Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The the Administrative and Tax Litigations Chamber

Decizia nr. 4776/2024

Decizia nr. 4776

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2021, sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalului Galaţi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Militar de Urgenţă Focşani şi Ministerul Apărării Naţionale, a solicitat:

- suspendarea concursului pentru ocuparea funcţiei vacante de comandant (manager general) organizat la Spitalul Militar de Urgenţă Focşani, până la soluţionarea definitivă a cauzei;

- anularea celor două anunţuri cu nr. A 259 din 18.01.2021 şi A 303 din 20.01.2021, în care Comisia de concurs şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor l-au declarat respins, precum şi recunoaşterea dreptului de a participa în continuare la examenul organizat pentru ocuparea funcţiei vacante de comandant (manager general) la Spitalul Militar de Urgenţă Focşani;

- obligarea Comisiei de Concurs să reia concursul de la etapa de verificare a dosarelor de concurs şi să emită un nou proces-verbal în care să fie declarat admis;

- obligarea Ministerului Apărării Naţionale să înlăture din conţinutul Anexei nr. 1 art. 11 lit. d) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M129/2009 (actualizat), sintagma "în domeniul sanitar", şi astfel să se realizeze concordanţa cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) lit. c) din acelaşi ordin, ca urmare a constării existenţei unui non-sens în cadrul Ordinului nr. M129/2009 (actualizat), respectiv apariţia unei contradicţii între prevederile art. 1 alin. (3) lit. c) şi conţinutul art. 11 lit. d) al Anexei nr. 1 din acelaşi Ordin;

- plata cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea intermediară nr. 5 din data de 03.03.2021, Tribunalul Galaţi a respins excepţia lipsei de obiect a acţiunii invocată de pârâtul Spitalul Militar de Urgenţă Focşani prin întâmpinare şi a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Militar de Urgenţă Focşani, şi Ministerul Apărării Naţionale.

La termenul din data de 16.06.2021, Tribunalul Galaţi a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Apărării Naţionale să înlăture din conţinutul Anexei nr. 1 art. 11 lit. d) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M129/2009 a sintagmei "în domeniul sanitar" şi formarea unui nou dosar care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galaţi cu nr. x/2021.

Prin încheierea din data de 23.06.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Galaţi a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2021

Prin sentinţa civilă nr. 398/23.06.2021 pronunţată în nr. 3233/121/2021, Tribunalul Galaţi a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "obligaţia de a face" disjuns din dosarul nr. x/2021, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2021, la data de 28.06.2021.

Prin concluziile scrise din data de 28.10.2021, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a menţionat că prin raportul personal din data de 15.07.2021, reclamantul a solicitat trecerea sa în rezervă, iar prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.P. 1049 din 16.09.2021 acesta a fost trecut în rezervă în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) lit. a)1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Având în vedere această situaţie nou apărută, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a apreciat că acţiunea îndreptată împotriva Ministerului Apărării Naţionale a rămas fără interes, nemaifiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 33 din C. proc. civ., respectiv faptul că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Prin sentinţa civilă nr. 226/2021 din 28 octombrie 2021 Curtea de Apel Galaţi a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu instituţiile pârâte Ministerul Apărării Naţionale şi Spitalul Militar de Urgenţă Focşani, ca fiind rămasă fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 2265/03.05.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 226 din data de 28 octombrie 2021, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea deciziei s-a reţinut că prin respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind rămasă fără obiect, fără ca această excepţie să-i fie adusă la cunoştinţă reclamantului în prealabil şi fără ca înscrisul depus la dosar de către pârâtul MApN să-i fie comunicat, acesta a fost practic privat de posibilitatea de a formula un punct de vedere cu privire la respectiva excepţie, fiindu-i cauzată o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 23.06.2023 cu nr. x/2021*.

