Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B. şi C., în calitate de moştenitori ai autorului D. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul Municipiului Moreni, UAT Municipiul Moreni şi Consiliul Local al Municipiului Moreni, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, respectiv Hotărârea nr. 41/09.04.2020 a Consiliului Local a Municipiului Moreni, privind actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Moreni (judeţ Dâmboviţa) şi a Regulamentului Local de Urbanism aferent, până la pronunţarea instanţei de fond.
De asemenea, au solicitat plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest dosar.
Prin sentinţa nr. 719 pronunţată la data de 29.09.2022 Tribunalul Dâmboviţa, a respins cererea de suspendare act administrativ, formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Moreni, judeţ Dâmboviţa, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiul Moreni, judeţ Dâmboviţa şi Consiliul Local al Municipiului Moreni.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul B..
De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe, precum şi a încheierilor de şedinţă din data de 16 august 2022, 6 septembrie 2022, 12 septembrie 2022 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, a formulat cerere de recurs acelaşi reclamant, împreună cu reclamanţii A. şi C..
Prin decizia nr. 230 pronunţată la data de 01.03.2023, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia lipsei de interes a recursului formulat împotriva încheierii de şedinţă din data de 12.09.2022, respingând recursul ca fiind lipsit de interes; a respins recursul împotriva încheierii de şedinţă din 16.08.2022 şi 06.09.2022, ca fiind nefondat şi a admis recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 719/2022 din 29.09.2022, sentinţa fiind casată, iar cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Dâmboviţa.
Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu la data de 20.06.2023, în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Ploieşti a fost admisă cererea de strămutare formulată de către reclamanţi, iar prin încheierea din 22.06.2023, s-a dispus scoaterea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2022 de pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, cauza fiind trimisă la Tribunalul Buzău.
Cauza a fost înregistrată la data de 26.06.2023, pe rolul Tribunalului Buzău, sub nr. x/2022*.
Prin sentinţa nr. 455 pronunţată la data de 12.07.2023 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a UAT Moreni, respectiv a Primarului mun. Moreni şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea de suspendare, ca fiind formulată în contradictoriu cu pârâţi care nu au calitate procesual pasivă în cauză; totodată a fost respinsă excepţia lipsei de interes, ca fiind nefondată; a fost admisă cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Moreni şi s-a dispus suspendarea Hotărârii Consiliului Local Municipal Moreni nr. 41/09.04.2020 privind actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Moreni, jud. Dâmboviţa şi a Regulamentului Local de Urbanism aferent; a fost obligat pârâtul CL al mun. Moreni să achite reclamanţilor suma de 250 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxe timbru aferente prezentei cereri şi cererii de strămutare).
Împotriva sentinţei nr. 455 din data de 12.07.2023 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs, pârâtul Consiliul Local Moreni.
În cauză, intimaţii-reclamanţi A., C. şi B. au formulat întâmpinare la cererile de recurs, formulate de către Consiliul Local al Municipiului Moreni, judeţul Dâmboviţa, solicitând pe această cale să se respingă atât excepţiile invocate, cât şi recursurile ca nefondate, faţă de apărările ce urmează a fi expuse în continuare.
Ca şi chestiune prealabilă, au apreciat că instanţa trebuie să dea eficienţă dispoziţiilor art. 471 alin. (4), coroborat cu cele ale art. 494 C. proc. civ.
Au menţionat acest aspect întrucât în dosarul nr. x/2022 soluţionat de Tribunalul Buzău au formulat, în termenul legal, cerere de îndreptare a unei erori materiale.
Astfel, în cauză, au considerat că instanţa de fond trebuia să transmită dosarul, în vederea soluţionării căii extraordinare de atac a recursului, doar după soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale.
În consecinţă, faţă de cele relatate, au apreciat că dosarul a fost comunicat instanţei de control judiciar prematur, motiv pentru care au considerat că se impune transmiterea dosarului la instanţa de fond pentru rezolvarea cererii de îndreptare, ulterior urmând a fi dezlegată calea extraordinară de atac.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 noiembrie 2023, Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de recuzare a completului 3 R SCAF compus din următorii judecători: E., F. şi G., formulată de intimaţii C. şi A., ca nefondată.
Prin Decizia nr. 1 din data de 4 ianuarie 2024, Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de către recurentul-pârât Consiliul Local al municipiului Moreni împotriva sentinţei nr. 455 din data de 12.07.2023 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B., C. şi A., a casat în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată; a menţinut în rest, sentinţa atacată.
2. Cererea de recurs
Împotriva încheierii din 22 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs recurenţii-reclamanţi C. şi A., susţinând că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, în motivarea cererii de recurs, recurenţii au susţinut că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală deoarece a încălcat principiul disponibilităţii, hotărârea atacată nu este motivată corespunzător raportat la petitele formulate şi a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
Au arătat recurenţii că în motivarea încheierii atacate sunt redate menţiuni cu privire la ceva generic fără a avea legătură cu cauza. Prin hotărârea atacată nu se menţionează, respectiv nu se motivează de ce nu le-au fost luate în considerare cererile, probele administrate, pentru a se decide în baza acestora, ori dacă au fost avute în vedere de ce au fost înlăturate şi de ce instanţa s-a raportat lucruri pe care nu le-au solicitat.
