Asupra recursurilor civile de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/117/2011 pe rolul Tribunalului Cluj – Secția Civilă, reclamanta Societatea A S.A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului-cadru nr. 55423 din 4 iulie 2007 și să fie obligate pârâtele la plata de despăgubiri evaluate provizoriu la 4008.222 lei, plus dobânzi legale aferente, calculate de la data producerii prejudiciului și până la achitarea efectivă a daunelor interese, în cuantum provizoriu de 500.000 lei.
A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Prin sentința civilă nr. 14 din 10 ianuarie 2012, s-a admis excepția necompetenței Tribunalului Cluj și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj. S-a reținut, în esență, că potrivit art. 37 din Legea nr. 304/2004, Tribunalul Comercial Cluj a preluat cauzele de natura celor prevăzute de art. 36 alin. (3) din același act normativ, de la data înființării acestuia, anume litigiile cu profesioniști (foste comerciale).
La Tribunalul Comercial Cluj, dosarul a fost înregistrat la data de 20 ianuarie 2012, sub nr. x/1285/2012.
Prin sentința civilă nr. 2013 din 23 decembrie 2020, Tribunalul Specializat Cluj (noua denumire a Tribunalului Comercial), a respins acțiunea în despăgubiri, ca nefondată.
Prin cererea înregistrată la data de 15 februarie 2021, reclamanta a solicitat completarea sentinței nr. 2013/2020, susținând că instanța a omis să soluționeze primul capăt de cerere din acțiunea introductivă de instanță, constând în rezilierea contractului-cadru nr. 55423 din 4 iulie 2017.
Potrivit sentinței nr. 381 din 24 februarie 2021, instanța a recalificat cererea de completare hotărâre în cerere de îndreptare a erorii materiale și, în consecință, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitiv, constând în omisiunea de a menționa, printre celelalte capete de cerere respinse, și pe cel având ca obiect reziliere contract.
Împotriva încheierilor de ședință din 22 februarie 2016, 28 noiembrie 2016, 30 octombrie 2017, 5 iunie 2019 și 18 noiembrie 2020, precum și împotriva sentințelor civile nr. 2013 din 23 decembrie 2020 și nr. 381 din 24 februarie 2021, pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj a declarat apel reclamanta A S.A.
Prin decizia nr. 198 din 23 aprilie 2024, Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a Civilă, a respins apelul declarat împotriva celor 5 (cinci) încheieri premergătoare, ca nefondat.
A admis apelul declarat împotriva sentințelor nr. 2013 din 23 decembrie 2020 și nr. 381 din 24 februarie 2021, pe care le-a schimbat în tot, în sensul că a admis acțiunea.
A dispus rezilierea contractului-cadru nr. 55423 din 4 iulie 2007 și a obligat pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca la plata către reclamantă a sumei de 4597447,38 lei, cu titlu de despăgubiri, precum și la plata dobânzii legale aferente, în sumă de 5454.461,52 lei, calculată pentru perioada 1 septembrie 2010-13 septembrie 2022, dobândă ce va curge în continuare, până la achitarea debitului principal.
A obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 291.675,57 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în etapa fondului, precum și a sumei de 58.089,79 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de etapa judecării apelului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
În ce privește încheierile premergătoare apelate curtea a reținut că prin acestea nu s-au soluționat incidente procesuale și nici nu s-au făcut dezlegări cu caracter obligatoriu de către instanță, ci sunt încheieri preparatorii, respectiv încheieri care au soluționat aspecte privind obiecțiunile formulate de părți cu privire la proba cu expertiza în urbanism încuviințată în cauză. Cu alte cuvinte, aceste încheieri premergătoare nu au caracter interlocutoriu în sensul art. 268 C. proc. civ.
Întrucât apelul este o cale de atac cu caracter devolutiv în cadrul căreia se pot administra probele solicitate de părți și întrucât instanța este chemată să verifice starea de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, putând fi refăcute sau completate probele administrate la prima instanță, precum și încuviințate noi probe, curtea a reținut că proba cu cele două expertize în urbanism administrate de prima instanță nu reprezintă un incident interlocutoriu de care prima instanță sau instanța de apel să fie legată, ci un mijloc de probă în ansamblul tuturor probelor, urmând ca acesta să fie valorificat pentru stabilirea stării de fapt cu respectarea prevederilor legale incidente.
Astfel, faptul că prima instanță a încuviințat doar parte din obiecțiunile reclamantei sau le-a respins pe unele dintre acestea nu constituie o dezlegare a unei probleme de drept asupra căreia instanța de apel să statueze, soluțiile date de judecătorul fondului asupra obiecțiunilor la raportul de expertiză neputând fi cenzurate în vreo manieră de către instanța de apel, decât fie prin refacerea probei, fie prin administrarea unei probe noi, solicitare care aparține titularului cererii de apel. Or, câtă vreme, apelanta și-a exercitat dreptul de a solicita probele în calea de atac și întrucât nu au fost decelate elemente de nelegalitate cu privire la modalitatea în care proba cu raportul de expertiză în urbanism a fost încuviințată și administrată în fața primei instanțe, aceasta fiind doar o probă în ansamblul tuturor probelor, curtea a constatat că apelul declarat împotriva încheierilor de ședință anterior menționate este nefondat, conform art. 296 din Vechiul C. proc. civ., pentru considerentele arătate.
În continuare, cu prioritate curtea a analizat solicitarea apelantei A S.A. (în continuare „A S.A.”) privind anularea hotărârilor pronunțate de prima instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare, în considerarea faptului că, în opinia apelantei, prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, aspect care ar reieși din următoarele situații: instanța de fond (a) nu a stabilit în mod temeinic situația de fapt în cauză și a ignorat probele depuse la dosar, (b) nu a analizat fondul cererii de reziliere și fapta ilicită, sens în care nu a analizat deloc două din cele trei obligații invocate de A S.A ca fiind încălcate de Consiliu și a confundat obligația esențială încălcată de Consiliu, pronunțându-se asupra unei alte obligații; (c) nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la toate condițiile răspunderii; (d) nu a analizat argumentele esențiale invocate de A S.A.; (e) a adăugat nepermis la prevederile contractului și la înțelegerea părților; (f) totodată, a aplicat în mod greșit legea.
După cum reiese din cuprinsul dispozițiilor Vechiului Cod de procedură civilă (aplicabil speței conform art. 3 din Legea nr. 76/2012, întrucât acțiunea a fost demarată la data de 15 noiembrie 2011 inițial pe rolul Tribunalului Cluj, ulterior înregistrată, urmare a declinării cauzei, pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 20 ianuarie 2012), apelul este o cale de atac devolutivă, care presupune, conform art. 295 Vechiul C. proc. civ., verificarea stabilirii situației de fapt și aplicării legii de către prima instanță, în limitele cererii de apel, în baza probelor administrate atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel. Din cuprinsul art. 297 alin. (1) Vechiul C. proc. civ. reiese că atunci când prima instanță, în mod greșit, a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel va anula hotărârea și va judeca procesul evocând fondul, putând să trimită cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A S.A. s-a solicitat primei instanțe să dispună rezilierea contractului cadru nr. 55423 din 4 iulie 2007 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și societatea A S.A., să fie obligați pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca să plătească despăgubiri evaluate provizoriu la suma de 4.008.222 lei, precum și la plata dobânzii legale aferente calculată de la data producerii prejudiciului și până la data achitării efective a sumei datorate, dobândă evaluată provizoriu la suma de 500.000 lei.
Din cuprinsul sentinței civile nr. 2013 din 23 decembrie 2020 pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj și a sentinței civile nr. 381 din 24 februarie 2021 privind îndreptarea de eroare materială strecurate în dispozitivul sentinței nr. 2013, curtea a reținut că prima instanță a analizat toate capetele de cerere, a stabilit starea de fapt astfel cum a extras-o din probațiunea administrată în fața acesteia și a aplicat prevederile legale stării de fapt, raportat la susținerile părților.
Deși asupra unor argumente ale reclamantei, prima instanță nu a făcut o analiză explicită, soluția referitoare la acestea se putea deduce din cuprinsul ansamblului analizei efectuate, aspect care îndreptățește instanța de apel să considere că nu se impune anularea sentințelor pronunțate de prima instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prima instanță a cercetat fondul litigiului. Cu alte cuvinte, motivarea primei instanțe vizează o cercetare a fondului cauzei, soluția din dispozitiv este susținută de considerentele acesteia, iar nemulțumirea apelantei reclamante privind modul în care prima instanță a stabilit starea de fapt și de drept nu este de natură a fi calificată a fi o necercetare a fondului. Nici invocata contrarietate între argumentele avute în vedere pentru respingerea primului capăt de cerere (ca lipsit de obiect confom considerentelor sentinței civile nr. 2013) și dispozitivul sentinței nr. 2013 astfel cum a fost corectat prin sentința nr. 381, în care s-a reținut că cererea de chemare în judecată a fost respinsă în tot ca neîntemeiată, nu este de natură a conduce la concluzia că instanța nu a cercetat fondul litigiului. Deși în cadrul sentinței civile nr. 2013 instanța a arătat că primul capăt de cerere rămăsese fără obiect ca urmare a intervenirii unei situații anterioare solicitării formulate, prima instanță a verificat întrunirea condițiilor răspunderii civile contractuale și, întrucât a ajuns la concluzia că nu erau întrunite, a respins ca neîntemeiată întreaga cerere de chemare în judecată. Sub aspectul efectelor juridice ale respingerii unui capăt de cerere ca rămas fără obiect sau ca neîntemeiat nu există o diferență, întrucât un capăt de cerere rămas fără obiect este practic rămas fără temei.
În considerarea faptului că instanța de apel a constatat că nu se regăsește în speță o necercetare a fondului de către prima instanță, curtea nu a validat solicitarea apelantei de anulare a hotărârilor primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, ci conform art. 295 Vechiul C. proc. civ. a verificat starea de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în baza probelor administrate atât la fond, cât și în apel, pentru a putea răspunde criticilor din memoriul de apel și apărărilor formulate de intimați prin întâmpinare și a celorlate susțineri invocate pe parcursul soluționării cauzei.
Sub aspectul stării de fapt, a reținut că între Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca (în continuare „Consiliul”) și societatea A S.A., în calitate de investitor, s-a încheiat contractul-cadru nr. 55423 din 4 iulie 2007, având în vedere prevederile Legii nr. 31/1990 republicată, HCL nr. 575 din 21 iulie 2006, Legea nr. 215/2001 și Legea nr. 114/1996, contract care avea ca obiect, conform art. 1 „...stabilirea de către părți a etapelor ce vor trebui urmate pentru înființarea noii societăți, obiectivelor ce vor trebui îndeplinite de noua societate, a rolului ce va fi îndeplinit de fiecare dintre cele 2 persoane juridice (Consiliul și Investitorul), precum și a modului de organizare a noii societăți (art. 1.1)”; iar „toate obligațiile asumate de părți, care au stat la baza procedurii de identificare a investitorului privat interesat în participarea la societatea comercială ce se va înființa în vederea viabilizării și construirii unui cartier de locuințe în zona (…), conform cu prevederile Hotărârii nr. 575/2006, își păstrează valabilitatea până la îndeplinirea acestora, independent de constituirea noii societății, conform HCL nr. 351/2007 (art. 1.2)”.
Deși prin cererea de chemare în judecată reclamanta A S.A. a solicitat instanței să dispună rezilierea contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de pârâtul Consiliu Local al Municipiului Cluj-Napoca (organ deliberativ al persoanei juridice Municipiul Cluj-Napoca), obligații care vor fi analizate subsecvent, prima instanță a reținut că acest contract a fost denunțat unilateral prin notificarea nr. J1435 din 11 august 2010 emisă de administratorul judiciar al societății A S.A., desemnat în procedura insolvenței deschisă împotriva acesteia prin sentința comercială nr. 5061 din 8 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București, în baza prevederilor art. 20 lit. j) corelat cu art. 86 din Legea nr. 85/2006.
A reținut prima instanță că, deși la data de 11 august 2010 prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2/2010 s-a dispus suspendarea efectelor sentinței comerciale nr. 5061 din 8 iulie 2010 a Tribunalului București, iar ulterior s-a admis recursul împotriva acestei sentințe (la data de 28 aprilie 2011), s-a casat și s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței reclamantei (hotărâri aflate la filele (… vol X), denunțarea unilaterală emisă de administratorul judiciar la data de 11 august 2010 și-a produs efectele, fiind imposibil a se determina eventuala prioritate temporală între soluția instanței de suspendare a efectelor sentinței de deschidere a procedurii și cea a denunțării unilaterale, fără culpă a vreuneia dintre părți. În plus, s-a reținut, că deși sentința de deschidere a fost casată, actele juridice ale administratorului judiciar își vor produce efectele în absența desființării lor retroactive, deoarece nulitatea actelor juridice trebuie invocată și constatată de către instanța de judecată, solicitare care nu s-a făcut de către părți. Apoi, a reținut că încetarea efectelor contractului cadru a intervenit numai în baza prevederilor art. 86 din Legea nr. 85/2006, fără vreo culpă a pârâtului Consiliul, fiind o măsură a administratorului judiciar care urmărea maximizarea averii reclamantei în beneficiul creditorilor săi.
Din punct de vedere juridic, această interpretare a notificării nr. J1435 din 11 august 2020 a fost apreciată greșită de curte având în vedere mai multe argumente.
Analizând cuprinsul adresei din 11 august 2010, curtea a reținut că a fost întocmită de administratorul judiciar al reclamantei și contrasemnată de directorul economic al reclamantei, iar în cadrul acesteia se aduce la cunoștința Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca că nu și-a îndeplinit obligația de a aduce ca aport în asociere terenul în suprafață determinată, conform prevederilor contractului cadru nr. 55423/2007, nu și-a îndeplinit obligațiile asumate contractual și s-a implicat în activități concurente asocierii dezvoltând și alte ansambluri, nu a realizat infrastructura și rețelistica care să lege amplasamentul de Municipiul Cluj-Napoca, nu și-a asumat obligațiile de protecție a proiectului, context în care administratorul judiciar, în baza art. 20 lit. j) din Legea nr. 85/2006, a apreciat că s-a încălcat de către Consiliu contractul-cadru, iar executarea în continuare de către A S.A. a acestui contract ar produce prejudicii averii debitorului din cadrul procedurii insolvenței, fiind incidente prevederile privind rezilierea contractului din vina Consiliului Local, prevăzute de art. 4.3 din contract filele (… vol. I Trib. Spec.). Această adresă a fost comunicată Consiliului la data de 16 august 2010 (fila … vol. I apel).
Corelând dispozițiile art. 20 lit. j) din Legea nr. 85/2006 care instituie între atribuțiile administratorului judiciar „menținerea sau denunțarea unor contracte încheiate de debitor” cu cele ale art. 86 alin. (1) din același act normativ, privind modalitatea de denunțare a contractelor în derulare la data deschiderii procedurii insolvenței, curtea a reținut că potrivit tezei finale a alin. (1) al art. 86 (astfel cum acesta era în vigoare la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței) „contractul se consideră denunțat: b) la data notificării denunțării de către administratorul judiciar/lichidator.” Cu alte cuvinte, deși este un act juridic unilateral supus comunicării, acesta își produce efectele la data notificării denunțării. În speță, notificarea privind denunțarea s-a comunicat la data de 16 august 2010, dar își producea efectele din 11 august 2010.
Cu toate acestea, la data de 11 august 2010 efectele sentinței privind deschiderea procedurii au fost suspendate prin hotărâre executorie de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2/2010 și deci și atribuțiile tuturor participanților la procedură, inclusiv ale administratorului judiciar. Nu are relevanță aspectul temporal al orei pronunțării hotărârii de suspendare a efectelor sentinței privind deschiderea procedurii, întrucât hotărârea produce efecte din ziua în care este pronunțată independent de ora pronunțării. După cum rezultă din art. 258 Vechiul C. proc. civ., după ce se întrunește majoritatea, se întocmește de îndată dispozitivul hotărârii, care se semnează de judecători, se pronunță în ședință (publică) și se consemnează într-un registru special ținut de fiecare instanță, iar conform art. 261 C. proc. civ. hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde printre altele că pronunțarea s-a făcut în ședință publică. Se observă că nu se menționează în cuprinsul dispozitivului ora pronunțării și de altfel în cuprinsul dispozițiilor procesuale ale Codului de procedură civilă nu se fac referiri la o astfel de mențiune și nu se acordă efecte juridice unei astfel de mențiuni în cuprinsul dispozitivului hotărârii.
Pe de altă parte, adresa administratorului judiciar a fost emisă în ziua în care atribuțiile sale fuseseră suspendate prin efectul hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București.
Curtea nu achiesează nici opiniei avansate de prima instanță și susținute de către intimații pârâți cu privire la păstrarea efectelor acestei adrese de notificare și ulterior casării sentinței de deschidere a procedurii și respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Dincolo de faptul că în mod corect a arătat apelanta că potrivit art. 311 Vechiul C. proc. civ., hotărârea casată nu are nicio putere, Legea nr. 85/2006 indică în mod expres în cuprinsul art. 33 alin. (5) că „dacă judecătorul sindic stabilește că debitorul nu este în stare de insolvență, respinge cererea creditorilor, care va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei”, soluție aplicabilă mutatis mutandis și în calea de atac, atunci când instanța de control judiciar stabilește că debitorul nu este în stare de insolvență și respinge cererea de deschidere a procedurii.
