Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.06.2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Prim-Ministrul României şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului: să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015; să aplice Prim-Ministrului Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019; să fixeze cuantumul penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, acordate prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/08.05.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 1728 din 6 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepţiile privind inadmisibilitatea cererii, lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, lipsa de obiect şi de interes a cererii, prescripţia dreptului de a obţine executarea silită;
A respins acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Prim-Ministrul României şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 1728 din 6 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul schimbării în tot a hotărârii de fond, cu consecinţa admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulate.
În motivarea recursului, arată că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât în mod greşit a considerat că intimata şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin titlu executoriu.
Pe de altă parte, prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material, respectiv a stabilit eronat obligaţiile debitorului potrivit titlului executoriu referitor la cota procentuală din capitalul social ce trebuia vândută salariaţilor, la termenele de început şi de finalizare a vânzării, la procedurile şi condiţiile care trebuia să fie deja adoptate la data pretinsei executări a obligaţiei.
Arată că prin decizia civilă nr. 2370/8.05.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost obligat Guvernul României să adopte o hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării acestei decizii şi până la executarea obligaţiei.
Susţine că puterea executivă nu trebuia să stabilească cota din capitalul social al S.N.P. B. S.A. care se înstrăinează către salariaţii B. şi momentele la care urmează să se efectueze vânzarea, aşa cum dispune teza ultimă a art. 9 al Anexei 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, după cum a procedat Guvernul în H.G. nr. 746/2022 şi aşa cum a apreciat instanţa de executare în sentinţa recurată.
Consideră că nu este de competenţa executivului să modifice prin hotărâri de Guvern acte normative cu putere de lege, întrucât s-ar încălca principiul rangului actelor normative, reglementat de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
Pe de altă parte, arată că prin Decizia nr. 2370/08.05.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a negat categoric Guvernului, cu autoritate de lucru judecat, posibilitatea ca acesta să poată decide când şi în ce măsură se va efectua vânzarea pachetului de acţiuni ori cota de capital social care se vinde salariaţilor B. S.A..
Precizează că titlul executoriu nu a prevăzut în mod expres un termen special de executare şi, cum a negat dreptul executivului de a stabili când se va vinde pachetul de acţiuni, Guvernul era obligat că în termenul de 30 de zile, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să demareze procedura de vânzare a pachetului de acţiuni către salariaţii B. S.A..
Consideră că în aceste condiţii, Guvernul trebuia să adopte procedurile şi condiţiile care să permită salariaţilor B. S.A. să cumpere pachetul de acţiuni atribuit lor prin lege, lucru pe care Guvernul nu 1-a făcut.
Susţine că această obligaţie a Guvernului reiese din cele reţinute de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele Deciziei nr. 2370/08.05.2019, în sensul că "obiectul litigiului nu vizează instituirea, modificarea sau abrogarea unor norme juridice, ci organizarea executării şi executarea în concret a acestora, atribute ce ţin de acţiunea administraţiei publice".
Mai mult, consideră că şi dacă ar fi trebuit să stabilească cota de capital ce se înstrăinează către salariaţi şi momentele când se va realiza vânzarea, H.G. nr. 746/2022 nu valorează executare, întrucât nu prevede momentul când va începe vânzarea acţiunilor către salariaţi, stabilind la art. 2 din H.G. nr. 746/2022 doar că: "În termen de 180 de zile de la dată expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de Statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."
Arată că prin emiterea acestei hotărâri, Guvernul înţelege să tergiverseze executarea Deciziei nr. 2370/8.05.2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din moment ce stabileşte că aceste proceduri termene şi condiţii vor fi stabilite abia în termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de Statul român, prevăzute la art. 1 din Legea nr. 173/2020, respectiv de la data de 17.08.2022.
Or, titlul executoriu ar fi trebuit executat de bunăvoie de Guvern în termen 30 de zile de la pronunţarea acestuia, respectiv până la data de 08.06.2019, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţinuse prin titlul executoriu excesul de putere al Guvernului.