În opinia recurenţilor, au fost încălcate încălcate următoarele dispoziţii din C. proc. civ.: art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi alin. (2), art. 9 alin. (2), art. 13, alin. (1) şi alin. (3), art. 14 alin. (5) şi alin. (6).
Magistraţii nu au analizat problemele de drept deduse judecăţii prin raportare la susţinerile părţilor, la cadrul normativ aplicabil şi la probatoriul administrat în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele care au fost înlăturate.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti, cu privire la ceea ce s-a solicitat, este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6, parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Criticile recurenţilor vizează atitudinea sfidătoare, tăioasă a magistraţilor manifestată faţă de aceştia pe tot parcursul litigiului.
De asemenea, deşi este ştiut faptul că trebuie puse în discuţie toate împrejurările de fapt şi de drept, judecătorii recuzaţi procedau îi puneau în faţa faptului împlinit, în sensul că se pronunţau dar pe alte argumente decât cele invocate de către reclamanţi.
Mai mult decât atât, faptul că autoritatea publică nu invoca apărările pe care îşi argumentau magistraţii soluţiile denotă faptul că instanţa producea apărări acestora, lucru nepermis de către o instanţă independentă, imparţială şi obiectivă.
Acest lucru rezidă din faptul că magistraţii E. şi G. aveau anumite interese în soluţionarea acestei cauze. Astfel, judecătorul E. le poartă resentimente ca urmare a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, iar în ceea ce priveşte judecătorul G., acesta provine de la Tribunalul Dâmboviţa, instanţă de unde a fost strămutată cauza pentru motive ce bănuiau o oarecare legătură a autorităţii publice cu aceştia.
Totodată, raportându-ne la soluţia dată în cauză, magistraţii care au înclinat spre admiterea recursului nu au identificat actele şi probele pe care le-au depus la dosarul cauzei, cu excepţia celui care a avut opinie separată.
Mai mult decât atât, judecătorii nu s-au conformat hotărârii de casare din primul ciclu procesual care a indicat expres ce trebuie să aibă în vedere la soluţionarea cauzei, lucru ignorat.
Instanţa de fond, în pronunţarea hotărârii, a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea prezentată şi dovedită de către reclamanţi, întrucât a coroborat doar o parte din unele apărări fără a ţine cont însă de toate cererile şi de întregul materialul probator.
Faţă de aceste lucruri, consideră că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, nefiindu-ne garantat acest drept constituţional.
Apărările formulate în cauză
Intimaţii-pârâţi UAT Municipiul Moreni, Primarul Municipiului Moreni şi Consiliul Local al Municipiului Moreni au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia tardivităţii recursului, iar pe fond au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Excepţia tardivităţii recursului a fost respinsă ca nefondată în cadrul şedinţei de judecată, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.
II. Hotărârea şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cererea de recurs prin prisma criticilor dezvoltate de recurenţi, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile procedurale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele în continuare prezentate.
Cu titlu prealabil, argumentul învederat în faţa instanţei de recurs referitor la faptul că magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au procedat la soluţionarea recursului, deşi în faţa Tribunalului Buzău reclamanţii formulaseră o cerere intitulată "de Îndreptare a Hotărârii nr. 455/2023 din data de 12.07.2023", nu prezintă relevanţă juridică raportat la obiectul recursului ce vizează încheierea din 22 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins cererea de recuzare a completului 3 R SCAF compus din următorii judecători: E., F. şi G..
Analizând motivul casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia: "Casarea unei hotărâri se poate cere …5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Principiul disponibilităţii, reglementat de dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., instituie regula potrivit căreia instanţa trebuie să se pronunţe numai asupra a ceea ce părţile au dedus judecăţii, fără a avea posibilitatea de a da mai mult decât s-a solicitat sau de a se pronunţa asupra unei pretenţii nesolicitate. În temeiul acestui principiu, instanţa este ţinută şi de cauza cererii de chemare în judecată, în sensul că nu poate schimba, peste voinţa părţii, fundamentul pretenţiei formulate.
Critica recurenţilor privind încălcarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, este una formală, pentru că nu este susţinută de argumente care să justifice în concret în ce modalitate judecătorii învestiţi cu soluţionarea cererii de recuzare nu s-ar fi pronunţat pe cerere, raportat la susţinerile prezentate, la probele existente şi, eventual, la temeiul juridic invocat, argumentele subsumându-se, de altfel, celui de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Ori, din verificarea încheierii atacate, referitor la acest de-al doilea motiv de casare invocat, se observă că instanţa a analizat argumentele prezentate de intimaţii-reclamanţi, raportându-se la probele administrate şi în baza acestora şi a concluziilor proprii a adoptat soluţia recurată, care este temeinic motivată.
Prin urmare, încheierea recurată este la adăpost de critică şi nu poate fi reformată în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că soluţia adoptată a fost argumentată, motivarea acesteia fiind întemeiată pe argumente pertinente şi logice, iar simpla nemulţumire a recurenţilor faţă de soluţia pronunţată de către instanţă nu poate fi suficientă pentru casarea acesteia.
