Posibilitatea numirii în funcţia de executor judecătoresc a persoanelor care au exercitat timp de 5 ani funcţia de judecător, procuror sau avocat. Vocaţia de a fi numit în profesie

Cuprins pe materii: Drept administrativ. Contenciosul administrativ reglementat prin legi speciale. Profesii liberale

Index alfabetic:

- Executor judecător;

- Vocaţia de a fi numit în profesie;

- Scutirea de examen;

- Posturi vacante;

Legea nr. 188/2000, art. 15 lit. g)

Persoanele aflate în ipoteza prevăzută de art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 nu dobândesc automat calitatea de executor judecătoresc, în orice moment în care decid să formuleze o solicitare în acest sens şi pentru orice post, indiferent dacă este prevăzut în ordinul de actualizare şi indiferent de modalitatea de acces căreia i-a fost repartizat, parcurgerea unei proceduri de selecţie fiind subsumată atât dispoziţiei legale care stabileşte că este limitat numărul de posturi de executor judecătoresc (art. 13), cât şi dispoziţiei legale care stabileşte regula promovării concursului sau examenului de admitere în profesie (art. 15 din lege).

Intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a înlătura din procedura de concurs/examen de admitere în profesia de executor judecătoresc posturi vacante sub pretextul că ar fi rezervate persoanelor care au exercitat timp de 5 ani funcţia de judecător, procuror sau avocat, care au promovat examenul de definitivat în profesia din care provin şi care solicită să fie primite în profesie, doar pentru că s-ar putea ca în urma organizării procedurilor de concurs să se ocupe toate posturile vacante şi astfel să nu mai existe condiţiile declanşării procedurii de ocupare fără concurs. Orice post vacant a cărui existenţă este justificată se reflectă în ordinul de actualizare, inclusiv cele care se ocupă în condiţiile art. 15 lit. g) teza finală din lege.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 329 din 28 ianuarie 2025

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava la data de 12 decembrie 2023 şi înregistrată pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a acestei instanţe sub nr. x/39/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând:

- constatarea nulităţii absolute a dispoziţiilor art. 461, 462, 463, 464 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 210/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 64 din 6 februarie 2001 în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la admiterea în profesie în temeiul art. 15 lit. g) ultima teză din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti;

- constatarea refuzului nejustificat al Ministerului Justiţiei de a soluţiona favorabil solicitarea de accedere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, refuz materializat prin adresa nr. 3/60230/2023/04 octombrie 2023;

- anularea adresei cu nr. 3/60230/2023/04 octombrie 2023 de neadmitere în profesia de executor judecătoresc şi constatarea îndeplinirii cerinţelor de admitere în această profesie;

- obligarea pârâtului de a emite actul de numire în profesia de executor judecătoresc conform opţiunilor exprimate prin cererea adresată acestuia respectiv în circumscripţia Judecătoriei Botoşani şi în subsidiar în circumscripţia Judecătoriei Dorohoi, circumscripţia Judecătoriei Săveni sau circumscripţia Judecătoriei Darabani, în temeiul art. 15 lit. g) ultima teză din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 65 din 3 iunie 2024, Curtea de Apel Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii art. 46 ind. 3 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 210/2001 ca rămas fără obiect.

A respins în rest cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondată.

3. Cererea de recurs ce face obiectul judecăţii

Împotriva sentinţei de mai sus a promovat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului.

4. Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat a formulat întâmpinare intimatul-pârât Ministerul Justiţiei, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare, deşi aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.

6. Procedura de soluționare a recursului

În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ..

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471¹ şi art. 201 alin. (5) şi (6)  C. proc. civ., prin  Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, din data de 17.10.2024, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 28.01.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

Recurentul-reclamant invocă nelegalitatea sentinţei de fond prin care prima instanţă a apreciat asupra acţiunii reclamantului, acţiune având ca obiect anularea unor dispoziţii din Regulamentul de aplicare a Legii nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 210/2001 şi plecând de la această premisă constatarea refuzului nejustificat de a soluţiona cererea recurentului de a accede în profesia de executor judecătoresc în condiţiile art. 15 lit. g) ultima teză din Legea nr. 188/2000.

