Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/19.08.2022, prin care s-a constatat încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor. În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat.
În cursul procesului reclamantul a solicitat suspendarea judecăţii, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 11 şi alin. (2) C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei C-40/21 înregistrată pe rolul CJUE, iar ulterior a formulat o cerere de sesizare a CJUE cu o trimitere preliminară privind interpretarea art. 49, art. 15 alin. (1) şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE din perspectiva principiului proporţionalităţii pedepselor, a dreptului la muncă şi a aplicării ope legis a unei interdicţii pe o perioadă de 3 ani de a ocupa funcţii publice, fără posibilitatea de a se stabili o sancţiune proporţional cu abaterea săvârşită.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 97 din 26 aprilie 2023, Curtea de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, recurentul – reclamant a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe motivele de nulitate şi nelegalitate a raportului de evaluare invocate în cererea depusă la termenul de judecată din data de 01.03.2023 şi nici cu privire la cererea depusă la termenul din 01.02.2023 prin care a solicitat sesizarea CJUE.
Astfel, în dispozitivul hotărârii recurate instanţa de fond a omis să se pronunţe atât asupra cererii de sesizare a CJUR cât şi asupra cererii de suspendare a cauzei.
De asemenea, instanţa de fond în mod nejustificat a respins apărările sale în legătură cu proporţionalitatea sancţiunii fundamentată pe jurisprudenţa CJUE, apreciind că acestea sunt străine de limitele învestirii.
Susţinerile instanţei de fond sunt contrare Hotărârii Curţii Europene de Justiţie (Camera întâi) din 4 mai 2023 pronunţată în cauza C40-2021.
Lecturând dispozitivul precum şi considerentele Deciziei CJUE rezultă că pentru a fi în acord cu legislaţia europeană obligatorie conform Constituţiei României, articolele 160 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019, articolul 25 din Legea nr. 176/2010 şi articolul 160 alin. (9) din O.U.G. nr. 57/2019 trebuie interpretate în sensul că judecătorul învestit cu soluţionarea contestaţiei formulată de persoana vizată împotriva Ordinului emis de prefect cu privire la încetarea mandatului de primar ca urmare a rămânerii definitive a Raportului de evaluare întocmit de ANI, are obligaţia de a verifica sancţiunea aplicată în temeiul rămânerii definitive a Raportului de evaluare, inclusiv prin prisma proporţionalităţii acesteia.
Totodată, judecătorul de contencios administrativ are obligaţia să verifice dacă, având în vedere toate împrejurările relevante şi ţinând seama de obiectivul de a asigura integritatea şi transparenţa în exercitarea demnităţilor publice, precum şi de a preveni corupţia instituţională, contestatorul se găseşte în situaţia excepţională în care comportamentul său ilicit astfel cum a fost constatat prin Raportul de evaluare nu prezintă nici un element de gravitate, în timp ce sancţiunea încetării de drept a mandatului de primar cu consecinţa interdicţiei pe o perioadă de 3 ani de a mai ocupa funcţii publice se dovedeşte deosebit de gravă asupra situaţiei personale, profesionale şi economice a contestatorului.
Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor în exercitarea funcţiei publice, în raport cu cele două perioade temporale indicate în raportul de evaluare, consideră că Agenţia Naţională de Integritate şi, ulterior, instanţa de fond au interpretat eronat dispoziţiile legale relevante.
În aceste condiţii, arată că că durata suspendării dispusă prin dispoziţia nr. x/26.08.2020, în vederea participării la campania electorală, nu îi poate fi imputată, emitentul actului având obligaţia legală de a stabili corect durata suspendării în condiţiile art. 514 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 57/2019 raportat la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, durata legală şi efectivă a suspendării fiind determinată prin efectul legii, emitentul actului administrativ de suspendare neputând decât să o constate.
În acest sens, invocă prevederile art. 94 alin. (1) şi art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, care reglementează regimul juridic al incompatibilităţilor în exercitarea unei funcţii publice, precum şi situaţia raportului de serviciu în cazul în care funcţionarul public decide să participe la alegerea într-o funcţie de demnitate publică.
