Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.01.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., încarcerat la Penitenciarul Mioveni, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Timişoara, a solicitat instanţei să constate încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 si art. 8 din CEDO.
2. Hotărârile instanţei de fond
Prin încheierea din 16 iunie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., a amânat pronunţarea pentru data de 30 iunie 2023.
Prin sentinţa nr. 1131 din data de 21 iulie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
A admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Timişoara şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
A anulat Dispoziţia nr. 31833 din 03.10.2022 emisă de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor prin care s-a dispus transferul reclamantului A. de la Penitenciarul Timişoara la Penitenciarul Drobeta Turnu – Severin.
3. Recursul exercitat în cauză
Pârâtul Penitenciarul Timişoara a declarat recurs împotriva încheierii din 16 iunie 2023 şi a sentinţei civile nr. 1131 din data de 21 iulie 2023 ale Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva sentinţei civile nr. 1131 din data de 21 iulie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ.
În opinia recurentei, instanţa de fond, în mod eronat, a analizat şi aplicat normele care reglementează expres modalitatea de transfer a deţinuţilor şi prerogativele legale ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor cu privire la realizarea transferului şi întreprinderea unor demersuri active pentru evitarea supraaglomerării.
Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că "repune în discuţie excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, excepţie reiterată de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, introdusă în cauză la termenul de judecată anterior" şi a respins "excepţia de necompetenţă materială evocată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor".
Prin întâmpinarea nr. 33746/15.06.2023 a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere domiciliul reclamantului care este în comuna Grăniceri, sat Siclau, judeţul Arad, iar modalitatea de soluţionare a instanţei de judecată este contrară normelor legale.
Potrivit art. 10, alin. (3) din Legea nr. 554/2004: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său."
Drept urmare, raportat la domiciliul numitului A., aflat în judeţul Arad, comuna Grăniceri, sat Siclau, vă rugăm să constataţi lipsa competenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti.
În consecinţă, având în vedere că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe conform prevederilor art. 488 alin. (1) punctul 3, recurenta solicită admiterea recursul, casarea sentinţei civile nr. 1131 din 21 iulie 2023 si a încheierii din data de 16 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal si să trimiteţi cauza spre reiudecare instanţei competente potrivit legii.
Cu privire la fondul cauzei, arată că instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile legale ce reglementează modalitatea de transfer a persoanelor private de libertate, reţinând astfel că "domiciliul persoanei condamnate este un criteriu în funcţie de care se dispune transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar".
Potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal: "Penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate se stabileşte de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. La stabilirea penitenciarului se are în vedere ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, ţinându-se seama şi de regimul de executare, măsurile de siguranţă ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială identificate, sex şi vârstă".
Repartizarea deţinuţilor în unităţile penitenciare este un proces care implică analiza mai multor elemente, nu doar domiciliul persoanei condamnate.
Potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate în cursul procesului penal: "Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii sau schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau pentru alte motive întemeiate, se dispune, la propunerea comisiei prevăzute la art. 32 sau la cererea persoanei condamnate, cu avizul comisiei prevăzute la art. 32, de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor."
Învederează recurenta faptul că transferul unui deţinut de la un penitenciar la altul nu reprezintă un drept pentru acesta ci o posibilitate, şi se dispune de către conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor aparat central şi comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate constituită la nivelul unităţii penitenciare conform art. 32 din Legea nr. 254/2013, în urma analizării tuturor criteriilor prevăzute de lege.
Cu alte cuvinte, simpla cerere depusă de o persoană privată de libertate nu este de natură a conferi acesteia dreptul de a fi transferat la altă unitate penitenciară. Nu există, practic, o obligaţie legiferată în sarcina sistemului penitenciar de a soluţiona favorabil o cerere de transfer.
Criteriul apropierii de domiciliu a unităţii penitenciare nu este singurul legiferat. Potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 sunt enumerate următoarele criterii care trebuie analizate cumulativ:
De asemenea, art. 71 din OMJ nr. 2188/2022 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind evidenţa nominală şi statistică a persoanelor private de libertate determinată de primirea, punerea în executare a pedepselor şi măsurilor privative de libertate, stabilirea şi schimbarea regimului de executare, punerea în libertate şi comunicarea actelor de procedură, prevede faptul că, la analizarea propunerilor transmise Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de către comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate constituită la nivelul unităţii penitenciare se are în vedere următoarele:
a) decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor privind profilarea locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
b) capacitatea de cazare a locurilor de deţinere;
c) sexul, vârsta, situaţia juridică, regimul de executare, domiciliul persoanelor private de libertate;
d) echilibrarea efectivelor de persoane private de libertate;
e) motivele transferurilor anterioare;
f) alte date relevante.
