Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.06.2022, sub dosar nr. x/2022, astfel cum a fost precizată, creditoarea A. în contradictoriu cu debitorii Guvernul României şi Prim-ministrul României, B. a solicitat să aplice Primului Ministru al Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data comunicării titlului executoriu având în vedere că nu a pus în executare Deciziei nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 până la data executării obligaţiei şi acordarea unor penalităţi de 1000 RON pe zi de întârziere, de la data pronunţării până la data executării obligaţiei, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1821 din 24 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti:
- a respins cererea de suspendare a judecăţii formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca neîntemeiată;
- a respins excepţia necompetenţei materiale, ca neîntemeiată;
- a respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, ca neîntemeiată;
- a respins excepţia lipsei de obiect şi a lipsei de interes, ca neîntemeiate;
- a respins excepţia inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale active, ca neîntemeiate;
- a respins cererea astfel cum a fost precizată formulată de creditoarea A., în contradictoriu cu debitorii Guvernul României şi Prim-Ministrul-României, B., ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs creditoarea A., în temeiul art. 488 alin. (6) şi (8) C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi în rejudecare, admiterea cererii de executare silită şi aplicarea pârâţilor sancţiunile prevăzute de art. 24 alin. (3) al Legii contenciosului administrativ, adică penalitatea aplicată debitorului instituţie publică, cuvenită creditorului, şi amenda aplicată conducătorului instituţiei publice, care se face la bugetul de stat, până la executarea integrală şi conformă a obligaţiei.
În motivarea recursului, după o prezentare a situaţiei de fapt, se arată că este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. În acest sens, recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă nu a luat în discuţie apărarea sa şi nu a motivat de ce a considerat că H.G. nr. 746/2022 valorează plata obligaţiei stabilite prin Decizia nr. 2370/08.05.2019 a ÎCCJ, atâta timp cât Guvernul însuşi recunoaşte, ulterior adoptării H.G., că nu a executat, că nu ştie să execute şi că pentru executare are nevoie de concursul altui organ administrativ decât cel obligat prin titlul executoriu.
Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate vizează interpretarea şi aplicarea eronată a normelor juridice incidente cauzei.
În acest sens susţine că prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material, respectiv a interpretat eronat ce obligaţii avea debitorul potrivit legii şi titlului executoriu referitor la cota procentuală din capitalul social ce trebuia vândută salariaţilor, la termenele de început şi de finalizare a vânzării, la procedurile şi condiţiile care trebuiau să fie deja adoptate la data pretinsei executări a obligaţiei.
Totodată, susţine că H.G. nr. 746/2002 nu valorează executarea obligaţiei stabilită în sarcina Guvernului prin titlul executoriu. În acest sens arată că O.U.G. nr. 49/1997 în forma modificată prin O.G. nr. 55/2003 prevede că salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului "Petrom" S.A. Bucureşti au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Prin urmare, procentul de 8% din capitalul social care se vindea salariaţilor aparţinea Societăţii Petrom S.A. şi era stabilit la data privatizării societăţii.
În schimb, procentul din capitalul social stabilit prin H.G. nr. 746/2022, diminuat la doar 1% aparţine societăţii OMV Petrom S.A. şi se referă la momentul vânzării acţiunilor către salariaţi (în prezent sau, mai corect spus, în viitor, de vreme ce nu există încă procedurile, termenele şi condiţiile în care să se efectueze această vânzare). În atare situaţie, arată recurentul că este de neînţeles de ce instanţa de executare a considerat că H.G. nr. 746/2022 valorează executarea obligaţiei stabilite în sarcina Guvernului prin titlul executoriu.
