Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâţii A. S.R.L., B. S.R.L. şi C. S.R.L.. a formulat acţiune în anulare împotriva sentinţei arbitrale nr. 35 din 19 mai 2022 (înregistrată la sediul CNAIR S.A. sub nr. x/23.05.2022), pronunţată în dosarul x/2017 de către Tribunalul Arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, solicitând: în temeiul dispoziţiilor art. 613 alin. (3) lit. b), raportat la art. 608 alin. (1) lit. f), g) şi h) din C. proc. civ., admiterea acţiunii în anulare, desfiinţarea în tot a sentinţei arbitrale nr. 35 din 19 mai 2022 pronunţată în dosarul x/2017 de către Tribunalul Arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, iar pe cale de consecinţă trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunalul arbitral şi, în temeiul dispoziţiilor art. 451 şi 453 C. proc. civ., obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2077 din 16 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti:
- a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L., B. S.R.L. şi C. S.R.L., ca nefondată;
- a obligat reclamanta la plata către pârâte a sumei de 7037 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate, constând în onorariu de avocat.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5 acelaşi Cod, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, cu reţinerea cauzei spre judecare, iar pe fondul cererii de recurs, admiterea acţiunii în anulare, desfiinţarea în tot a sentinţei arbitrale nr. 35 din 19 mai 2022 pronunţată în dosarul arbitral nr. x/2017 de către Tribunalul Arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, iar pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunalul arbitral.
În motivarea recursului, după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt şi a unor argumente avute în vedere de instanţa de fond pentru respingerea, ca nefondată, a acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale, recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, următoarele:
*sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. f) şi g) şi h) C. proc. civ., coroborat cu art. 9 C. proc. civ.
Mai întâi, recurenta arată că, prin acţiunea în anularea hotărârii arbitrale a solicitat instanţei de fond să constate că Tribunalul Arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut şi nici nu a indicat motivele pentru care a decis să stabilească prelungirea duratei de execuţie a contractului cu 303 zile şi a costirilor aferente avestei perioade. În opinia recurentei, reţinerile instanţei de fond sub acest aspect sunt nelegale, conform considerentelor pe care le enumeră cu liniuţă, în cuprinsul paginii 9 din cererea de recurs.
În continuare, arată că, prin acţiunea în anularea hotărârii arbitrale a solicitat instanţei de fond să constate că Tribunalul Arbitral nu a arătat raţionamentul logico-juridic care a stat la înlăturarea apărărilor formulate de CNAIR S.A., privind pretinsa prelungire a duratei de executare a contractului cu 303 zile, acesta rezumându-se să afirme numai că "în ceea ce priveşte perioada de prelungire, tribunalul arbitral va reţine întreaga durată solicitată de reclamante – 303 de zile – aşa cum a fost stabilită de expertul tehnic D.". În opinia recurentei, sub acest aspect, sentinţa arbitrală este nemotivată, conform considerentelor pe care le enumeră cu liniuţă, în cuprinsul paginilor 10-11 din cererea de recurs.
*sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 286 alin. (4), art. 292 alin. (2) şi art. 319 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal;
Face trimitere la prevederile art. 268 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, la pct. 3 alin. (2) din H.G. nr. 1/2016 privind Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, precum şi la art. 281 din Codul fiscal şi susţine că instanţa de fond, în mod nelegal al ignorat faptul că nu plata se consideră a fi în sfera TVA, ci operaţiunea livrarea de bunuri/prestarea de servicii, a cărei contrapartidă o reprezintă respectiva plată.
Consideră că nu se poate discuta despre o plată a fi în sfera TVA, cât timp aceasta nu reprezintă contrapartida unei livrări de bunuri/prestări de servicii. Orice altă interpretare ar fi o abatere de la sistemul de TVA, care reprezintă un impozit bazat pe consum.
Chiar şi în măsura în care din punct de vedere contractual şi/sau în urma analizei Tribunalului Arbitral s-ar putea constata faptul că aceste pretenţii se califică (sau nu) din punct de vedere juridic drept penalizări/compensaţii, consideră că analiza TVA trebuie realizată în baza principiilor autonome ale sistemului comun al TVA.
Astfel cum rezultă din prevederile art. 281 alin. (7) din Codul fiscal, simplul fapt că Antreprenorul a angajat costuri cu sediul central, organizarea de şanţier, s.a, costuri care fac parte din oferta financiară a Antreprenorului acceptată de beneficiar, nu reprezintă din punct de vedere al TVA prestări de servicii către Beneficiar. Acestea ar fi fost purtătoare de TVA numai în situaţia în care Antreprenorul, potrivit legii, ar fi prestat serviciile care fac obiectul contractului, ar fi întocmit situaţiile de lucrări în care ar fi menţionat şi cheltuielile efectuate în vederea recuperării.