Așadar, atâta vreme cât la data emiterii notificării de denunțare unilaterală atribuțiile administratorului judiciar au fost suspendate, iar ulterior prin efectul legii s-a stabilit retroactiv că cererea de deschidere a procedurii este lipsită de efect chiar de la înregistrarea ei, pe cale de consecință își pierd efectele juridice orice alte acte întocmite în procedura insolvenței, întrucât legea stabilește lipsirea de orice efect a acestora.
În acest context factual și de drept, nu este fondată susținerea primei instanțe, îmbrațișată de intimați, că actul juridic al denunțării ar fi avut o existență de sine stătătoare și ar fi produs vreun efect juridic, că acesta ar fi trebuit contestat conform art. 21 din Legea nr. 85/2006 (acțiune fără nicio finalitate întrucât procedura insolvenței era suspendată) sau că ar fi fost necesară formularea unei acțiuni de constatare a nulității/declarare a nulității acesteia, câtă vreme prin dispozițiile legale indicate anterior, legea lăsa fără niciun efect juridic cererea de deschidere a procedurii, fiind lăsate implicit fără efecte juridice orice acte întocmite urmare a deschiderii procedurii.
De asemenea, a fost apreciată nefondată susținerea intimaților că apelanta reclamantă ar fi ratificat efectele notificării întrucât s-ar fi prevalat de aceasta prin cererea de chemare în judecată, în contextul în care nu poate fi ratificat un act pe care legea l-a lipsit de orice efect juridic, iar conduita reclamantei invocată de intimați nu este de natură a conduce la achiesarea sa la actul juridic al denunțării unilaterale, întrucât nu a rezultat din vreo probă concludentă că exista o manifestare neechivocă în acest sens.
Deși curtea nu a achiesat nici opiniei că denunțarea unilaterală emisă de administratorul judiciar nu poate fi decât fără culpa părților, întrucât acest aspect nu reiese din cuprinsul art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, ci dimpotrivă, administratorul judiciar este îndreptățit să denunțe orice contract în derulare care ar prejudicia maximizarea valorii averii debitoarei, deci inclusiv atunci când cealalată parte nu își îndeplinește obligațiile sale contractuale, a verificat și susținerea apelantei că prin notificarea din data de 11 august 2010 a operat rezilierea contractului din culpa Consiliului în baza pactului comisoriu cuprins de art. 4.3 din contractul cadru, conform căruia „oricare dintre părți are dreptul de a denunța unilateral prezentul contract, fără acordarea unui termen de grație și fără intervenția instanței de judecată, în următoarele cazuri: a) Consiliul nu își îndeplinește obligația de a reglementa regimul juridic al terenului, deși au trecut 30 de zile de la data însușirii de către Consiliu a documentației topo-cadastrale a terenului; (...) e) Oricare dintre părți împiedică în mod voit (prin acțiuni explicite sau prin pasivitate sau prin exercitarea abuzivă a dreptului de vot) activitatea noii societăți și ducerea la îndeplinire a obiectului prezentului contract.” Conform art. 4.5 din contract „partea care solicită denunțarea contractului conform prevederilor de mai sus trebuie să întocmească o notificare scrisă privind încetarea prezentului contract, cu indicarea motivelor conform acestuia. Notificarea trebuie înregistrată direct la cealaltă parte sau trimisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.”
Corelativ suspendării atribuțiilor administratorului judiciar la data emiterii denunțării unilaterale, renasc atribuțiile reprezentantului legal al societății apelante și, la nivel teoretic, adresa emisă putea valora exprimarea voinței de a apela la desființarea contractului prin pactul comisoriu de ultim grad asumat de părți. Însă posibilitatea de a desființa un contract trebuie să reprezinte nu doar transpunerea obligațiilor prevăzute de contract și încălcate de una dintre părți, ci și exprimarea voinței părții prin persoana care era abilitată să o reprezinte.
Cu toate acestea, cercetând cuprinsul notificării din 11 august 2010, curtea a reținut că semnarea notificării și de către directorul economic apare mai degrabă ca o formalitate prin care societatea, la acea dată în insolvență, luase la cunoștință de demersul făcut de practicianul în insolvență, că se indică la modul general doar art. 4.3 fără a se arăta cazul din cuprinsul contractului care ar putea conferi dreptul de a denunța contractul (chestiune care apare totuși ca fiind puțin relevantă). Ceea ce a convins instanța că această notificare nu reprezintă o denunțare în sensul art. 4.3 din contract, l-a reprezentat lipsa mandatului persoanei care a semnat notificarea, respectiv a directorului economic, nefiind vreun înscris depus pe parcursul derulării acestui litigiu care să ateste delegarea atribuțiilor de conducere privind raporturile contractuale către directorul economic. Această ultimă chestiune care a fost analizată de curte din perspectiva prevederilor art. 143 ind. 2 alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990 (în forma în vigoare la data notificării) care indică în cazul societăților pe acțiuni cine reprezintă societatea în raporturile cu terții, corelat cu faptul că încheierea contractului s-a făcut pentru societatea A S.A. prin președintele consiliului de administrație (în acord cu art. 143 ind. 2 alin. (1) din Legea nr. 31/1990) a condus instanța la concluzia că directorul economic nu avea mandatul de a aplica dispozițiile art. 4.3 din contract și de a denunța unilateral contractul, semnarea acestuia apărând ca o formalitate de luare la cunoștință a demersului efectuat de administratorul judiciar în baza art. 86 din Legea nr. 85/2006.
O altă explicație logică referitoare la existența semnăturii directorului economic pe acea adresă nu a fost găsită în contextul în care, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta apelantă nu a solicitat a se constata de către instanță că intervenise denunțarea unilaterală a contractului în baza pactului comisoriu de ultim grad, ci a solicitat a se aplica rezilierea judiciară conform art. 1020 - 1021 din Vechiul C. civ., împrejurare care presupune că nici reclamanta nu era convinsă că acea adresă produce efecte juridice din punctul de vedere al prevederilor contractuale.
Așadar, curtea nu a validat soluția primei instanțe potrivit căreia ar fi intervenit denunțarea unilaterală a contractului până la data introducerii cererii de chemare în judecată, context în care curtea a analizat dacă susținerile apelantei reclamante privind încălcarea obligațiilor contractuale sunt de natură a conduce la rezilierea contractului, conform art. 1020 din Vechiul C. civ., adică aplicarea sancțiunii pentru neexecutarea culpabilă a contractului, respectiv desființarea acestuia și acordarea de daune interese.
Sub acest aspect, apelanta a arătat că analiza primei instanțe privind existența faptei ilicite și a culpei Consiliului este străină pricinii în ceea ce privește încălcarea obligației de vărsare a aportului subscris și lipsește în ceea ce privește încălcarea celorlalte obligații invocate, concluzionând apelanta că prima instanță a făcut o intrepretare eronată a clauzelor contractuale și a reținut existența unei cauze justificate în favoarea intimaților, ca excepție de neexecutare a contractului de natură a înlătura culpa intimaților pentru neîndeplinirea obligației. De cealaltă parte, intimații au arătat că instanța a făcut analiza în limitele a ceea ce i s-a solicitat, iar condițiile de angajare a răspunderii contractuale nu erau îndeplinite.
Pentru a stabili care parte nu și-a îndeplinit obligațiile în mod culpabil și dacă acestea erau esențiale și apte pentru a conduce la desființarea contractului, curtea a făcut un scurt istoric al nașterii și desfășurării raporturilor contractuale dintre părți, astfel cum a rezultat din întreaga probațiune administrată la fond și în apel.
Prin HCL nr. 575 din 21 iulie 2006 s-a aprobat participarea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca la constituirea unei societăți comerciale în vederea viabilizării și construirii unui cartier de locuințe în zona „(…)”, Municipiul Cluj-Napoca, în cotă parte de 51% din capitalul social, iar investitorul în cotă de 49% din capitalul social, în echivalent lei. Conform art. 6 cu raportare la art. 4 din această hotărâre, contribuția Consiliului la societatea comercială urma să fie „suprafața de teren situată în zona „ (…)”, rezultată ca diferența dintre suprafața totală construibilă conform PUZ și suprafața de teren construibilă selectată conform prevederilor art. 4 (adică cel puțin 25% din suprafața totală de teren construibilă-s.n.), urmând ca terenul rămas după excluderea suprafeței de teren menționată la art. 4 să constituie aportul în natură la societatea comercială nou înființată. De asemenea, în contribuția consiliului se includea și costul aferent expertizei tehnico-valorice de evaluare a terenului. Potrivit art. 10 din hotărâre, contractul de societate se va încheia după finalizarea PUZ, respectiv după stabilirea suprafeței de teren ce se constituie în aportul în natură al Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca ce se face cu respectarea prevederilor art. 4 (a ofertei investitorului interesat).
Având în vedere că prin procesul-verbal din 27 septembrie 2006 al Comisiei de analiză și selectare a ofertei celei mai convenabile din cadrul Consiliului s-a solicitat ofertanților să prezinte o simulare de plan urbanistic care să cuprindă modalitatea de împărțire a terenului în construibil și neconstruibil, „pentru a se vedea situația reală din teren”, precum și întocmirea unui plan detaliat (filele … vol. VI al TB Spec. Cluj), societatea apelantă A S.A. a înaintat la data de 11 octombrie 2006 simularea de plan urbanistic pentru suprafața de 204,94 ha (estimată conform referatului nr. 55411/421 din 13 iulie 2006 publicat pe site-ul primăriei) – filele (…) dosar TB Cluj, documentație care se regăsește parțial la filele (…) vol. VI dosar TB Spec. Cluj.
Întrucât oferta societății A S.A. a fost considerată cea mai convenabilă, prin HCL nr. 135 din 13 martie 2007 completată prin HCL nr. 351 din 7 iunie 2007 s-a aprobat contractul cadru, astfel că la 04.07.2007 s-a încheiat acest contract cadru dintre Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de autoritate publică, și S.C. A S.A. în calitate de investitor, în vederea stabilirii etapelor ce vor fi urmate pentru înființarea noii societăți, a obiectivelor ce vor trebui îndeplinite de noua societate, a rolului pe care îl va îndeplini fiecare dintre cele 2 persoane juridice (Consiliul și Investitorul), a modului de organizare a noii societăți, urmând ca toate obligațiile asumate de părți și care au stat la baza procedurii de identificare a investitorului privat interesat la participarea la societatea comercială ce se va înființa în vederea viabilizării și construirii unui cartier de locuințe în zona (…), conform prevederilor HCL nr. 575/2006 să își păstreze valabilitatea până la îndeplinirea acestora, independent de constituirea noii societăți, conform HCL nr. 351/2007 (art. 1 din contract).
În ceea ce privește noua societate care urma a se înființa, conform art. 2.3.1.1 și 2.3.1.2 din contract aportul Consiliului la constituirea noii societăți îl reprezenta „dreptul de proprietate asupra a 67% din terenul construibil în suprafață stabilită prin PUZ, situat în zona (…) (denumit în continuare „Terenul”); noua societatea nu va putea pune în vânzare suprafețe de teren needificat” și costul aferent expertizei tehnico-valorice de evaluare a terenului construibil conform PUZ din zona (…), iar conform art. 2.3.2.1 aportul investitorului îl reprezenta contribuția a 49% din capitalul social subscris.
În ceea ce privește obligațiile Consiliului referitoare la aport, prin art. 2.3.1.5.1 din contract s-au prevăzut următoarele- „Consiliul va reglementa situația juridică a Terenului, obținând actele/dovezile dreptului său de proprietate, inclusiv înregistrarea în registrele de publicitate imobiliară ori de altă natură, relevante în termen de 30 de zile de la data însușirii de către Consiliu a documentației topo-cadastrale a terenului construibil conform PUZ din zona (…), întocmită și prezentată de către A S.A.”
Terenul a fost predat societății apelante prin procesele-verbale nr. 65436/42 din 8 august 2007 și nr. 76659/42 din 21 septembrie 2007, și s-a întocmit documentația cadastrală de B S.R.L. (filele … vol. V dosar TB Spec Cluj) prin care s-a delimitat perimetrul pentru „Cartierul (…)”, prin dezmembrarea și comasarea parcelelor cu nr. topo într-un singur nr. cadastral al amplasamentului, în suprafață totală de 267,03956 ha, documentație însușită de Consiliu prin HCL nr. 642 din 30 octombrie 2007. Apoi terenul a fost înscris la data de 12 decembrie 2007 în CF nr. x, nr. cadastral x, în favoarea Municipiului Cluj-Napoca.
Prin HCL nr. 19 din 31 ianuarie 2008 s-a aprobat Planul Urbanistic (…), având ca beneficiari Consiliul și A S.A., iar prin PUZ preliminar s-au stabilit: suprafața de teren construibilă, identificarea suprafeței de 33% pe care investitorul o va preda Consiliului Local, stabilirea suprafeței de 67% care va constitui aport în natură al Consiliului Local în cadrul societății ce se va constitui în comun de investitor și Consiliul Local și stabilirea numărului de locuințe ce urmează a fi finalizate.
Prin HCL nr. 211 din 15 aprilie 2008 s-a însușit expertiza tehnico-valorică a terenului de 179 ha identificat prin PUZ preliminar.
La data de 5 iunie 2008 s-a autentificat Actul constitutiv al societății pe acțiuni C S.A., având în vedere că între părți, Consiliul și A S.A., a fost încheiat contractul cadru nr. 55423 din 4 iulie 2007 și că „au fost îndeplinite condițiile precedente înființării noii societăți”, prin care s-a stabilit capitalul social total subscris și care va fi vărsat de acționari în cuantum de 92.744.954,11 lei, reprezentând aportul în natură și numerar.
Conform art. 6.2.1 din actul constitutiv Consiliul contribuie ca aport cu dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 179 ha identificat conform planului de situație rezultat din PUZ aprobat prin HCL nr. 19 din 31 ianuarie 2008, parte din terenul întabulat în CF nr. x a localității Cluj-Napoca, cu nr. cadastral x, în suprafață totală de 267,0396 ha. „Suprafața de 179 ha va fi individualizată în conformitate cu documentația cadastrală care urmează a fi întocmită și va fi întabulat ca și corp funciar distinct pe numele și în favoarea S.C. C. S.A., odată cu finalizarea documentației cadastrale, dar nu mai târziu de termenul prevăzut de art. 9 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, întabularea pe numele societății echivalând cu îndeplinirea obligației de vărsare a capitalului subscris.”
La data de 15 iulie 2008 societatea C S.A. a fost înmatriculată în registrul comerțului.
Prin HCL nr. 542 din 23 decembrie 2008 s-a însușit documentația cadastrală întocmită de B S.R.L. pentru dezmembrarea imobilului pășune înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. cadastral x, în suprafață de 2670396 mp, în 3 loturi, în vederea scoaterii din circuitul agricol (filele … vol. XI dosar TB Spec. Cluj).
Prin HCL nr. 95 din 26 februarie 2009 s-a aprobat introducerea în intravilan a terenului reglementat prin PUZ Preliminar aprobat prin HCL nr. 19 din 31 ianuarie 2008, urmare a îndeplinirii condiției prevăzute de art. 2.6.6.9 din contractul-cadru nr. 55423/2007, respectiv a constituirii societății C S.A. (fila … vol. V TB Spec.).
Prin HCL nr. 350 din 7 iulie 2009 s-a aprobat Planul Urbanistic (…), având ca beneficiari Consiliul și societatea C S.A. prin care se reglementează dezvoltarea urbanistică a zonei în vederea construirii unui cartier de locuințe și dotări specifice, la care se adaugă dotări de nivel regional. Conform hotărârii, documentația reprezintă aprofundarea studiului PUZ preliminar aprobat prin HCL nr. 19 din 31 ianuarie 2008 printr-un master plan care evidențiază conceptul de organizare spațială într-un cadru urbanistic coerent și unitar, urmat de detalierea prescripțiilor de construire prin Regulamentul aferent. S-a arătat că „pe terenul în suprafață de 88,12 ha urmează a se instala de noua societate infrastructura necesară și apoi acesta urmează a fi predat Consiliului Local, conform hotărârilor Consiliului Local și contractului-cadru nr. 55423 din 4 iulie 2007. Reglementările, bilanțul teritorial și indicii urbanistici se detaliază în Regulamentul de urbanism aferent PUZ.”
Prin HCL nr. 445 din 6 octombrie 2009 s-a însușit documentația cadastrală întocmită de societatea B S.R.L. privind alipirea celor 3 parcele în suprafață totală de 2.670.369 mp (înscrise în (...), 250124 și 250147) și înscrierea acestora într-o carte funciară nouă la categoria „pășune”, în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca (filele … vol. XI dosar TB Spec). Terenul a fost reînscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. cadastral x.
