Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Încheierea atacată
Prin încheierea din 4 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecăţii recursului formulat de recurenţii A., moştenitor legal al lui B., C., D., E., moştenitor legal al lui B., F., G., H., I. jr., J., K., L., M., N., O., P., Q., H., R., S., T., U., V., W., Consiliul Local al Comunei Deseşti şi Comuna Deseşti reprezentată prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 471/2023 pronunţate la data de 18.04.2024 de către Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimaţii X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs reclamanţii S., W., U., T., R., V., C., G. - moştenitor legal al lui BB., H. - moştenitor legal al lui BB., H., M., Q., N., L., A. - moştenitor legal al lui B., E. - moştenitor legal al lui B., P., I. Jr., D., J., O., F. şi K., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii civile atacate şi, rejudecând, respingerea solicitării de suspendare a cauzei, cu consecinţa continuării judecăţii recursului şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
În dezvoltarea recursului, recurenţii susţin că încheierea atacată este nelegală atât din perspectiva încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, nefiind întrunite condiţiile legale ale suspendării facultative prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., normă procesuală care a fost greşit avută în vedere şi aplicată de către instanţa de recurs, cât şi pentru considerentul lipsei unor motive pe care să se sprijine soluţia de suspendare a judecăţii, instanţa de recurs soluţionând incidentul procedural cu nesocotirea principiilor ce guvernează desfăşurarea procesului civil, "şi în particular cele care reglementează judecata cererilor în materia contenciosului administrativ, dar, nu în ultimul rând, cu nesocotirea dispozitiilor art. 6 din Convenţia CEDO, aplicabile prevalent, ce statuează asupra "dreptului reclamanţilor la un proces echitabil, solutionat cu celeritate şi într-un termen optim şi rezonabil", măsura dispusă nelegal constituind exclusiv o modalitate de tergiversare a cauzei imputabilă pârâţilor recurenţi.
Sub un prim aspect, se arată că, deşi în dispozitivul încheierii se reţine soluţia de suspendare a cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024, la data pronunţării încheierii, acest număr de dosar unic nu era alocat de Curtea de Apel Cluj vreunei cereri şi precizează că este vorba despre dosarul nr. x/2024, aflat în prezent pe rolul Tribunalului Maramureş.
În ceea ce priveşte temeiul legal ce susţine încheierea de suspendare, respectiv dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cu care instanţa poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde de existenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi", recurenţii susţin că instanţa, deşi reţine dosarul nr. x/2022 şi dosarul disjuns din acesta, nr. 400/100/2024, nu precizează ce obiect au aceste dosare, ce drept formează obiectul judecăţii în aceste dosare şi nu argumentează în niciun fel în ce măsura existenţa sau inexistenţa acestui drept condiţionează în vreun fel cererea de recurs.
De asemenea, reţinând că în dosarul nr. x/2024 s-a formulat o cerere de lămurire ce vizează care sunt bunurile obiect al închirierii, care este cuantumul chiriei, care este intervalul de timp pentru care s-a dispus închirierea şi faptul că aceste aspecte reprezintă puncte de divergenţă între părţi în calea de atac a recursului, instanţa nu a reţinut în considerentele încheierii că judecata recursului ar depinde de soluţia ce s-ar da cererii de lămurire, încheierea atacată nerealizând nici măcar o analiză sumară a ipotezelor în care s-ar putea regăsi instanţa în funcţie de soluţiile ce s-ar da "cererii de lămurire" a unei hotărâri.
În continuare, recurenţii arată că o cerere în realizarea dreptului la închiriere al reclamanţilor cu privire la pajiştile comunale din Comuna Deseşti, fondată pe dispoziţiile O.U.G nr. 34/2013, a format anterior obiectul unei lungi judecăţi în contradictoriu cu pârâtele UAT şi C.L. Deseşti în dosarul nr. x/2013 şi mai apoi, în rejudecare parţială, în dosarul x/2013, iar soluţiile definitive reprezintă tocmai titlurile executorii ale reclamanţilor obţinute împotriva Comunei şi a Consiliului Local Deseşti.
Astfel, dreptul la închiriere, sub toate aspectele ce îl caracterizează, nu mai formează obiectul judecăţii în prezent în nici un dosar, ci se impune deja cu autoritate de lucru judecat prin soluţiile din dosar x/2013 şi în rejudecare 7581/100/2013*, condiţii în care premisa avută în vedere de norma legală prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este îndeplinită în speţă.