Menţionează că O.U.G. nr. 49/1997, în formă modificată prin O.G. nr. 55/2003, prevede că: "Salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului «Petrom» - S.A. Bucureşti au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare", însă sintagma de "până la limita a 8%" nu indică faptul că salariaţii ar putea achiziţiona un procent între 0% şi 8%, căci aceasta ar însemna însăşi negarea ideii de drept care este recunoscut prin acest articol salariaţilor, ci procentul pe care pot să-1 achiziţioneze la acel preţ astfel individualizat.
Consideră că ultima teză a textului – "Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor, de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului" nu poate avea decât semnificaţia faptului că Guvernul poate stabili prin hotărâre vânzarea către salariaţi a unei cote mai mari de 8%, dar salariaţii au dreptul ca pentru cota de până la 8% să plătească preţul "la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare".
Arată că interpretarea potrivit căreia Guvernul ar putea să stabilească o cotă mai mică decât 8% ce ar putea fi achiziţionată de salariaţi, contravine atât titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 2370/8.05.2019, cât şi articolului 9 din Anexa 1 la O.U.G nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, deoarece aceasta ar însemna să i se acorde debitorului unei obligaţii o putere discreţionară de a stabili limitele/măsura dreptului echivalentă cu negarea dreptului recunoscut.
În acest sens, invocă argumentul din decizia civilă nr. 2370/8.05.2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit căruia: "Nu se pot reţine apărările intimatului în sensul că poate decide când şi în ce măsură se va efectua vânzarea pachetului de acţiuni, aceste argumente neputând fi valide după trecerea a peste un deceniu de la data când avea obligaţia de a emite hotărârea de guvern, pentru că unui drept prevăzut legal i-ar reveni o obligaţie lipsită de conţinut, redus la un nudum jus".
Concluzionând, arată că H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă punerea în executare a Deciziei nr. 2370/8.05.2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care procentul de 8% din capitalul social care se vindea salariaţilor aparţinea societăţii B. S.A. şi era stabilit la dată privatizării societăţii, iar procentul din capitalul social stabilit prin H.G. nr. 746/2022, diminuat la doar 1%, aparţine societăţii B. S.A. şi se referă la momentul vânzării acţiunilor către salariaţi.
Susţine că procedurile şi condiţiile în care se va realiza vânzarea acţiunilor către salariaţi nu au fost adoptate până la judecarea cererii de executare silită, iar în ce priveşte termenele privind vânzarea şi cota de capital care se înstrăinează către salariaţi îi fusese interzis Guvernului prin titlul executoriu să le stabilească.
Consideră că având în vedere recunoaşterea de către Guvern a faptului că respectivul act administrativ normativ nu valorează plata obligaţiei stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu, prezumţia de legalitate a H.G. nu poate fi reţinută şi instanţa de executare era obligată să constate că nu existau procedurile şi condiţiile vânzării, să constate că debitorul Guvern nu a executat obligaţia stabilită în sarcina să prin titlul executoriu, să admită cererea de executare silită şi să ia măsurile de constrângere prevăzute de lege.
Critică argumentul instanţei de executare în sensul că legea recunoaşte autorităţii publice posibilitatea de a stabili o cotă, până la limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul H.G. nr. 746/2022, recurentul-reclamant susţinând că titlul executoriu interzice Guvernului să modifice cota procentuală a pachetului de acţiuni care se înstrăinează salariaţilor, stabilită în lege, precum şi să stabilească momentele la care se va realiza vânzarea.
Solicită ca instanţa de recurs să reţină şi dispoziţiile Deciziei nr. 2/16.01.2023, pronunţate în dosarul nr. x/2022, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: "(...) în interpretarea prevederilor art. 24 alin. (1)-(3) şi (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:
Dispoziţiile art. 24 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că procedura de executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de o instanţă de contencios administrativ este aplicabilă inclusiv în situaţia în care obligaţia stabilită prin respectiva hotărâre este aceea de adoptare a unui act administrativ unilateral cu caracter individual.