De asemenea, precizează că instanţa de fond a ratificat interpretarea şi aplicarea greşită făcută de Agenţia Naţională de Integritate a dispoziţiilor art. 513 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit cărora raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în situaţia în care a fost ales într-o funcţie de demnitate publică, pe perioada respectivă.
Consideră că durata efectivă a suspendării este cea prevăzută de lege în condiţiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi anume: "pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales", respectiv "până la încetarea funcţiei eligibile sau a funcţiei de demnitate publică, în cazul în care funcţionarul public a fost ales sau numit". Astfel, durata efectivă a suspendării, dat fiind şi formularea dispoziţiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, este stabilită prin lege, emitentul actului administrativ de suspendare neputând opta sub aspectul duratei efective.
Instanţa de fond nu a observat că, raportat la dispoziţiile legale, actele administrative de suspendare conţin în esenţă o eroare materială sub aspectul duratei suspendării, eroare care poate fi oricând corectată, în acest sens urmând a fi avute în vedere dispoziţiile art. 512 alin. (1) şi art. 528 alin. (1) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019.
Întrucât actul alegerii într-o funcţie de demnitate publică presupune două etape - dobândirea şi intrarea în exercitarea mandatului, respectiv încetarea mandatului consilierilor anteriori - apreciază că în mod greşit instanţa de fond a constatat identificarea elementelor de încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor, contrar prevederilor art. 492 alin. (2) lit. i), art. 513 alin. (1) lit. b) şi art. 204 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019.
Termenul de 15 zile pentru exprimarea opţiunii în vederea înlăturării stării de incompatibilitate se împlinea abia la data de 16.11.2020, acest termen fiind calculat în condiţiile art. 2553 şi art. 2554 din C. civ., de la data de 29.10.2020, când prin Ordinul nr. 460/29.10.2020 Prefectul Judeţului Vaslui a constatat constituirea legală a Consiliului Local al Comunei Pogana.
Întrucât raporturile de serviciu se desfăşoară în zilele de lucru, urmează să se constate existenţa unei suprapuneri a celor două calităţi pe o durată de 9 zile lucrătoare (17.11.2020-27.11.2022 din care zilele de 30.11.2020 şi 01.12.2020 fiind zile libere legale) şi nu pe o perioadă de 64 de zile, cum în mod nelegal a reţinut instanţa de fond.
Prima şedinţă de lucru a consiliului local al Comunei Pogana a avut loc la data de 30.11.2020, când recurentul a fost ales viceprimar, fiind zi liberă (Sfântul Andrei) nelucrătoare pentru aparatul bugetar, iar la data de 02.12.2020 s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de serviciu.
Recurentul a arătat că în perioada indicată nu a desfăşurat raporturile de serviciu concomitent cu activitatea de consilier local, astfel încât funcţiile deţinute în stare de incompatibilitate nu s-au influenţat şi nici nu au fost apte să se influenţeze reciproc, iar exercitarea raporturilor de serviciu au fost realizate în condiţii de obiectivitate şi imparţialitate, sens în care apreciază că raportul de evaluare încalcă principiul proporţionalităţii.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În ceea ce priveşte criticile recurentului întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., acestea sunt nefondate; instanţa de fond a respectat toate regulile de procedură, iar recurentul nu realizează trimitere nici cu privire la o altă hotărâre a unei alte instanţe de judecată care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Nici criticite recurentului întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt fondate, având în vedere că, în justeţea soluţiei date, instanţa de fond a arătat care sunt motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia de respingere a acţiunii formulate de recurent, respectiv a arătat care sunt motivele pentru care a respins apărările acestuia, astfel că sentinţa civilă nr. 97/26.04.2023 a fost pronunţată de Curtea de Apel Iaşi cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.
De asemenea, instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii cu care a fost învestită, privind sesizarea CJUE, calificând-o drept inadmisibilă, calificare pe care, de altfel, Curtea de Apel Iaşi a şi motivat-o.
De altfel, câtă vreme instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii privind sesizarea CJUE, prin încheierea din data de 12.04.2023, aceasta nu avea obligativitatea de a se pronunţa şi prin intermediul sentinţei.
