Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Iaşi – secţia I civilă, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Teritorială de Pensii Iaşi, constatarea vătămării drepturilor şi intereselor legitime, prin măsura reglementată de art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv prin modificarea Codul fiscal şi aplicarea cotei de contribuţie la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depăşesc suma lunară de 4.000 RON, obligarea pârâţilor să restituie sumele reţinute din pensie cu titlu de C.A.S., începând cu luna ianuarie 2022 şi până la momentul încetării reţinerii, actualizate cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 1691 din 02.10.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Iaşi – secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Teritorială de Pensii Iaşi, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la data de 29.11.2023, sub nr. x/2023.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 45 din 13 februarie 2024, Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâţii Guvernul României şi Casa Teritorială de Pensii Iaşi;
A respins excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Guvernul României;
A admis excepţia lipsei de interes a reclamantului, invocată de pârâtul Guvernul României şi a respins ca lipsită de interes cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la restituirea sumelor reţinute din pensie cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate începând cu luna ianuarie 2022 şi până la momentul încetării reţinerii;
A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Teritorială de Pensii Iaşi, pe care i-a obligat la plata către reclamant a despăgubirii constând în actualizarea cu indicele inflaţiei a sumelor de restituit şi a dobânzii legale aferente acestor sume;
A obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 330 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.
3. Căile de atac exercitate în cauză
3.1. Împotriva sentinţei nr. 45 din 13 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât Guvernul României, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea, pe fond, în întregime, a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului arată că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, soluţia de admitere în parte a acţiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, fiind nelegală, deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluţionată în absenţa acţiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanţelor declarate neconstituţionale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.
Apreciază că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de intimaţii-reclamanţi, fără anularea vreunui act administrativ emis în baza ordonanţelor declarate neconstituţionale, sau să fie obligate autorităţile pârâte la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative, conform art. 9 alin. (5) din lege.
Astfel, arată că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul că acţiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoţită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanţei Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanţei declarate neconstituţionale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.
De asemenea, arată că legiuitorul constituant a reglementat prin dispoziţiile art. 52 şi art. 126 alin. (6), răspunderea patrimonială a autorităţilor publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.
Totodată, susţine că prima instanţă a stabilit în mod nelegal existenţa unei obligaţii de plată în sarcina Guvernului, fără a verifica îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi că instanţa a făcut abstracţie de faptul că sumele pretinse de reclamanţi reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entităţile plătitoare ale drepturilor de pensie.
Procedând astfel, prima instanţă nu a observat că: de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acţionarea în judecată a entităţii care plăteşte reclamantului drepturile de pensie; dreptului reclamanţilor la restituirea sumelor reţinute nelegal îi corespunde obligaţia corelativă a entităţii plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele.
Astfel, susţine că în măsura în care a stabilit că partea reclamantă trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reţinute din pensie, obligaţia de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităţilor care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României.
Consideră că instanţa de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, şi nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicţia asigurărilor sociale.
Mai susţine că în mod eronat instanţa de fond l-a obligat la plata către reclamant a dobânzii legale şi la actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie, în condiţiile în care Guvernul României nu are capacitate juridică civilă şi nici calitate procesuală pasivă, astfel că poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, fiind vorba de o capacitate juridică specială de drept public, fundamentată pe prevederile constituţionale ale art. 102 şi 108 şi pe cele ale actului normativ de organizare şi funcţionare a Guvernului.
În acest context, potrivit prevederilor constituţionale şi celor ale O.U.G. nr. 57/2019, raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative, care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, raporturile de drept administrativ fiind unele de subordonare ierarhică, ce se supun principiilor proprii dreptului administrativ şi jurisdicţiei speciale administrative.
Arată că susţinerile sale privind lipsa capacităţii civile a Guvernului sunt confirmate de dispoziţiile art. 187 şi următoarele din Legea nr. 287/2009, fiind reţinute şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în decizia nr. 363 din 4 februarie 2014, prin care s-a reţinut că potrivit Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, instituţia pârâtului este reglementată ca o autoritate publică, organ cu caracter colegial, lipsit de personalitate juridică şi capacitate juridică civilă, însă lipsa personalităţii juridice şi a capacităţii juridice civile, nu exclude existenţa capacităţii juridice administrative, care este o capacitate juridică cu caracter special şi limitat, caracteristică autorităţii publice, în derularea unor raporturi juridice specifice, cum ar fi cele de drept administrativ.