Prevederile art. 24 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în sensul că procedura de fixare a sumei definitive datorate creditorului cu titlu de penalităţi se aplică inclusiv în situaţia în care, prin titlul executoriu, instanţa de judecată a stabilit penalităţi aplicabile părţii obligate, pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004."
4. Apărările formulate în recurs
Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-pârâţi nu au formulat întâmpinări.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 13 mai 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 27 noiembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Prim-ministrul României şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, executarea deciziei nr. 2370/08.05.2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, precum şi să aplice Prim-Ministrului Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia arătată în termen de 30 de zile, calculat de la data de 08.06.2019; să fixeze cuantumul penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, calculate de la expirarea termenului de 30 zile, acordate prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/08.05.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015.
Instanţa de fond a respins excepţiile inadmisibilităţii cererii, lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, lipsei de obiect şi de interes a cererii, prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită şi a respins acţiunea formulată de reclamant, ca nefondată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestuia, casarea hotărârii se poate cere când "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".
Înalta Curte reţine că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularităţi de ordin procedural, care atrag sancţiunea nulităţii sentinţei în condiţiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Or, subsumat acestui motiv de casare s-a invocat faptul că instanţa de fond a interpretat în mod greşit titlul executoriu de care se prevalează recurentul-reclamant, reţinând, tot în mod greşit, că H.G. nr. 746/2022 ar fi fost emis în executarea titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 2370/8.05.2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În speţă, însă, ceea ce se critică este soluţia dată de către instanţa de fond cu privire la pretenţiile formulate prin cererea de chemare în judecată, şi nu încălcarea unor norme de procedură.
Prin urmare, această critică se subsumează motivului de casare privind interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept materiale, urmând a fi analizată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.
Instanţa de recurs constată că circumstanţele prezentului litigiu au debutat cu Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, prin care a fost obligat pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.
Contrar celor susţinute de către recurentul-reclamant, în executarea acestei hotărâri judecătoreşti, recurentul-pârât a adoptat H.G. nr. 746/2022 din 8 iunie 2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziţionată de salariaţii Societăţii "B." - S.A. şi momentul la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia.
Astfel, din analiza dispozitivului şi considerentelor Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019, Înalta Curte reţine că hotărârea la a cărei emitere a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi, iar pe de alta, momentele la care se va realiza respectiva operaţiune, contrar celor susţinute de către recurentul-reclamant.
În acest sens, prin respectiva decizie s-a dispus: "Obligă pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa 1a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării prezentei decizii şi până la executarea obligaţiei."
Potrivit prevederilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003: "Societatea comercială va ţine evidenţa acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului «Petrom» - S.A. Bucureşti au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".
Prin urmare, din coroborarea aspectelor mai sus relevate, se constată că prin titlul executoriu în discuţie, instanţa supremă nu a stabilit în sarcina Guvernului obligaţia de a emite o hotărâre în vederea vânzării unui procent de 8% din acţiunile B. S.A. către salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului "B." S.A., astfel cum a susţinut în mod nefondat recurentul-reclamant. Din contră, a făcut referire explicită la dispoziţiile art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, obligând Guvernul României să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a acestora.
În consecinţă, sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant în sensul că nu trebuia ca puterea executivă să stabilească cota din capitalul social al S.N.P. B. S.A. care se înstrăinează către salariaţii B. şi momentele la care urma să se efectueze vânzarea şi, mai mult, că prin Decizia nr. 2370/08.05.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi negat categoric Guvernului să decidă când şi în ce măsură se va efectua vânzarea pachetului de acţiuni, respectiv i-ar fi interzis atât să modifice cota de capital social care se vinde salariaţilor B., cât şi să stabilească momentele când se va realiza vânzarea.