În perioada aprilie-octombrie 2009 are loc o vastă corespondență din punct de vedere administrativ între autoritatea locală și investitor, precum și între acesta din urmă și alte societăți cu privire la situația drumurilor și propunerea unora noi, a rețelelor de utilități, a lucrărilor de amenajare a terenului (filele … vol. I Tb Spec), perioadă în care se emite Autorizația de construire nr. x din 22 aprilie 2009 privind organizarea de șantier provizorie în baza proiectului elaborat de A S.A. (filele … vol. I dosar TB Spec), se adoptă HCL nr. 363 din 9 iulie 2009 privind indicatorii tehnico-economici „(…)”-1100 ml (filele … vol. I, Tb spec.), se emite Autorizația de construire nr. x din 13 octombrie 2009 pentru „(…)” (filele … vol. I dosar TB Spec), se aprobă HCL nr. 457 din 6 octombrie 2009 privind concesionarea directă a terenului în suprafață de 2.500 mp, parte din terenul ce reprezintă cota de 33% ce revine municipiului din suprafața totală construibilă, aferentă cartierului, conform PUZ, în favoarea Spitalului D (filele …vol. I).
Prin HCL nr. 85 din 9 martie 2010 se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „(…)” (filele … vol. I).
Având în vedere că în urma somațiilor publicate în ziarul (…) nr. (…) din (…) și Partea a IV a Monitorului Oficial nr. (…) din (…) și nr. (…) din (…) nu a fost vărsat de către acționarul societății C S.A., Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, aportul în natură, prin Decizia Consiliului de Administrație nr. 1 din 13 august 2010 s-au anulat acțiunile având ca titular Consiliul, în temeiul art. 100 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, având în vedere nerespectarea de către acționar a obligației reținute de art. 6 din Actul constitutiv, de a vărsa dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 179 ha (fila … vol. TB Cluj). Decizia a fost publicată în partea a IV-a a Monitorului Oficial nr. (…) din (…) (fila … vol. TB Cluj), iar toate acțiunile promovate de către Consiliul Local pe rolul instanțelor au fost respinse sau s-a renunțat la acestea (dosarele nr. x/1285/2010, nr. y/1285/2010, nr. z/1285/2010, nr. xx/1285/2010 și nr. xy/1285/2010).
Acțiunea promovată la data de 15 noiembrie 2011, inițial pe rolul Tribunalului Cluj, de către reclamanta investitor A S.A. a avut în vedere pronunțarea de către instanță a unei hotărâri prin care să rezilieze contractul cadru nr. 55423 din 4 iulie 2007 întrucât pârâtul Consiliul, organ decizional al pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, nu și-a îndeplinit obligația de a vărsa aportul la noua societate constituită punând astfel în imposibilitate partea reclamantă de a continua parteneriatul, obligație considerată esențială, precum și neîndeplinirea altor obligații asumate contractual, precum cele prevăzute de art. 2.6.8.8 și 2.6.6.18.
Rezilierea contractului intervine ca sancțiune în cazul contractului sinalagmatic, cu executare succesivă, atunci când una dintre părți nu își îndeplinește culpabil o obligație considerată esențială de către părți și care reprezintă cauza juridică a acordului acestora.
Din această perspectivă, contrar opiniei primei instanțe și a pârâților, întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a arătat atât obiectul cererii, pronunțarea rezilierii contractului, și s-au indicat obligațiile nerespectate de către pârâți, chiar dacă s-a dezvoltat mai mult motivarea privind obligația considerată esențială de reclamantă, revenea primei instanțe obligația de a verifica și susținerea reclamantei privind nerespectarea celorlalte obligații amintite în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Aceste obligații pretins nerespectate, erau cuprinse în art. 2.6.6 privind obligațiile Consiliului din cadrul Capitolului 2 „Noua Societate care se va înființa în comun”, subpunctele 2.6.6.8 privind obligația Consiliului „să sprijine demersurile noii societăți de atragere a fondurilor structurale sau de altă natură publică, însușindu-și documentațiile întocmite în acest scop de investitor în condițiile legii” și 2.6.6.18 privind obligația Consiliului „să notifice noua societate despre orice proiecte, planuri, dispoziții adoptate sau aprobate de Consiliul Local ori de instituțiile din subordine, care se referă la terenuri învecinate Terenului (pe o rază de 5 km) sau care pot influența proiectul imobiliar (…).”
Curtea a constatat atât din probațiunea administrată la fond, cât și din cea administrată în apel, că interesul reclamantei apelante de a invoca și încălcarea unor obligații accesorii din cadrul contractului urmărea dovedirea legăturii strânse dintre încălcarea obligației esențiale de vărsare a aportului și obligațiile accesorii privind susținerea noii societăți de atragere a unor fonduri suplimentare de natură publică sau de protejare a proiectului față de alte investiții concurențiale din zonă, întrucât în opinia reclamantei, pârâții nu au mai dorit continuarea proiectului și s-au implicat în alte proiecte privind terenul care trebuia adus ca aport.
Aceste obligații vizează sprijinirea noii societăți de către unul dintre acționari, fiind o stipulație pentru altul, în contextul în care contractul era încheiat de Consiliu și A S.A., iar încălcarea acestora ar trebui să aibă un caracter serios, continuu, de natură a eluda scopul avut de părți la încheierea contractului, acela de a înființa o nouă societate, în vederea viabilizării și construirii unui cartier de locuințe în zona (…), autoritatea urmărind să primească cota de 33% din terenul construibil cu 75 de locuințe sociale și a dotărilor de cartier de utilitate publică, iar investitorul urmărind să obțină consecințe favorabile urmare a dezvoltării imobiliare. Nu poate fi omis nici aspectul că devenind acționar majoritar al noii societăți, autoritatea publică locală urma să beneficieze la rândul său de consecințele favorabile ale dezvoltării imobiliare pe cota de 67% din terenul care va fi adus ca aport la capitalul social.
În urma analizării susținerilor reclamantei apelante, curtea nu a reținut încălcarea acestor obligații accesorii, întrucât înscrisurile invocate de reclamanta apelantă privesc perioada ulterioară pierderii calității de acționar a Consiliului în cadrul noii societăți. Dezmembrarea terenului în suprafață de 267 ha pentru realizarea altor proiecte (CREIC, TEAM), pentru respectarea unor hotărâri judecătorești de constituire a dreptului de proprietate în favoarea foștilor revoluționari sau veterani, s-a realizat ulterior publicării în Monitorul Oficial din (…) a deciziei Consiliului de Administrație nr. 1 din 13 august 2010. În acest sens sunt HCL nr. 457 din 30 noiembrie 2010 (prin care s-a dezmembrat terenul în 2 loturi) și documentația cadastrală aferentă (filele …, vol. II apel), precum și HCL nr. 365 din 12 octombrie 2010, HCL nr. 51 din 22 februarie 2011, HCL nr. 92 din 13 februarie 2012 etc. (filele … vol. II apel, filele … vol. III apel). Planul urbanistic zonal – str. (…),(…) și a Planul urbanistic de Detaliu/Centru TEAM, a fost aprobat prin HCL nr. 115 din 20 martie 2012 pe parte din terenul din zona (…), fiind întocmit ulterior pierderii calității de acționar a Consiliului, iar utilizarea reglementărilor din PUZ-ul aprobat prin HCL nr. 350/2009 nu poate constitui o încălcare a obligațiilor accesorii invocate câtă vreme beneficiarul acestui PUZ era municipalitatea, iar PUZ-ul reprezintă o documentație urbanistică care reglementează situația urbanistică a unei zone pe o anumită perioadă de timp, fiind general aplicabilă pentru orice persoană interesată să reglementeze urbanistic în acea zonă.
În ceea ce privește extinderea de cimitir, str. (…) nr. 9 și aprobarea unui PUZ printr-o HCL din 12 octombrie 2010, curtea a constatat că aceasta urma a se realiza pe terenul proprietatea privată a unui terț beneficiar (filele …. vol. III apel).
Inclusiv expertiza topografică realizată în apel de doamna expert E a confirmat că terenul cu nr. cadastral x suport al PUZ a fost dezmembrat inițial în 2 loturi, în imobilul cu nr. cadastral x, care nu a mai fost modificat până în prezent, și imobilul cu nr. cadastral x dezmembrat apoi succesiv, inclusiv în parcele mici de 500 mp pentru atribuirea acestora unor cetățeni (filele …. vol. VI apel).
De asemenea, reclamanta apelantă, deși a amintit de un proiect pe Valea (…) în vecinătatea proiectului Cartierul (…) sau de cereri de finanțare pentru proiecte precum accesarea de fonduri de mediu pentru lucrări de combatere a alunecărilor de teren și combaterea eroziunii solului, parcuri de recreere și agrement, parc civic administrativ, e-guvernare, trei centre sociale, program operațional sectorial CCE, le-a invocat la modul general, fără a se fi putut stabili cu certitudine că proiectul învecinat ar fi afectat executarea proiectului cartierul (…) și nici că pârâții ar fi împiedicat aprobarea cererilor de finanțare pe care societatea C S.A. le-ar fi depus (fără a se face dovada că ar fi fost depuse cereri de finanțare).
Dimpotrivă, înscrisurile aflate la dosar au relevat că pârâții și-a manifestat disponibilitatea de a sprijini societatea C S.A. prin atragerea de fonduri nerambursabile pentru spații verzi și pentru lucrări de combatere a alunecărilor de teren (filele … vol. I TB Spec), iar prin interogatoriul administrat în fața primei instanțe au arătat că s-a depus doar documentația pentru finanțarea centrului municipal de consiliere pentru părinți și copii (studiu de prefezabilitate), fiind în evaluare, nefiind alte cereri de finanțare pentru celelalte centre sociale, celelalte proiecte amintite având alți solicitanți eligibili (răspunsurile 18-20 din interogatoriu fila … vol. I Tb Spec).
În acest context probatoriu, curtea a reținut că nu au fost încălcate de către intimatul pârât Consiliu obligațiile prevăzute la art. 2.6.6.8 și 2.6.6.18, astfel că nu putea fi aplicată sancțiunea de reziliere a contractului solicitată de reclamantă.
În ceea ce privește obligația esențială asumată de pârâtul intimat Consiliul Local de a vărsa dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 179 ha, curtea a reținut că această obligație nu a fost îndeplinită de către intimat, respectiv acesta nu a aportat dreptul de proprietate cu privire la terenul în suprafață de 179 ha, conform art. 6.2.1 din actul constitutiv al societății C S.A., încălcare a obligației constatată prin Decizia Consiliului de Administrație nr. 1 din 13 august 2010 a societății C S.A și care se bucură de prezumția de legalitate, câtă vreme aceasta nu a fost revocată sau anulată.
În ceea ce privește justificarea încălcării obligației esențiale a pârâtului intimat Consiliul Local, curtea a reținut că se impune o analiză a clauzelor contractuale și a obligațiilor asumate de fiecare dintre părți, câtă vreme apelanta a susținut că analiza primei instanțe era străină de cauză întrucât ar fi analizat doar obligația de constituire a aportului, etapă epuizată, fără a avea în vedere susținerea sa privind obligația de vărsare a aportului.
Contractul cadru nr. 55423 din 4 iulie 2007 este structurat în 5 capitole și un preambul: cap.1 privind „Obiectul contractului”, Cap. 2 privind „Noua societate care se va înființa în comun”, Cap. 3 privind „Răspunderi și declarații”, Cap. 4 privind „Încetarea contractului” și Cap. 5 privind „Dispoziții finale”.
Obligațiile privind aporturile părților sunt incluse în cadrul Cap. 2, în care se regăsesc mai multe subcapitole: 2.1 privind „motivul asocierii părților”, 2.2. privind „termenul de înființare a noii societăți”, 2.3. privind „Aporturile părților la constituirea noii societăți”, 2.4. privind „Condiții precedente înființării noii societăți”, 2.5. privind „Cheltuielile necesare pentru realizarea condițiilor precedente și înființarea noii societăți” și 2.6 privind „Principii privind funcționarea noii societăți”.
Conform art. 2.3.1.1 din subpunctul 2.3.1 privind „ Aportul Consiliului” – Aportul Consiliului la constituirea noii societăți îl constituie dreptul de proprietate asupra a 67% din terenul construibil în suprafață stabilită prin PUZ, situat în zona (…) (denumit în continuare „Terenul”); noua societate nu va putea pune în vânzare suprafețe de teren needificat.
Conform art. 2.3.1.5.1 referitoare la obligațiile asumate de Consiliu privind aportul „Consiliul va reglementa situația juridică a Terenului, obținând actele/dovezile dreptului de proprietate, inclusiv înregistrarea în registrele de publicitate imobiliară ori de altă natură, relevante în termen de 30 de zile de la data însușirii de către Consiliu a documentației topo-cadastrale a terenului construibil conform PUZ din zona (…), întocmită și prezentată de către A”.
Conform art. 2.6.6.1 din cadrul Cap. 6 privind principiile referitoare la funcționarea noii societăți, și pentru care părțile au convenit să fie preluate în actul constitutiv al noii societăți „Fără a împiedica părțile ca prin actul constitutiv să se stabilească și alte drepturi și obligații, Consiliul se obligă să constituie dreptul de proprietate asupra Terenului ca aport în natură la capitalul social al noii societăți, liber de orice ipoteci, drepturi de sechestru, gajuri imobiliare, obligații, datorii, restricții privind dreptul de transfer, interdicții legale sau administrative de construire, afectațiuni de expropriere, orice alte scoateri din drepturi, sarcini, servituți sau pretenții de orice natură, în termen de 30 de zile de la data însușirii de către Consiliu a expertizei topo cadastrale prezentată de investitor”.
Conform art. 2.6.6.3 „La semnarea actului constitutiv, Consiliul va prezenta un extras de carte funciară din care să rezulte dreptul de proprietate privată asupra Terenului (...)”.
Din cuprinsul acestor dispoziții contractuale, curtea a reținut că părțile au avut în vedere în noțiunea de „ Teren” doar cota de 67% din întreaga suprafață de teren, întrucât obiectul contractului îl reprezenta în principal înființarea unei societăți și aporturile părților. De asemenea, din cuprinsul acestor clauze curtea a mai reținut că părțile au avut inițial în vedere ca aportul să fie subscris și vărsat în același timp conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, întrucât la data înființării noii societăți și semnarea actului constitutiv, Consiliul trebuia să prezinte un extras de carte funciară privind terenul care reprezenta cota de 67% din întreaga suprafață. Ca atare, documentația topo-cadastrală care urma să identifice suprafața de 67% și care trebuia întocmită de investitorul A S.A. trebuia realizată anterior înființării societății C S.A.
Aportul, în cele două accepțiuni, de valoare adusă în societate și obligație născută din subscrierea de titluri de participare, trebuie să fie real și util societății. Prin subscrierea titlurilor de participare, persoana fizică sau juridică devine asociat într-o societate prin dobândirea de titluri de participare în mod primar în procedura de constituire a capitalului social, iar aducerea aportului este executarea obligației părții devenite asociat urmare a subscrierii, prin operațiunea de vărsământ conform art. 100 din Legea nr. 31/1990.
Regula privind subscrierea în cadrul societății de acțiuni și a capitalului social vărsat este cuprins în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 potrivit căruia „societatea pe acțiuni se constituie prin subscriere integrală și simultană a capitalului social de către semnatarii actului constitutiv sau prin subscripție publică.” Dispozițiile alin. (2) al art. 9 cuprind și o excepție de la vărsarea integrală a capitalului social, în sensul că se permite la constituire vărsarea a cel puțin 30% din capitalul social subscris, iar „diferența de capital social subscris va fi vărsată: b) pentru acțiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării.”
În cazul aporturilor în natură, conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 „aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic. Ele sunt admise la toate formele de societate și sunt vărsate prin transferarea drepturilor corespunzătoare și prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare.”
Față de aceste prevederi legale și față de dispozițiile contractuale indicate anterior (2.3.1.5.1, 2.6.6.1, 2.6.6.3) dar și a prevederii contractuale din 2.6.6.10 (ca obligație asumată în perioada ulterioară constituirii noii societăți) conform căreia Consiliul se obliga „să predea Terenul, în proprietatea noii societăți, identificat prin bornare, măsurare, prin proces verbal de predare-primire semnat de reprezentanții legali ai autorității contractante, ai noii societăți și ai investitorului”, în interpretarea clauzelor contractuale realizată conform art. 977, art. 979, art. 982, art. 984 Vechiul C. civ., curtea a reținut că părțile au avut în vedere prin contractul cadru din 4 iulie 2007 ca subscrierea și vărsarea aporturilor să fie făcute simultan și integral la constituirea capitalului noii societăți, respectiv terenul în cotă de 67% trebuia să fie identificat și întabulat până la înființarea noii societăți, după care urma să fie și predat în fapt, prin proces-verbal, noii societăți.
Această interpretare a avut în vedere inclusiv cuprinsul HCL nr. 575 din 21 iulie 2006 în care se prevedea în art. 10 că contractul de societate va fi încheiat după finalizarea PUZ, respectiv după stabilirea suprafeței de teren ce se constituie în aportul în natură al Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, ce se face cu respectarea art. 4 (adică stabilirea suprafeței ofertate din teren care rămâne în proprietatea municipalității de minim 25%).
În fapt, însă, părțile au derogat de la aceste dispoziții contractuale, întrucât înființarea societății C S.A. s-a realizat după identificarea suprafeței de 179 ha prin PUZ-ul aprobat prin HCL nr. 19 din 31 ianuarie 2008, din terenul întreg în suprafață de 267,039 ha, având nr. cadastral x, înscris în CF (...) Cluj-Napoca și pus la dispoziția investitorului prin procesele-verbale nr. 65436/42 din 8 august 2007 și nr. 766759/42 din 21 septembrie 2007, iar conform art. 6.2.1 teza a II-a din primul alineat „Suprafața de 179 ha va fi individualizată în conformitate cu documentația cadastrală care urmează a fi întocmită și va fi întabulat ca și corp funciar distinct pe numele și în favoarea C S.A., odată cu finalizarea documentației cadastrale, dar nu mai târziu de termenul prevăzut de art. 9 alin. (2) lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată, întabularea pe numele societății echivalând cu îndeplinirea obligației de vărsare a capitalului subscris.”
