Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.09.2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F. în contradictoriu cu pârâţii COLEGIUL DE CONDUCERE A PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ INALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ INALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE au solicitat admiterea plângerii, anularea Hotărârilor Colegiului de Conducere a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus respingerea contestaţiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 şi, prin urmare, anularea parţială a Ordinului nr. 247/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu consecinţa şi obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare care să cuprindă următoarele:
• încadrarea reclamanţilor în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. A) a Anexei V din Legea 153/2017, în ceea ce priveşte indemnizaţia de încadrare;
• majorarea indemnizaţiei de încadrare cu sumele aferente contribuţiilor datorate de angajator şi transferate în sarcina angajatului începând cu 01.01.2018, astfel încât să li se asigure în plată acelaşi venit net pe care l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost transferată plata contribuţiilor sociale de la angajator la angajat;
• acordarea indemnizaţiei de conducere pentru funcţia de Procuror Şef reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b) din Secţiunea a 2-a a Capitolului VIII din Legea 153/2017 pentru reclamanţii A. şi C.;
• acordarea în favoarea reclamantelor B. şi A. a indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor la care să se aplice o majorare de 25 % în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea 153/2017;
• acordarea sporurilor în cuantumul total prevăzut de Legea 153/2017, prin prisma art. 4 şi art. 5 a secţiunii I din Capitolul VIII, respectiv de 45 %, constând în sporul pentru condiţii grele şi vătămătoare şi periculoase, respectiv al celor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii;
De asemenea, au solicitat obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale dintre venitul efectiv acordat prin ordinul contestat şi venitul care rezultă din acordarea sporurilor în cuantumul prevăzut de lege de 45 % şi al indemnizaţiei de conducere/indemnizaţiei pentru titlu de doctor, pentru perioada 01.01.2018 şi până la data reîncadrării efective, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
La data de 01.02.2019, reclamanţii au invocat, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţie de neconstituţionalitate, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor 39 alin. (5) şi art. 14 alin. (1) din Legea 153/2017, art. 38 alin. (1) şi (2) lit. a) şi art. 3 alin. (4) din Legea 153/2017, art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 153/2017 şi art. 25 din Capitolul II, Secţiunea III a Legii 153/2017, art. 9 din Secţiunea I, Capitolul VIII al Anexei V din Legea 153/2017 coroborat cu Anexa V Capitolul I lit. A) din Legea 153/2017.
2. Aspecte procesuale
Prin încheierea de şedinţă din data de 18.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamanţi şi, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii cererii formulate până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Prin Decizia nr. 186/04.04.2023 Curtea Constituţională a României a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 3 alin. (4), ale art. 14 alin. (1), ale art. 25, ale art. 38 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017, precum şi dispoz.art. 9 din capitolul VIII, coroborate cu dispoziţiile cuprinse în capitolul I lit. A) din anexa nr. V la Legea nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Prin cererea formulată la data de 24.10.2023, reclamanţii au solicitat repunerea cauzei pe rol, întrucât Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 186/2023.
La termenul de judecată din data de 23.01.2024, instanţa a invocat din oficiu excepţia perimării cererii de chemare în judecată şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei invocate.
3. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 91 din 23 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia perimării, invocată de instanţă din oficiu, şi, în temeiul art. 416 C. proc. civ., a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., D., C., E., F., în contradictoriu cu pârâtele COLEGIUL DE CONDUCERE A PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ INALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ INALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva aceste sentinţe au declarat recurs reclamanţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurenţii-reclamanţi au invocat încălcarea principiului contradictorialităţii, ce îşi găseşte reglementarea atât în art. 14 C. proc. civ., cât şi în art. 6 CEDO, fiind o componentă a dreptului la apărare.
Au arătat că excepţia perimării, invocată de instanţă din oficiu la termenul din 23.01.2024, nu a fost niciodată pusă în discuţia contradictorie a părţilor şi nu li s-a acordat dreptul de a formula apărări cu privire la aceasta.