Şi în ceea ce priveşte argumentele expuse de recurent referitoare la o pretinsă lipsă a pronunţării şi a motivării asupra cererii de suspendare a litigiului până la soluţionarea cauzei C40 - 21, arată că instanţa de fond a analizat solicitarea cu care a fost învestită. Încheierea din data de 12.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi conţine pe lângă motivarea respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a CJUE şi motivarea respingerii cererii de suspendare a prezentului litigiu până la soluţionarea cauzei C40 - 21.
Cu privire la criticile recurentului întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susţinut că şi acestea sunt nefondate.
În mod corect a reţinut Curtea de Apel Iaşi că debutul campaniei electorale a avut loc la data de 28.08.2020, iar ziua următoare alegerilor a fost 28.09.2020. Având în vedere dispoziţiile art. 514 alin. (1) lit. h), perioada în care se impunea ca recurentul să solicite suspendarea raportului de serviciu a fost 28.08.2020 - 28.09.2020.
Prin cererea nr. x/21.08.2020, respectiv cererea nr. x/27.09.2020, recurentul a solicitat suspendarea raportului de serviciu începând cu data 01.09.2020, încălcând astfel dispoziţiile legale incidente, mai sus menţionate.
Este adevărat faptul că durata efectivă a suspendării este prevăzută de Legea nr. 161/2003, prin intermediul art. 97 alin. (1), însă această durată se impunea a fi cunoscută şi respectată şi de către recurent la momentul formulării solicitării privind suspendarea raportului de serviciu.
Regimul juridic al incompatibilităţilor a fost încălcat de către recurent şi în ceea ce priveşte alegerea sa în funcţia de consilier local. De altfel, însuşi recurentul recunoaşte existenţa încălcării regimului juridic al incompatibilităţilor, acesta susţinând în esenţă că au existat "doar" 9 zile de încălcare, apreciind în mod eronat că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 91 alin. (3) din legea nr. 161/2003, referitoare la dreptul de opţiune al alesului local. Cu toate acestea, în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că prevederile legale ante menţionate nu sunt aplicabile recurentului câtă vreme Agenţia Naţională de Integritate a reţinut încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor prin raportare la funcţia publică, iar nu prin raportare la calitatea de consilier local.
5. Aspecte procesuale
Astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a constatat că susţinerile recurentului se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
6. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale
La termenul de judecată din 02.04.2024, recurentul-reclamant A. a depus o cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 în forma iniţială, în raport cu prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţia României şi cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea nr. 176/2010 în forma republicată, în raport cu prevederile art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României, precum şi în raport cu art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate.
7. Apărările formulate cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus la dosarul cauzei note scrise, prin care a solicitat respingerea cererea de suspendare, arătând că prin dispoziţiile art. 1 pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 au fost abrogate expres dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată cu modificările şi completările ulterioare, modificare legislativă ce este de imediată aplicabilitate.
Astfel că, în eventualitatea admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, nu mai există temei pentru suspendarea judecării cauzei la instanţa de drept comun, până la judecarea excepţiei de neconstituţionalitate, o eventuală admitere a excepţiei putând face obiectul unei cereri de revizuire.
II. Soluţia instanţei de recurs
II.1. În ceea ce priveşte cererea formulată de recurentul – reclamant privind suspendarea judecării cauzei, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecăţii, ceea ce presupune o analiză din partea instanţei asupra oportunităţii suspendării judecării cauzei.
În cauza de faţă, în raport de soluţia de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 în forma iniţială, precum şi a prevederilor art. 25 din Legea nr. 176/2010 în forma republicată, pronunţată prin încheierea din 5 noiembrie 2024, în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte apreciază că suspendarea judecării prezentului recurs în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este oportună, adoptarea acestei măsuri putând conduce la o temporizare excesivă a soluţionării unei căi extraordinare de atac.
Este de observat că, în cazul sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate invocată în cursul soluţionării unei cereri de chemare în judecată sau a unei căi de atac, măsura suspendării judecării pricinii nu mai este prevăzută de lege, odată cu abrogarea, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevedeau suspendarea de drept a judecării cererilor pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.
Abrogarea acestor dispoziţii a fost însoţită de reglementarea unui caz de revizuire suplimentar în materie civilă, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.