În speţă, Curtea de Apel Cluj era chemată a analiza nu doar posibilitatea legală a suspendării, grefată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ci, deopotrivă, oportunitatea recurgerii la această măsură cu efect dilatoriu nedeterminat — suspendarea judecăţii procesului civil ca urmare a existenţei unei alte judecăţi şi să arate în concret în încheierea de suspendare care anume motive de fapt i-au creat convingerea că soluţionarea cu prioritate a litigiului civil de faţă nu ar fi de natură să conducă la o soluţie în acord cu adevărul.
Cu alte cuvinte, simpla promovare de către pârâţi a unei cereri de lămurire a unei hotărâri, în care nici nu este repusă în discuţie "existenţa dreptului la închiriere", nu trebuia să conducă în mod automat la suspendarea judecăţii prezentei cauze, ci, dimpotrivă, măsura suspendării putea fi legal dispusă numai atunci când, pe baza unor argumente şi motive concrete care să se regăsească în cuprinsul hotărârii, se putea trage concluzia fermă asupra oportunităţii soluţionării cu prioritate a dosarului nr. x/2024 înaintea tranşării litigiului civil pendinte.
Totodată, recurenţii arată că cererea de suspendare a cauzei a fost formulată anterior, la fond, de către pârâtele Comuna şi Consiliul Local Deseşti, însă, Tribunalul Maramureş, în şedinţa publică din data de 21 martie 2023, a respins cererea de suspendare.
Astfel, având în vedere că instanţa nu a înţeles să realizeze o analiză atentă şi să indice în concret motivele pentru care a ajuns la concluzia că măsura excepţională a suspendării este oportună şi că aceasta se impune a fi dispusă în cauză, din această perspectivă încheierea atacată necuprinzând în realitate motivele pe care se sprijină, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cu referire la interpretarea şi aplicarea greşită de către Curtea de Apel Cluj a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., se arată că norma procesuală ce reglementează acest caz de suspendare facultativă a judecăţii poate fi aplicată numai atunci când soluţionarea cauzei supuse suspendării depinde de soluţionarea altui litigiu în care se tranşează existenţa unui drept ce influenţează soluţia în cauza supusă suspendării şi care mai apoi ar putea fi invocat cu autoritate de lucru judecat. De esenţă este, prin urmare, ca litigiul ce justifică suspendarea să îndeplinească două cerinţe, respectiv să tranşeze un drept şi nu un fapt, şi dreptul stabilit în acel litigiu să poată fi invocat cu autoritate de lucru judecat în litigiul unde se discută suspendarea.
Or, din economia motivării încheierii de suspendare, se deduce că în dosarul nr. x/2024 al Tribunalului Maramureş nu se discută existenţa dreptului de care ar depinde soluţionarea cauzei, ci se tinde a se lămuri obligaţia de a face dispusă în dosarul nr. x/2013 în sarcina pârâtelor. Această obligaţie de a face, chiar dacă prezintă o legătură cu prezentul litigiu, nu poate constitui motiv de suspendare, întrucât nu reprezintă un drept de a cărui stabilire să depindă soluţionarea cauzei având în vedere că acest drept există, fiind recunoscut cu autoritate de lucru judecat în alt litigiu definitiv soluţionat.
În consecinţă, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., devine incident şi aplicabil în recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind vorba de o nulitate virtuală condiţionată, vătămarea procesuală invocată de către reclamanţi constând în punerea acestora în imposibilitate de a mai continua procesul, de a tranşa definitiv nelegalitatea actelor administrative, obiect al acţiunii şi astfel, implicit, de a realiza punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti ce stabilesc în sarcina pârâtelor obligaţii de a face şi obligaţii de a da, parţial compensate, nelegal, prin HCL nr. 11/2022, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea încheierii de suspendare şi obligarea instanţei să continue judecata recursului.
Scopul pârâtelor, urmărit şi, în final, atins prin încheierea recurată, de a tergiversa judecata cererii de anulare a actelor administrative este evident şi, cu toate că a fost invocat înaintea Curţii, motivele de respingere invocate de reclamanţi nu au fost nici analizate şi nici respinse, motivat prin încheiere, cu nesocotirea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.