Se invocă, în raport de soluţia de respingere disciplinară de prima instanţă, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., respectiv nemotivarea soluţiei dispuse încălcarea puterii de lucru judecat, interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, respectiv a dispoziţiilor art. 13 şi art. 15 din Legea nr. 188/2000.

Se arată că interpretarea dată de prima instanţă dispoziţiilor art. 13 şi art. 15 din Legea nr. 188/2000 este nelegală la interpretarea istorico-teleologică a acestor dispoziţii faţă de dreptul reclamantului de a fi numit executor judecătoresc în condiţiile art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000 şi de obligaţia autorităţii emitente de a actualiza anual numărul de executori conform art. 13 din Legea nr. 188/2000.

Interpretarea dată de prima instanţă art. 13 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, în sensul că „printre criteriile stabilite de către legiuitor pentru actualizarea numărului executorilor judecătoreşti nu se află doar proporţia numerică la care face referire recurentul, ci acest număr se stabileşte în funcţie de cerinţele locale determinate de întinderea teritoriului, de volumul de activitate, de consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, numărul executorilor judecătoreşti stagiari care au promovat examenul de definitivat, aspectul învederat de către reclamant constituind doar unul dintre criteriile evidenţiate de către legiuitor” este una greşită dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material motivat de faptul că legea prevede în mod imperativ un număr de posturi minim, în funcţie de două criterii, circumscripţia unei instanţe şi numărul de 15.000 locuitori, urmând ca abia după ocuparea acestui număr minim de posturi, Ministerul Justiţiei să mai analizeze alte aspecte şi să stabilească alte locuri pentru executori judecătoreşti.

În legătură cu primul criteriu, art. 13 din Legea nr. 188/2000 stabileşte: „Numărul executorilor judecătoreşti din circumscripţia unei instanţe nu va fi mai mic de 3.”, iar în legătură cu al doilea criteriu stabileşte: „Numărul executorilor judecătoreşti se stabileşte şi se actualizează anual de ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, în funcţie de cerinţele locale determinate de întinderea teritoriului, de volumul de activitate şi de numărul locuitorilor, în aşa fel încât la 15.000 de locuitori să revină cel puţin un executor judecătoresc.”

Sintagmele „nu va fi mai mic de 3” şi „...la 15.000 de locuitori să revină cel puţin” după părerea recurentului nu lasă lor de interpretări, legiuitorul stabilind în mod imperativ un număr minim de executori. Pentru posturile care depăşesc acest minim sunt aplicabile abia celelalte criterii arătate de instanţa de fond, respectiv: „cerinţele locale determinate de întinderea teritoriului, de volumul de activitate, de consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, numărul executorilor judecătoreşti stagiari care au promovat examenul de definitivat.”

În raport de Decizia nr. 3583/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal reclamantul invocă nerespectarea puterii de lucru judecat în raport de soluţia de anulare a dispoziţiilor art. 46 ind. 3 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.188/200.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se invocă de recurentul-reclamant existenţa unei nemotivări pe aspectul litigios a accederii în profesia de executor judecătoresc în baza art. 15 lit. g) ultima teză din Legea nr. 188/2000 şi o motivare contradictorie pe aspectul litigios al caracterului subsidiar al acestei modalităţii în raport de modalitatea de accedere prin concurs şi în limita locurilor vacante.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat, în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ..

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat, în cauză nefiind identificată încălcarea vreunei norme de procedură, inclusiv pe aspectele dezlegate prin Decizia nr. 3583/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

În mod corect prima instanţă a aplicat această decizie care produce efecte erga omnes şi în consecinţă a respins capătul de acţiune privind contestarea nulităţii art. 46 ind. 3 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 210, ca rămas fără obiect.

Pentru restul dispoziţiilor cu caracter normativ contestate prima instanţă a analizat pe fond existenţa unui exces de putere cu privire la soluţionarea cererii reclamantului de acces în profesie în condiţiile art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr.188/2000.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, în cauză neputându-se reţine o nemotivare sau o motivare contradictorie în sensul nerespectării dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ..