De asemenea, nu li s-a pus în vedere prin citaţie faptul că la termenul de judecată din 23.01.2024 se va discuta excepţia perimării, ci dimpotrivă, prin citaţia emisă s-a făcut exclusiv menţiunea discutării cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamanţi.
La fel cum instanţa i-a citat cu menţiunea că se va discuta cererea de repunere pe rol a cauzei, ar fi putut în aceeaşi măsură să indice şi că se va pune în discuţie excepţia perimării, astfel încât să aibă posibilitatea să se prezinte la termen sau să îşi exprime poziţia în scris cu privire la această excepţie.
Au precizat că la şedinţa de judecată din 23.01.2024 nu s-a prezentat niciuna dintre părţi, reclamanţii formulând în prealabil cerere de judecare în lipsă.
Recurenţii-reclamanţi au mai susţinut că argumentele reţinute de instanţă pentru a admite excepţia perimării sunt incorecte.
Astfel, textul de lege de la art. 415 C. proc. civ. privind reluarea judecării procesului nu prevede în mod expres ce se întâmplă în ipotezele în care suspendarea s-a dispus în temeiul art. 413 C. proc. civ., cu atât mai mult nu dispune în situaţia în care suspendarea s-a dispus pentru sesizarea Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate.
Prin urmare, întrucât această situaţie nu este prevăzută în mod expres de către lege, acesteia trebuie să i se aplice dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, în virtutea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) C. proc. civ.
Or, situaţia în care se sesizează Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate este mai degrabă asemănătoare celei în care se sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare sau situaţiei în care se sesizează ÎCCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Prin urmare, regimul reluării judecării procesului în urma încetării cauzei de suspendare ar trebui să fie identic sau cel puţin similar pentru aceste ipoteze, prin aplicarea art. 415 pct. 3 din C. proc. civ. conform căreia judecata cauzei se reia din oficiu.
Dincolo de aceste aspecte, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că termenul de perimare începe să curgă de la data pronunţării Curţii Constituţionale.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 47/1992, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii de la momentul publicării lor în Monitorul Oficial.
Or, Decizia nr. 186/04.04.2023 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 723 din 04.08.2023, acesta fiind momentul de la care ar fi trebuit să înceapă să curgă termenul de perimare, întrucât de la acest moment Decizia devine opozabilă şi produce efecte. Din moment ce reclamanţii au depus cererea de reluare a judecăţii la 24.10.2023, termenul de perimare nu era împlinit la acel moment.
În altă ordine de idei, trebuie subliniat că deciziile Curţii Constituţionale nu se comunică părţilor care au invocat excepţia de neconstituţionalitate, ci se comunică instanţei de judecată în faţa căreia această excepţie a fost ridicată, conform art. 31 din Legea 47/1992.
Or, momentul la care Decizia Curţii Constituţionale a fost comunicată la dosarul cauzei a fost 14.07.2023. Aşadar, inclusiv dacă s-ar calcula termenul de perimare de la acest moment, la 24.10.2023, când reclamanţii au introdus cererea de reluare a judecăţii, termenul de perimare nu era împlinit.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii-pârâţi nu au depus întâmpinare la recursul declarat în cauză. În schimb, recurenţii-reclamanţi au depus note de şedinţă prin care au invocat practică judiciară.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este fondat.
Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere, când, "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".
Înalta Curte reţine, aşa cum s-a statuat în doctrină şi în jurisprudenţa recentă, că acest caz de nelegalitate a unei hotărâri poate fi invocat în următoarele situaţii: încălcarea dreptului la apărare; judecata pricinii în lipsa părţii care nu a fost legal citată; nerespectarea principiului oralităţii; publicitatea şedinţei de judecată; nesemnarea minutei de către judecători; lipsa încheierii de dezbateri; aplicarea greşită a unor texte de lege; nesocotirea principiului contradictorialităţii ori a principiului disponibilităţii şi altele asemenea.