3. Apărările intimaţilor
Intimaţii-pârâţi Consiliul Local al comunei Deseşti şi Comuna Deseşti prin primar au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Preliminar, Înalta Curte constată că, deşi în dispozitivul încheierii atacate, prima instanţă a menţionat dosarul nr. x/2024, este vorba despre o eroare materială, în fapt, judecarea recursului fiind suspendată până la soluţionarea definitivă dosarul nr. x/2024, aflat pe rolul Tribunalului Maramureş având ca obiect contestaţie titlu – lămurire întindere dispozitiv, dosar disjuns din dosarul nr. x/2022.
Din actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că, prin cererea înregistrată sub dosar nr. x/2022, pe rolul Tribunalului Maramureş, reclamanţii S., W., U., T., R., V., C., G. - moştenitor legal al lui BB., H. - moştenitor legal al lui BB., H., M., Q., N., L., A. - moştenitor legal al lui B., E. - moştenitor legal al lui B., P., I. Jr., D., J., O., F. şi K., în contradictoriu cu pârâţii Comuna Deseşti prin Primar, Consiliul Local al Comunei Deseşti, AA., Y., X., BB., CC., DD., EE., Z. şi FF. au solicitat:
- anularea HCL nr. 11/30.06.2022, adoptată de pârâtul Consiliul Local al Comunei Deseşti;
- anularea Anexelor nr. 1-24 la această hotărâre, respectiv a unui număr de 21 contracte de închiriere încheiate cu reclamanţii;
- obligarea pârâţilor la plata către fiecare reclamant a unor despăgubiri pentru "întârzierea" în executarea obligaţiei de "a da", respectiv pentru neexecutarea obligaţiei de "a face".
În etapa procesuală a recursului, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 4 martie 2024, a suspendat judecarea cauzei, în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024
Împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei, au declarat recurs reclamanţii S., W., U., T., R., V., C., G. - moştenitor legal al lui BB., H. - moştenitor legal al lui BB., H., M., Q., N., L., A. - moştenitor legal al lui B., E. - moştenitor legal al lui B., P., I. Jr., D., J., O., F. şi K., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.
În esenţă, criticile recurenţilor, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează împrejurarea că încheierea atacată nu este motivată, nefiind indicate, în concret, motivele pentru care instanţa a apreciat că se impune măsura suspendării.
Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate aceste critici, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., urmând a dispune admiterea recursului, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.
Înalta Curte aminteşte că este obligatoriu pentru instanţă ca, în motivarea hotărârii judecătoreşti, să expună argumentele determinante care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile, în caz contrar, hotărârea fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor C. proc. civ.
Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, circumstanţiindu-se obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil.
Înalta Curte reţine că motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o simplă condiţie de formă, ci un element fundamental al acesteia şi o garanţie împotriva arbitrariului.
Or, în cauză, instanţa de control constată că maniera deficitară de motivare a încheierii de suspendare face imposibilă verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor legale sus evocate, instanţa poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".
Din cuprinsul dispoziţiilor mai sus menţionate, rezultă că legiuitorul a circumscris măsura suspendării facultative a judecăţii de îndeplinirea unei condiţii procedurale, respectiv existenţa ori inexistenţa unui drept care să facă obiectul unei alte judecăţi şi a unei condiţii de oportunitate, reflectată în rezultatul aprecierii instanţei pe marginea necesităţii suspendării procesului, fondată pe legătura de cauzalitate dintre cele două dosare.
Acest caz de suspendare facultativă a judecăţii poate interveni atunci când soluţionarea cauzei supuse suspendării depinde de soluţionarea alteia în care se tranşează un drept ce influenţează soluţia în cauza supusă suspendării, dezlegarea dată în acel dosar putând fi invocată cu autoritate de lucru judecat.
În cauză, Curtea de Apel Cluj, deşi reţine existenţa dosarului nr. x/2022 şi a dosarului disjuns din acesta, nr. 400/100/2024, nu menţionează ce obiect au aceste dosare, ce drept formează obiectul judecăţii în aceste dosare şi nu argumentează, în niciun fel, în ce măsură, existenţa sau inexistenţa acestui drept, condiţionează în vreun fel soluţionarea cererii de recurs.