Înalta Curte observă astfel că norma juridică de grad superior a recunoscut autorităţii publice posibilitatea de a stabili o cotă ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi, până la limita de 8%. Această împrejurare rezultă neechivoc din cuprinsul celor două teze relevante ale prevederilor legale anterior citate. Mai întâi, din interpretarea gramaticală a tezei a II-a, în condiţiile în care în textul legal nu s-a utilizat o prepoziţie simplă ("de") care să arate măsura (cantitatea) exactă a acţiunilor asupra cărora poartă dreptul de achiziţionare, ci una compusă ("până la"), care introduce un complement circumstanţial de mod referitor la limita până la care se îndeplineşte acţiunea. Apoi, din interpretarea sistematică a celor două texte, cea de-a doua teză specifică expres că Guvernul, prin hotărâre, va stabili cota ce urma a fi achiziţionată de salariaţi. Astfel, această din urmă teză îşi găseşte raţiunea doar dacă precedenta are în vedere un drept afectat de modalităţi, iar nu unul pur şi simplu.
Prin urmare, în acord cu cele reţinute de către prima instanţă, Înalta Curte constată că prevederile art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997 au recunoscut autorităţii publice prerogativa de a stabili o cotă procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi, fără a se depăşi limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul art. 1 al H.G. nr. 746/2022, prin care s-a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.
Aceeaşi marjă de apreciere exercitată în limitele art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997 a fost respectată şi în privinţa termenului de vânzare, în cuprinsul art. 1 alin. (2) al H.G. nr. 746/2002 fiind prevăzut că vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.
De asemenea, prin articolul 2 din H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut că în termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzute la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. În acelaşi sens, potrivit prevederilor art. 1 al Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020 (în vigoare de la 05.10.2020): "(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută".
Aşadar, la momentul emiterii H.G. nr. 746/2022, recurentul-pârât nu putea ignora adoptarea unei modificări legislative, printr-o normă cu forţă juridică superioară, care l-a împiedicat, pentru o durată de timp, să procedeze la înstrăinarea acţiunilor B. S.A. Acesta a fost astfel motivul pentru care, prin H.G. nr. 746/2022, s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicţiei de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020, iar nu o intenţie de tergiversare a punerii în executare a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019. De asemenea, cum această interdicţie a expirat la data de 05.10.2022, rezultă că termenul de 180 de zile care a început să curgă de la acest din urmă moment, stabilit pentru ca ministrul energiei să aprobe, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1) a fost pe deplin corelat cu data de 31 decembrie 2023, limită a finalizării întregii proceduri.
În fine, se observă că prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019 doar s-a dat efect obligaţiei Guvernului României de a emite o hotărâre pentru punerea în aplicare a art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, dispoziţii care vizau două aspecte esenţiale: cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi termenul de finalizare a procedurii de vânzare. Cât despre restul aspectelor presupuse de procedura de vânzare în ansamblul său (procedura concretă, condiţiile şi eventualele termene presupuse de derularea procedurii), acestea nu au fost vizate expres de art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997 şi nici de titlul executoriu. Din contră, potrivit art. IV din O.G. nr. 55/2003 "Se autorizează Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, să stabilească procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea directă a pachetului de acţiuni, prevăzut de lege, către salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului "B." - S.A. Bucureşti, pentru exercitarea opţiunii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, precum şi pentru derularea procesului de privatizare a Societăţii Naţionale a Petrolului "B." - S.A. Bucureşti". Se observă astfel că reglementarea tuturor acestor aspecte a fost delegată legislativ instituţiei publice care administrează acţiunile rămase în proprietatea Statului la B. S.A., în prezent, Ministerului Energiei.
Pe cale de consecinţă, faptul că prin H.G. nr. 746/2002 s-a aprobat ca procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor vânzarea acţiunilor să fie aprobate de către Ministerul Energiei nu a contravenit Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019 şi a venit să pună în aplicare art. IV din O.G. nr. 55/2003.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1728 din 6 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1728 din 6 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.