Prin încheierea din data de 19.10.2023, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondate excepţiile lipsei de interes şi a rămânerii acţiunii fără obiect invocate de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 306 din 5 decembrie 2023 a Curţii de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal, s-au hotărât următoarele:

- s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Spitalul Militar de Urgentă Focşani,

- s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Militar de Urgentă Focşani, ca fiind formulată împotriva unei peroane fără calitate procesuală pasivă,

- s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale,

- a fost obligat Ministerul Apărării Naţionale să înlăture din conţinutul Anexei nr. 1 art. 11 lit. d) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M129/2009, în forma la data publicării anunţului de concurs, sintagma "în domeniul sanitar",

- a fost obligat pârâtul Ministerul Apărării Naţionale la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 100 Iei reprezentând taxa judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 306 din 5 decembrie 2023 a Curţii de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a susţinut că, în urma studierii şi comparării Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M. 129/2009, forma în vigoare în octombrie 2020, data declanşării concursului, şi forma anterioară modificărilor aduse de Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 89/2014, instanţa a reţinut în mod corect că "sintagma în domeniul sanitar din conţinutul art. 11 lit. d) al Anexei nr. 1 la Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 129/2009, în forma la data publicării anunţului de concurs, adaugă un criteriu suplimentar de îndeplinit pentru candidaţii la funcţia de manager al unui spital public, criteriu neprevăzut în art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 129/2009."

De asemenea, a mai reţinut instanţa că "folosindu-se numai sintagma în domeniul sanitar erau omise domeniile economic sau administrativ prevăzute în art. 176 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii."

A învederat recurentul că Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului/examenului în vederea încadrării funcţiei de comandant în unităţile sanitare cu paturi din reţeaua sanitară a Ministerului Apărării Naţionale (Anexa nr. 1 din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 129/2009) reprezintă setul de reguli pe care comisia le are în vedere în analizarea dosarelor candidaţilor şi totodată cuprinde o completare, în sensul adăugării caracterului de specificitate condiţiilor pe care candidaţii pentru funcţia de comandant în unităţile sanitare c paturi trebuie să le îndeplinească.

Ţinând cont de normele de tehnică şi interpretare legislativă, precum şi de opiniile doctrinare, a precizat că acelaşi act normativ poate cuprinde prevederi având un caracter general, ca mai apoi să se facă o detaliere a acestora, o completare ori o precizare, printr-o prevedere nouă, distinctă. Este şi cazul prevederilor art. 1 alin. (3) lit. c) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 129/2009 - ce reprezintă norma generală - raportat la art. 11 lit. d) din Regulament.

În decursul timpului, textul Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M. 129/2009 şi a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului/examenului în vederea încadrării funcţiei de comandant în unităţile sanitare cu paturi din reţeaua sanitară a Ministerului Apărării Naţionale (Anexa nr. 1) a cunoscut mai multe modificări, astfel:

Prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 89/2014 au fost modificate atât art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului apărării naţionale M. 129/2009, cât şi Anexa nr. 1:

"La articolul 1 alin. (3), lit. b)-d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"(...) c) să fie absolvent al cursului postuniversitar de conducere pentru funcţiile prevăzute cu gradul de colonel, iar pentru funcţiile prevăzute cu gradul de general să fie absolvent al Colegiului Naţional de Apărare sau al cursului postuniversitar de conducere strategică ori să deţină titlul ştiinţific de doctor;"

"Anexa 1; Organizarea concursului/examenului

(...) 5. Dosarul de concurs/examen trebuie să conţină următoarele documente;

(...) e) copia certificatului de absolvire a cursului postuniversitar de conducere în domeniul sanitar, pentru funcţiile prevăzute cu gradul de colonel, respectiv copia certificatului de absolvire a cursului postuniversitar de conducere strategică ori a Colegiului Naţional de Apărare sau documentul care atestă deţinerea titlului ştiinţific de doctor, după caz, pentru funcţiile prevăzute cu gradul de general;"

Prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 1/2015 au fost făcute următoarele modificări: "6. La anexa nr. 1 punctul I subpunctul 5, lit. e) va avea următorul cuprins: "e) copia certificatului de absolvire a cursului postuniversitar de conducere, pentru funcţiile prevăzute cu gradul de colonel, respectiv copia certificatului de absolvire a cursului postuniversitar de conducere strategica ori a Colegiului Naţional de Apărare sau documentul care atestă deţinerea titlului ştiinţific de doctor, după caz, pentru funcţiile prevăzute cu gradul de general."