Cu alte cuvinte, prin actul constitutiv al noii societăți, părțile contractului-cadru nr. 55423 din 4 iulie 2007 au convenit ca vărsarea la capitalul social a aportului în natură, deja identificat, să fie realizată nu mai târziu de 2 ani de la data înmatriculării societății, conform art. 9 alin. (2) lit. b din Legea nr. 31/1990, urmând a se individualiza suprafața de 179 ha printr-o documentație cadastrală și întabularea acesteia ca un corp funciar distinct pe numele și în favoarea noii societăți. În acest context, se pune problema dacă mai subzista obligația de întocmire a documentației cadastrale a suprafeței de 179 ha în sarcina investitorului, conform art. 2.3.1.5.1 și 2.6.6.1, având în vedere că prin actul constitutiv nu se precizează în sarcina cărei părți s-ar afla această obligație din art. 6 alin. (1) teza a II-a.
Din această perspectivă, curtea a reținut că deși intimatul-pârât Consiliul nu și-a asumat în mod expres prin actul constitutiv că va realiza această documentație cadastrală necesară realizării vărsământului, în contextul în care clauzele contractuale amintite mai sus vizau ipoteza în care documentația cadastrală trebuia realizată de investitor până la înființarea noii societăți pentru ca acționarul Consiliul să fie în măsură să facă nu doar subscrierea, ci și vărsarea simultană și integrală conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, curtea a reținut că documentația cadastrală avută în vedere de actul constitutiv urma să fie realizată în principal de titularul obligației de vărsare, respectiv de acționarul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
Luând în calcul și posibila interpretare a voinței reale a părților dedusă din ansamblul contractului cadru, grefat pe HCL nr. 575/2006 potrivit căreia singura contribuție patrimonială a autorității o reprezenta terenul și expertiza de evaluare a acestuia, curtea poate accepta că este viabilă și interpretarea că această obligație de individualizare a terenului care urma a fi aportat, rămânea în sarcina investitorului, care își asumase efectuarea unei astfel de documentații în varianta subscrierii integrale și simultane, obligație care se poate considera a fi păstrată și în ipoteza în care a acceptat ca vărsarea aportului să nu fie integrală la momentul constituirii capitalului social al noii societăți. Nu poate fi omis nici faptul că această obligație putea fi adusă la îndeplinire și de noua societate, în calitate de creditor al obligației de vărsare a aportului asumat de unul dintre acționari, interesul său fiind acela ca aportul să fie integral vărsat. În acest sens, pot fi luate în considerare prevederile art. 100 alin. (1) și 2 din Legea nr. 31/1990.
În dezacord cu opinia intimaților pârâți care au arătat că obligația de a vărsa aportul în natură se considera îndeplinită la data însușirii (acceptării) expertizei cadastrale, curtea constată că obligația de a vărsa aportul nu putea fi condiționată printr-o condiție pur potestativă (respectiv că aportul acționarului Consiliul nu putea fi vărsat decât sub condiția ca documentația să fie însușită de către acționar), respectiv de propria voință a acționarului care putea accepta sau nu documentația, o astfel de obligație condiționată fiind nulă conform art. 1010 din Vechiul C. civ. Câtă vreme Consiliul își asumase obligația de a vărsa aportul în natură, aceasta era valabilă și independentă de însușirea/neînsușirea documentației cadastrale care i-ar fi fost prezentată de investitor, iar aceasta trebuia îndeplinită în termenul de 2 ani prevăzut de art. 9 alin. (2) lit. b din Legea nr. 31/1990.
Obligația de vărsare a aportului în natură, fiind sub termen, titularul său se afla de drept în întârziere conform art. 1079 alin. (2) pct. 3 din Vechiul C. civ. cu raportare la art. 9 alin. (2) lit. b din Legea nr. 31/1990, obligația de a întocmi și prezenta documentația cadastrală aflată în sarcina investitorului nefiind în măsură să reprezinte o „cauză străină” în sensul art. 1082 din Vechiul C. civ. de natură a justifica neîndeplinirea obligației asumate.
Cauzele străine sunt acele evenimente de natură obiectivă în prezența cărora, în cazul producerii prejudiciului, nu se poate reține vinovăția debitorului sau existența unei legături de cauzalitate raportate la fapta acestuia, ceea ce ar determina exonerarea totală sau doar diminuarea răspunderii sale. Cu alte cuvinte, în absența culpei ori a legăturii de cauzalitate nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile, astfel că nu poate fi angajată obligația debitorului de a repara prejudiciul produs.
Pentru situația în care obligația asumată ar fi împiedicată prin fapta victimei/creditorului sau a unui terț, în doctrină în mod tradițional s-a arătat că aceasta ar trebui să îmbrace de facto trăsăturile forței majore, fiind absolut imprevizibilă și irezistibilă.
Dispozițiile art. 1082 din Vechiul C. civ. au fost analizate de prima instanță din perspectiva unei excepții de neexecutare a contractului, reținând prima instanță că obligația de a transfera dreptul de proprietate asupra terenului în patrimoniul C S.A. era condiționată de prezentarea de către reclamantă a unei expertize topo cadastrale cu propunerea de împărțire a terenului și de însușirea propunerii, condiție pe care prima instanță a extras-o din art. 2.3.3.1 și 2.6.6.1., obligație pe care prima instanță a considerat-o neîndeplinită. Astfel spus, prima instanță a reținut că obligația asumată de Consiliu era condiționată de îndeplinirea de partea co-contrantantă a propriei obligații de a întocmi și prezenta o documentație cadastrală privind terenul care trebuia aportat. Nefiind îndeplinită de partea investitoare această obligație, cealaltă parte era exonerată de propria obligație, fiind asimilată unei cauze străine, exoneratoare de răspundere.
Această interpretare a clauzelor contractuale este greșită întrucât dispozițiile contractuale arătate priveau situația în care atât subscrierea, cât și vărsarea aporturilor se făcea simultan și integral la data înființării noii societăți conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, iar terenul care trebuia aportat trebuia identificat și individualizat până la acea dată, întrucât numai într-o astfel de situație Consiliul putea prezenta extrasul CF al terenului care trebuia aportat conform art. 2.6.6.3 iar termenul folosit în contract ca „Terenul” se referea doar la suprafața de teren care trebuia adusă ca aport, după cum rezultă în mod evident din cuprinsul art. 2.3.1.1 din contract.
Sub acest aspect, curtea a reținut că, într-adevăr, prima instanță a făcut o analiză străină pricinii, cătâ vreme partea reclamantă a făcut trimitere la art. 2.6.6.1 cu referire explicită la obligația de a vărsa aportul în natură și la art. 2.6.1 din actul constitutiv, iar prima instanță a omis să constate că părțile au derogat de la clauzele privind subscrierea și vărsarea simultană și integrală.
Or, deși clauzele contractuale erau aplicabile pentru perioada anterioară înființării societății, chiar și pentru ipoteza în care s-ar interpreta clauza art. 2.3.1.5.1 privind obligația investitorului de a întocmi și prezenta o documentație cadastrală de individualizare a terenului care trebuia aportat, și atunci când părțile convin ca vărsarea să se facă conform art. 9 alin. (2) lit. b din Legea nr. 31/1990, curtea a reținut că neîndeplinirea acestei obligații nu putea reprezenta o cauză străină de natură a exonera debitorul de obligația sa. Pe de o parte, nu prezintă trăsăturile de facto ale unei forțe majore de natură a împiedica debitorul Consiliul să își îndeplinească obligația de a vărsa aportul în natură, iar pe de altă parte nu reprezintă nicio condiție care să grefeze obligația de a vărsa aportul câtă vreme părțile nu au stabilit în contract că neîndeplinirea acestei obligații de către investitor ar exonera Consiliul de obligația de a vărsa aportul în natură. Curtea a constatat că nu există o legătură de conexitate juridică între obligații reciproce ale părților, întrucât cauza obligației de a vărsa aportul în natură nu era comună cu a obligației de a întocmi documentația de cadastrare, respectiv debitorul Consiliul nu s-a obligat să verse aportul doar în măsura în care cealaltă parte ar fi realizat documentația cadastrală și nu putea opune această neîndeplinire pentru a suspenda la rândul său propria sa obligație.
Terenul care trebuia adus ca aport era identificat, iar documentația avea doar rolul de a formaliza din punct de vedere tehnic o individualizare scriptică în registrul imobiliar al cărții funciare. Neîndeplinirea de către investitor a acestei obligații de a realiza documentația (pentru că intimatul Consiliul nu avea fonduri pentru această sarcină, după cum au arătat intimații), nu era de natură să constituie o cauză justificativă străină, în sensul art. 1082 din Vechiul C. civ. pentru a se sustrage de la îndeplinirea unei obligații esențiale a contractului (nu doar subscrierea aportului pentru constituirea capitalului social, dar și vărsarea acestuia, respectiv transmiterea dreptului de proprietate și predarea bunului noii societăți).
Nu în ultimul rând, întrucât obligația de a vărsa aportul în natură avea un termen, intimatul pârât Consiliul fiind de drept în întârziere, acestuia îi revenea obligația de a pune în întârziere apelanta reclamantă pentru a-și realiza obligația asumată de a face, privind individualizarea terenului, întrucât acordul părților derogatoriu asumat prin art. 6.2.1 din actul constitutiv al noii societăți nu mai prevedea un anumit termen până la care să se realizeze documentația, altul decât cel legal maxim de 2 ani. Cu alte cuvinte, curtea nu achiesează susținerii intimaților că obligația investitorului ar mai fi fost supusă vreunui termen contractual, întrucât părțile au derogat de la modalitatea de subscriere și vărsare simultană a aportului, modalitate avută în vedere inițial prin contract și HCL nr. 575 din 21 iulie 2006.
Așadar, ca primă concluzie care se impune cu privire la exonerarea de răspundere a intimatului acționar Consiliul de a-și îndeplini obligația de a vărsa aportul în natură, curtea a reținut că acesta nu și-a îndeplinit în mod culpabil această obligație și nu există cauză străină exoneratoare de răspundere și nicio cauză comună a unor obligații reciproce care să îi excludă răspunderea pentru neîndeplinirea obligației care îi revenea, din perspectiva unei excepții de neexecutare.
Așa cum apelanta a arătat, și curtea a reținut din înscrisuri că până la data formulării cererii de chemare în judecată în prezentul dosar, nu a existat din partea Consiliului nicio solicitare către apelanta investitor pentru a îndeplini obligația de a realiza documentația de individualizare a terenului în suprafață de 179 ha; nici în cuprinsul acțiunii privind anularea deciziei consiliului de administrație nr. 1 din 13 august 2010 (dosar nr. y/1285/2010 al Tribunalului Specializat Cluj) nu a invocat lipsa de îndeplinire a unei astfel de obligații de către investitor, iar prin nota internă întocmită la data de 13 octombrie 2011 referitoare la informarea privind situația juridică a proiectului Cartierul (…), serviciul juridic-contencios din cadrul Municipiului Cluj-Napoca a arătat că terenul în suprafață de 179 ha, ce constituia aportul în natură la S.C. C S.A. nu a fost vărsat la termenul stabilit conform legislației și a actului constitutiv, respectiv data de 15 iulie 2010, față de împrejurarea că partenerul municipalității, societatea A S.A. a intrat în insolvență la data de 11 iulie 2010 și „având în vedere că părțile nu au convenit asupra loturilor de teren ce urmau să revină fiecăreia dintre ele”- filele (…) vol. I TB.Spec. Așadar, intimatul nu a avut în vedere că neîndeplinirea obligației de vărsare a aportului era „condiționată” de lipsa realizării unei documentații cadastrale privind terenul de 179 ha, ci de faptul că nu a agreat propunerea de individualizare și stabilire a loturilor care reveneau fiecăreia dintre părți.
Cu privire la această lotizare, curtea reține că documentația cadastrală privind individualizarea terenului care urma să revină Consiliului și societății C S.A. a fost realizată la finalul anului 2009 de aceeași societate care a întocmit toate celelalte documentații privind terenul (și care au fost aprobate de Consiliu), B S.R.L., în beneficiul societății C S.A. prin investitorul acționar A S.A.
Astfel, conform comenzii nr. 202 din 26 septembrie 2009 având ca obiect „documentație cadastrală pentru dezlipire (parcelare) Cartierul (…) a terenului în suprafață de 2670396 mp, în circa 70 parcele din care 33% în proprietatea municipiului Cluj-Napoca și 67% în proprietatea C S.A., s-a întocmit în baza contractului de prestări servicii nr. 795 din 21 noiembrie 2009, lucrarea privind documentația cadastrală pentru dezmembrare (dezlipire) a imobilului, în beneficiul societății C S.A. și a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca prin care s-a propus dezmembrarea imobilului teren înscris în CF nr. (…) a Municipiului Cluj-Napoca, în suprafață de 2670396 mp, în 45 de loturi din care loturile 1, 2, 3 cu suprafața de 1784213 mp în proprietatea societății C S.A. și loturile (…) cu suprafața de 886183 mp în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca, urmând a fi atribuite nr. cadastrale pentru fiecare lot conform tabelului de mișcare parcelară pentru dezlipire a imobilului, documentația cuprinzând atât piese scrise (printre care tabelul de mișcare parcelară), cât și piese desenate (filele … vol. VII apel). Această documentație a fost predată investitorului A S.A. la data de 14 decembrie 2009 (fila … vol. VII apel), a fost achitată de către investitorul A S.A. în baza facturii nr. 20 din 14 decembrie 2009 (filele …. vol. VII apel) și refacturată către societatea C S.A. (conform facturii N09.37937.BU din 31 decembrie 2009 - fila … vol. VII apel).
După cum reiese din expertiza topografică întocmită în apel de expertul judiciar E și a răspunsului la obiecțiuni, planurile de amplasament și delimitare a imobilului pentru loturile dezmembrate din această documentație respectă solicitările OCPI, iar cele 45 de loturi din documentație se încadrează în conturul imobilului nr. cadastral (…) înscris în CF nr. (…) Cluj-Napoca, proprietatea Municipiului Cluj-Napoca, iar loturile se regăsesc în planșele PUZ anexele 9, 10, 11 din expertiză (circulația juridică a terenurilor și regulamentul urbanistic).
Deși intimații au invocat faptul că această documentație a fost întocmită pro causa și că aceasta nu ar fi fost depusă la sediul municipalității în mod oficial, curtea a reținut că această documentație cadastrală a existat la momentul anului 2009, iar aceasta a fost avută în vedere de Consiliu, chiar dacă, într-adevăr, această documentație nu a fost înregistrată oficial la sediul municipalității.
Curtea a constatat că formatul documentației este similar tuturor documentațiilor întocmite de aceeași societate B S.R.L. care a realizat toate măsurătorile topografice și cadastrale privind proiectul Cartierul (…), această documentație a fost întocmită în baza unei comenzi a investitorului, similar cu celelalte documentații întocmite în baza comenzilor societății investitoare și care au fost regăsite înregistrate la OCPI (de exemplu documentația privind planul topografic pentru drumurile de acces zona - intersecția str. (…) partea sudică, pentru care s-a emis comanda nr. 70 din 21 noiembrie 2008, documentația cadastrală de dezmembrare a imobilului în vederea scoaterii din circuitul agricol pentru care s-au emis comenzile nr. 72 și 73 din 21 noiembrie 2008, au fost amintite și de expertiza topografică în răspunsul la obiecțiuni prin care s-a făcut un istoric al documentațiilor cadastrale aferente zonei - filele …. verso -…. vol. VI apel).
Pentru a reține că această documentație a fost adusă la cunoștința intimatului Consiliu, curtea a aplicat o prezumție simplă judiciară derivată din starea de fapt prezentată de expertul în urbanism F (fost arhitect șef al orașului în perioada în care Municipiul Cluj a demarat proiectul Cartierul (…)) în răspunsul la obiecțiuni depus la data de 7 iunie 2013 în dosarul de fond (fila … vol. IV TB. Spec.), dar și din nota internă a intimaților întocmită la data de 13 octombrie 2011 prin care s-a arătat că părțile nu s-au înțeles cu privire la lotizare.
Solicitarea intimaților ca instanța să înlăture proba cu raportul de expertiză în urbanism întocmit de expertul judiciar F nu are niciun fundament legal, câtă vreme acest raport nu a fost anulat, iar în cuprinsul acestuia se face referire la o stare de fapt reținută de expert în baza înscrisurilor și lămuririlor acordate de părți, bucurându-se de prezumția că această stare de fapt este reală până la înscrierea în fals.
Nu are relevanță în opinia curții motivul pentru care această documentație nu a fost aprobată de intimatul proprietar al terenului pentru ca organul său decizional să își îndeplinească obligația de a vărsa aportul în natură.