Se poate observa astfel că, domiciliul persoanei condamnate, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, nu reprezintă un criteriu proritar, ci este analizat împreună cu toate celelalte criterii prevăzute de dispoziţiile legale.
Cu privire la regulile europene în această materie, arată că acestea recomandă repartizarea deţinuţilor, pe cât posibil, în penitenciare din apropierea domiciliilor lor, însă nu impun o obligaţie în acest sens statelor membre.
Prin memorandumul nr. 20/25344/A.T/16.11.2020, aprobat la nivelul Guvernului României, în contextul elaborării planului de acţiune pentru perioada 2020-2025, în vederea executării hotărârii - pilot Rezmives şi alţii împotriva României pronunţată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, raportat la demersurile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru extinderea şi modernizarea spaţiilor de cazare, a fost cuprins ca element de relevanţă şi redistribuirea deţinuţilor în cadrul sistemului penitenciar sau în cadrul aceluiaşi penitenciar.
Prin raportul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane ori Degradante (CPT), în urma vizitei efectuate în România în perioada 10-21 mai 2021, s-a recomandat autorităţilor române să-şi continue agenda de reformă pentru a se asigura că toate persoanele aflate în penitenciare sunt deţinute în condiţii decente şi că acelea care locuiesc în celule cu ocupare multiplă li se oferă un spaţiu de locuit de minim 4 m2 fiecare.
În scopul monitorizării în permanenţă a populaţiei unităţilor subordonate, asigurării separaţiunii pe regimuri de executare şi categorii de persoane custodiate, gestionarea judicioasă a spaţiilor şi pentru menţinerea unui echilibru just între interesele tuturor persoanelor custodiate, la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, s-a constituit, în baza Deciziei Directorului General nr. 369/26.02.2018, o comisie permanentă de analiză a gradului de ocupare a unităţilor subordonate în funcţie de capacitatea de cazare a sistemului penitenciar.
Comisia centralizează şi analizează raportarea săptămânală a unităţilor subordonate, cu privire la capacitatea de cazare calculată la 4 mp/deţinut şi efectivele custodiate şi propune măsuri pentru reducerea fenomenului de supraaglomerare. În acelaşi timp, comisia identifică unităţile cu grad crescut/redus de aglomerare, în funcţie de regimurile de executare, pentru a fi tratate cu prioritate, în ceea ce priveşte transferurile necesare în vederea echilibrării efectivelor.
În acest sens, având în vedere necesitatea echilibrării efectivelor de persoane private de libertate, ţinând seama şi de diferenţele mari ale indicelui de ocupare între locurile de deţinere, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a luat măsuri de transferare a persoanelor private de libertate între unităţile subordonate, în funcţie de capacitatea de cazare. Această măsură a fost necesară întrucât existau diferente mari ale indicelui de ocupare între unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, fiind întâmpinate dificultăţi cu privire la asigurarea drepturilor conform regimului de executare.
Potrivit Deciziei Directorului General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 360/2020 cu modificările şi completările ulterioare, penitenciarele au fost clasificate în raport de regimurile de executare.
Astfel, art. 3, alin. (5) din Decizia Directorului General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 360/2020 privind profilarea locurilor de deţinere, prevede că: "în vederea echilibrării efectivelor de persoane private de libertate, pentru reducerea gradului de aglomerare din unele unităţi penitenciare, dar şi din alte motive întemeiate, conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor poate dispune transferul persoanelor private de libertate în alte locuri de deţinere profilate pe custodierea aceleiaşi categorii şi a persoanelor private de libertate cu domiciliile în alte judeţe."
Dispoziţia de transferare a reclamantului la Penitenciarul Drobeta-Tumu Severin a fost fundamentată de "motive obiective, având caracter justificat în raport de prevederile legale ce au stat la baza emiterii acesteia, fiind supusă unei analize riguroase, în raport de toate criteriile prevăzute de dispoziţiile legale.
