Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, la data de 10.01.2023, sub numărul x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Naţională de Probaţiune (DNP) şi Ministerul Justiţiei, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită ordin de ministru, prin care să rectifice OMJ 28/2020, în sensul stabilirii valorii de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON pentru tot personalul de probaţiune în intervalul de referinţă 01.08.2016-31.12.2017, precum şi în continuare, cu toate consecinţele juridice ce decurg din aplicarea noii valori, precum şi obligarea pârâtei DNP să execute întocmai şi cu celeritate atribuţiile ce-i revin ca ordonator terţiar de credite, ca urmare a stabilirii noii valori de referinţă sectorială.
În cauză, s-a formulat o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, înregistrată la data de 09.03.2023, prin care reclamanţii au înţeles să modifice motivarea şi să solicite modificarea primului capăt de cerere, în sensul obligării pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea de ordin de ministru cu stabilirea unei valorii de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON, pentru personalul de probaţiune, în intervalul de referinţă 01.08.2016 - 31.12.2017, precum şi în continuare, cu toate consecinţele juridice ce decurg din aplicarea noii valori.
Totodată, reclamanţii au înţeles să înlocuiască, în cuprinsul cererii iniţiale, sintagma "rectificarea OMJ nr. 28/2020", cu "solicitarea de a emite OMJ cu o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON pentru perioada menţionată în capătul de cerere şi în continuare".
Cu privire la această cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, reclamanţii au arătat că motivele de fapt se menţin, în drept, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 204 din C. proc. civ.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 91 din 16 mai 2023 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "obligare emitere act administrativ", formulată de către reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Justiţiei, în favoarea Tribunalului Buzău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, analizând obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum acesta a fost modificat, Curtea a apreciat că, în realitate, acesta vizează solicitarea formulată de reclamanţi de plată a unor drepturi salariale pretins cuvenite acestora, fără a se contesta propriu-zis un act administrativ (tipic), respectiv ordinul de salarizare emis acestora sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâţilor de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004).
Prin urmare, prezentul litigiu nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, astfel cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, având în vedere faptul că, în cuprinsul acţiunii, nu se formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu se solicită anularea unor astfel de acte şi nu se critică un eventualul refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci se solicită, în principal, obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale pe care reclamanţii le consideră necuvenite şi neplătite.
Deşi reclamanţii pretind că au efectuat demersuri individuale prin care s-ar fi solicitat emiterea unui ordin de către Ministerul Justiţiei pentru acordarea VRS de 605.225 RON, demersuri urmate de refuzul nejustificat al pârâţilor de a emite un ordin de salarizare în sensul solicitat de aceştia, nu au fost administrate dovezi concludente în acest sens.
2.2. Prin Sentinţa 514/2024 din 18 septembrie 2024 a Tribunalului Buzău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a fost declinată competenţa de soluţionare a prezentei cauze, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Buzău şi Curtea de Apel Ploieşti.
A fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamanţii sunt încadraţi în funcţia de consilier de probaţiune în cadrul Serviciului de Probaţiune Buzău, iar prin cererea de chemare în judecată au susţinut că drepturile lor salariale au fost nelegal calculate de la data de 01.08.2016 şi în continuare, pârâtul Ministerul Justiţiei refuzând să emită un ordin de salarizare prin care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON.
Prin cererea depusă la dosar la data de 18.03.2024, reclamanţii au precizat că îşi modifică primul capăt de cerere în sensul că solicită obligarea pârâtului Ministerul de Justiţie la emiterea unui ordin de ministru cu stabilirea unei valori de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON, precum şi în continuare, cu toate consecinţele ce decurg din aplicarea noii valori.
Având în vedere că reclamanţii deţin calitatea de consilieri de probaţiune în cadrul Serviciului de Probaţiune Buzău, având statutul profesional reglementat de Legea nr. 123/2006, iar prin cererea dedusă judecăţii au solicitat, în esenţă şi în principal, obligarea pârâţilor la emiterea actelor administrative cu caracter individual (ordine) privind încadrarea şi stabilirea drepturilor salariale în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, regulile de determinare a instanţei competente sunt, din punct de vedere material, cele reglementate de art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, prin aplicarea criteriului rangului autorităţii vizate de capătul principal al cererii, îndreptat împotriva unei autorităţi publice centrale, iar, din punct de vedere teritorial, cele reglementate de alin. (3) al aceluiaşi text normativ, reclamanţii având domiciliul pe raza judeţului Buzău.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Justiţiei, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită ordin de ministru, prin care să rectifice OMJ 28/2020, în sensul stabilirii valorii de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON pentru tot personalul de probaţiune în intervalul de referinţă 01.08.2016 -31.12.2017, precum şi în continuare, cu toate consecinţele juridice ce decurg din aplicarea noii valori, precum şi obligarea pârâtei Direcţiei Naţionale de Probaţiune să execute întocmai şi cu celeritate atribuţiile ce-i revin ca ordonator terţiar de credite, ca urmare a stabilirii noii valori de referinţă sectorială.
În cauză, s-a formulat o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, înregistrată la data de 09.03.2023, prin care reclamanţii au înţeles să modifice motivarea şi să solicite modificarea primului capăt de cerere, în sensul obligării pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea de ordin de ministru cu stabilirea unei valorii de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON, pentru personalul de probaţiune, în intervalul de referinţă 01.08.2016 - 31.12.2017, precum şi în continuare, cu toate consecinţele juridice ce decurg din aplicarea noii valori. Totodată, reclamanţii au înţeles să înlocuiască, în cuprinsul cererii iniţiale, sintagma "rectificarea OMJ nr. 28/2020", cu "solicitarea de a emite OMJ cu o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON pentru perioada menţionată în capătul de cerere şi în continuare".
Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă".
Conform prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
În ceea ce priveşte determinarea instanţei competente material să soluţioneze în fond un litigiu de contencios administrativ, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, şi în jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod constant şi unitar, s-a reţinut că dispoziţiile respective prevăd două criterii distincte, după cum urmează:
- criteriul rangului autorităţii emitente, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ, competenţa materială este stabilită în favoarea curţii de apel sau a tribunalului, după cum actul a fost emis de o autoritate centrală sau locală;
- criteriul valoric, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ fiscal care priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa este stabilită în funcţie de criteriul valoric, fără a mai fi avut în vedere criteriul rangului autorităţii emitente.
Pentru identificarea instanţei competente după materie este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată, în speţă acesta fiind reprezentat de solicitarea de obligare a pârâţilor la emiterea actelor administrative cu caracter individual (ordine) privind încadrarea şi stabilirea drepturilor salariale în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, regulile de determinare a instanţei competente fiind, din punct de vedere material, cele reglementate de art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, prin aplicarea criteriului rangului autorităţii vizate de capătul principal al cererii, care este îndreptat împotriva unei autorităţi publice centrale, iar, din punct de vedere teritorial, cele reglementate de alin. (3) al aceluiaşi text normativ, reclamanţii având domiciliul pe raza judeţului Buzău.
În concluzie, Înalta Curte reţine că, în cazul de faţă, competenţa materială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, aparţine Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii E., B., I., L., F., J., C., G., N., O., D., M., H., A., K. şi intervenienta P. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Justiţiei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.