instanţa de control judiciar apreciază că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău privind nemotivarea sentinţei recurate.
Astfel, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.
Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii în parte a cererii de chemare în judecată.
În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.
Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată.
În concluzie, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că sunt nefondate şi susţinerile formulate de ambele recurente circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care, fiind similare, vor fi analizate împreună, urmând să li se răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.
Astfel, motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Înalta Curte reţine că, în urma casării sentinţei pronunţate iniţial în dosar şi a trimiterii spre rejudecare, a rămas în dezbaterea părţilor doar aspectul legat de cuantumul ajustării preţurilor de transfer ale reclamantei în ceea ce priveşte activitatea de producţie şi distribuţie în baza valorii mediane a intervalului cuartil, prin stabilirea intervalelor intercuartile cu includerea în eşantionul de comparabilitate a rezultatelor financiare ale societăţilor care au înregistrat pierderi operaţionale.
Astfel, având în vedere decizia de casare, prima instanţă a constatat că aspectele litigioase privind stabilirea eşantionului de societăţi comparabile prin includerea şi a societăţilor care au înregistrat pierderi precum şi cele referitoare la modul de stabilire a valorii intervalului intercuartil utilizat pentru calcul, nu vor mai face obiectul analizei în rejudecare.
Totodată, s-a constatat că decizia de recurs a analizat pe fond şi criticile referitoare la ajustarea nivelului dobânzilor din cele trei contracte de împrumut încheiate de societate în perioada 2010- 2012 la nivelul valorii mediane a intervalului intercuartil calculat pe baza ratelor dobânzii publicate de BNR, apreciind că modul în care acesta a fost stabilit de instanţa de fond este corect, fiind înlăturate de asemenea şi celelalte critici privind modul în care instanţa care a soluţionat prima dată fondul, a apreciat asupra aspectelor de nelegalitate ale actelor contestate inclusiv cu referire la împrumuturile contractate de societate, aceste aspecte intrând de asemenea în puterea de lucru judecat.
În aceste condiţii, instanţa de fond a dispus în completarea probatoriului administrat la prima judecată în fond a cauzei, efectuarea un supliment la raportul de expertiză fiscală, în care a stabilit calcularea ajustării preţului de transfer pentru activităţile de producţie şi distribuţie, în baza intervalelor intercuartile stabilite prin includerea în eşantionul de comparabilitate a rezultatelor financiare a societăţilor care au înregistrat pierderi operaţionale, şi prin raportare la valoarea mediană a intervalului cuartil.
Potrivit suplimentului la raportul de expertiză, aflat la dosar la filele x, în urma recalculării intervalelor inter-cuartile prin includerea datelor financiare cu privire la societăţile care au obţinut pierderi operaţionale şi a utilizării valorii mediane drept valoare la care s-a raportat ajustarea, a fost calculată o ajustare pentru perioada 2011- 2015 aferentă: activităţii de producţie în sumă de 15.902.241 RON (comparativ cu 16.558.273 RON calculată de organele fiscale) şi activităţii de distribuţie în sumă de 9.743.791 RON (comparativ cu 11.726.303 RON calculată de organul fiscal). A rezultat astfel o valoare totală a ajustărilor aferentă activităţii de producţie şi distribuţie de 25.646.032 RON, comparativ cu ajustarea ANAF de 28.284.576 RON, rezultând o diferenţă în favoarea reclamantei de 2.638.545 RON.
Totodată, conform raportului de expertiză, ajustarea totală calculată, atât pentru activitatea de producţie şi distribuţie dar şi pentru împrumuturi este de 27.391.088 RON comparativ cu ajustarea ANAF de 30.029.633 RON, rezultând o diferenţă în favoarea reclamantei de 2.638.545 RON.
În aceste condiţii, prima instanţă a reţinut că pârâta a formulat obiecţiuni la modul de recalculare a ajustării în urma includerii în intervalele de comparabilitate a societăţilor care au înregistrat pierderi, însă, în decizia de casare această critică a format obiectul recursului, iar Înalta Curte a stabilit în sensul dispus de prezenta instanţă, aceste aspecte nemaiputând fi analizate în rejudecare întrucât au intrat în puterea de lucru judecat, Înalta Curte argumentând pe larg care este motivul pentru care era necesară includerea şi a acestor societăţi în eşantionul de comparabilitate.
În concluzie, în mod corect, reţinând, în principal, că în decizia de casare au fost analizate pe larg, prin intermediul motivelor de casare invocate, argumentele părţilor referitoare la legalitatea deciziei de modificare a bazei de impozitare, iar cauza a fost trimisă la rejudecare exclusiv din perspectiva calculului diminuării fiscale ca urmare a ajustării preţurilor de transfer, pentru activităţile de producţie şi distribuţie, în baza intervalelor intercuartile stabilite prin includerea în eşantionul de comparabilitate a rezultatelor financiare ale societăţilor care au înregistrat pierderi operaţionale, prin raportare la valoarea mediană a intervalului cuartil, judecătorul fondului, având în vedere suplimentul la raportul de expertiză depus la dosar, a anulat în parte Decizia nr. 126/15.03.2018 şi decizia nr. F-BC-274/28.07.2017 în sensul că a redus diminuarea pierderii fiscale stabilită de organul fiscal de la 30.029.633 RON, cu suma de 2.638.545 RON.
Or, în memoriile de recurs, recurentele-pârâte au formulat critici care privesc stabilirea eşantionului de societăţi comparabile prin includerea şi a societăţilor care au înregistrat pierderi precum şi cele referitoare la modul de stabilire a valorii intervalului intercuartil utilizat pentru calcul în realitate faptul, în realitate susţinând că prima instanţă nu a reanalizat aspecte care au fost tranşate definitiv prin decizia de casare, astfel cum au fost reţinute pe larg în considerentele sentinţei recurate, apărările acestora din faţa primei pretins neanalizate corect fiind de altfel în acelaşi sens.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, care a fost dată cu respectarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente cu privire la chesiunea analizată, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei nr. 142 din 19 decembrie 2023 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.