Arată că, deşi dispoziţiile Legii nr. 90/2001 au fost abrogate prin art. 597 din O.U.G. nr. 57/2019, argumentele instanţei supreme îşi păstrează valabilitatea, întrucât prevederile art. 39 din lege, la care se face referire în motivarea Deciziei nr. 363 din 4 februarie 2014, au fost preluate fără modificări de art. 54 din Codul administrativ.
Mai arată că nu are atribuţii de a calcula şi reţine din pensii contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri, întrucât sumele au fost calculate şi reţinute de către casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale, respectiv entităţile care plătesc venituri din pensii.
Precizează că la data de 17 februarie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 138, O.U.G. nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, adoptată în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022.
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 actul normativ: "(1) Sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate."
De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1), din aceeaşi ordonanţă: "Restituirea sumelor prevăzute la art. 1 se face, din oficiu, de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum şi de către casele de pensii sectoriale şi de către entităţile care plătesc venituri din pensii".
În ceea ce priveşte obiectul cererii şi interesul de a acţiona, arată că prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022 şi a reglementat în sensul solicitat de părţile reclamante, împrejurare faţă de care, cererea pendinte este rămasă fără interes şi fără obiect.
Susţine că prin O.U.G. nr. 4/2023 a fost stabilită competenţa caselor teritoriale de pensii, a caselor de pensii sectoriale, precum şi a entităţilor care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cât şi sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri.
Consideră că menţinerea dispoziţiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deşi legiuitorul a stabilit un cadrul normativ special pentru restituirea acestora şi în condiţiile în care competenţa restituirii sumelor reţinute este dată prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii şi/sau entităţilor care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuţii şi neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare şi/sau a diferenţelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie.
Invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal constând în decizia nr. 3526/16.06.2011 (dosar nr. x/2010) şi decizia nr. 3792/28.06.2011 (dosar nr. x/2010), hotărâri judecătoreşti ce au fost pronunţate în litigii similare.
Consideră că, întrucât solicitarea părţii reclamante vizează operaţiuni specifice de calcul şi plată/restituire a CASS, reţinută din pensie, litigiul priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei specializate în jurisdicţia asigurărilor sociale.
Mai arată că pentru aceleaşi considerente este nelegală şi soluţia instanţei privind actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanţa a apreciat că obligaţia este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflaţie, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, potrivit cărora dobânda penalizatoare este "dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă (...)", rezultând că debitorului obligaţiei băneşti principale, îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.
De asemenea, critică şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere, pe de o parte, adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cât şi faptul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
Susţine că acordarea cheltuielilor de judecată se poate face în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi cuantumul rezonabil al acestora, fiind necesar să se facă şi dovada acestor cheltuieli; că aceste cheltuieli se suportă de partea care a pierdut procesul şi care se află în culpă procesuală, aspecte care nu se pot reţine în sarcina sa.
3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi modificarea în parte a acesteia în sensul respingerii acţiunii faţă de această recurentă.
În motivarea recursului arată că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, având în vedere că instanţa de fond a apreciat în mod greşit asupra calităţii sale procesuale pasive, în condiţiile în care titularii dreptului de restituire a sumelor reţinute sunt ANAF şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar Casa Judeţeană de Pensii Iaşi doar reţinea contribuţia în discuţie, care era depusă în contul de Trezorerie al Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, care se află în administrarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, administrată de ANAF, fără ca recurenta-pârâtă să utilizeze aceste sume sau să aibă vreun drept asupra lor.
Astfel, consideră că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Susţine că în speţă, cauza juridică a cererii de chemare în judecată o reprezintă aplicarea art. 9 din Legea nr. 554/2004, care prevede acordarea de despăgubiri pentru prejudicii cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi obligarea la emiterea unui act sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
În raport cu aceste aspecte, susţine că faţă de obiectul acţiunii, calitatea de pârât o are Guvernul României, şi nu Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, în condiţiile în care izvorul acţiunii reclamantului este reprezentat de prejudiciul cauzat acesteia prim art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021, dispoziţii ce au fost declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 650/2022.
De asemenea, consideră că Guvernul României are calitate procesuală şi în ceea ce priveşte cererea reclamantului privind actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale, dată fiind Decizia Curţii Constituţionale şi efectele acesteia, precum şi temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, fiind emitentul actului declarat neconstituţional.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor, arătând că este îndreptăţit la actualizarea sumelor reţinute în mod nelegal cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzii legale.
5. Procedura de soluţionare a recursurilor
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 13 mai 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 27 noiembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României este nefondat, iar recursul recurentei-pârâte Casa Judeţeană de Pensii Iaşi este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Teritorială de Pensii Iaşi, restituirea sumelor reţinute din pensie cu titlu de C.A.S., începând cu luna ianuarie 2022 şi până la momentul încetării reţinerii constatarea vătămării drepturilor şi intereselor legitime, în baza art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021, actualizate cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011.