Analizând recursul declarat în raport cu aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefondat.
Motivul de incompatibilitate invocat de autorii cererii de recuzare este cel prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., conform căruia "(1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii: 13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa."
Această normă este menită să asigure părţii drepturile consacrate atât de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., să înlăture suspiciunile de soluţionare părtinitoare a pricinii, recunoscând părţii posibilitatea de a solicita ca un alt judecător să se pronunţe asupra cererii sale.
Din interpretarea prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2022 ("Justiţia este… este unică, imparţială şi egală pentru toţi"), Înalta Curte reţine că în favoarea judecătorului operează prezumţia de imparţialitate, astfel că partea care invocă sus-menţionatele prevederi ale legii procesuale trebuie să facă dovada contrară acestei prezumţii.
Referitor la imparţialitatea magistratului, care constituie una dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-au reţinut următoarele:
"Reiterând jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, paragraful 17), precum şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a arătat că imparţialitatea magistratului, drept garanţie a dreptului la un proces echitabil, trebuie să fie apreciată într-un dublu sens: subiectiv şi obiectiv. Demersul subiectiv tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, care este prezumată până la proba contrară. Demersul obiectiv are drept scop să determine dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă. Aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni relative la o eventuală lipsă de imparţialitate.
De asemenea, Curtea a constatat că judecătorii se bucură de prezumţia constituţională de imparţialitate, aceasta fiind ataşată statutului lor profesional. Această prezumţie poate fi însă răsturnată, în mod individual, cu privire la fiecare judecător în parte, în condiţiile în care se demonstrează lipsa imparţialităţii subiective sau obiective a judecătorului." (Decizia Curţii Constituţionale nr. 556 din 17 noiembrie 2022, paragrafele 25-26).
În cauză, prin susţinerile din cererea de recuzare, circumscrise situaţiei de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., recurenţii invocă lipsa de imparţialitate a judecătorilor recuzaţi din perspectivă subiectivă.
În privinţa doamnei judecător E. s-a susţinut că aceasta ar purta anumite resentimente faţă de reclamanta A., întrucât în dosarul nr. x/2021 a pronunţat o soluţie de respingere a acţiunii reclamantei, sentinţa fiind casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 679/08.02.2023.
Ori, soluţionarea unei alte cauze, având un alt obiect, în care s-a pronunţat o soluţie nefavorabilă intimatei-reclamante A., soluţie ce a fost schimbată în urma deciziei pronunţate în recurs, nu poate constitui motiv de recuzare, această împrejurare neputând reprezinta un element din care să se poată naşte îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului.
Totodată, modalitatea de soluţionare de către judecătorii din completul recuzat a excepţiilor privind netimbrarea recursului, nelegalitatea calităţii de reprezentant al primarului pentru consiliul local, nelegalitatea hotărârii de consiliu local prin care s-a aprobat încheierea unui contract de asistenţă juridică, precum şi a contractului de asistenţă juridică, nu este de natură a conduce la existenţa acestui caz de incompatibilitate. De altfel, cu ocazia soluţionării unei cereri de recuzare nu se pot face aprecieri cu privire la corectitudinea admiterii sau respingerii unor cereri sau cu privire la modul de dezlegare de către instanţa de judecată a unor chestiuni invocate în cadrul litigiului. Totuşi, se poate observa că din motivarea soluţiei de respingere a excepţiilor menţionate mai sus nu se poate întrevedea vreo urmă de imparţialitate din partea completului recuzat, iar eventualele greşeli de judecată cu privire la modul de soluţionare a cererilor părţilor pot fi reparate prin exerciţiul căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.
Nici modalitatea în care preşedintele completului de judecată le-a acordat intimatilor-reclamanţi cuvântul nu poate fi reţinut ca aspect de imparţialitate, având în vedere că preşedintele completului conduce şedinţa de judecată potrivit art. 216 alin. (1) din C. proc. civ.
De asemenea, faptul că doamna judecător G. provine de la Tribunalul Dâmboviţa, instanţă de unde a fost strămutată cauza pentru motiv de bănuială legitimă, nu fundamentează existenţa situaţiei de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.
Susţinerile invocate cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor învestiţi cu soluţionarea recursului reprezintă alegaţii personale care reflectă percepţia pur personală a autorilor cererii de recuzare nesusţinute de dovezi care să demonstreze, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., existenţa unor împrejurări ori a unor elemente care să dea naştere în mod întemeiat unor îndoieli cu privire la imparţialitatea magistraţilor. Simpla percepţie subiectivă a autorilor cererii de recuzare, nesusţinută de probe concludente şi pertinente, nu este suficientă pentru a demonstra incidenţa situaţiei de incompatibilitate reglementată de norma procedurală menţionată.
Se constată, astfel, că încheierea recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză; recurenţii nu au adus dovezi pentru a contrazice prezumţia de imparţialitate a judecătorilor, iar motivele invocate prin cererea de recurs nu sunt în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a încheierii prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C. şi A. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 noiembrie 2024.