Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The the Administrative and Tax Litigations Chamber

Decizia nr. 5553/2024

Decizia nr. 5553

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 mai 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat anularea Deciziei nr. 119.099/15.11.2017 privind soluţionarea contestaţiei, a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/01.08.2017, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin încheierea din 14 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios şi fiscal a dispus suspendarea judecăţii, în baza dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 42 din 03 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia perimării, invocată din oficiu şi a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 42 din 03 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Bucureşti SPRL, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii la instanţa de fond.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamanta A. S.R.L..

5. Încheierea de suspendare a judecării cauzei

Prin încheierea din 29 noiembrie 2023, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamanta A. S.R.L., în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că părţile, deşi legal citate, nu s-au înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu au solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând excepţia de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "(1) Judecătorul va suspenda judecata: ... 2. când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 29 noiembrie 2023, a fost dispusă suspendarea judecării recursului de faţă, având în vedere lipsa părţilor, legal citate, la strigarea pricinii, precum şi nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.

Încheierea de şedinţă din data de 29 noiembrie 2023 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 29 mai 2024.

Înalta Curte reţine şi faptul că în cauză nu a fost formulată de către părţi, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură şi nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată. De asemenea, nu reiese vreun motiv de suspendare a cursului perimării, dintre cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ.

În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a părţilor, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancţiunea perimării recursului, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 420 şi art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia perimării.

Constată perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Bucureşti SPRL, împotriva sentinţei civile nr. 42 din 03 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pronunţată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.