În concluzie, apreciind că măsura suspendării judecării cauzei nu este oportună, iar în cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate există un remediu procedural, constând în revizuirea hotărârii pronunţate de instanţa de judecată, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare formulată de recurentul-reclamant.
II.2. Examinând sentinţa atacată, în raport de actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Motivul de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greşită a nomelor de drept material.
Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Înalta Curte reţine că, prin raportul contestat, intimata ANI a identificat o stare de incompatibilitate în ceea ce-l priveşte pe recurentul-reclamat, motivat de faptul că acesta, în calitate de funcţionar public, nu şi-a suspendat raportul de serviciu pentru întreaga durata a campaniei electorale, iar după alegerea sa în funcţia de consilier, deşi intervenea suspendarea de drept a raportului de serviciu, a exercitat atribuţiile specifice funcţiei publice până la data de 01.12.2020, contrar prevederilor art. 97 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea 161/2003, art. 514 alin. (1) lit. h) şi art. 513 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019.
În opinia instanţei de fond, pârâta a reţinut corect faptul că reclamantul a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor specific funcţiei publice deoarece a solicitat suspendarea raportului de serviciu pentru participarea la campania electorală începând cu data de 01.09.2020 şi până la data de 27.09.2020, deşi suspendarea raportului de serviciu trebuia să intervină pentru perioada 28.08.2020, ca dată de început a campaniei, şi 28.09.2020, ziua următoare alegerilor.
Cu privire la perioadă ulterioară alegerilor locale la care reclamantul a participat în anul 2020, prima instanţă a constatat, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 88 alin. (1) lit. c), art. 94 alin. (1), art. 97 alin. (2) lit. b) şi art. 91 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, că acesta avea obligaţia de a solicita autorităţii publice să constate suspendarea de drept a raportului de serviciu, până la încetarea funcţiei eligibile, de la data validării mandatului de consilier local.
A mai reţinut instanţa de fond şi prevederile art. 514 alin. (1) lit. h) din Codul Administrativ care reglementează un caz de suspendare a raportului de serviciu la cererea funcţionarului public, pentru participarea la campania electorală, pe durata campaniei electorale şi până în ziua ulterioară alegerilor.
În ceea ce priveşte apărările reclamantului în legătură cu proporţionalitatea sancţiunii, fundamentate pe jurisprudenţa CJUE şi Curtea Constituţională a României, judecătorul fondului a apreciat că acestea sunt străine de limitele investirii, obiectul acţiunii în contencios fiind legalitatea şi temeinicia raportului de evaluare întocmit de către agenţia pârâtă, care nu cuprinde nicio sancţiune.
Ori, Înalta Curte reţine că în mod greşit judecătorul fondului nu a ţinut cont, în soluţia adoptată şi în motivarea acesteia, de proporţionalităţii sancţiunii pe care o va suporta reclamantul-recurent în condiţiile definitivării raportului de evaluare contestat supus controlului instanţei de contencios.
În plus faţă de criticile formulate împotriva raportului de evaluare ce au vizat nelegalitatea actului emis, în cauză s-a invocat de către reclamant necesitatea verificării modului de aplicare a sancţiunilor şi interdicţiilor prevăzute de Legea nr. 176/2010 prin prisma principiului proporţionalităţii, în raport de care a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi suspendarea dosarului până la pronunţarea Curţii în cauza C-40/21.
Cu privire la această din urmă împrejurare, instanţa superioară arată că trebuie avut în vedere că hotărârile prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene se pronunţă cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene au un efect retroactiv care operează de la data intrării în vigoare a normei interpretate, precedentul judiciar fiind consacrat prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie; astfel cum s-a reţinut în Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kühne & Heitz NV, C-453/00, punctul 2, interpretarea pe care Curtea Europeană de Justiţie o dă unei norme de drept a Uniunii Europene, "clarifică şi precizează, dacă este necesar, semnificaţia şi sfera de aplicare a acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit să fie înţeleasă şi aplicată încă din momentul intrării sale în vigoare (Hotărârea din 27 martie 1980, Denkavit italiana, 61/79, Rec., p. 1205, punctul 16, şi Hotărârea din 10 februarie 2000, Deutsche Telekom, C-50/96, Rec., p. I-743, punctul 43)."
