Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.03.2023, revizuentul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Inspecţia Judiciară, revizuire împotriva sentinţei civile nr. 792/11.09.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 4750/19.10.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii contestaţiei formulate împotriva rezoluţiei IJ nr. 4030/A/25.11.2019, emisă de Inspectorul-şef în dosarul nr. x, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare a inspectorului de cercetare în dosarul nr. x, să se constate netemeinicia rezoluţiilor şi să se dispună continuarea verificărilor, susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1158 din 26 iunie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 792/11.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs revizuentul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, şi anume încălcarea şi aplicarea greşită a respectării principiului priorităţii dreptului UE, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, precum şi a art. 47 CDFUE.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei nr. 1158/26.06.2023 şi, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire. În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivarea recursului, a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut faptul că, art. 47 CDFUE se raportează strict la o cale de atac formală.
Hotărârea a cărei revizuire o solicită a fost pronunţată cu încălcarea art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi anume "Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil".
În fapt, statul român, prin instituţiile sale a refuzat şi refuză în continuare să pună în executare o hotărâre judecătorească, încălcând art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Astfel, în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Craiova a pronunţat hotărârea judecătorească nr. 3454/17.10.2019, prin care s-a aplicat directorului Muzeului Judeţean Gorj o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi aferentă perioadei 15.04.2019-16.09.2019 inclusiv.
După pronunţarea acestei sentinţe, dosarul a fost retrimis la Tribunalul Gorj, instituţie care până în momentul de faţă nu a trimis către organul de executare fiscal documentaţia de plată a amenzii.
A sesizat Tribunalul Gorj printr-un memoriu, la data de 20.05.2019, prin care a adus la cunoştinţă neaplicarea prevederilor acestei hotărâri, iar judecătorul delegat cu executările civile a considerat aceasta ca fiind o cerere de chemare în judecată pentru fixarea sumei definitive a amenzii, în condiţiile în care aceasta a fost deja stabilită prin hotărâre definitivă (Decizia nr. 3454/17.10.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018).
Astfel, statul român, prin instituţiile sale a refuzat şi refuză în continuare să pună în executare o hotărâre judecătorească, încălcând art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, astfel că, garanţiile justiţiabilului în faţa instanţelor judecătoreşti îşi pierd orice raţiune de a fi. În jurisprudenţa CDFUE, pasivitatea creditorului nu poate constitui o justificare pentru neexecutarea unei hotărâri deoarece nu este rezonabil să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obţinut o hotărâre împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită sau să intenteze noi acţiuni împotriva autorităţii pentru a obţine executarea silită a obligaţiei în cauză. De asemenea, tot în jurisprudenţa CDFUE se reţine faptul că, refuzul creditorului de a efectua formalităţi legale rezonabile pentru executarea hotărârii reprezintă o imposibilitate obiectivă de executare. Refuzul creditorului de a coopera, atunci când îndeplinirea obligaţiei autorităţilor implică în mod necesar cooperarea acestuia, constituie un caz de imposibilitate obiectivă.
Mai mult decât atât, aşa cum este în cazul său, în interpretarea CDFUE, refuzul autorităţilor de a executa o hotărâre, invocând argumente care nu fuseseră aduse la cunoştinţa instanţei de fond, nu poate reprezenta o imposibilitate obiectivă de executare. De asemenea, refuzul de executare întemeiat pe elemente de fapt care fuseseră analizate şi respinse de instanţele judecătoreşti, nu poate reprezenta o imposibilitate obiectivă de executare.
Pronunţarea unei hotărâri, care oblige autoritatea debitoare la plata unor despăgubiri/zi de întârziere pentru neexecutare, constituie o dovadă că executarea era la acel moment posibilă, în ciuda susţinerilor debitoarei privind imposibilitatea de executare.
A precizat faptul că judecătorul delegat cu executări civile a tergiversat timp de aproape un an de la data trimiterii spre arhivare la Tribunalul Gorj a dosarului nr. x/2018 punerea în executare a hotărârii judecătoreşti pronunţate în respectivul dosar. Demararea procedurii s-a făcut prin adresele din 20.09.2019, 07.102019 şi 10.10.2019, încălcând astfel dispoziţiile celor două hotărâri judecătoreşti, iar la 24.10.2019 a revenit asupra deciziei de punere în executare. Prin adresa de revenire se precizează că s-a stabilit că obligaţia din titlul executoriu a fost executată, fără a se preciza în concret actul care a dus la această constatare.
A arătat recurentul că, în cadrul recursului din dosarul nr. x/2018, pârâta a invocat prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, solicitând de facto să nu mai fie amendat conducătorul unităţii, iar instanţa a respins aceste apărări şi a decis în mod definitiv aplicarea amenzii.
Nereuşind pe această cale, a solicitat Tribunalului Gorj prin adresa din 14.11.2018 să nu mai fixeze suma datorată statului.
Aceleaşi prevederi le-a invocat şi în dezbaterile din dosarul nr. x/2018 în care a fost pronunţată sentinţa nr. 612/2019, iar instanţa a constatat că nu mai este necesară parcurgerea prevederilor prevăzute de art. 24 alin. (4).