În speţa dedusă arbitrajului, pentru pretinsele costuri suplimentare, Antreprenorul nu a fost în măsură să întocmească situaţii de lucrări care să fie acceptate de beneficiar, în consecinţă, potrivit Codul fiscal nu a avut loc prestarea de servicii (faptul generator de taxă).
Cu privire la Profitul nerealizat (sumele pe care Antreprenorul ar fi trebuit să le obţină cu titlu de profit în măsura în care ar fi executat lucrările/pierderea de profit ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către Beneficiar), recurenta-reclamantă invocă jurisprudenţa CJUE (cazurile C-525/16 MEO, C-43/19 Vodafone Portugal şi C-242/18 Unicredit Leasing) din care rezultă că astfel de pretenţii nu reprezintă operaţiuni în sfera TVA.
Recurenta consideră relevantă şi constatarea CJUE în cauza C-108/99 Cantor Fitzgerald Internationals, după care, arată că sumele solicitate de Antreprenor în cadrul acţiunii arbitrale şi acordate de tribunalul arbitral prin hotărârea arbitrală (costuri efectiv realizate de către Antreprenor; profitul nerealizat) reprezintă, în realitate, compensarea Antreprenorului pentru costurile suportate pe perioada cât nu a putut să realizeze lucrările contractate, iar nu costuri (sau costuri suplimentare) cu realizarea efectivă a lucrărilor pe o durată de timp mai îndelungată sau cu materiale suplimentare. Aşadar, sumele acordate prin hotărârea arbitrală contestată are natura unor compensaţii (despăgubiri) pentru prejudicii financiare (stric din perspectiva TVA) care nu intră în sfera de aplicare a TVA.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatele-pârâte A. S.R.L., B. S.R.L. şi C. S.R.L.., prin liderul asocierii A. S.R.L., au depus întâmpinare prin care au solicitat, în principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii recursului, cu consecinţa respingerii recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, pe cale de excepţie, admiterea excepţiei nulităţii recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (5) C. proc. civ. şi, în consecinţă, anularea recursului sub aspectul nemotivării acestuia prin raportare la motivele de casaţie prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 489 C. proc. civ., pe fond, respingerea recursului, ca nefondat. De asemenea, a solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru motivele expuse în paragrafele ce urmează.
Recursul este formulat împotriva sentinţei civile nr. 2077 din 16 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins acţiunea în anulare formulată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei arbitrale nr. 34/19.05.2022.
Dispoziţiile art. 613 alin. (4), coroborat cu art. 613 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că numai hotărârea prin care curtea de apel a admis acţiunea în anulare şi a anulat hotărârea arbitrală este supusă recursului.
Este adevărat că, prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, care a intrat în vigoare la data de 24 martie 2017, a fost modificat art. 613 alin. (4) din noul C. proc. civ., în sensul că "(4) Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului."
Însă, conform prevederilor art. 24 din noul C. proc. civ., "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar potrivit art. 27 acelaşi Cod "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".
Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.
În speţă, raportat la faptul că cererea arbitrală a fost înregistrată la data de 3 ianuarie 2017 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, la momentul înregistrării acţiunii fiind în vigoare dispoziţiile art. 613 alin. (3) şi alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile curţii de apel sunt supuse recursului numai în cazul admiterii acţiunii în anulare, împotriva sentinţei civile nr. 2077 din 16 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu poate fi exercitată nicio cale de atac.
Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.
Conform principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".
Înalta Curte constată că dispozitivul hotărârii atacate cuprinde menţiunea cu recurs, însă menţiunea respectivă nu îndreptăţeşte recurenta să declare calea de atac indicată pentru că aceasta nu este prevăzută de lege, faţă de dispoziţiile legale mai sus redate.
Prin urmare, hotărârile definitive, cum este cazul în speţă, nu pot fi atacate cu recurs, pentru că ar însemna să se adauge o nouă cale extraordinară de atac în afara celor expres prevăzute de C. proc. civ., ceea ce nu este admisibil.
Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată şi va respinge recursul, ca inadmisibil.
De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimate, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite şi va dispune obligarea recurentei la plata către intimate a sumei de 5.907,52 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul pendinte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisbilităţii recursului.
Respinge recursul declarat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2077 din data de 16 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Obligă recurenta-reclamantă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii la plata către intimatele-pârâte a cheltuielilor de judecată în sumă de 5.907,52 RON.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2024.