Forma în vigoare la momentul concursului a art. 11 lit. d) din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 129/2009 a fost modificată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 157/2017 astfel:

"art. 11 Dosarul de concurs/examen conţine următoarele documente:

(...) d) copia certificatului de absolvire a cursului postuniversitar de conducere în domeniul sanitar, pentru funcţiile prevăzute cu gradul de colonel, respectiv copia certificatului de absolvire a cursului postuniversitar de conducere strategică ori a

Colegiului Naţional de Apărare, pentru funcţiile prevăzute cu gradul de general; (...)."

Forma în vigoare în prezent a art. 11 lit. d) din Anexa nr. 1 la Ordinul M. 129/2009 a fost modificată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.133/2022 astfel: "La anexa nr. 1 articolul 11, lit. d) se modifică şi va avea următorul cuprins: d) copia certificatului de absolvire a cursului postuniversar de conducere, pentru funcţiile prevăzute cu gradul de colonel, respective copia certificatului de absolviare a cursului postuniversitar de conducere strategică ori a Colegiului Naţional de Apărare pentru funcţiile prevăzute cu gradul de general;"

Prin urmare, această solicitare suplimentară adăugată prin regulament nu este "o omisiune" care a provocat "o lipsă de corelare între conţinutul art. 11 lit. d) din anexă şi art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 129/2009" aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond, ci este vorba de o cerinţă expresă a legiuitorului care a operat modificări repetate datorită faptului că acest curs postuniversitar de conducere în domeniul sanitar nu se organizează în fiecare an în cadrul Institutului Naţional de Management al Serviciilor de Sănătate (INMSS).

În anul 2014, cursul s-a organizat în cadrul INMSS, acesta fiind motivul pentru care, prin Ordinul M. 89/2014, deşi a fost modificat art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 129/2009, nu a fost modificată şi anexa.

În anul 2015, cursul nu s-a mai organizat, motiv pentru care, prin Ordinul nr. M. l/2015 a fost eliminată această cerinţă din textul Regulamentului, dar a fost reintrodusă în anul 2017, prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 157/2017.

Mai mult, instanţa de fond a obligat Ministerul Apărării Naţionale să înlăture din conţinutul Anexei nr. 1, art. 11 lit. d) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 129/2009, în forma la data publicării anunţului de concurs, a sintagmei "în domeniul sanitar", în condiţiile în care prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.133/2022 textul a fost deja modificat, după cum a arătat anterior, iar intimatul-reclamant nu mai poate fi repus în situaţia anterioară, deoarece prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.P. 1049 din 16.09.2021 Acesta a fost trecut în rezervă, în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) lit. a)1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.

În concluzie, pentru motivele arătate, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

În esenţă, a susţinut că interesul în prezenta cauză îl reprezintă faptul că pe rolul Curţii de Apel Galati - SCAF se află dosarul nr. x/2021 în care solicită daune morale şi materiale ministerului pentru discriminarea la care a fost supus şi pentru blocarea accesului în carieră, dosar suspendat până la soluţionarea prezentului dosar.

4.2 Intimatul-pârât Spitalul Militar de Urgenţă Focşani a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi menţinerea soluţiei cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Spitalului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 24 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte reţine că obiectul prezentei cauze, după disjungere din dosarul nr. x/2021, îl reprezintă cererea reclamantului A. de obligare a pârâtului Ministerul Apărării Naţionale să înlăture sintagma "în domeniul sanitar" din conţinutul Anexei nr. 1 art. 11 lit. d) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M129/2009.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Înalta Curte aminteşte că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, Înalta Curte, în acord cu opinia judecătorului fondului, reţine faptul că la data declanşării concursului (octombrie 2020), Anexa nr. 1 - Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului/examenului în vederea încadrării funcţiei de comandant în unităţile sanitare cu paturi din reţeaua sanitară a Ministerului Apărării Naţionale, la Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M129/2009 avea următorul conţinut:

