Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 29 august 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, a solicitat, în principal, obligarea pârâţilor la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a combinaţiei de medicamente Pertuzumab (denumire comercială Perjeta) + Trastuzumab (denumire comercială Herceptin) pentru indicaţia terapeutică carcinom de duct salivar glandă parotidă, iar în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicaţiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparenţă decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04 septembrie 2018.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 244 din 22 noiembrie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtele Ministerul Sănătăţii şi CNAS şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, ca inadmisibilă.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 244 din 22 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Recurentul-reclamant a susţinut că în mod eronat a admis instanţa de fond excepţia inadmisibilităţii în condiţiile în care anterior promovării cererii de chemare în judecată s-a adresat cu o cerere pârâţilor având ca obiect aceleaşi solicitări ca în prezenta cauză dedusă judecăţii.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 08 februarie 2024, intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei civile atacate.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 februarie 2024, intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca temeinică şi legală.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 12 martie 2024, intimata-pârâtă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a solicitat respingerea recursului.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, reclamantul, având în vedere situaţia sa medicală, a solicitat obligarea pârâţilor la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a combinaţiei de medicamente Pertuzumab (denumire comercială Perjeta) + Trastuzumab (denumire comercială Herceptin) pentru indicaţia terapeutică carcinom de duct salivar glandă parotidă, iar în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicaţiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparenţă decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04 septembrie 2018.
Instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, "...se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri (...)". Refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este definit la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile". Faţă de conţinutul acestor texte de lege, Înalta Curte reţine că este necesar ca reclamantul să facă dovada existenţei premisei refuzului nejustificat şi anume adresarea unei cereri către autoritatea/autorităţile chemate în judecată, în caz contrar acţiunea fiind inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.
Înalta Curte constată că sintagma de "procedură prealabilă" vizează, în acest context, condiţia depunerii unei cereri în legătură cu care se invocă pretinsul refuz nejustificat, iar nu recursul graţios prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În speţă nu se poate vorbi de parcurgerea procedurii prealabile constând în solicitarea adresată autorităţii pârâte de revocare a actului administrativ vătămător, întrucât această procedură vizează un act administrativ tipic, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pe când în speţă se află în discuţie un act administrativ asimilat, constând în refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, definit de art. 2 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În acest din urmă caz, procedura prealabilă se referă la depunerea cererii administrative care să conţină solicitarea persoanei interesate adresate autorităţii competente, iar nu la recursul graţios formulat împotriva unui act administrativ considerat nelegal.
Or, aşa cum rezultă din întâmpinările formulate de intimaţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în faţa instanţei de fond, respectiv părţile care au înţeles să invoce excepţia lipsei plângerii prealabile, reclamantul s-a adresat pârâţilor concomitent cu formularea cererii de chemare în judecată, fără să mai aştepte expirarea termenului de 30 de zile de soluţionare, motivat de starea sa de sănătate.
Cu toate acestea, instanţa de control judiciar constată că termenul legal de soluţionare a cererii formulate în acest mod a fost depăşit la momentul soluţionării prezentei acţiuni, fără ca autorităţile publice pârâte să transmită un răspuns.
Totodată, se are în vedere că prezenta cauză nu poate fi analizată strict din perspectiva normelor de drept interne invocate de pârâţi prin întâmpinările depuse în cauză. Aceasta întrucât cauza se situează şi în sfera de aplicare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, atât a respectării dreptului la viaţă, garantat de art. 2 al Convenţiei EDO, cât şi a art. 6 paragraful 1 din Convenţia EDO, care garantează accesul efectiv la o instanţă.
Astfel, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa deosebită pe care o atribuie principiului liberului acces la justiţie pentru însăşi existenţa unei societăţi democratice. Acestei hotărâri îi poate fi atribuit un dublu merit: pe de o parte, acela de a fi tranşat problema privind sfera de aplicabilitate a art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul în care acesta reglementează nu numai condiţiile necesare desfăşurării unui proces echitabil, ci şi dreptul de a accede la un astfel de proces pentru apărarea drepturilor prevăzute de lege, în acest caz a dreptului la viaţă, iar, pe de altă parte, acela de a fi subliniat importanţa exercitării unui asemenea drept în contextul unei societăţi democratice şi al unui stat de drept.
În sensul considerentelor expuse anterior, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că scopul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este "să apere nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete şi efective", în acest sens fiind Hotărârea din 12 iulie 2001, pronunţată în Cauza Prinţul Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei, şi Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.
Tot în lumina celor statuate în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, instanţa de recurs reţine că asigurarea unui drept de acces efectiv la justiţie trebuie analizată şi prin prisma efectelor pe care hotărârea judecătorească le are asupra drepturilor persoanei care s-a adresat justiţiei. În acest sens, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 17 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2017, paragraful 42, s-a reţinut că un drept de acces la justiţie efectiv "nu se caracterizează doar prin posibilitatea instanţei de judecată de a examina ansamblul mijloacelor, argumentelor şi probelor prezentate şi de a pronunţa o soluţie, ci şi prin faptul că soluţia pronunţată determină înlăturarea încălcării denunţate şi a consecinţelor sale pentru titularul dreptului încălcat".
În aceste condiţii, instanţa de control judiciar constată că o eventuală admitere a excepţiei inadmisibilităţii ar avea un caracter exclusiv dilatoriu pentru reclamant, raportat la natura specială a situaţiei factuale care a determinat conduita reclamantului de a acţiona cu celeritate pentru prezervarea drepturilor garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la viaţă şi accesul efectiv la o instanţă, astfel că se impune respingerea acestei excepţii.
Având în vedere considerentele care au determinat soluţia recursului de faţă şi pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea continuării judecăţii, pentru asigurarea respectării principiilor fundamentale ale procesului civil.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 244 din 22 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa civilă recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 244 din 22 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 28 noiembrie 2024.