În raport de aceste dispoziţii, instanţa reţine criticile recurentului - reclamant ca fiind parţial fondate.
Înalta Curte subliniază rolul fundamental al garanţiilor procedurale în litigiile care, precum cel de faţă, produc consecinţe ireversibile de o gravitate deosebită asupra carierei profesionale a recurentului printr-o eventuală constatare a stării de incompatibilitate.
Curtea de apel nu a avut în vedere împrejurările relevante ale cauzei din această perspectivă, respectiv analiza criteriului proporţionalităţii, o cerinţă pe care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, pronunţând cauza C-40/21, a apreciat că trebuie avută în vedere în analiza legalităţii raportului de evaluare, de vreme ce o eventuală constatare a legalităţii acestuia este urmată automat de aplicarea unor sancţiuni de o gravitate deosebită.
În acest sens, instanţa europeană a subliniat că aplicarea legislaţiei în materie de incompatibilităţi trebuie să conducă la aplicarea unei sancţiuni adecvate gravităţii încălcării pe care o reprimă, ţinând seama de obiectivul de a asigura integritatea şi transparenţa în exercitarea funcţiilor şi a demnităţilor publice, precum şi de a preveni corupţia instituţională. Această situaţie nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepţional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situaţiei personale, profesionale şi economice a acestei persoane se dovedeşte deosebit de grav.
Dreptul la o cale de atac efectivă presupune printre altele ca titularul acestui drept să poată avea acces la o instanţă competentă să asigure respectarea drepturilor care îi sunt garantate de dreptul Uniunii şi, în acest scop, să examineze toate aspectele de drept şi de fapt pertinente pentru soluţionarea litigiului cu care este sesizată. În speţă, acest drept presupune ca instanţa să poată controla legalitatea raportului de evaluare care o priveşte pe reclamantă şi, dacă este cazul, să anuleze raportul respectiv, precum şi sancţiunile aplicate în temeiul acestuia, inclusiv sub aspectul criteriului proporţionalităţii.
Prin raportare la natura faptei de incompatibilitate, faptă ilicită care impune cu necesitate reţinerea atât a existenţei unei acţiuni contrare normelor de drept apărate de legiuitor cu prilejul incriminării, dar şi a vinovăţiei persoanei în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente din perspectiva modalităţii concrete în care cele două elemente au fost reţinute în cauză în ceea ce îl priveşte pe recurentul-reclamant.
Aşa fiind, se impune ca instanţa de fond să analizeze din perspectiva criteriului proporţionalităţii legătura între fapta imputată reclamantului-recurent (încălcarea dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu disp. art. 514 alin. (1) lit. h) şi art. 513 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ) şi sancţiunea prevăzută de lege (art. 25 din Legea nr. 176/2010).
Nu va fi reţinut ca fiind întemeiat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează situaţiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, pentru că raţionamentul judiciar pe care s-a fondat sentinţa atacată este explicat în mod adecvat, cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., criticabilă fiind, aşa cum s-a arătat mai sus, maniera de interpretare şi aplicare a normelor de drept material. De asemenea, instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii de sesizare a CJUE şi a cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea cauzei C40 – 21, prin încheierea din data de 12.04.2021.
Reţinând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte concluzionează în sensul admiterii recursului şi casării sentinţei atacate.
Cu ocazia rejudecării cauzei după casarea cu trimitere, instanţa de fond va fi ţinută, prin raportare la decizia CJUE C-40/21, să facă o analiză a raportului de evaluare atacat inclusiv din perspectiva principiului proporţionalităţii între eventualele abateri de la regimul incompatibilităţilor şi consecinţele pe care recurenta-reclamantă ar urma să le suporte, ţinându-se seama de gradul de vinovăţie al acesteia raportat la circumstanţele concrete ale cauzei. În acest sens, instanţa de fond va analiza cauza din perspectiva tuturor aspectelor mai sus reliefate ca fiind relevante pentru analiza criteriului proporţionalităţii, urmând, de asemenea, să stabilească nu doar latura obiectivă a incompatibilităţii, ci şi vinovăţia, ca element subiectiv al acesteia.
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei, ca nefondată.
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 97 din 26 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 noiembrie 2024.