Pârâtul Penitenciarul Timişoara a formulat recurs invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ., criticile sale fiind în esenţă similare celor anterior expuse.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a arătat achiesează la concluziile unităţii penitenciare.
5. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reţine că este fondat, pentru următoarele considerente:
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare invocat de recurenta pârâtă prin cererea de recurs, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În ceea ce priveşte contextul factual, se reţine că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.01.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., încarcerat la Penitenciarul Mioveni, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Timişoara, a solicitat instanţei să constate încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 si art. 8 din CEDO.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond de către pârâtul Penitenciarul Timişoara a fost invocată excepţia necompetenţei generale, materiale şi teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin încheierea de şedinţă din data de 5 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a declarat competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată urmare a pronunţării Deciziei nr. 3 din 24 aprilie 2023 de către Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.
Prin încheierea de şedinţă din data de 16 iunie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că deşi partea nou introdusă în cauză, respectiv pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, evocarea aspectului necompetenţei materiale de către partea introdusă nu se mai poate face, competenţa fiind definitiv câştigată în favoarea acestei instanţe.
Faţă de obiectul dedus judecăţii prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, şi anume cele ale art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său."
Competenţa stabilită de textul de lege anterior citat este una teritorială absolută, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Având ca reper aceste prevederi legale, în contextul în care domiciliul declarat al reclamantului este în Comuna Grăniceri, Sat Siclau, Judeţul Arad, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cererea reclamantului este Curtea de Apel Timişoara. Aceasta întrucât domiciliul reclamantului nu poate fi considerat a fi locul de deţinere, unde acesta se află în vederea executării unei pedepse privative de libertate, deoarece, raportat la această împrejurare, noţiunea de domiciliu nu poate fi subsumată definiţiei legale a domiciliului persoanei fizice, în sensul de locuinţă principală, conform art. 87 din C. civ.
Potrivit acestui text de lege: "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală", dovada domiciliului făcându-se, potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. (1) din acelaşi C. civ., cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate.
Deşi art. 155 din C. proc. civ., ce reglementează locul citării, prevede la alin. (1) pct. 11 că deţinuţii se citează la administraţia locului de deţinere, acest aspect nu impietează în stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de a soluţiona cererile persoanelor aflate în această situaţie, locul citării acestora efectuându-se, în toate cazurile, la penitenciarul în care se află în executarea unei pedepse privative de libertate.
Aşadar, chiar dacă reclamantul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, acesta rămâne titularul atributului domiciliului prin raportare la care putea adresa cererea de chemare în judecată Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în contextul în care Legea nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, nu conţine norme derogatorii în privinţa competenţei teritoriale a instanţei în soluţionarea cererilor persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate, singurul criteriu legal ce poate fi luat în considerare pentru stabilirea acestei competenţe fiind exclusiv acela al domiciliului de drept al reclamantului.
O interpretare contrară ar conduce la atribuirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei instanţe în circumscripţia căreia reclamantul nu domiciliază, aspect de natură a invalida voinţa legiuitorului.
Pe cale de consecinţă, domiciliul reclamantului în raport de care se va stabili competenţa instanţei de judecată, din punct de vedere teritorial, este cel indicat în copia actului de identitate ataşat cererii de acces la dosarul electronic adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi din adresele de comunicare ale actelor de procedură, înaintate Curţii de Apel Bucureşti de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi ataşate la dosarul acestei instanţe, din care rezultă datele de identificare ale reclamantului, inclusiv faptul că domiciliul legal al acestuia este în Comuna Grăniceri, Sat Siclau, Judeţul Arad.
Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs
Pentru considerentele expuse, în baza art. 496 din acelaşi C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 544/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Penitenciarul Timişoara împotriva încheierii din 16 iunie 2023 şi a sentinţei civile nr. 1131 din data de 21 iulie 2023 ale Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva sentinţei civile nr. 1131 din data de 21 iulie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa încheierea din 16 iunie 2023 şi sentinţa civilă nr. 1131 din data de 21 iulie 2023 şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Penitenciarul Timişoara împotriva încheierii din 16 iunie 2023 şi a sentinţei civile nr. 1131 din data de 21 iulie 2023 ale Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva sentinţei civile nr. 1131 din data de 21 iulie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea din 16 iunie 2023 şi sentinţa civilă nr. 1131 din data de 21 iulie 2023 şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.