Prima instanţă a motivat în fapt şi în drept soluţia dispusă atât în ceea ce priveşte legalitatea procedurii soluţionării cererilor formulate în condiţiile art.15 lit. g) raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr.188/2000, cât şi în ceea ce priveşte aprecierea existenţei unui refuz nejustificat sub forma existenţei unui exces de putere din partea autorităţii.

În speţă, motivele pentru care instanţa a reţinut că nu există refuz nejustificat de soluţionare a cererii de numire în profesia de executor judecătoresc rezultă din considerentele sentinţei, unde s-a reţinut inexistenţa posturilor vacante şi împrejurarea potrivit căreia îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 nu dă naştere unui drept al persoanei de a fi numită în funcţia de executor judecătoresc, ci creează pentru aceasta vocaţie de a fi numită în această profesie, în situaţia în care există posturi vacante, stabilite în funcţie de necesitatea îndeplinirii în condiţii optime a serviciului public de către executorii judecătoreşti, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000. De asemenea, s-a apreciat motivat că aprobarea prin ordin de ministru a unei proceduri pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru accederea în profesia de executor judecătoresc are fundament în art. 21 şi art. 68 din Legea nr. 188/2000, de unde rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile admiterii cererii de anulare a dispoziţiilor din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti aprobat prin OMJ nr. 210/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, în cauză neputându-se reţine o interpretare sau aplicare greşită a dispoziţiilor art. 13 alin. (2), art. 15 lit. g) teza finală şi art. 21 alin. (2) din Legea nr.188/2000, în aprecierea instanţei de fond asupra cererii recurentului de admitere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen.

În mod legal prima instanţă a analizat existenţa unui exces de putere al autorităţii pe cererea de numire a recurentului formulată în condiţiile art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 raportat la posturile vacante destinate numirilor în profesie, inclusiv pe cererea formulată în baza art. 5 lit. g) teza finală din Legea nr.188/1999.

În mod corect instanţa a apreciat că „în lipsa existenţei unor posturi disponibile”  nu poate fi exercitat dreptul de a fi primit în profesie fără examen.

Persoanele aflate în ipoteza prevăzută de art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 nu dobândesc automat calitatea de executor judecătoresc, în orice moment în care decid să formuleze o solicitare în acest sens şi pentru orice post, indiferent dacă este prevăzut în ordinul de actualizare şi indiferent de modalitatea de acces căreia i-a fost repartizat, parcurgerea unei proceduri în cadrul căreia se verifică îndeplinirea condiţiilor de acces fiind subsumată inclusiv dispoziţiei legale care stabileşte că este limitat numărul de posturi de executor judecătoresc (art. 13). De asemenea, dispoziţia este în concordanţă cu art. 15 din Legea nr. 188/2000 care prevede că accesul în profesie se face prin concurs sau examen, în vreme ce numirea în condiţiile art. 15 lit. g) teza finală din lege reprezintă o modalitate de acces care are caracter excepţional şi reprezintă excepţia de la regula concursului sau a examenului.

În mod corect prima instanţa a constatat că art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr.188/2000 invocat ca temei al numirii ca executor judecătoresc fără examen nu determină automat acest drept, ci acesta este condiţionat de existenţa unor posturi vacante, stabilite potrivit legii în funcţie de necesitatea îndeplinirii a acestui serviciu public de către executorii judecătoreşti.

Teza finală de la art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000 prevede scutirea de examen a persoanelor care au exercitat timp de 5 ani funcţia de judecător, procuror sau avocat, cu condiţia să fi promovat examenul de definitivat în profesia din care provin, iar îndeplinirea condiţiilor prevăzute de la art. 15 se verifică de către autoritatea competentă în cadrul procedurii administrative prevăzute de art. 46 ind. 1 şi art. 46 ind. 2 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti aprobat prin OMJ nr. 210/2001, întrucât potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 „Condiţiile de desfăşurare a acestor concursuri sau examene se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi), aprobat prin ordin al ministrului justiţiei”, textul de lege enunţat reprezentând temei de stabilire a unor proceduri pentru toate formele/modalităţile de acces în profesia de executor judecătoresc.