În concret, deşi în considerentele încheierii recurate se reţine că în dosarul nr. x/2024 s-a formulat o cerere de lămurire ce vizează care sunt bunurile obiect al închirierii, care este cuantumul chiriei, care este intervalul de timp pentru care s-a dispus închirierea şi faptul că aceste aspecte reprezintă puncte de divergenţă între părţi în calea de atac a recursului, Înalta Curte constată că instanţa nu a prezentat argumentele/raţionamentul în baza căruia să expună modul în care soluţionarea recursului ar depinde de soluţia ce s-ar da în dosarul nr. x/2024.
Astfel cum reiese din chiar conţinutul textului de lege, articolul 413 din C. proc. civ. instituie suspendarea facultativă sau judecătorească, ceea ce înseamnă că instanţa de judecată este cea chemată să decidă asupra oportunităţii măsurii suspendării în vederea asigurării unei bune administrări a justiţiei. Aceasta constituie un instrument util, pentru a se preîntâmpina pronunţarea unor hotărâri contradictorii, întrucât judecata pentru a cărei soluţionare definitivă se cere suspendarea se constituie într-o chestiune prejudicială în cauza în care se invocă incidentul suspendării facultative.
De altfel, se constată că, în considerentele încheierii pronunţate de Curtea de Apel Cluj nu se regăseşte o minimă analiză asupra efectelor pe care o eventuală soluţie dată în dosarul nr. x/2024 ar avea-o în privinţa soluţiei pronunţate în litigiul dedus judecăţii.
Aplicarea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ce reglementează un caz de suspendare facultativă a judecăţii, presupune nu numai îndeplinirea condiţiilor procedurale prevăzute de textul legal, pentru a dispune suspendarea cauzei, ci şi analizarea oportunităţii măsurii suspendării, prin prisma circumstanţelor concrete ale cauzei, naturii şi finalităţii procedurii, stadiului procesual în care se află cele două pricini.
În aprecierea oportunităţii suspendării, judecătorul are de analizat, pe lângă condiţia legăturii de cauzalitate dintre cele două dosare, şi impactul pe care suspendarea judecăţii îl are asupra principiului celerităţii, a dreptului la un proces echitabil şi a siguranţei raporturilor juridice. Posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, ca şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil în vederea unei mai bune administrări a actului de justiţie, precum şi în respectarea principiului aflării adevărului, instanţa fiind datoare să valorifice în interesul tuturor părţilor din proces, dispoziţiile legale incidente fără a aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi.
Verificând încheierea ce face obiectul judecăţii şi din această perspectivă, instanţa de control judiciar constată că nici această oportunitate nu a fost analizată de Curtea de Apel Cluj, aceasta neprezentând argumentele pentru care a apreciat implicit că măsura suspendării judecăţii litigiului pendinte ar fi oportună.
Or, raportat la considerentele încheierii recurate, se constată că motivarea acesteia nu permite urmărirea silogismului logic prin care instanţa a ajuns la soluţia suspendării judecăţii şi nu dovedeşte că, în cauză, Curtea de Apel Cluj a analizat, în mod efectiv, condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Modul lapidar de motivare a soluţiei de suspendare a judecăţii nu permite nici exercitarea controlului judiciar din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluţiei pronunţate.
Astfel, din perspectiva celor expuse, se constată că încheierea pronunţată de Curtea de Apel Cluj nu se circumscrie exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Prin urmare, întrucât, în cauza de faţă, considerentele încheierii pronunţate la 4 martie 2024 nu cuprind motivele de fapt şi de drept pe care instanţa şi-a fundamentat soluţia de suspendare a judecăţii litigiului, ceea ce determină şi imposibilitatea instanţei de recurs de a exercita controlul judiciar, se impune casarea încheierii şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii, Curtea de Apel Cluj urmând a analiza cererea de suspendare şi din perspectiva condiţiei de oportunitate, raportat la datele concrete ale cauzei.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată şi va trimite cauza pentru continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii S., W., U., T., R., V., C., G. - moştenitor legal al lui BB., H. - moştenitor legal al lui BB., H., M., Q., N., L., A. - moştenitor legal al lui B., E. - moştenitor legal al lui B., P., I. Jr., D., J., O., F. şi K. împotriva încheierii din 4 martie 2024 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 7 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.