"Art. 11 - Dosarul de concurs/examen conţine următoarele documente:

a) cererea de înscriere;

b) copia certificată pentru conformitate a actului de identitate, aflat în termen de valabilitate;

c) copia certificată pentru conformitate a diplomei de licenţă sau echivalente;

d) copia certificatului de absolvire a cursului postuniversitar de conducere în domeniul sanitar, pentru funcţiile prevăzute cu gradul de colonel, respectiv copia certificatului de absolvire a cursului postuniversitar de conducere strategică ori a Colegiului Naţional de Apărare, pentru funcţiile prevăzute cu gradul de general;

e) copia certificatului de absolvire a unui curs de perfecţionare în management sau management sanitar, agreat de Ministerul Sănătăţii şi stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii, respectiv copii ale documentelor care atestă absolvirea unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii, după caz;"

Totodată, la data declanşării concursului (octombrie 2020), art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M129/2009, privind conducerea unităţilor sanitare cu paturi din reţeaua sanitară a Ministerului Apărării Naţionale, avea următorul conţinut:

"(3) Persoana numită potrivit alin. (2) trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) să fie cadru militar în activitate;

b) să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic;

c) să fie absolvent al cursului postuniversitar de conducere pentru funcţiile prevăzute cu gradul de colonel, iar pentru funcţiile prevăzute cu gradul de general să fie absolvent al Colegiului Naţional de Apărare sau al cursului postuniversitar de conducere strategică;

d) să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, ori absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;"

Anterior, până la modificările aduse prin Ordinul Ministerului Apărării Naţionale nr. M.89 din 18 august 2014, în vigoare până la data de 22.08.2014, art. 1 alin. (3) lit. din) Ordin, avea următorul conţinut: "c) să fie absolvent al cursului postuniversitar de conducere în domeniul sanitar pentru funcţiile prevăzute cu gradul de colonel,..."

De asemenea, tot la data declanşării concursului (octombrie 2020), art. 176 alin. (2) lit. a), b) din Legea nr. 95/2006 (în perioada 01.03.2018 -18.07.2022), avea următorul conţinut: "(1) Spitalul public este condus de un manager, persoană fizică sau juridică.

(2) Managerul persoană fizică sau reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic şi să îndeplinească una dintre următoarele condiţii:

a) să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii;

b) să fie absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii."

Raportat la toate aceste dispoziţii legale, instanţa de control judiciar constată că în mod corect a apreciat prima instanţă că sintagma "în domeniul sanitar" din conţinutul art. 11 lit. d) al Anexei nr. 1 la Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M129/2009, în forma la data publicării anunţului de concurs, adăuga un criteriu suplimentar de îndeplinit pentru candidaţii la funcţia de manager al unui spital public, criteriu neprevăzut în art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M129/2009.

De asemenea, folosindu-se numai sintagma "în domeniul sanitar" erau omise domeniile economic sau administrativ prevăzute în art. 176 alin. (2) Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii.

Lipsa de corelare între conţinutul art. 11 lit. d) al Anexei nr. 1 la Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M129/2009 şi art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M129/2009, ar putea fi explicată prin faptul că până la data de 22.08.2014, atunci când au intervenit modificările prin Ordinul Ministerului Apărării Naţionale nr. M.89 din 18 august 2014, atât art. 11 lit. d) al Anexei nr. 1 cât şi art. 1 alin. (3) din Ordinul nr. M129/2009 făceau referire la cursul postuniversitar de conducere în domeniul sanitar.

Ulterior, prin Ordinul Ministerului Apărării Naţionale nr. M.89 din 18 august 2014 a fost modificat art. 1 alin. (3) lit. c) din Ordinul nr. M129/2009 în sensul că a fost eliminată sintagma "în domeniul sanitar" însă cerinţa de la art. 11 lit. d) al Anexei nr. 1 la Ordinul nr. M129/2009 a rămas neschimbată.