Prin urmare, încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancţiunea nulităţii, pricinuindu-se astfel vătămarea dreptului reclamantului prin încălcarea dreptului său la apărare.
În egală măsură, instanţa de control judiciar aminteşte că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept aplicabile"; "(2)Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. (…)"; "(7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să ţină seama de toate circumstanţele cauzei, judecătorul va ţine seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă".
Reţine Înalta Curte că respectarea acestor dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie şi obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanţiale în măsura în care acestea nu sunt însoţite de garanţii fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.
În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).
Aşadar, analizând sentinţa recurată prin prisma acestor considerente şi a criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi, încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a motivului de casare menţionat, criticile formulate din această perspectivă fiind întemeiate, de natură a conduce la casarea sentinţei de fond recurate.
În speţă, prin încheierea de şedinţă din data de 18.10.2019 prima instanţă a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamanţi şi, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii cererii formulate până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională.
Urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 186/2023, prin cererea formulată la data de 24.10.2023, reclamanţii au solicitat repunerea cauzei pe rol, iar pentru discutarea acesteia a fost fixat termen la data de 23.01.2024, când instanţa a invocat din oficiu excepţia perimării cererii de chemare în judecată, pe care a admis-o, constatând perimată cererea de chemare în judecată.
Ori, instanţa de fond a admis excepţia de perimare a cererii de chemare în judecată, fără ca aceasta să fi fost pusă în discuţia părţilor, respectiv fără ca părţile să fi fost citate cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la excepţia perimării, pentru a putea formula apărări cu privire la excepţia invocată.
Procedând în acest mod, instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii în procesul civil, astfel cum este reglementat la art. 14 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate, precum şi principiul dreptului la apărare al părţilor, reglementat prin art. 13 C. proc. civ.
Astfel fiind, a fost încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.
Instanţa de control judiciar nu poate valida nici raţionamentul primei instanţe referitor la data de la care începe să curgă termenul de perimare.
Curtea de Apel Bucureşti a constatat perimată cererea de chemare în judecată întrucât, în opinia acesteia, suspendarea judecării cauzei a încetat la data pronunţării deciziei de către Curtea Constituţională, ca atare termenul de perimare a început să curgă tot de atunci, iar judecarea cererii a rămas în nelucrare din lipsa de stăruinţă a părţilor părţilor o perioadă mai mare de 6 luni.
Înalta Curte Curtea reţine că, prin încheierea din data de 18.10.2019, instanţa de fond a decis suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de reclamanţi.
Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 186/04.04.2023, hotărârea instanţei de contencios constituţional fiind publicată în Monitorul Oficial la data de 04.08.2023 şi comunicată instanţei de trimitere, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, la data de 12.07.2023.
Potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ., termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă, iar potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 413 C. proc. civ., precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor la judecată.
Înalta Curte apreciază că deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive şi general obligatorii, însă nu de la data pronunţării, ci, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Astfel, potrivit acestui text constituţional dar şi în acord cu dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, o decizie a Curţii Constituţionale produce efecte erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial.
Ca atare, în situaţia în care judecarea cauzei a fost suspendată până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, iar decizia dată în soluţionarea excepţiei produce efecte de la data publicării, nu se poate reţine că suspendarea procesului încetează la momentul pronunţării deciziei de către Curtea Constituţională, cu atât mai puţin se poate reţine vreo culpă sau lipsă de stăruinţă din partea părţilor privind continuarea procesului în această perioadă.
Din această perspectivă şi având în vedere că termenul de 6 luni de perimare a început să curgă la data de 04.08.2023 (data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României), Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod greşit a constatat că a intervenit sancţiunea perimării cererii de chemare în judecată, astfel încât în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge excepţia perimării cererii de chemare în judecată, ca nefondată, urmând a trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal în vederea continuării judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de recurenţii-reclamanţi F., D., A., E., C. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 91 din 23 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Respinge excepţia perimării cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
Trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal în vederea continuării judecăţii.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 noiembrie 2024.