Invocarea obligativităţii parcurgerii procedurii prevăzute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca şi acţiunile privind executarea obligaţiei din titlul executoriu nu sunt altceva decât o punere în discuţie a ceea ce s-a stabilit pe calea judecăţii, căutându-se motive pentru a fi exonerate persoanele implicate de plata amenzii.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
A susţinut intimata că instanţa a analizat şi a reţinut că art. 47 CDFUE reglementează dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, dar ea nu este incidenţă în ceea ce priveşte cadrul legal aplicabil în dosarul nr. x/2020, şi, ca atare, nu poate să atragă incidenţa art. 21 alin. (1) LCA, astfel cum a susţinut revizuentul.
Hotărârea fondului cuprinde, după prezentarea situaţiei de fapt, argumentarea soluţiei, raportat la dispoziţiile legale relevante, reţinând că în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa atacată cu revizuire nu este aplicabil art. 47 CDFUE, ci norme de drept intern, obiectul dosarului fiind cel de verificare a respectării dispoziţiilor legale de către magistraţii care au instrumentat dosarul nr. x/2018, astfel încât chiar dacă acţiunea revizuentului - reclamant ar fi fost găsită întemeiată ea nu ar fi condus în mod direct la soluţia urmărită de revizuent, ci eventual la continuarea verificărilor de către Inspecţia Judiciară în privinţa magistraţilor vizaţi, cu posibilitatea aplicării sau nu a unei sancţiuni disciplinare acestora.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui prevederi se încadrează criticile din calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul A. nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, revizuentul A. a formulat revizuire împotriva sentinţei civile nr. 792/11.09.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 4750/19.10.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta fiind respinsă de instanţă, ca neîntemeiată.
Contrar susţinerilor recurentului-revizuent, Înalta Curte reţine că este corectă soluţia pronunţată de prima instanţă.
Cazul de revizuire instituit prin textul legal a fost conceput ca un ultim remediu intern, menit să asigure preeminenţa prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte prevederi cu caracter obligatoriu, în lumina principiilor şi interpretărilor cristalizate în jurisprudenţa jurisdicţiilor Uniunii Europene.
Motivul de revizuire urmează a fi analizat însă în contextual reglementării generale a acestei căi de atac extraordinare, de retractare, pentru că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să reia în discuţie fondul litigiului şi să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri.
În speţă, prin cererea de revizuire, revizuentul a susţinut că prin sentinţa atacată cu revizuire (sentinţa civilă nr. 792/11.09.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal) instanţa a nesocotit principiul constituţional al priorităţii dreptului Uniunii Europene, încălcând art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, atât timp Statul român, prin instanţele sale, a refuzat să pună în executare decizia civilă nr. 3454/17.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în cadrul dosarului nr. x/2018, prin care instanţa a dispus aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie directorului Muzeului Judeţean Gorj "Alexandru Ştefulescu" pentru perioada 15.04.2018 - 16.09.2018.
Raportat la susţinerile revizuentului, se constată că în cauză acesta nu indică o normă din dreptul Uniunii aplicabilă cauzei, cu excepţia principiilor din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, pe care revizuentul le apreciază a fi fost încălcate prin decizia supusă revizuirii.
Or, principiile de drept unional sunt incidente numai în situaţiile în care o altă normă de drept unional este, de asemenea, aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii întrucât protecţia acestor principii generale este asigurată când statele membre acţionează în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii Europene.
În speţă, prin sentinţa civilă nr. 1158/26.06.2023 ce face obiectul prezentului recurs, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că art. 47 CDFUE reglementează dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, dar a apreciat în mod corect că acesta nu este incident cadrului legal din dosarul nr. x/2020, dosar care are ca obiect contestaţia reclamantului împotriva rezoluţiei inspectorului-şef din dosar nr. x – 248 şi a rezoluţiei de clasare a inspectorului de cercetare din dosarul x (obiectul sesizării Inspecţiei Judiciare fiind cel al săvârşirii de către judecătorul delegat la secţia executări civile din cadrul Tribunalului Gorj, B., a faptei prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, în contextul în care aceasta şi-a exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă prin neefectuarea procedurii de punere în executare a deciziei civile nr. 3454/17.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în cadrul dosarului nr. x/2018).
Aşadar, având în vedere că obiectul dosarului nr. x/2020, în care s-a pronunţat sentinţa atacată cu revizuire, a fost cel de verificare a respectării dispoziţiilor legale de către magistraţii care au instrumentat dosarul nr. x/2018, în mod corect şi legal instanţa de fond a reţinut că în acest dosar (x/2020) nu este aplicabil art. 47 CDFUE, ci norme de drept intern, astfel încât invocarea principiului reglementat de acest articol nu poate să atragă incidenţa art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum susţine recurentul – revizuent, criticile formulate în calea prezentului recurs fiind nefondate.
Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva sentinţei civile nr. 1158 din 26 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva sentinţei civile nr. 1158 din 26 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 noiembrie 2024.