Mai susţine recurenta că pârâtul Guvernul României nu a executat obligaţia stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu atâta timp cât nu a adoptat la data emiterii H.G. procedurile şi condiţiile vânzării. În ce priveşte termenele de realizare – de început şi de finalizare – a vânzării de acţiuni, acestea nu puteau fi stabilite de Guvern ci sunt stabilite prin lege. Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, debitorul autoritate publică – Guvernul României – trebuia să pună în executare titlul executoriu, din oficiu, adică fără o cerere de executare din partea creditorilor, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a Deciziei nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acest sens procedurile şi condiţiile vânzării trebuiau să fie adoptate şi vânzarea de acţiuni începută. Neexecutarea obligaţiei stabilită în sarcina sa, nu înseamnă că acesta dobândeşte dreptul de a stabili el alte termene în care să realizeze executarea.
4. Apărările formulate în recurs
Intimaţii-pârâţi Prim-ministrul României şi Guvernul României, prin Secretariatul General la Guvernului au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în principal, anularea recursului, pe cale de excepţie, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, susţinându-se, în esenţă, că instanţa de fond a analizat în ce măsură adoptarea H.G. nr. 746/2022 a dus la îndeplinirea obligaţiei stabilite în titlul executoriu şi în consecinţă soluţia pronunţată de prima instanţă este legală, fiind interpretate si aplicate în mod corect dispoziţiile legale incidente în cauză, în raport de situaţia de fapt şi probatoriul administrat.
5. Suspendarea judecării recursului
Prin încheierea de şedinţă din data de 18 mai 2023 a fost suspendată judecarea recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – secţia contencios administrativ şi fiscal.
La data de 28.11.2024 cauza a fost repusă pe rol, urmare cererii de reluare a judecării procesului formulată de recurenta-reclamantă A., în temeiul art. 415 pct. 4 C. proc. civ.
II. Soluţia instanţei de recurs
II.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţi prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurentă se pot circumscrie motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 acelaşi Cod.
II.2. În ceea ce priveşte fondul recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că prin decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată şi completată prin încheierile din 30 mai 2019 şi 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.
Este de reţinut că, potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:"Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va ţine evidenţa acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului «Petrom» - S.A. Bucureşti au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, în condiţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, constrângerea pârâţilor la executarea deciziei nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, aplicată conducătorului Guvernului României şi plata penalităţilor de 1000 de RON/zi de întârziere.
Prima instanţă a constatat că cererea este neîntemeiată, dată fiind adoptarea de către Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:
"ART. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV Petrom" - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.
ART. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."
În recurs, reclamanta a susţinut, în esenţă, că emiterea H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă o îndeplinire a obligaţiei stabilite prin decizia nr. 2370/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aşadar, problema de drept dedusă judecăţii în calea de atac este aceea a verificării aplicării, de către prima instanţă, a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, în raport de obligaţia instituită prin titlul executoriu.
Din analiza dispozitivului deciziei nr. 2370/2019, în raport de prevederile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, Înalta Curte reţine că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de-o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi, iar pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor. Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023, iar cota procentuală ce urma a fi achiziţionată de salariaţi este de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, dispoziţii care corespund obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească.
În sprijinul afirmaţiei neexecutării titlului executoriu, recurenta-reclamantă a susţinut că H.G. nr. 746/2022 stabileşte că va fi vândută o cotă de 1%, iar nu de 8% din acţiunile Petrom, astfel cum s-a dispus prin titlul executoriu şi că nu detaliază, în întregime, modalitatea de punere în executare a obligaţiei, care este delegată altei autorităţi publice (Ministerul Energiei).
Având în vedere că, prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar prin H.G. nr. 746/2022 s-a aprobat vânzarea unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV Petrom" - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că pârâtul debitor a respectat obligaţiile stabilite prin titlul executoriu.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, prin decizia Înaltei Curţi nu s-a stabilit că hotărârea de guvern trebuie să dispună vânzarea de acţiuni într-un procent fix de 8% din capitalul social, ci, în acord cu art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, procentul de acţiuni urma a fi stabilit prin hotărârea de guvern până la limita de 8%.
Acest text de lege recunoaşte autorităţii publice dreptul de a stabili cota procentuală din capitalul social, în raport de care se pot vinde acţiunile, până la limita de 8%, iar această marjă de apreciere a fost reţinută şi în dispozitivul titlului executoriu, fiind exercitată prin adoptarea H.G. nr. 746/2022.
