Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Prim Ministrul României, au solicitat punerea în executare a Deciziei nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, prin aplicarea procedurii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2307 din 6 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti: (i) a respins excepţia lipsei calităţii procesual active invocată de către pârâţi, ca nefondată; (ii) a admis excepţia prescripţiei invocată de către pârâţi; (iii) a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind prescrisă.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei de fond au declarat recurs reclamanţii C., B. şi A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei primei instanţe, spre rejudecare.
În motivarea recursului, au arătat următoarele:
Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă, apreciind că termenul de prescripţie a dreptului de a cerere executarea silită a Deciziei nr. 2370/2019 pronunţată de Î.C.C.J. în dosarul nr. x/2015, definitivă de la pronunţare, a început să curgă chiar de la pronunţare – 08.05.2019 – şi s-a împlinit la 08.07.2022, ţinând seama şi de suspendarea termenelor de prescripţie în perioada stării de urgenţă declarată în epidemia de COVID 19, respectiv 16.03.2020 – 15.05.2020. Ca urmare, cererea de excecutare silită depusă de reclamanţi la poştă cu scrisoare recomandată la data de 27.07.2022, ar fi fost introdusă în justiţie după împlinirea termenului general de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, de 3 ani.
În opinia recurenţilor, instanţa de fond a pronunţat în mod eronat o astfel de soluţie.
Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instituţia publică debitoare trebuie să execute din oficiu, de bunăvoie, obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărârea judecătorească de contencios administrativ în termenul stabilit chiar prin hotărâre sau, în lipsa acestui termen, în 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Cum prin Decizia nr. 2370/08.05.2019 nu a fost stabilit un termen special de executare, termenul de executare benevolă este cel de 30 de zile de la rămânerea definitivă, care, în speţă, s-a împlinit la data de 07.06.2019.
Termenul de prescripţie a dreptului de a cerere executarea silită a început să curgă în ziua imediat următoare, respectiv 08.06.2019, neputându-se formula cereri de executare silită în interiorul termenului de 30 de zile de executare voluntară, şi el s-a împlinit, ţinând seama şi de suspendarea termenelor de prescripţie în perioada stării de urgenţă, la 08.08.2022.
Ca urmare, recurenţii susţin că cererea de executare silită, depusă la poştă cu scrisoare recomandată la data de 27.07.2022, a fost introdusă în termen legal.
Pe de altă parte, mai susţin recurenţii că H.G. nr. 746/08.06.2022 se pretinde a fi chiar executarea obligaţiei stabilite în sarcina Guvernului prin titlul executoriu Decizia Î.C.C.J. nr. 2370/08.05.2019. Indiferent ce semnificaţie i se acordă acesteia, fie de act de executare parţială şi imperfectă, fie doar de recunoaştere a obligaţiei stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu, H.G. menţionată, adoptată în termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, a întrerupt termenul de prescripţie. Ca urmare, s-a şters termenul curs anterior întreruperii prescripţiei şi a început să curgă un nou termen de prescripţie, de 3 ani, începând cu 08.06.2022.
În acest context, recurenţii apreciază că cererea lor de executare silită, introdusă la 27.07.2022, se afla abia la începutul noului termen de prescripţie care curge în speţă şi că, în mod nelegal, prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, motiv pentru care solicită casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru a fi judecată pe fond.
4. Apărările formulate în recurs
Intimaţii-pârâţi Prim-ministrul României şi Guvernul României, ambii reprezentanţi prin Secretariatul General al Guvernului au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, pentru apărările dezvoltate la dosar.
5. Suspendarea judecării recursului
Prin încheierea de şedinţă din data de 5 octombrie 2023 a fost suspendată judecarea recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – secţia contencios administrativ şi fiscal.
La data de 28.11.2024 cauza a fost repusă pe rol, ca urmare a cererii de reluare a judecării procesului formulată de recurenţii-reclamanţi C., A., B., în temeiul art. 415 pct. 4 C. proc. civ.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Demersul judiciar al reclamanţilor vizează obligarea pârâţilor Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Prim Ministrul României, la punerea în executare a Deciziei nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, prin aplicarea procedurii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Soluţionând cauza în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, după respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual active invocată de către pârâţi, ca nefondată, a admis excepţia prescripţiei invocată de aceiaşi pârâţi şi a respins, ca fiind prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii C., A. şi B., în condradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Prim Ministrul României.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că autoritatea publică avea obligaţia de a executa decizia nr. 2370 pronunţată de Î.C.C.J. la data de 08.05.2019, de la momentul pronunţării.
Reclamanţii au criticat soluţia primei instanţe, din perspectiva modului de interpretare şi soluţionare a excepţiei prescripţiei, aceştia considerând că aceasta începe să curgă după expirarea termenului de 30 de zile în care hotărârea judecătorească ar fi trebuit executată voluntar, neavând inclus un anume termen; or, având în vedere şi perioada de suspendare a termenului din pandemie, apreciază că cererea este formulată în termen.
Criticile recurenţilor-reclamanţi sunt apreciate fondate de instanţa de control judiciar, fiind apte să atragă casarea sentinţei recurate cu consecinţa trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Conform art. 24 alin. (3) raportat la alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită a unei obligaţii de a încheia, de a înlocui, de a modifica, de a elibera un înscris sau de a efectua anumite operaţiuni administrative ce curge de la expirarea termenului prevăzut în cuprinsul titlului executoriu pentru executarea de bunăvoie a acestei obligaţii de a face, iar in lipsa unui astfel de termen, la expirarea termenului de 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
În speţă, prin Decizia nr. 2370/2019 nu s-a stabilit un termen pentru executarea de bunăvoie de către paratul Guvernul României a obligaţiei stabilite în sarcina sa. Prin urmare, termenul de prescripţie de 3 ani privind dreptul creditorului de a obţine executarea silită a acestei obligaţii a început sa curgă la expirarea termenului de 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, mai exact de la data de 08.06.2019.
Conform art. 41 din anexa nr. 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit prezentului decret, dispoziţiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile.
Conform art. 62 din anexa nr. 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020, prescripţiile, uzucapiunile şi termenele de decădere de orice fel, altele decât cele prevăzute la art. 63 alin. (12), nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă, dispoziţiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile.
În consecinţă, cursul prescripţiei termenului de 3 ani care a început să curgă la data de 08.06.2019 a fost suspendat în perioada 16.03.2020-14.05.2020, în temeiul dispoziţiilor din Decretele Preşedintelui României nr. 195/2020 şi nr. 240/2020, astfel încât termenul de prescripţie de 3 ani se împlinea la data de 08.08.2022.
Reclamanţii au depus acţiunea la Oficiul Poştal la data de 26.07.2022 (a se vedea ştampila aplicată pe plicul de la fila 11-verso din dosarul de fond), iar potrivit art. 183 alin. (1) C. proc. civ., actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen.
În consecinţă, având in vedere că prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, Înalta Curte reţine că soluţia care se impunea era aceea de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, invocată de pârâţi, ca neîntemeiată.
Constatând, aşadar, că excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a fost nelegal admisă de prima instanţă, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile recurenţilor-reclamanţi, motiv pentru care urmează a admite recursul acestora, a casa sentinţa recurată şi rejudecând, a respinge excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, invocată de pârâţi, ca neîntemeiată şi, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză, va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii pe fondul cauzei.
Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul dreptului la un proces echitabil şi al dreptului la apărare, fiind, totodată, impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.
În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicţie împiedică instanţa de control judiciar să analizeze direct în recurs argumente/apărări ce nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţii C., A. şi B., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C., A., B. împotriva sentinţei civile nr. 2307 din data de 6 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2024.