Chiar dacă în raportul de expertiză în urbanism întocmit de expertul judiciar F s-a arătat că documentația urbanistică care a stat la baza aprobării PUZ Preliminar a fost modificată prin documentația urbanistică care a stat la baza aprobării PUZ final și că în acesta cota de teren repartizată pârâților cuprindea toate spațiile verzi (adică zone necostruibile) precum și amplasarea parcelelor departe de străzi, față de propunerile din PUZ Preliminar în care exista un echilibru între repartiția spațiilor verzi și accesul parcelar la străzi (fila … vol. IV TB Spec), curtea a reținut că nu doar PUZ-ul preliminar a fost aprobat prin HCL de către Consiliu (nr. 19/2008), dar și PUZ-ul final a fost aprobat prin HCL nr. 350/2009. La baza aprobării acestui PUZ a stat avizul nr. 108275/483 din 28 mai 2009 al Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și de urbanism și referatul privind aprobarea PUZ nr. 134950 din 30 iunie 2009 al Direcției urbanism și dezvoltare urbană, ambele structuri administrative din cadrul Municipiului Cluj-Napoca. Prin urmare, propunerea de lotizare topografică nu putea avea ca reper decât PUZ-ul final pe care intimatul și l-a însușit, lotizarea concretă fiind punerea în practică prin dezmembrare a parcelelor pe fiecare funcțiune atribuită prin PUZ.
Categoriile de folosință ale suprafețelor de teren ofertate către Municipiu conform PUZ - planșa circulația juridică a terenurilor din PUZ 2009 erau spații verzi (indicatorii funcționali V1-V7, adică parcuri, grădini etc; baze de agrement, parcuri de distracții; complexe și baze sportive; spații verzi pentru protecția cursurilor de apă și a zonelor umede; păduri de agrement; telegondola; zona protecție cimitir; păduri și plantații forestire de protecție a versanților), subzona construcțiilor izolate și a amenajărilor izolate pentru gospodărire comunală, subzona cimitirelor (indicatori funcționali G1-G2), zona activităților legate de culte (indicator funcțional F), zona mixtă situată în afara ariilor protejate (indicator funcțional CM2a), subzona locuințelor individuale și colective mici, cu regime de înălțime de maxim P+2 niveluri, situate în noile extinderi (indicator funcțional L3c), subzona mixtă a echipamentelor publice la nivel de cartier și complex rezidențial extinse sau suprapuse+complexe și baze sportive (indicator funcțional E2+V3b), circulații pietonale, circulații auto (filele … vol. VII al TB Spec).
Or, câtă vreme în suprafața de teren ofertată către pârâții intimați (în suprafață de 88 ha reprezentând 33% din suprafața totală de teren de 276 ha) existau suprafețe de teren care urmau a avea funcționalități diferite nu se putea realiza în documentația cadastrală doar un lot de 88 ha din întregul teren, după cum în mod greșit au susținut intimații.
Așadar, ca a doua concluzie care se impune a fi extrasă din cele prezentate anterior, curtea a reținut că inclusiv în ipoteza avansată de intimații pârâți că apelanta reclamantă nu și-ar fi îndeplinit propria obligația de realizare și prezentare a documentației cadastrale de individualizare a terenului care trebuia aportat, în fapt o astfel de documentație cadastrală a fost realizată prin grija investitorului la sfârșitul anului 2009, de această documentație pârâții intimați au avut cunoștință, dar nu au agreat-o și nu și-au însușit-o, considerând în mod netemeinic că ar avea vreun suport contractual pentru a nu-și îndeplini obligația esențială de a vărsa aportul în natură.
Pârâții intimați erau ținuți a-și respecta obligația contractuală de vărsare a aportului în natură, esențială nu doar pentru înființarea societății pe care și-au propus să o constituie, dar și pentru funcționarea acesteia în vederea realizării obiectivelor avute în vedere de contractul cadru din 4 iulie 2007, cu diligența unui bun proprietar, în sensul art. 1080 din Vechiul C. civ., iar această diligență trebuie apreciată cu mare rigoare câtă vreme obligațiile contractuale erau supuse legislației comerciale conform art. 56 C. comercial, acordul vizând înființarea unei societăți comerciale supuse prevederilor Legii nr. 31/1990, scopul părților fiind acela de a obține un profit din acest parteneriat.
Pentru toate considerentele arătate anterior, curtea a stabilit cu titlu de concluzie finală că criticile apelantei privind analiza străină cauzei și stabilirea unei stări de fapt eronate de către prima instanță sunt corecte, curtea reținând că intimații pârâți au săvârșit fapta ilicită constând în nerespectarea obligației contractuale de a vărsa aportul în natură, iar această faptă a fost săvârșită cu vinovăție de către pârâții intimați, neexistând nicio cauză străină care să le excludă răspunderea și nici vreo cauză comună contractuală pentru a se apăra pe calea excepției de neexecutare.
În continuare, curtea a analizat dacă apelantei reclamante i s-a produs un prejudiciu prin fapta ilicită a pârâților intimați și dacă a existat legătură de cauzalitate între săvârșirea faptei și producerea prejudiciului, respectiv îndeplinirea condițiilor impuse pentru antrenarea răspunderii civile contractuale, astfel cum reies din art. 1073 1075-1079, 1080-1090 din Vechiul C. civ., coroborate cu principiile consacrate prin dispozițiile art. 998 din Vechiul C. civ.
Referitor la prejudiciu care reprezintă în speță consecința dăunătoare materială suferită de apelanta reclamantă ca efect al faptei ilicite contractuale a pârâților intimați, apelanta reclamantă a arătat că acesta se ridică la suma de 4.630.914,13 lei (TVA inclus) reprezentând valoarea totală a investițiilor și cheltuielilor efectuate de A S.A. în vederea executării contractului cadru nr. 55423 din 4 iulie 2007, sumă la care se adaugă valoarea dobânzii legale calculată la suma de 4.663.632,64 lei aferentă perioadei 1 septembrie 2010 – 31 octombrie 2020 în raport de debitul principal. Așadar, apelanta a solicitat atât pierderea efectiv suferită (damnum emergens), cât și câștigul pe care nu l-a putut realiza (lucrum cessans), conform art. 1084 din Vechiul C. civ. Pentru a fi reparat prejudiciul, acesta trebuie să fie previzibil conform art. 1085 din Vechiul C. civ., adică în legătură cu activitatea contractuală a părților, să fie direct conform art. 1086 Vechiul C.civ, adică aflat în legătură cauzală cu fapta care a generat nexecutarea contractului, și să fie nereparat.
În legătură cu pierderea efectiv suferită ca urmare a faptei ilicite a pârâților intimați, faptă care a făcut imposibilă continuarea proiectului Cartierul (…), apelanta a arătat că suma de 4.630.914,13 lei provine din toate contractele și plățile efectuate de aceasta pentru realizarea propriilor obligații asumate: contractul nr. 603 din 9 mai 2006 încheiat între A S.A. și G S.R.L. (în valoare de 33.466,80 lei cu TVA); contractul nr. 610 din 2 august 2006 încheiat între A S.A. și G S.R.L. (în valoare de 52.673,78 lei cu TVA); contractul nr. 618 din 27 decembrie 2006 încheiat între A S.A. și G S.R.L. (în valoare de 9.506,91 lei cu TVA); contractul nr. 707 din 8 februarie 2007 încheiat între A S.A. și G S.R.L. (în valoare de 107.100 lei cu TVA); contractul nr. 714 din 3 octombrie 2007 încheiat între A S.A. și G S.R.L. (în valoare de 553.564,14 lei cu TVA), contractul nr. 78 din 20 august 2007 încheiat între A S.A. și H S.R.L. (în valoare de 2.480.087,97 lei cu TVA), contractul nr. 2340 din 8 octombrie 2009 încheiat între A S.A. și I S.R.L. (în valoare de 1.393.326,30 lei cu TVA) și avize în valoare de 1.188,23 lei.
Plățile aferente acestor contracte și avize au fost în mod real efectuate de către apelanta intimată, acestea regăsindu-se în contabilitatea sa după cum rezultă din raportul de expertiză contabilă efectuat de expertul judiciar J în apel și răspunsul 2 la obiecțiuni (filele …. vol. V apel, filele … vol. VI apel.)
Referitor la aceste cheltuieli, intimații pârâți au arătat că prejudiciul nu a fost dovedit, că aceste cheltuieli sunt excesive și nejustificate și nu au legătură în cea mai mare parte cu executarea proiectului, nefiind cert. Ei și-au fundamentat aceste susțineri și pe raportul de expertiză în urbanism întocmit de expertul judiciar K.
Pentru a stabili dacă sumele solicitate de către apelanta reclamantă sunt în legătură directă cu încălcarea obligației asumate de pârâții intimați și au caracter cert și previzibil, curtea a avut în vedere că investitorul (și apoi societatea de proiect) urma să viabilizeze și să realizeze un cartier al Municipiului Cluj-Napoca pe o suprafață considerabilă de teren, aflată într-o zonă complet nedezvoltată din punct de vedere urbanistic.
Pe o zonă colinară extinsă a Municipiului Cluj-Napoca denumită popular „(…)”, intimații pârâți au avut în vedere viabilizarea zonei (care conform expertizei de evaluare presupunea costuri semnificative) și construirea unui cartier de locuințe, prin asocierea cu un investitor privat în vederea înființării unei societăți comerciale, urmând ca potrivit art. 7 din HCL nr. 575 din 21 iulie 2006, investitorul să contribuie cu realizarea Planului urbanistic zonal pentru întreaga suprafață de teren, construirea din fondurile proprii a 75 de locuințe cu caracter social pe suprafața de teren care reprezenta aportul Consiliului, asigurarea fondurilor necesare societății comerciale pentru instalarea pe întreaga suprafață de teren a infrastructurii necesare, inclusiv introducerea rețelelor de drumuri, rețele de canalizare, electricitate, gaz etc, asigurarea fondurilor necesare societății comerciale pentru construirea de locuințe pe terenul adus ca aport, asigurarea fondurilor necesare societății comerciale pentru realizarea pe terenul care reprezenta aportul Consiliului a unei unități de învățământ, sediu primărie de cartier, sediu poliție, cabinet medical, precum și realizarea din fondurile proprii a parcărilor, zonelor verzi și a iluminatului public a întregului cartier.
Așa cum au recunoscut părțile și nu s-a contestat, raporturile contractuale ale părților erau supuse nu doar dispozițiilor de drept comun ale Vechiului Cod civil, dar și dispozițiilor în materia raporturilor comerciale, respectiv ale Codului commercial. Curtea subliniază acest aspect, respectiv faptul că părțile erau pe picior de egalitate, precum în raporturile de drept privat, iar intimații nu au acționat în calitate de autoritate publică în acest raport contractual (sub aspectul obligațiilor asumate). Astfel, în linii generale, acest parteneriat privea ca una din părți să aducă un teren, iar cealaltă parte să investească în acesta.
De asemenea, curtea a avut în vedere și faptul că atâta vreme cât investitorul își asumase să întocmească întreaga documentație pentru PUZ, nu i se poate reproșa că nu a încheiat raporturi contractuale cu persoane juridice de specialitate la un anumit preț, aceste raporturi contractuale fiind supuse regulilor de drept comercial, respectiv a cererii și ofertei. În acest context, aceste raporturi contractuale civile nu pot avea ca bază de comparație raporturile contractuale de drept administrativ încheiate de autorități publice ca persoane de drept public cu persoane juridice de drept privat în baza legislației speciale privind achizițiile publice (și aici curtea a avut în vedere acele contracte privind PUG-ul general al Municipiului sau privind centuri ocolitoare ale acestuia). Așadar, nu au fost avute în vedere susținerile intimaților că sumele care vizau proiectul ar fi fost excesive prin raportare la contractele administrative analizate inclusiv de experții în urbanism, contracte care au alte reguli cu privire la stabilirea prețului lucrărilor/serviciilor față de domeniul raporturilor contractuale de drept privat.
În al doilea rând, curtea a avut în vedere sub acest aspect și faptul că investitorul nu avea interesul de a face plăți „excesive” pentru realizarea unor documentații necesare PUZ, câtă vreme acestea erau oricum în sarcina sa și nu urmau să fie plătite de către intimați în baza raportului contractual. Cu alte cuvinte, dacă scopul investitorului era acela de a obține profit din acest parteneriat, încheierea contractelor în vederea realizării PUZ nu urmărea păgubirea sa, contractele fiind încheiate în piața concurenței libere.
În al treilea rând, curtea a avut în vedere că în contractul-cadru nr. 55423 din 4 iulie 2007 părțile au avut în vedere ca toate obligațiile asumate de părți și care au stat la baza procedurii de identificare a investitorului privat interesat la participarea la societatea comercială ce se va înființa în vederea viabilizării și construirii unui cartier de locuințe în zona (…), conform prevederilor HCL nr. 575/2006, să își păstreze valabilitatea până la îndeplinirea acestora, independent de constituirea noii societăți, conform HCL nr. 351/2007. Or, până la încheierea contractului cadru cu apelanta, aceasta a fost nevoită să prezinte la solicitarea reprezentanților intimaților o „simulare” de PUZ pentru a se vedea realitatea din teren, documentație care a vizat terenul estimat în suprafață de 204 ha pus la dispoziție de municipalitate, ulterior stabilindu-se o suprafață superioară de 267 ha urmare a lucrărilor de topografie și cadastrare. Mai mult, intimații au avizat inclusiv un PUZ aflat în fază consultativă, apoi un PUZ Preliminar și ulterior un PUZ final. În acest context, curtea consideră că orice cheltuială a investitorului anterioară încheierii contractului, poate intra în noțiunea de prejudiciu, dacă aceasta este în legătură de cauzalitate cu imposibilitatea de a efectua investiția pe terenul care trebuia aportat.
Contrar opiniei intimaților, care au susținut că nefinalizarea procedurii de vărsare a terenului de 179 ha nu producea un prejudiciu direct investitorului, curtea a reținut că fără acest teren, investitorul era împiedicat să își execute propriile obligații, acelea care priveau investițiile în acest teren, atât ale sale, cât și ale societății de proiect căreia trebuia să îi asigure fondurile pentru investiții.
Și în fine, susținerea intimaților că în contract nu se prevedea efectuarea unui PUZ Preliminar este neavenită, câtă vreme intimații au aprobat un astfel de PUZ, iar acest tip de documentație este prevăzută de Ghidul privind metodologia de elaborare și conținutul cadru- al planului urbanistic zonal- reglementare tehnică, indicativ GM-010-2000 (în continuare „ghidul”), documentație care se întocmește pentru a răspunde, într-o primă etapă, presiunilor exercitate în domeniul investițional prin zonificarea funcțională a teritoriului, stabilirea amplasamentelor ce prezintă condiții de autorizare a construcțiilor, enunțarea priorităților, fiind un potențial suport pentru consultarea populației și a consiliului local (fila … vol. VI TB Spec.).
Din cuprinsul art. 1.2 din ghid, alineatele 2 - 5, curtea a reținut că PUZ-ul cuprinde prevederi coordonate și necesare atingerii obiectivelor sale, fiind o fază premergătoare realizării investițiilor, fiind posibil a se întocmi în cazul municipiilor de reședință planuri urbanistice zonale preliminare, pe probleme prioritare, menite să răspundă unor presiuni în domeniul investițional, urmând ca planurile preliminare să fie transformate și aprobate ca documentații de urbanism complete în termen de 3 ani de la aprobarea acestora.
Or, era o practică obișnuită a municipalității de a solicita efectuarea de PUZ-uri preliminare în zone cu suprafețe mari de teren, suprafețe în care urbanizarea era foarte slabă. În acest sens, pot fi amintite PUZ-ul preliminar privind Cartierul (…) (care urma a se realiza pe Pășunea (…) aprobat prin HCL nr. 317/2007 și PUZ-ul preliminar privind zona (…) aprobat prin HCL nr. 39/2013.
Față de toate aspectele reținute cu titlu general și principial anterior, curtea a verificat fiecare cheltuială solicitată cu titlu de prejudiciu de către apelantă, în contextul în care intimații au arătat că nu ar exista o legătură directă între prejudiciul pretins și neîndeplinirea obligației de vărsare a aportului în natură, în principal, și că eventual, în subsidiar, ar putea fi acordate cu titlu de prejudiciu doar cheltuielile necesare și în legătură cu serviciile și lucrările executate pe amplasamentul aferent proiectului sau în legătură cu acesta.
a) Contractul nr. 603 din 9 mai 2006 încheiat între apelantă și societatea G S.R.L. pentru care s-au făcut plăți în cuantum de 33.466,80 lei (TVA inclus) de către apelantă, avea ca obiect execuția unor lucrări de documentare, consultanță tehnică și consultanță imobiliară referitoare la cartier de locuințe în zona bd. (…) - pășunea (…).
Această cheltuială solicitată de apelantă cu titlu de prejudiciu nu are legătură cu obiectul cauzei pendinte și obiectul contractului nr. 55423 din 4 iulie 2007, întrucât privește cheltuieli efectuate cu un alt amplasament și un alt proiect al municipalității (conform raportului de expertiză contabilă efectuat în apel, se referă la o altă licitație pe care Municipiul Cluj-Napoca a desfășurat-o în anul 2006 în baza HCL nr. 305 din 20 aprilie 2006 - fila (… verso vol. V apel).