Instanţa de fond a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâţii Guvernul României şi Casa Teritorială de Pensii Iaşi; a respins excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Guvernul României; a admis excepţia lipsei de interes a reclamantului, invocată de pârâtul Guvernul României şi a respins ca lipsită de interes cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la restituirea sumelor reţinute din pensie cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Teritorială de Pensii Iaşi, pe care i-a obligat la plata către reclamant a despăgubirii constând în actualizarea cu indicele inflaţiei a sumelor de restituit şi a dobânzii legale aferente acestor sume; a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 330 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.
Împotriva sentinţei de mai sus au declarat recursuri recurenţii-pârâţi Casa Judeţeană de Pensii Iaşi şi recurentul-pârât Guvernul României, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Având în vedere similaritatea criticilor formulate prin cererile de recurs, Înalta Curte urmează a le analiza global, punctând elementele de diferenţiere dintre cele două cereri de recurs.
În cauză, intimatul-reclamant s-a considerat vătămaţi în drepturile şi interesele sale legitime prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, respectiv pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, cu afectarea majoră a pensiei de serviciu, sens în care a formulat o acţiune în condiţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător."
Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie.
Punctual, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.
În esenţă, instanţa de contencios constituţional a reţinut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanţă de urgenţă nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuţii, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituţie, care interzice afectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin ordonanţe de urgenţă.
Drept urmare, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reţinute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituţionale.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023,,(1) Sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferenţele de impozit pe venit se calculează separat faţă de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se reţin la data efectuării plăţii sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc şi se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".
Consecutiv adoptării O.U.G. nr. 4/2023, prima instanţă s-a învestit pe fond doar cu pretenţiile formulate în cauză de intimatul-reclamant privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor reţinute din pensie conform O.U.G. nr. 130/2021 şi dobânda legală aferentă lor, solicitate cu titlul de despăgubiri.
Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative".
În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentului-pârât Guvernul României, în sensul că persoana care a reţinut şi care, ulterior, a fost obligată prin O.U.G. nr. 4/2023 la restituirea respectivelor sume, reţinute din pensiile intimatului, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, este persoana de la care pot fi cerute despăgubirile solicitate în speţă.
În acest sens, Înalta Curte are în vedere că acţiunea de faţă are ca obiect, în condiţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantul, astfel cum în mod corect s-a susţinut de către Casa Judeţeană de Pensii prin cererea de recurs.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că se impune obligarea Casei Judeţene de Pensii la plata actualizărilor cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatoare, în condiţiile în care aceasta, prin reţinerile efectuate din pensiile intimaţilor-reclamanţi, a procedat doar la aplicarea O.U.G. nr. 130/2021, act emis de către Guvernul României, în calitatea sa de legiuitor delegat.
De altfel, urmând aceleaşi coordonate de respectarea a actelor normative intrate în vigoare, la momentul emiterii şi publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 4/2023, Casa Judeţeană de Pensii a procedat la restituirea etapizată a sumelor anterior reţinute din drepturile de pensie ale intimatului-reclamant, astfel că nu i se poate reţine vreo culpă acestei autorităţi, pentru a putea fi obligată la plata dobânzii legale şi la actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie.
Faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa Judeţeană de Pensii nu instituie răspunderea patrimonială a acestei entităţi în condiţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 pentru despăgubirile pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Acţiunea de faţă nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant şi Casa Judeţeană de Pensii, referitor la atribuţiile conferite acesteia de lege, ci, aşa cum s-a arătat, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă despăgubiri pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe, de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere a acesteia la îndeplinire.
Nici faptul că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute în temeiul ordonanţei declarate neconstituţionale se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu schimbă datele problemei, cu atât mai mult cu cât obiectul nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat.
Înalta Curte subliniază aşadar că, raportat la obiectul pe care îl pot avea acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa (de urgenţă) declarată neconstituţională, astfel de acţiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri.
Pe lângă Guvern, ca emitent al actului vătămător, ar mai putea sta în judecată în contenciosul administrativ emitenţii actelor administrative emise în baza ordonanţei, a căror anulare s-ar cere, sau autorităţile publice în privinţa cărora s-ar solicita să fie obligate la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative, ceea ce nu este cazul în speţă, dreptul de pensie originar aparţinând domeniului asigurărilor sociale.
De asemenea, Înalta Curte subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituţionale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituţia României, text potrivit căruia "Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.".
Ca regulă generală, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 defineşte contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".
În acest context, art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acţiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, (iii) obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative." (alin. (5).