Pe baza celor de mai sus, rezultă că persoanele aflate în ipoteza prevăzută de art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 nu dobândesc automat calitatea de executor judecătoresc, în orice moment în care decid să formuleze o solicitare în acest sens şi pentru orice post, indiferent dacă este prevăzut în ordinul de actualizare şi indiferent de modalitatea de acces căreia i-a fost repartizat, parcurgerea unei proceduri de selecţie fiind subsumată atât dispoziţiei legale care stabileşte că este limitat numărul de posturi de executor judecătoresc (art. 13), cât şi dispoziţiei legale care stabileşte regula promovării concursului sau examenului de admitere în profesie (art. 15 din lege).

Nu este vorba despre o modalitate discreţionară de alocare a posturilor unui concurs, ci despre o procedură pe care o impune legea însăşi, în cadrul căreia se aplică/verifică condiţiile de acces în profesie prevăzute în legea organică ce stabileşte că regula este concursul sau examenul, după caz, la care poate participa orice persoană având vocaţia de a deveni executor judecătoresc, iar admiterea fără concurs este excepţia, aceasta neputând să se manifeste în condiţii mai permisive sau mai avantajoase pentru candidaţi.

Intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a înlătura din procedura de concurs/examen de admitere în profesia de executor judecătoresc posturi vacante sub pretextul că ar fi rezervate persoanelor care au exercitat timp de 5 ani funcţia de judecător, procuror sau avocat, care au promovat examenul de definitivat în profesia din care provin şi care solicită să fie primite în profesie, doar pentru că s-ar putea ca în urma organizării procedurilor de concurs să se ocupe toate posturile vacante şi astfel să nu mai existe condiţiile declanşării procedurii de ocupare fără concurs. Orice post vacant a cărui existenţă este justificată se reflectă în ordinul de actualizare, inclusiv cele care se ocupă în condiţiile art. 15 lit. g) teza finală din lege.

În mod corect prima instanţă a înlăturat ca nelegală susţinerea recurentului în sensul că posturile destinate numirilor în condiţiile art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 nu sunt cele cuprinse în ordinul de actualizare prevăzut de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 188/2000.

Contrar celor susţinute de recurent, în anul 2023 a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 501 /C/28.03.2023 privind actualizarea numărului de posturi de executor judecătoresc în anul 2023 care, la art. 1 a prevăzut „Pentru anul 2023, numărul posturilor de executor judecătoresc se stabileşte şi se actualizează la 895, din care 859 executori definitivi şi 36 posturi vacante, conform repartizării prevăzute în Anexa 1 la prezentul ordin.”

La data înregistrării şi soluţionării cererii de numire în funcţia de executor judecătoresc, nu existau posturi vacante destinate numirii în profesia de executor judecătoresc în condiţiile art. 15 lit. g) teza finala din lege, astfel că nu a fost iniţiată o procedură de selecţie, aceasta fiind condiţionată de existenţa posturilor rămase vacante după desfăşurarea concursului de admitere în profesia de executor judecătoresc, pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani funcţii de specialitate juridică.

Prin adresa nr. 3/60230/2023/04.10.2023, Ministerul Justiţiei a comunicat recurentului reclamant că, cererea sa nu poate fi soluţionată favorabil întrucât prin Ordinul ministrului justiţiei privind actualizarea numărului de posturi de executor judecătoresc pentru anul 2023 nu a fost prevăzut niciun post în circumscripţia Judecătoriei Botoşani, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi nici nu a fost declanşată o procedură de admitere în profesia de executor judecătoresc a persoanelor scutite de examen în condiţiile art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000.

Această adresă nu reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii recurentului – reclamant de acces în profesia de executor judecătoresc în condiţiile art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr.188/2000, în cauză în mod legal prima instanţă apreciind că nu există un exces de putere al autorităţii în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr.554/2004.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 496-497 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat, menţinând ca legală sentinţa pronunţată de instanţa de fond.