Prin urmare, suma achitată de către apelantă nu reprezintă un prejudiciu în legătură cu încheierea contractului nr. 55423 din 4 iulie 2007 care privea proiectul ce urma a se realiza pe B, iar instanța de apel nu a considerat că are legătură de cauzalitate cu fapta ilicită dedusă judecății, astfel că această sumă nu va intra în cuantumul prejudiciului.
b) Contractul nr. 14/610 din 2 august 2006 încheiat între apelantă și societatea G S.R.L., pentru care s-au făcut plăți în cuantum de 52.673,78 lei (TVA inclus) de către apelantă, avea ca obiect execuția unor lucrări de documentare, consultanță tehnică și consultanță imobiliară la „cartier în zona (…), Cluj-Napoca” și a fost exclus din calculul prejudiciului de expertiza judiciară contabilă pe considerentul că a fost încheiat și derulat în faza de participare la licitația pentru obținerea selectării ca investitor privat conform HCL nr. 575 din 21 iulie 2006. S-a mai arătat în raport că expertului nu i s-a pus la dispoziție devizul de proiectare întocmit de executant și acceptat de beneficiar pentru stabilirea prețului final al contractului, în conformitate cu art. 2 din contract.
De asemenea, prin raportul de expertiză în urbanism întocmit de expertul K s-a concluzionat că înscrisurile întocmite de G S.R.L. în baza contractului nr. 610 din 2 august 2006, având ca obiect prezentarea zonei de proiect, strategia de dezvoltare a zonei metropolitane și strategia de dezvoltare economică, nu erau necesare aprobării PUZ (fila … vol. VII TB Spec). Ulterior, prin răspunsul la obiecțiuni din 12 septembrie 2016, expertul în urbanism a completat concluzia cu privire la acest contract și lucrările efectuate în baza acestuia și a arătat că sunt anterioare contractului cadru încheiat de părți și nu pot fi luate în considerare (filele … vol. VIII TB Spec). Opinia expertului se menține și în al doilea răspuns la obiecțiuni depus la data de 4 septembrie 2017 (filele … și verso vol. VIII TB Spec).
Cu privire la aceste cheltuieli efectuate de apelantă, curtea a reținut, contrar opiniilor experților, că deși sunt anterioare încheierii contractului cadru din 4 iulie 2007, au fost realizate de către apelantă pentru participarea la faza licitației și pentru întrunirea criteriilor impuse de HCL nr. 575/2006, având așadar legătură cu proiectul care urma a se realiza, respectiv Cartierul (…). Nu trebuie omis nici faptul că importanța acestor criterii și obligații avute în vedere de consiliu prin HCL nr. 575/2006 a fost amintită și în cadrul obiectului contractului cadru din 4 iulie 2007 (art. 1 reieșind că au fost necesare efectuarea unor cheltuieli de către ofertanți pentru a deveni investitori în cadrul proiectului lansat de municipalitate. Plățile au fost făcute de către apelantă pentru contractul menționat, fiind regăsite în contabilitatea societății, neavând relevanță că nu a existat devizul executantului acceptat de beneficiar pentru stabilirea prețului final global, întrucât instanța nu a fost chemată să analizeze dacă plățile efectuate de beneficiar erau finale, ci de a vedea dacă plățile efectuate de apelantă au legătură cu proiectul care face obiectul contractului pentru care s-a solicitat rezilierea. Or, participarea la licitație și pregătirea apelantei pentru a întruni criteriile de eligibilitate impuse prin hotărârea consiliului are legătură cu proiectul care ulterior a făcut obiectul contractului cadru, cheltuielile fiind realizate în mod efectiv de către apelantă, mai ales că s-au desfășurat mai multe întâlniri pentru stabilirea ofertei convenabile, fiindu-i solicitat apelantei să prezinte „o simulare de PUZ” pentru a-i fi clară municipalității „situația reală din teren”, astfel că vor fi introduse în noțiunea de prejudiciu produs apelantei prin nefinalizarea scopului contractual urmare a încălcării obligației esențiale a pârâților intimați.
Prin urmare, curtea a inclus în cuantumul prejudiciului sumele plătite de apelantă în baza contractului nr. 610 din 2 august 2006.
c) Contractul nr. 618 din 27 decembrie 2006 încheiat de apelantă cu G S.R.L., pentru care s-a plătit suma de 9.506,41 lei avea ca obiect, în esență, obținerea certificatului de urbanism, făcând referire la HCL nr. 575/2006. Raportul de expertiză contabilă efectuat în apel a luat în calcul această sumă la valoarea investiției efectuate întrucât certificatul de urbanism era necesar obținerii PUZ, iar conform ar. 2.4.1 din contract remiterea certificatului urma a se face odată cu semnarea contractului cadru, cheltuielile cu acest certificat fiind anterioare ( fila … raport expertiză vol. V apel).
Deși inclusiv prin raportul de expertiză în urbanism efectuat de expertul K s-a arătat că această documentație era necesară obținerii PUZ, a arătat expertul, ulterior, în răspunsul la obiecțiuni din 4 septembrie 2017, că acest contract este anterior contractului-cadru din 4 iulie 2007 și nu poate fi luat în considerare.
Așa cum s-a arătat și privitor la contractul anterior, relevante pentru instanță erau legătura cu proiectul care a făcut obiectul contractului cadru și faptul că aceste cheltuieli nu ar fi fost efectuate dacă nu exista interesul societății apelante de a face investiția și de a se implica în proiectul Cartierului (…). Este cert că acest contract privind eliberarea certificatului de urbanism avea legătură cu proiectul întrucât necesitatea efectuării PUZ reiese din certificatul de urbanism (care reprezintă conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 un act de informare emis de autoritățile locale prin care se aduc la cunoștința solicitantului elemente privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării și stabilește cerințele urbanistice care ar trebuie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului, lista cuprinzând avizele și acordurile legale, necesare autorizării).
Curtea a considerat că această cheltuială este în legătură cu proiectul investițional din Cartierul (…), privea un act necesar, premergător realizării PUZ (municipalitatea cunoscând că pentru investiția care urma a se realiza era necesară efectuarea unui PUZ, aspect care rezultă din HCL nr. 575/2006 și contractul cadru). În ceea ce privește cuantumul prețului plătit societății care a realizat documentația necesară emiterii certificatului de urbanism, curtea a reținut că acesta nu poate fi cenzurat de instanță, câtă vreme nu există vreo dispoziție imperativă care să stabilească valoarea unei astfel de lucrări, instanța fiind obligată să respecte acordul părților cu privire la prețul contractului. De asemenea, instanța nu poate avea în vedere apărarea pârâților privind excesivitatea unui astfel de preț, câtă vreme nu s-a dovedit de aceștia că ar fi existat vreo conivență frauduloasă între apelantă și societatea proiectantă cu privire la un preț care urma să fie solicitat de apelantă de la pârâți cu titlu de prejudiciu. Curtea a avut în vedere libertatea pieței în care prețul se stabilește și în baza experienței profesionistului serviciului și că acest contract a fost încheiat între profesioniști, de drept privat, astfel că întreaga sumă plătită de apelantă intră în noțiunea de prejudiciu, fiind o cheltuială în legătură cu proiectul cartierul (…).
d) Contractul nr. 707 din 8 februarie 2007 încheiat între apelantă și societatea G S.R.L., pentru care apelanta a plătit suma de 107.100 lei (TVA inclus), avea ca obiect activități de proiectare referitoare la stabilirea, elaborarea și predarea către beneficiar a temei-program aferente documentației PUZ „cartier în zona (…)”, studii, consultări și analize, standarde aferente temei-program, redactarea documentației incluzând activitățile (respectiv redactare și editare documente) și altele (cum ar fi dar nu limitat la documentații, planșe memorii).
Spre deosebire de raportul de expertiză contabilă efectuat în apel, care a luat în considerare aceste cheltuieli în cadrul investiției, raportul de expertiză în urbanism efectuat de expertul K a împărțit lucrările efectuate în cadrul acestui contract în lucrări inutile (analiza și corelare cu PUG, analiza piața imobiliară, obiceiuri de viață și cumpărare), o parte utile dar nenecesare conform legislației în vigoare (precum elaborare tema PUZ, propuneri încadrare în zonă, accese, dotări, analiza variante ocupare teren), o parte utile și necesare conform legislației în vigoare (definitivare tema PUZ după emitere CU nr. 1352 din 2 aprilie 2007) - fila (…) vol. VIII TB Spec.
Curtea a apreciat irelevantă departajarea lucrărilor și a serviciilor prestate apelantei beneficiare în baza contractului nr. 707 din 8 februarie 2007, departajare efectuată de expertul în urbanism, întrucât curtea nu este chemată să verifice dacă aceste sume plătite de investitor ar fi fost inutile sau nenecesare, întrucât legislația în vigoare invocată de expert (în materia urbanismului) nu interzice efectuarea de analize suplimentare celor considerate necesare emiterii unui PUZ, ci este chemată să verifice dacă aceste cheltuieli au fost produse și au legătură cu proiectul Cartierului (…). Or, câtă vreme, nu doar „o simulare” de PUZ a fost necesară (și care privea o suprafață de teren mai mică decât cea efectiv măsurată ulterior), dar și un PUZ consultativ, apoi un PUZ preliminar, au fost găsite necesare de părți, curtea a constatat dificultatea proiectului pentru găsirea soluțiilor care să mulțumească ambele părți, mai ales că una dintre acestea era și participant în calitate de autoritate publică la verificarea acestor documentații.
Prin urmare, curtea a luat în considerare aceste cheltuieli ca fiind încadrabile în prejudiciul invocat de apelantă, acestea având legătură cu obligația pe care acestea și-o asumase, de a realiza PUZ-ul terenului care urma să fie adus în patrimoniul societății de proiect.
e) Contractul nr. 78 din 20 august 2007, încheiat între apelantă și societatea H S.R.L., pentru care s-a plătit de către apelanta beneficiar suma de 2.480.087,97 lei (TVA inclus), a fost analizat în paralel cu contractul nr. 714 din 3 octombrie 2007 încheiat între apelantă și societatea G S.R.L., pentru care s-a plătit de către apelanta beneficiară suma de 553.564,14 lei (TVA inclus), întrucât expertul în urbanism K a opinat că ultimul contract nu poate fi luat în considerare întrucât lucrările nu erau necesare, utile și în legătură cu proiectul PUZ final, existând deja contractul nr. 78 din 20 august 2017 care includea toate misiunile recontractate prin contractul nr. 714 din 3 octombrie 2007.
Obiectul contractului nr. 78 din 20 august 2007 a constat în activități de proiectare referitoare la elaborarea și predarea documentației PUZ „cartier în zona (…)”, depunerea pentru obținerea avizului favorabil al Comisiilor Consiliului Local Cluj-Napoca, redactarea documentațiilor componente PUZ (…), incluzând toate activitățile (respectiv redactare și ediție documente) și altele (cum ar fi dar nu limitat la documentații, planșe, memorii) menționate în contract și anexele lui; redactare documentație avize necesare PUZ (…); susținere PUZ în fața comisiilor de specialitate ale Consiliului Local și a Consiliului Local, precum și în fața altor instituții avizatoare. Din cuprinsul art. 2.2 din contract reiese că a fost avută în vedere suprafața de 204,96 ha, ulterior prețul fiind modificat prin actul adițional nr. 1 din 15 aprilie 2008 pentru suprafața măsurată de 289,98 ha. Prețul total al contractului indicat prin actul adițional a fost achitat de apelanta beneficiară, după cum reiese din raportul de expertiză contabilă efectuat în apel. Explicațiile înscrise în contabilitatea apelantei priveau serviciile de „proiectare asistată pe calculator documentație PUZ pt cartier (…)” – filele (…) și verso, vol. V apel.
Contractul nr. 714 din 3 octombrie 2007 avea ca obiect „prestarea de servicii de consultanță referitoare la proiectul (…) (proiect aparținând beneficiarului și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca), constând în consultanță și reprezentarea beneficiarului în relația cu autoritățile publice locale, cu Mass-media, precum și coordonarea lucrării PUZ (…) și a lucrărilor de proiectare aferente Cartierului (…). Din explicațiile înscrise în contabilitatea apelantei cu privire la acest contract, reiese că aceasta a plătit pentru consultanță și reprezentare, coordonare PUZ (pct. 2.2.a, 2.2.b, 2.2. c și 2.2.d1, suprafața de 204,96 ha) - fila (…) vol. V apel.
Deși în aparență obiectele celor două contracte urmează o „misiune” comună, privind elaborarea PUZ, curtea a constatat că serviciile plătite de către apelantă în baza celor două contracte sunt diferite și privesc activități care nu se suprapun. Expertiza în urbanism efectuată de expertul K a relevat că în baza contractului nr. 78 din 20 august 2007 au fost facturate servicii privind analiza tema program PUZ, analiza studii, propuneri reglementare pt aviz consultativ PUZ, depunere documentație și susținere aviz CTATU, întocmire PUZ preliminar și depunere spre consultare, dezvoltare PUZ preliminar pentru 204,96 ha, dezvoltarea PUZ preliminar pentru diferența până la 267,05 ha și realizare machetă. Pentru contractul nr. 714 din 3 octombrie 2007 au fost facturate servicii de obținere avize la Romtelecom, Electrica, Apă Someş, Transelectica, planuri topo; coordonare activitate întomire PUZ ca proiectant general; susținerea relației A S.A. cu factorii implicați în elaborarea și aprobarea proiectului de PUZ preliminar, inclusiv publicitatea; consultanță și servicii de proiectant general pentru PUZ preliminar (filele (…) vol. VII Tb Spec).
Susținerea expertului în urbanism exprimată prin răspunsul la obiecțiuni din 4 septembrie 2017 prin care a arătat că în opinia sa contractul nr. 714 din 3 octombrie 2007 nu poate fi luat în considerare pentru că lucrările nu erau necesare, utile și în legătură cu proiectul de PUZ final, existând deja un contract (nr. 78 din 20 august 2007) care includea toate misiunile recontractate cu contractul nr. 714 din 3 octombrie 2007, nu va fi luată în considerare de instanță. Pe de o parte, faptul că obiectul celor două contracte putea să aibă scopuri comune nu împiedica partea apelantă să încheie astfel de contracte, atâta timp cât plătea servicii diferite. Pe de altă parte, faptul că expertul nu a fost de acord că trebuia realizat un PUZ preliminar, pe motiv că legislația nu îl prevede (Legea nr. 350/2001) nu este un argument de excludere a contractului nr. 714, atâta timp cât prevederile de specialitate, precum ghidul amintit în precedent, nu exclud posibilitatea de a se realiza un PUZ preliminar, iar cel mai elocvent este faptul că părțile au agreat efectuarea unei astfel de documentații.
Curtea nu a luat în considerare nici micșorarea valorilor achitate de către apelantă și nici excluderea anumitor servicii din aceste contracte pentru că în opinia expertului în urbanism ar reprezenta „ opțiune proprie” sau ar fi incluse într-o altă activitate similară (filele (…) vol. VIII TB Spec), întrucât toate serviciile plătite de reclamanta apelantă au la bază documente justificative, fiind regăsite toate plățile în contabilitatea acesteia.
Faptul că intimații reproșează în cadrul acestui litigiu valoarea acestor costuri pe care apelanta și le-a asumat a le realiza din fondurile proprii, fără nicio contribuție financiară din partea intimaților, denotă lipsa de înțelegere a amplorii proiectului pe care ei înșiși l-au demarat și costurile pe care le-au acceptat pe parcursul derulării contractului, fiind aprobate docomentațiile întocmite de investitor pentru elaborarea PUZ preliminar (inclusiv PUZ consultativ). De asemenea, intimații omit să recunoască amploarea planului de viabilizare a zonei vizate de aceștia și multitudinea de societăți implicate în acest plan (după cum se observă din planșele desenate întocmite în care se indică societățile implicate pe obiecte de interes). Încercarea acestora de a susține că anumite servicii nu erau necesare sau utile proiectului nu a fost luată în considerare de către instanță, întrucât scopul încheierii acestor contracte și serviciile/lucrările plătite de către apelantă au legătură cu proiectul și ele nu ar fi fost întocmite dacă nu exista relația contractuală a părților privind realizarea cartierului (…).
f) De asemenea, apelanta a solicitat în cadrul prejudiciului și suma achitată pentru avizele necesare proiectului a căror valoare de 1.188,23 lei a fost regăsită în contabilitatea apelantei după cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă efectuat în apel (fila (… ) verso vol. V apel). Aceste costuri au fost necesare și utile realizării obligațiilor asumate de apelantă. Chiar dacă intimații au arătat că în cuantumul prejudiciului nu pot intra cheltuielile făcute de terți, curtea a constatat că apelanta nu a solicitat plata unor astfel de cheltuieli, ci exclusiv sumele achitate din fondurile sale și în legătură cu proiectul asumat de părți.
g) În legătură cu contractul nr. 2340 din 8 octombrie 2009 încheiat de apelantă cu societatea I S.R.L. și având ca obiect „lucrări de execuție drumuri principale 1 și 2, de cat a III-a, zona A în cartierul (…)”, apelanta a efectuat cheltuieli cu lucrările în cuantum de 1.393.326,30 lei (TVA inclus). Aceste cheltuieli intră în cuantumul investiției asumate de către apelantă, întrucât conform contractului cadru, art. 2.6.7.3 una dintre obligațiile investitorului era „asigurarea fondurilor necesare societății comerciale pentru instalarea pe întreaga suprafață de teren, a infrastructurii necesare, respectiv introducerea rețelelor de drumuri (...)”.