Se observă că dintre acţiunile enumerate de textul legal anterior menţionat, doar acelea referitoare la (ii) anularea actelor administrative ori (iii) obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative se circumscriu definiţiei de la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.
În schimb, acţiunea în (i) acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deşi în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretenţiile băneşti prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic şi asimilat.
Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acţiunea în discuţie, privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului, are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât şi specificul unei reglementări speciale, ceea ce implică o aplicare/interpretare a sa strictă, limitativă.
În aceste condiţii, din moment ce premisa de formulare a acţiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acţiuni în pretenţii formulate potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată exclusiv la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanţa sau ordonanţa de urgenţă (pretins) vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat, care prin aplicarea unei ordonanţe/ordonanţe de urgenţă a Guvernului, ce ar fi neconstituţională, au prejudiciat partea reclamantă.
În acest din urmă caz, persoanei interesate îi revine obligaţia să recurgă la acţiunea de drept comun/dreptul muncii/asigurărilor sociale/contencios administrativ etc., prevăzută de lege în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a raportului litigios şi calitatea părţilor, cadru procesual în care va putea formula o excepţie de neconstituţionalitate în condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care apreciază că reglementarea legală aplicată în raportul juridic respectiv ar fi afectată de vicii de constituţionalitate.
Prin urmare, pretenţiile rămase în litigiu, la acest moment procesual, vizează despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 privind dobânda legală şi actualizarea sumelor restituite cu indicele de inflaţie, iar, în raport cu acestea, casele judeţene de pensii nu au calitate procesuală pasivă, în condiţiile în care răspunderea pentru despăgubirile solicitate, ce le-au fost cauzate intimatelor-reclamante prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituţională, aparţinea emitentului, în speţă Guvernului României.
Din aceeaşi perspectivă sunt nefondate şi susţinerile recurentului-pârât Guvernul României referitoare la lipsa calităţii sale procesuale pasive.
Astfel, Înalta Curte constată că una dintre condiţiile de exerciţiu ale acţiunii în justiţie este calitatea procesuală, ce presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii – calitate procesuală activă, şi, pe de altă parte, între persoana pârâtului şi cel obligat în baza aceluiaşi raport juridic – calitate procesuală pasivă, instanţa fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecăţii. Astfel, conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
În speţă, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, astfel că acesta din urmă justifică o calitate procesuală pasivă în proces, în condiţiile în care este emitentul actului vătămător, respectiv a ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect şi nu mai există interesul intimatului-reclamant de a acţiona, câtă vreme prin această ordonanţă s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute, nu şi repararea prejudiciului cauzat prin reţinerea sumelor de bani din drepturile de pensie ale intimatului, în baza O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituţională.
Astfel, se constată că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, care prevede că sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024 şi că restituirea sumelor se face, din oficiu, de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum şi de către casele de pensii sectoriale şi de către entităţile care plătesc venituri din pensii, casele de pensii au demarat procedura de restituire, conform acestei ordonanţe.
În fine, şi critica formulată de către recurentul-pârât Guvernul României privind soluţia dată capătului de cerere privind suportarea cheltuielilor de judecată este nefondată, întrucât instanţa de fond, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".
Or, în cauză, recurentul-pârât a pierdut procesul, motiv pentru care instanţa de fond l-a obligat în mod corect la plata cheltuielilor de judecată.
Instanţa de recurs constată că nu poate fi reţinută critica conform căreia recurentul-pârât nu s-ar afla în culpă, în condiţiile în care acesta a emis O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care la art. XXIV pct. 13 din s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie şi care, în urma declarării ca neconstituţionale a acestor prevederi, a determinat existenţa prejudiciului constând în aceste reţineri nelegale.
O asemenea măsură este justificată prin aceea că pentru recunoaşterea dreptului său, reclamanta a fost nevoită să iniţieze prezentul demers procesual şi să angajeze cheltuieli, pe care în caz contrar nu le-ar fi făcut.
În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge recursul recurentului-pârât Guvernul României şi va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care va dispune reformarea hotărârii recurate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casei Judeţene de Pensii Iaşi şi respingerii, pe acest considerent, a acţiunii formulate în contradictoriu cu aceasta.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Iaşi împotriva sentinţei nr. 45 din 13 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal; va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând: va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casei Judeţene de Pensii Iaşi şi va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casei Judeţene de Pensii Iaşi, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, în baza aceloraşi temeiuri de drept, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Iaşi împotriva sentinţei nr. 45 din 13 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casei Judeţene de Pensii Iaşi.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casei Judeţene de Pensii Iaşi, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.