Nu se poate reţine, astfel, o greşită aplicare, de către prima instanţă, a prevederilor art. 4 alin. (3) şi art. 78 din Legea nr. 24/2000, din perspectiva interpretării dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost acesta modificat prin O.G. nr. 55/2003, câtă vreme o atare interpretare a fost realizată prin chiar decizia nr. 2370/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că ar viza o obligaţie de vânzare de până la 8% din capitalul social (iar nu de 8%), iar în cauza pendinte instanţa a fost învestită cu verificarea punerii în executare a unei astfel de hotărâri, iar nu cu legalitatea soluţiei astfel pronunţate.
Totodată, H.G. nr. 746/2022 prevede şi termenul limită până la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către salariaţii Petrom – 31 decembrie 2023.
Cum prin sus indicata hotărâre, Guvernul României a stabilit atât cota procentuală în care se vor vinde acţiunile, cât şi termenul până la care acestea se vor vinde, obligaţia prevăzută de titlul executoriu a fost îndeplinită, iar împrejurarea că hotărârea de guvern nu cuprinde totalitatea procedurilor ce ar trebui urmate în vederea vânzării efective ori data la care va începe procedura de vânzare nu poate fi interpretată ca o neexecutare a hotărârii judecătoreşti.
Câtă vreme titlul executoriu şi dispoziţiile art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 nu impun obligaţia reglementării, prin hotărâre de guvern, a întregii proceduri de vânzare a acţiunilor şi nu impun ca procedura să se desfăşoare nemijlocit de către Guvernul României, pârâtul a avut posibilitatea de a aproba prin hotărâre de guvern doar cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi termenul până la care se va face vânzarea, urmând ca restul procedurilor să fie stabilite ulterior, în speţă, prin ordin de ministru (emis de Ministerul Economiei).
Toate aceste aspecte au fost valorificate de instanţa de fond prin sentinţa recurată, care, contrar susţinerilor din recurs, cuprinde detaliat motivele pentru care s-a apreciat că obligaţia din titlul executoriu a fost îndeplinită.
Înalta Curte mai reţine că răspunderea reglementată prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcţionează ca un mijloc de constrângere pentru obţinerea executării hotărârii, respectiv cu titlu de garanţie a realizării dreptului de către subiectele cărora le incumbă o anumită obligaţie. Prin reglementare, caracter şi scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmăreşte obligarea la executarea titlului executoriu şi sancţionarea conducătorului autorităţii publice.
Or, în cauza de faţă, la momentul soluţionării cererii de către prima instanţă, nu se justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022 anterior introducerii cererii de chemare în judecată, astfel că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că cererea este neîntemeiată, întrucât obligaţia stabilită prin titlul executoriu a fost executată înainte ca reclamantul să promoveze acţiunea. Aceleaşi raţiuni justifică şi neacordarea penalităţilor de întârziere, nefiind suficient simplul fapt al neexecutării obligaţiei în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte critica ce vizează faptul că hotărârea recurată este nemotivată, aceasta nu poate fi primită.
Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevede că se poate cere casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Aceste dispoziţii legale trebuie analizate prin raportare şi la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea va cuprinde considerentele în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În acelaşi timp, este binecunoscut faptul că instanţa nu trebuie să răspundă punctual fiecăruia dintre argumentele invocate de parte în dezvoltarea uneia ori alteia dintre susţinerile făcute, ori dintre criticile din apel sau recurs, esenţial fiind ca instanţa să se pronunţe global cu referire la fiecare susţinere sau la fiecare critică.
În speţă, se constată că instanţa de fond a motivat pertinent hotărârea recurată, răspunzând criticilor şi apărărilor formulate de părţi, ceea ce înseamnă că hotărârea a fost motivată în acord cu cerinţele impuse de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi cu jurisprudenţa C.E.D.O. în materie, şi făcând o aplicare corectă a normelor legale incidente cauzei, fapt pentru care şi motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.
În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii iar hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1821 din data de 24 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2024.