Contrar celor susţinute de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, în sensul că acelaşi act normativ poate cuprinde prevederi având un caracter general, ca mai apoi să se facă o detaliere a acestora, o completare ori o precizare, printr-o prevedere nouă, distinctă, Înalta Curte apreciază că între dispoziţiile art. 1 alin. (3) lit. c) din Ordinul nr. M129/2009 şi art. 11 lit. d) al Anexei nr. 1 la Ordinul nr. M129/2009 nu există un raport de complementaritate în sensul că art. 1 ar reprezenta norma generală iar art. 11 din anexă ar reprezenta norma specială.

Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, din interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor Ordinului nr. M129/2009 rezultă faptul că atât art. 1 alin. (3) din Ordinul nr. M129/2009 cât şi art. 11 al Anexei nr. 1 la Ordinul nr. M129/2009 reprezintă norme generale care sunt interdependente deşi au un obiect de reglementare diferit.

În timp ce art. 1 alin. (3) din Ordinul nr. M129/2009 prevede condiţiile pe care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ persoana numită în funcţia de comandant al unităţii sanitare, art. 11 al Anexei nr. 1 la Ordinul nr. M129/2009 prevede ce documente trebuie să conţină dosarul de concurs/examen al candidatului la funcţia de comandant al unităţii sanitare.

Între condiţiile pe care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ persoana numită în funcţia de comandant al unităţii sanitare şi documentele solicitate la dosarul de concurs/examen al candidatului la funcţia de comandant al unităţii sanitare trebuie să existe corelare, în sensul că documentele solicitate trebuie să se refere exclusiv la dovedirea condiţiilor pe care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ persoana numită în funcţia de comandant al unităţii sanitare, şi în niciun caz să adauge/elimine alte condiţii.

Scopul instituirii unor dispoziţii legale care să reglementeze conţinutul unui dosar de concurs/examen este nu acela de a institui alte condiţii de participare, ci acela de a se preciza, în concret, înscrisurile prin care se face dovada, în mod formal, a îndeplinirii condiţiilor pentru participarea la concurs/examen.

Având în vedere faptul că Anexa nr. 1 la Ordinul nr. M129/2009 se referă la Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului/examenului în vederea încadrării funcţiei de comandant în unităţile sanitare cu paturi din reţeaua sanitară a Ministerului Apărării Naţionale, este evident faptul că prin acest regulament nu se putea deroga de la dispoziţiile 1 alin. (3) din Ordinul nr. M129/2009, privind conducerea unităţilor sanitare cu paturi din reţeaua sanitară a Ministerului Apărării Naţionale, sau de la dispoziţiile art. 176 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, act normativ cu forţă juridică superioară.

Conform art. 78 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, "Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora."

Prin urmare, în mod corecta concluzionat judecătorul fondului că a existat o contradicţie/neconcordanţă între prevederile art. 1 alin. (3) lit. c) şi conţinutul art. 11 lit. d) al Anexei nr. 1 din Ordinul nr. M.129/2009 în ceea ce priveşte sintagma "în domeniul sanitar" din conţinutul Anexei nr. 1 art. 11 lit. d) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M129/2009.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului-pârât în sensul că instanţa de fond a obligat Ministerul Apărării Naţionale să înlăture din conţinutul Anexei nr. 1, art. 11 lit. d) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 129/2009, în forma la data publicării anunţului de concurs, a sintagmei "în domeniul sanitar", în condiţiile în care prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.133/2022 textul a fost deja modificat, după cum a arătat anterior, iar intimatul-reclamant nu mai poate fi repus în situaţia anterioară, deoarece prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.P. 1049 din 16.09.2021, acesta a fost trecut în rezervă, în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) lit. a)1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte constată că aceste argumente privesc în realitate susţinerea excepţiilor lipsei de interes şi a rămânerii acţiunii fără obiect, care au fost invocate de pârât în faţa instanţei de fond, fiind respinse prin încheierea din data de 19.10.2023 de Curtea de Apel Galaţi, soluţie împotriva căreia acesta nu a formulat recurs, astfel că aspectele astfel cum au fost soluţionate şi motivate de prima instanţă au intrat în puterea lucrului judecat, acesta reiterând practic motivarea excepţiilor fără să combată în vreun fel argumentele primei instanţe cu privire la aceste aspecte.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 306/2023 din 5 decembrie 2023 a Curţii de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.