Intimații au invocat raportul de expertiză în construcții efectuat de expertul L, care a constatat că infrastructura nu a fost realizată pe întreaga suprafață, fiind executate parțial lucrări de terasamente aferente drumurilor principale nr.1 și 2, în proporție de 38,17%, că autorizația de construire nr. 458 din 22 aprilie 2009 pentru organizare de șantier avea ca titular societatea C S.A. și nu societatea A S.A., că nu a existat o autorizație de construire pentru cele două drumuri. Au mai arătat intimații că forma devizului ofertă și a situațiilor de lucrări nu îndeplinesc condițiile impuse de prevederile normative pentru plata din fonduri publice.
Aceste apărări ale intimaților nu au fost primite. Acest contract s-a încheiat între persoane juridice de drept privat și nu avea ca scop plata lucrărilor din fondurile publice pentru ca devizele și situațiile de lucrări să respecte normativele invocate de expertul în construcții. Sumele sunt solicitate cu titlu de prejudiciu urmare a nerespectării obligației asumate de intimați și imposibilității de continuare a proiectului, iar aceste lucrări nu erau destinate a fi achitate din fonduri publice. Ceea ce omit, din nou, intimații este faptul că încetarea acestor lucrări, pe care le puteau efectua fie investitorul, fie societatea de proiect, se datorează faptului că intimații nu și-au îndeplinit obligația esențială de a vărsa aportul în natură. De altfel, această obligație esențială de vărsare a aportului nu era condiționată de terminarea lucrărilor de infrastructură, astfel că invocarea neterminării acestor lucrări nu are nicio relevanță. De asemenea, faptul că aceste lucrări au fost efectuate cu sau fără autorizație de construire (deși intimații emiseseră autorizația de construire nr. x din 22 aprilie 2009 - organizare de șantier, și autorizația de construire nr. x din 13 octombrie 2009 – drum de acces din str. (…) spre Cartierul (…) nu exclud obligația contractuală a apelantei de a efectua infrastructura din fondurile sale sau prin societatea de proiect și nu prezintă vreo relevanță sub aspectul cauzei deduse judecății, întrucât, pe de o parte, sumele sunt solicitate cu titlu de prejudiciu în legătură cu proiectul nefinalizat, iar pe de altă parte, ca parte contractuală cu atribuții în domeniul emiterii acestor autorizații avea posibilitatea de a opri aceste lucrări dacă le considera a fi făcute cu încălcarea legii.
Pentru toate considerentele arătate, curtea a reținut că apelantei i s-a produs un prejudiciu în cuantum de 4.597.447,38 lei (cu TVA inclus), din suma solicitată de reclamantă fiind excluse cheltuielile aferente contractului nr. 603 din 9 mai 2006, iar acest calcul reiese din răspunsul la obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă depus în apel la data de 26 mai 2023 (file (…) verso vol. VI apel), calcul care corespunde și cu opinia expertului parte al apelantei (fila (…) vol. V apel). Această sumă a fost achitată de către apelantă și are legătură cu proiectul demarat de către intimați, iar prin nefinalizarea acestuia, urmare a neîndeplinirii obligației esențiale de a vărsa aportul în natură, apelantei i s-a produs o pierdere care necesită a fi reparată.
Curtea a avut în vedere în cuantumul prejudiciului și valoarea TVA, întrucât toate plățile efectuate de către apelantă au conținut această taxă. Faptul că expertul judiciar contabil a susținut că valoarea prejudiciului ar trebui să nu conțină TVA pentru că societatea poate recupera TVA aferent facturilor de furnizori prin intermediul deconturilor TVA, nu are fundament legal în materia stabilirii prejudiciului din punctul de vedere al legii civile și comerciale, întrucât prejudiciul trebuie reparat integral, iar acesta s-a compus pentru apelantă și din taxele pe care a trebuit să le plătească din punct de vedere fiscal. Nu există nicio legătură de cauzalitate între dreptul fiscal al apelantei de a deduce TVA (care este un drept și nu o obligație) și dreptul acesteia de a-i fi reparat un prejudiciu care a conținut această taxă. Curtea a observat că expertul judiciar a făcut o simplă afirmație fără a demonstra din punct de vedere tehnic cât putea fi redus prejudiciul prin decontul TVA în contextul în care societatea avea desfășurate și alte activități și plăți care nu aveau legătură cu proiectul. Altfel spus, apare veridică susținerea reclamantei apelante că printr-un astfel de mecanism de deducere a TVA, după o anumită perioadă de timp ar stinge prejudiciul prin însăși propria sa activitate, ceea ce contravine principiilor de drept civil ale răspunderii contractuale. Sub acest aspect, curtea a reținut că opinia avansată de apelantă prin expertul parte în contabilitate este justă și este fundamentată inclusiv pe jurisprudența CJUE (C-29-08, Skatterverket, C-95/07 Ecotrade, C-257/11), context în care curtea a avut în vedere această taxă în cuantumul prejudiciului (filele (…) și verso vol. V apel).
În privința dobânzii legale, curtea a avut în vedere că aceasta este evaluarea legală a oricăror obligații în bani, conform art. 1088 din Vechiul C. civ., iar față de debitul principal, dobânda legală datorată de intimați este în sumă de 5.454.461,52 lei, aferentă perioadei 1 septembrie 2010 – 13 septembrie 2022, conform calculului avansat de expertul parte al apelantei, calcul considerat corect de către instanță.
Curtea a apreciat că dobânda legală se supune actelor normative aplicabile fiecărei perioade pentru care se efectuează calculul, respectiv OG nr. 9/2000 în privința dobânzii comerciale și din 1 septembrie 2011, OG nr. 13/2011 în privința dobânzii penalizatoare (conform art. 3 alin. (2) până la data de 4 aprilie 2013 și conform art. 3 alin. (2 ind. 1) din data de 5 aprilie 2013).
Părțile au încheiat un raport comercial, pe poziții de egalitate, fiind astfel incidente dispozițiile în materie comercială, între profesioniști. Neîndeplinirea obligației de a face vărsământul a fost constatată prin decizia nr. 1 din 13 august 2010 a Consiliului de Administrație al societății C S.A. decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial la data de (…). Cum această decizie se bucură de prezumția de legalitate, curtea a reținut că este corect a se calcula dobânda legală de la această dată, intimații fiind deja în întârziere, contrar afirmației avansate de aceștia că punerea în întârziere s-ar fi produs doar prin cererea de chemare în judecată.
În privința aplicării art. 3 alin. (2 ind. 1) din OG nr. 13/2011 introdus prin Legea nr. 72/2013, intimații au arătat că nu ar fi aplicabil contractului încheiat de părți întrucât conform art. 21 din Legea nr. 72/2013 dispozițiile acestei legi nu se aplică obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultate din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante înainte de data intrării în vigoare a legii.
Curtea va înlătura această apărare în considerarea faptului că, pe de o parte în cauză s-a dat eficiență OG nr. 13/2011 și nu Legii nr. 72/2013 ca act normativ de sine stătător, iar pe de altă parte, dispozițiile art. 21 din Legea nr. 72/2013 nu sunt incidente speței, câtă vreme sumele de bani reprezintă un prejudiciu stabilit ca urmare a antrenării răspunderii civile contractuale și nu reprezintă obligații de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități. În opinia curții, noțiunea de „obligații de bani rezultând din contracte” vizează obiectul acestor raporturi juridice de a da/face, cu titlu de servicii/bunuri, aspect care se poate deduce și din art. 3 al Legii nr. 72/2013 care se referă la „creanța constând în prețul bunurilor livrate sau tariful serviciilor prestate”, dar și din art. 5 - 7 care se referă la termene de plată, prevăzute sau nu contractual.
În concluzie, curtea a constatat că prejudiciul produs apelantei reclamante prin fapta ilicită a intimaților se compune din debitul principal de 4.597.447,38 lei (cu TVA inclus) reprezentând sumele de bani achitate de aceasta pentru realizarea investiției și în legătură cu aceasta, precum și din debitul accesoriu al dobânzii legale care se ridică la suma de 5.454.461,52 lei calculată pentru perioada 1 septembrie 2010 – 13 septembrie 2022, urmând a se calcula în continuare dobânda legală aferentă până la plata efectivă a debitului principal.
Cum deja s-a anticipat prin analiza privind stabilirea prejudiciului, curtea a reținut că între fapta ilicită a pârâților intimați și prejudiciul produs apelantei reclamante există legătură de cauzalitate, având în vedere că nefinalizarea proiectului ca urmare a neîndeplinirii scopului avut în vedere de contractul părților a prejudiciat apelanta cu toate plățile efectuate de aceasta în vederea realizării propriilor obligații. Curtea a constatat că sunt incidente așadar dispozițiile art. 1086 din Vechiul C. civ., respectiv că daunele interese cuprind ceea ce este consecința directă și necesară a neexecutării obligației. Existența raportului de cauzalitate, în materie contractuală, este prezumată de lege din faptul neexecutării lato sensu a contractului și a existenței prejudiciului direct și necesar, constatare care reiese din textul art. 1082 din Vechiul C. civ.
În privința cheltuielilor de judecată efectuate la fond de către reclamantă, în virtutea culpei procesuale a intimaților, în baza art. 274 C. proc. civ. curtea a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 291.675,57 lei. Suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată se compune din taxa judiciară de timbru în cuantum de 100.832,79 lei (50.085,47 lei pentru debitul principal și 50.747,32 lei pentru debitul accesoriu), onorarii expertize în cuantum de 30.000 lei și onorarii avocațiale în cuantum de 160.842,78 lei, conform documentelor justificative aflate la dosarul de fond.
Curtea a reținut că toate cheltuielile au legătură cu cauza dedusă judecății, au fost necesare pentru realizarea actului de justiție, au un cuantum real și au fost suportate de către reclamantă. În privința onorariului avocațial, curtea a reținut că acesta este justificat de complexitatea litigiului, de miza acestuia și de perioada îndelungată în care s-a derulat.
Referitor la cheltuielile de judecată efectuate în apel de către apelantă, curtea a reținut că acestea se ridică la suma de 58.089,79 lei, cheltuieli compuse din taxa judiciară de timbru în cuantum de 50.914,79 lei și onorarii expertize în cuantum de 7.175 lei. În baza art. 298 și art. 274 din Vechiul C. proc. civ., curtea a obligat intimații la plata către apelantă a sumei de 58.089,79 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate în apel. Curtea a reținut că aceste cheltuieli au fost necesare, utile și reale, fiind așadar datorate de intimați față de culpa lor procesuală din calea de atac.
Împotriva deciziei nr. 198 din 23 aprilie 2024 a Curții de Apel Cluj, în termen legal au declarat recurs pârâții Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, înregistrat la data de 25 iunie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă.
De asemenea, reclamanta A S.A. a promovat recurs împotriva considerentelor aceleiași decizii.
Pârâții-recurenți au criticat decizia atacată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:
După o prezentare sumară a situației de fapt și a parcursului procesual al litigiului de față, recurenții au formulat critici concrete, structurate prin încadrarea acestora în mai multe motive de recurs, ce vor fi redate în continuare potrivit tiparului construit de autorii căii de atac.
Astfel, recurenții au susținut că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile actului constitutiv al C S.A. și pe cele ale contractului-cadru și a schimbat natura și înțelesul neîndoielnic al acestora, critică subscrisă dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Potrivit pârâților, au fost încălcate prevederile art. 969, art. 977, art. 979, art. 982 și art. 984 C. civ. de la 1864, precum și dispozițiile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările ulterioare.
În mod eronat a reținut instanța de prim control judiciar că pârâții nu și-au îndeplinit, în mod culpabil, obligația esențială asumată, de a vărsa aportul în natură, format din suprafața de 179 ha, deși obligația de întocmire a expertizei topo-cadastrale pentru dezmembrarea acestui teren se afla în sarcina investitorului, această obligație subzistând și după înființarea societății de proiect, iar îndeplinirea obligației asumate de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca depindea de întocmirea, în prealabil, a acestei documentații de dezmembrare.
Or, instanța de apel pornește, în raționamentul său, de la premisa greșită că, potrivit contractului-cadru, vărsarea aportului trebuia realizată de la data întocmirii actului constitutiv al societății de proiect, premisă fundamentată pe greșita interpretare a conținutului art. 2.6.6.3. Potrivit recurentei, această clauză contractuală viza prezentarea unui extras de carte funciară privind dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de teren, de 267 ha, fiind irelevant dacă suprafața de 179 ha era dezmembrată sau nu.
De altfel, din întregul probatoriu administrat în cauză și din situația de fapt necontestată de părți rezultă că Municipiul Cluj-Napoca a reglementat situația juridică a terenului aferent Cartierului (…), la data de 12 decembrie 2007, terenul fiind întabulat în favoarea unității administrativ teritoriale. Însă, conform definițiilor actului constitutiv, noțiunea de „teren întreg” se referă la suprafața de 267,039 ha, iar noțiunea de „teren” reprezintă suprafața de 179 ha, ce urma a fi individualizată printr-o documentație cadastrală, ce nu fusese încă întocmită, pentru a fi întabulat dreptul de proprietate direct pe societatea C S.A.
Deși instanța de apel a considerat că, într-adevăr, obligația de întocmire a documentației topo-cadastrale pentru suprafața de 179 ha teren aparține intimatei-reclamante, cu aplicarea greșită a prevederilor contractului-cadru și ale actului constitutiv, a considerat eronat că această obligație nu ar fi subzistat după înființarea societății de proiect. Instanța de prim control judiciar a ignorat faptul că, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 351 din 7 iunie 2007, în contractul-cadru a fost inserată clauza potrivit căreia toate obligațiile asumate de părți își păstrează valabilitatea până la îndeplinirea acestora, independent de constituirea noii societăți.
Ca atare, raționamentul adoptat prin decizia atacată încalcă caracterul obligatoriu al convenției, potrivit căreia obligațiile asumate de părți au caracter interdependent. Astfel, instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al clauzelor actului constitutiv al C și ale contractului-cadru.
Au mai susținut recurenții că, din probele administrate, rezultă că la data înmatriculării societății C S.A. situația juridică a terenului fusese reglementată, acesta fiind întabulat în cartea funciară în patrimoniul Municipiului Cluj-Napoca, terenul a fost evaluat, iar suprafața de 267 ha, din care urma a fi dezmembrată suprafața de 179 ha a fost predată în posesia investitorului, care a rămas în posesia sa până în anul 2011.
Potrivit recurenților, prin derogare de la art. 65 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, aportul urma a fi considerat vărsat la data întabulării dreptului de proprietate pe societatea C S.A., iar nu prin predare, cum susține intimata. În concluzie, obligațiile contractuale asumate de reclamantă nu au fost executate până la data înființării societății de proiect, iar acestea au continuat să subziste și ulterior înființării societății în sarcina acesteia.
Contrar celor reținute de instanța de apel, obligația de întocmire a documentației topo-cadastrale nu a fost preluată de societatea de proiect, ci a rămas, în continuare, în sarcina reclamantei. A mai susținut recurenta că, în mod greșit, s-a reținut că era necesară doar posibilitatea identificării terenului, pe baza unor alte documentații, iar nu a unei documentații cadastrale de individualizare a suprafeței de 179 ha, întocmită de investitor.
Instanța de apel a reținut că o clauză de natura celei care prevede condiția însușirii documentației cadastrale prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca ar fi o clauză pur potestativă, lovită de nulitate. Procedând astfel, în opinia recurenților, instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, încălcând principiile disponibilității, contradictorialității și dreptului la apărare.
Au mai relevat recurenții că exista interdependență între obligația investitorului, de a întocmi documentația cadastrală și obligația de întabulare în cartea funciară a terenului adus ca aport în natură, nefiind invocată, prin urmare, culpa unui terț, ci a unui asociat, parte în același contract de societate. Or, prin expertiza în domeniul urbanismului întocmită în cauză s-a statuat că nu a fost îndeplinită obligația învestitorului, de a întocmi documentație cadastrală de dezmembrare a terenului ce urma a fi aportat.
Ca atare, apreciază recurenții că, în mod nelegal, instanța de prim control judiciar nu și-a însușit principala apărare formulată de recurenți, a existenței unei cauze străine de voința acestora, care a dus la imposibilitatea întabulării terenului în suprafață de 179 ha pe numele societății C S.A., anume aceea a neîndeplinirii obligației investitorului de întocmire a documentației cadastrale.
Caracterul interdependent al obligațiilor asumate de părțile contractului-cadru rezultă, în opinia recurenților, din conținutul clauzelor cuprinse în art. 2.6.6.1 art. 2.3.1.5.1 și art. 2.6.9.1 conținut pe care autorii căii de atac îl reproduc in extenso.
Recurenții au invocat, de asemenea, greșita aplicare a prevederilor art. 1182 C. civ., a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a prevederilor art. 186 și următoarele, art. 218 și următoarele C. proc. civ., critici pe care le subscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.
În esență, au susținut că, în fundamentarea concluziei potrivit căreia reclamanta a întocmit documentația cadastrală pentru individualizarea terenului în suprafață de 179 ha, instanța de apel a luat în considerare o afirmație a unui expert tehnic ce a fost înlocuit, precum și o pretinsă documentație cadastrală întocmită în 2009 de B S.R.L., un înscris incomplet, ilizibil, fără dată certă, neînregistrat la sediul recurenților-pârâți. Procedând astfel, instanța de apel a înlăturat nemotivat concluziile expertizelor tehnice efectuate în cauză, precum și proba cu înscrisuri, din analiza cărora rezulta o situație de fapt contrară. În acest sens, în cuprinsul cererii de recurs se realizează o amplă prezentare a conținutului acestor elemente de probă.
