Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2023 la data de 06.07.2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Prahova, au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la calcularea indemnizaţiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea 341/2004, prin raportarea coeficientului de 0,6 la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anii 2022, 2023 cât şi pentru viitor şi plata către reclamanţi a diferenţelor rezultate dintre suma cuvenită rezultată prin recalculare conform Legii 341/2004 şi suma achitată de pârâtă, aferentă perioadei mai sus menţionate; sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia neconstituţionalităţii prevederilor art. IX alin. (2) din O.U.G. nr. 130/2021 şi a art. XVIII alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 168/2022 în raport de dispoziţiile art. 115 din Constituţia României.
În drept, reclamanţii au invocat art. 194, art. 453 C. proc. civ., Legea nr. 341/2004, O.U.G nr. 130/2021, O.U.G. nr. 168/2022, Legea nr. 47/1992, Constituţia României.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 659 pronunţată în data de 23 mai 2024, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect "obligaţia de a face", în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea soluţiei, a reţinut că reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect neconstituţionalitatea unei Ordonanţe de Urgenta a Guvernului şi obligaţia de plata a diferenţelor băneşti determinate de aplicarea acesteia, acţiune căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004 şi că litigiul nu poate fi calificat un litigiu de asigurări sociale, întrucât într-un astfel de litigiu nu se poate pretinde decât restituirea sumelor în conformitate cu art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, respectiv art. 65 din Legea nr. 223/2015.
Mai mult, dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 păstrează competenţa instanţei de contencios pentru soluţionarea cauzei pe fond indiferent de materia în care ordonanţa a reglementat.
Tribunalul Prahova a apreciat ca obligaţia de reparaţie a pagubei care reprezintă temeiul acţiunii reglementate de art. 9 din Legea nr. 554/2004 se fundamentează pe însăşi adoptarea ordonanţei cu privire la care se invocă excepţia de neconstituţionalitate, ceea ce înseamnă că, inclusiv, competenţa se stabileşte prin raportare la autoritatea emitentă a ordonanţei, care este Guvernul, astfel că revine Curţii de Apel competenţa de soluţionare a cauzei.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 354 din data de 12 septembrie 2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, privind acţiunea civilă având ca obiect "obligaţia de a face", în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă şi, constatând ivit conflictul de competentă, a înaintat cauza în vederea soluţionării conflictului negativ către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ si fiscal.
Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, pretenţiile reclamanţilor vizează drepturi de asigurări sociale, în cauză, fiind vorba despre un litigiu privind drepturi de asigurări sociale, competenţa de soluţionare a cauzei revenind aşadar instanţe civile (Secţia I Civilă din cadrul Tribunalului Prahova) întrucât reclamanţii critică modul de calcul al indemnizaţiei prevăzute de Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004.
Acţiunea nu a fost întemeiată în drept pe Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamanţii nici nu au intenţionat să formuleze o acţiune în contencios administrativ.
Reclamanţii au înţeles să formuleze o acţiune întemeiată pe dispoziţii din materia asigurărilor sociale, fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova – secţia I Civilă– complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă, în cauză nefiind chemat în judecată Guvernul şi nici nu au formulat o cerere în stabilirea răspunderii statului, astfel cum ar presupune o acţiune în contencios administrativ întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004,
Nici simpla invocare a neconstituţionalităţii unor dispoziţii legale, în cadrul acţiunii formulate, nu schimbă natura juridică a acesteia într-una de contencios administrativ, cât timp cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi nu a fost construită într-un atare cadru. În absenţa urmăririi atragerii exprese a răspunderii guvernului/statului, în absenţa afirmării unei conduite administrative vătămătoare şi în prezenta alegerii de către reclamant a acţiunii de drept comun pentru valorificarea dreptului, nu este atrasă competenţa instanţei de contencios administrativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Prahova, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la calcularea indemnizaţiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, prin raportarea coeficientului de 0,6 la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anii 2022, 2023 cât şi pentru viitor şi plata către reclamanţi a diferenţelor rezultate dintre suma cuvenită rezultată prin recalculare conform Legii 341/2004 şi suma achitată de pârâtă, aferentă perioadei mai sus menţionate; precum şi sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia neconstituţionalităţii prevederilor art. IX alin. (2) din O.U.G. nr. 130/2021 şi a art. XVIII alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 168/2022 în raport de dispoziţiile art. 115 din Constituţia României.
Instanţele aflate în conflict s-au considerat necompetente din punct de vedere material să soluţioneze litigiul apreciind diferit obiectul cererii de chemare în judecată.
Analizând pretenţiile reclamanţilor şi motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte observă că Tribunalul Prahova, secţia I civilă a calificat greşit cererea de chemare în judecată ca fiind o acţiune în contencios administrativ.
Într-adevăr, în acord cu cele reţinute de Curtea de Apel Ploieşti pretenţiile reclamanţilor vizează drepturi de asigurări sociale, respectiv majorarea indemnizaţiilor lunare prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, indemnizaţie ce se adăugată la pensia pentru limită de vârstă.
Reclamanţii critică modalitatea de calcul a indemnizaţiilor mai sus arătate şi au înţeles să formuleze acţiunea în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Prahova.
Faptul că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanţii au invocat neconstituţionalitatea unor dispoziţii cuprinse în ordonanţe de urgenţă nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ câtă vreme cererea nu este întemeiată expres pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova – secţia I civilă.
.Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii D., H., L., P., A., E., I., M., Q., C., G., K., O., B., F., J., N., R. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Prahova, în favoarea Tribunalului Prahova – secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 octombrie 2024.