Recurenții-pârâți au mai susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 1082 C. civ. și art. 973 art. 969 C. civ., critică subscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestei critici, trecând peste ampla prezentare a elementelor probatorii (conținut înscrisuri administrate în cauză și rapoarte de expertiză tehnică), au susținut, în principal, că instanța de apel în mod greșit a apreciat că obligația de vărsare a aportului în natură nu era condiționată de îndeplinirea, în prealabil, a obligației investitorului de a întocmi expertiza topo-cadastrală.
Neîndeplinirea propriei obligații a creditorului obligației neexecutate atrage exonerarea de răspundere contractuală a pârâtelor, în condițiile art. 1082 teza a II-a C. civ.
În acest sens, recurenții au invocat obligațiile ce îi reveneau investitorului, potrivit art. 2.6.6.1 din contractul-cadru și art. 6.2.1 din actul constitutiv al societății de proiect și că, urmare neexecutării acestora de către reclamantă, au fost îndrituite să invoce excepția de neexecutare a contractului. Aceasta întrucât cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, având ca izvor contractul-cadru, iar nu actul constitutiv al societăţii C S.A., astfel că trebuiau analizate obligațiile reciproce și interdependente asumate de părți.
Au mai relevat recurenții că instanța de apel, în mod eronat și-a însușit apărările reclamantei, potrivit cărora, pe de o parte, obligație de a întocmi documentația ar fi revenit societății de proiect, după înființarea acesteia, iar, pe de altă parte, că obligația a fost executată de investitor.
Or, potrivit recurenților, prezentarea de către reclamantă a unui înscris care să reflecte rezultatul operațiunilor de dezlipire, nu poate fi asimilată unei documentații apte a fi prezentate biroului de carte funciară, necesară întabulării dreptului de proprietate direct pe numele C S.A.
În subsidiar, recurenții au relevat că, și în condițiile în care s-ar aprecia că intimata-reclamantă și-a executat propria obligație, termenul de vărsare a aportului în natură ar fi început să curgă de la data însușirii expertizei. Potrivit recurenților, atât obligația de însușire a expertizei, cât și cea de vărsare a aportului în natură, sunt obligații de a face, pentru care termenul nu a început să curgă, întrucât reclamanta-intimată nu a pus pârâții în întârziere, conform art. 1079 C. civ. Oricum, însușirea expertizei topo-cadastrale, prevăzute de art. 2.6.6.1 din contractul-cadru implica, în mod necesar, o prerogativă de apreciere a adecvării propunerii, un acord subsecvent între părți cu privire la amplasarea parcelelor individuale ce rezultau în urma dezlipirii corpului funciar inițial în suprafață de 267,03 ha.
O altă critică formulată prin cererea de recurs vizează interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 20 lit. j și art. 86 din Legea nr. 8/2006, critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esență, recurenții critică greșita calificare de către instanța de apel a conținutului adresei nr. J1435/2010, emisă de administratorul judiciar al reclamantei, ca fiind o notificare de reziliere a contractului, pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor. Potrivit recurenților, aceasta reprezintă un act de denunțare unilaterală a contractului-cadru, emisă de practicianul în insolvență în temeiul prerogativelor conferite de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în vederea maximizării valorii averii debitoarei, câtă vreme contractul nu era executat în totalitate.
În opinia recurenților, chiar dacă adresa a fost emisă în aceeași zi în care efectele sentinței de deschidere a procedurii insolvenței fuseseră suspendate de către instanța de apel și în pofida faptului că această sentință a fost ulterior desființată, toate actele emise de administratorul judiciar și-au produs efectele, inclusiv desființarea contractului-cadru perfectat de părți. Astfel, această adresă a fost emisă de practicianul în insolvență, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, este un act juridic care a intrat în circuitul civil și care nu a fost desființat ulterior pe calea unei contestații prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 sau anulat printr-o altă procedură judiciară.
În speță, potrivit recurenților, nu își găsesc aplicarea prevederile art. 311 alin. (2) din Vechiul C. proc. civ., întrucât notificarea de denunțare unilaterală nu reprezintă un act de executare a unei obligații stabilite prin hotărârea casată.
Mai mult, chiar și în ipoteza în care s-ar accepta că notificarea administratorului judiciar a încetat să producă efecte, prin conduita sa, reclamanta a confirmat desființarea convenției-cadru, în sensul că a procedat la anularea acțiunilor deținute de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca la societatea de proiect și nu a revocat adresa practicianului în insolvență, după cum nu a emis nicio altă notificare de reziliere.
În sfârșit, recurenții critică modalitatea în care instanța de apel a statuat cu privire la certitudinea și întinderea prejudiciului cauzat reclamantei prin neexecutarea obligațiilor contractuale asumate de pârâți, prin ignorarea unor probe esențiale aflate la dosarul cauzei și prin pretinsa greșită aplicare a prevederilor art. 960, art. 1084, art. 1085, și ale art. 1086 C. civ. și a dispozițiilor art. 125 alin. (5) C. proc. civ. (critică întemeiată pe art. 304 pct. 5, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestor critici, recurenții fac o amplă prezentare a conținutului înscrisurilor depuse la dosar, a concluziilor rapoartelor de expertiză-tehnică efectuate în etapele procesuale anterioare. De asemenea, reiterează susținerile și apărările formulate în fața instanțelor devolutive, fără a se raporta la împrejurarea că instanța de apel a dat un răspuns specific tuturor acestor apărări (de exemplu, formulează critici chiar și cu privire la acea parte din prejudiciul pretins de reclamantă și înlăturat de instanța de apel, decurgând din executarea contractului nr. 603 din 9 mai 2006). După reproducerea exhaustivă a tuturor apărărilor formulate în etapele procesuale anterioare, concluzionează că decizia recurată încalcă prevederile legale de drept substanțial și regulile de procedură prin neluarea în considerare a tuturor probelor administrate și prin înlăturarea mijloacelor probatorii câștigate cauzei, fără ca acestea să fi fost anulate sau contrazise de contra-expertize.
În drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 coroborat cu art. 312 și următoarele C. proc. civ.
Reclamanta A S.A., la rândul ei, a formulat recurs cu privire la considerentele deciziei civile nr. 198 din 23 aprilie 2024 a Curții de Apel Cluj, solicitând modificarea acestora, în sensul de a dispune rezilierea contractului-cadru nr. 55423 din 4 iulie 2007 și urmare încălcării dispozițiilor art. 2.6.6.8 și art. 2.6.6.18 din respectivul contract.
Cu privire la admisibilitatea prezentei căi de atac în reformare, a susținut că jurisprudența dezvoltată sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, în consens cu o parte a doctrinei, a considerat admisibilă o astfel de cale de atac, invocând, în acest sens, decizia nr. 1615/2016 a instanței supreme.
Sub un prim aspect, recurenta susține caracterul contradictoriu al considerentelor în privința naturii juridice și efectelor pe care le produce rezilierea judiciară, invocând incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, instanța de apel a reținut invocarea de către reclamantă a încălcării de către cocontractant a prevederilor art. 2.6.6.8 și art. 2.6.6.18 din contractul-cadru, obligații ce țin de protecția proiectului imobiliar Cartier (…) și de notificarea de proiecte/planuri/dispoziții care se referă la terenuri învecinate sau care pot influența Cartierul (…) (art. 2.6.6.18 din contract) și obligații de sprijinire a demersurilor investitorului de atragere a fondurilor structurale (art. 2.6.6.8 din contract).
A mai reținut instanța de apel că reclamanta avea interesul de a invoca încălcarea acestor obligații, care, deși au o natură accesorie, sunt în strânsă legătură cu încălcarea obligației principale, de vărsare a aportului în natură.
Cu toate acestea, în mod eronat constată instanța de prim control judiciar că nu se poate reține o încălcare a acestor obligații, întrucât înscrisurile doveditoare au o dată ulterioară momentului la care Consiliul și-a pierdut calitatea de acționar în societatea de proiect. Ca atare, în mod contradictoriu instanța de apel își limitează analiza la conduita pârâtelor până la acea dată, deși rezilierea judiciară produce efecte de la data pronunțării sale de către instanța de judecată.
A mai susținut recurenta-reclamantă că aceste considerente ale instanței de apel sunt eronate și nelegale, prin raportare la prevederile art. 969, art. 1020 și art. 1021 C. civ. (critică subscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, a arătat că, atâta vreme cât rezoluțiunea contractului-cadru produce efecte de la data pronunțării sale de către instanță, sunt nelegale dezlegările instanței de apel prin care nu s-a dat relevanță conduitei pârâtelor până la data pronunțării rezilierii, ci doar până la pierderea calității de acționar în C S.A.
În drept, a invocat dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc. civ.
Prin întâmpinare, pârâtele au solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, în principal, ca inadmisibil, întrucât potrivit vechiului Cod de procedură civilă, recursul la considerente nu era reglementat.
În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât decizia pronunțată în apel este legală, în privința aspectelor criticate.
Și reclamanta a formulat întâmpinare în raport de calea de atac declarată de partea adversă, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
A susținut, în esență, că acele critici formulate de către recurentele-pârâte, privind interpretarea probatoriului administrat, a situației de fapt și aspecte de temeinicie, nu pot face obiectul căii de atac a recursului, în raport de prevederile art. 302 (ind. 1) și art. 304 C. proc. civ.
A mai relevat că instanța de apel a interpretat corect dispozițiile contractului-cadru și ale actului constitutiv și nu au schimbat înțelesul neîndoielnic și natura acestora. De asemenea, este corectă soluția instanței, potrivit căreia obligația de a vărsa aportul nu era circumstanțială sau condiționată de îndeplinirea de către investitor a vreunei obligații sau demers și că pârâtele sunt cele care nu și-au îndeplinit în mod culpabil obligațiile asumate.
Recursul declarat de reclamanta A S.A. este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prezentul proces a început anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010, cu modificările și completările ulterioare), respectiv, anterior datei de 15 februarie 2013, stabilită prin art. 81 din Legea nr. 76/2012.
Prin urmare, în condițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dispozițiile noii legi de procedură nu sunt aplicabile cauzei de față, aceasta rămânând supusă, în continuare, legii vechi, respectiv Codul de procedură civilă din 1865. Or, sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, potrivit opiniei cvasiumanime exprimate atât de doctrină, cât și de jurisprudență, obiectul recursului îl formează numai dispozitivul hotărârii. S-a decis că numai dispozitivul hotărârii poate fi atacat prin intermediul căilor de atac în reformare, întrucât numai această parte a hotărârii constituie ordinul instanței cu privire la raportul juridic dedus judecății și este susceptibilă de executare silită. Considerentele hotărârii servesc numai pentru a interpreta dispozitivul, pentru a-i preciza întinderea și înțelesul, nedobândind autoritate de lucru judecat decât prin dispozitiv și numai în măsura în care îl explică și se reflectă în el.
De altfel, chiar și în practica judiciară veche și absolut izolată în care s-a considerat admisibil recursul declarat exclusiv împotriva considerentelor, se aprecia necesar ca partea care uzează de această cale de atac să poată argumenta un dezavantaj juridic actual sau, cel puțin, previzibil cu o probabilitate rezonabilă, decurgând din considerentul atacat. Altfel spus, statuarea din motivare ar fi trebuit să depășească natura juridică a unui simplu considerent, fiind posibilă opunerea autorității de lucru judecat în litigii ulterioare între aceleași părți.
Nu aceasta este ipoteza pe care se fundamentează recursul declarat de reclamant, care a avut câștig de cauză în cererea sa în rezoluțiune contract și a obținut daune-interese, în condițiile în care a invocat încălcarea de către partea adversă a mai multor obligații contractuale. Or, instanța de apel, analizând modalitatea în care pârâții și-au executat obligațiile asumate, a apreciat că neexecutarea uneia dintre acestea, în mod culpabil, este suficientă pentru a dispune desființarea Convenției cu daune-interese. Din cuprinsul căii de atac formulate de reclamant nu rezultă prejudiciul potențial ce i-ar putea fi cauzat prin nereținerea încălcării, de către instanța de apel, și a altor obligații contractuale și nici probabilitatea logică a derulării unor litigii ulterioare între părți.
Așa fiind, împrejurarea că noul Cod de procedură civilă recunoaște posibilitatea exercitării căii de atac exclusiv împotriva considerentelor hotărârii, prin art. 460 alin. (2) nu poate constitui un argument în sensul admisibilității recursului declarat de reclamantă.
În consecință, întrucât reclamanta A S.A. a promovat o cale de atac în reformare, neprevăzută de lege, va respinge recursul declarat de aceasta, ca inadmisibil.
Recursul declarat de pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 198 din 23 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a Civilă este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prealabil analizei propriu-zise a motivelor de nelegalitate ce pot fi subscrise vreunuia din cazurile reglementate de art. 304 C. proc. civ. de la 1865, se impune a sublinia că prezenta cale de atac conține o succesiune nestructurată de susțineri relative la interpretarea situației de fapt și a probatoriului administrat în cauză, care reprezintă aspecte de netemeinicie. În condițiile în care recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se pot invoca doar motive de nelegalitate, instanța va exclude din dezbatere acele critici ce nu pot fi încadrate într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Totodată, va grupa aspectele de nelegalitate evocate de pârâți în raport de motivele de recurs cărora le pot fi circumscrise în mod rațional.
Criticile relative la greșita interpretare și aplicarea prevederilor art. 20 lit. j și art. 86 din Legea nr. 85/2006, precum și cele privind eronata reținere a incidenței dispozițiilor art. 311 alin. (2) C. proc. civ., subscrise de recurentele-pârâte motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vor fi reîncadrate în cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și vor fi analizate din perspectiva pretinsei încălcări a normelor de procedură.
În esență, prin motivele de recurs se susține că, în cursul procedurii insolvenței societății reclamante administratorul judiciar, în virtutea atribuțiilor conferite de art. 20 lit. j și art. 86 din Legea nr. 85/2006, a denunțat unilateral contractul-cadru încheiat de părți și că, prin urmare, convenția fiind desființată anterior introducerii cererii de chemare în judecată, capătul de cerere în reziliere contract, din culpa pârâtelor, era lipsit de obiect. Potrivit recurentelor, actul juridic unilateral al notificării, emis în virtutea atribuțiilor conferite de lege, nu poate fi desființat, cu efect retroactiv, prin efectul suspendării executării sentinței de deschidere a procedurii (sentința nr 506 din 2 august 2010 a Tribunalului București) sau ca urmare a desființării acestei hotărâri, prin decizia nr. 741R din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel București, care a admis contestația debitorului. Aceasta întrucât emiterea notificării de denunțare nu reprezenta o obligație stabilită prin hotărârea ulterior casată, în sensul art. 311 alin. (2) C. proc. civ.
Criticile formulate de recurente nu pot fi primite, întrucât instanța de apel nu a reținut că administratorul judiciar, în temeiul atribuțiilor conferite de art. 20 alin. (1) lit. j și art. 86 alin. (1) din Legea specială a insolvenței nr. 85/2006, în vigoare la acea epocă, nu ar fi fost îndrituit să dispună, pentru atingerea dezideratului de maximizare a averii debitoarei, denunțarea oricărui contract neexecutat în totalitate sau substanțial de către părțile implicate.
Instanța de prim control judiciar a reținut, în mod corect, că deși sentința de deschidere a procedurii este o hotărâre executorie de drept, în sensul dispozițiilor art. 278 pct. 8 C. proc. civ., la data notificării de denunțare unilaterală a contractului, instanța de control judiciar dispusese deja suspendarea executării acestei hotărâri. Or, desemnarea administratorului judiciar fiind dispusă, în condițiile art. 34 din Legea nr. 85/2006, prin sentința de deschidere a procedurii, este evident că prin suspendarea caracterului executoriu al acesteia, practicianul în insolvență nu mai avea nicio o abilitare legală să își exercite atribuțiile.
Cât privește consecințele juridice ale casării sentinței de deschidere a procedurii insolvenței, instanța de apel nu a făcut aplicarea prevederilor art. 311 alin. (2) C. proc. civ., așa cum se susține prin cererea de recurs. Instanța de prim control judiciar a constatat, în mod corect, incidența legii speciale, respectiv a prevederilor art. 33 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, dacă se respinge cererea creditorului de deschidere a procedurii insolvenței, aceasta va fi considerată ca lipsită de orice efecte chiar de la înregistrarea ei. Altfel spus, sunt invalidate toate actele făcute în temeiul unei atare cereri, nu numai măsurile dispuse prin hotărârea casată. Celelalte aspecte invocate de recurenți, relative la confirmarea de către reclamantă, prin conduita sa ulterioară, a actului de denunțare sunt aspecte de analiză de probatoriu și ca atare, vizează pretinsa netemenicie a soluției, iar nu nelegalitatea acesteia. Nici susținerile referitoare la neformularea unei contestații, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 80/2006 sau nepromovarea unei acțiuni în nulitate, pe calea dreptului comun, împotriva notificării de denunțare, nu vor fi luate în analiză.
Aceasta întrucât toate aceste apărări au primit un răspuns specific din partea instanței de apel, iar pârâții le reiterează în calea de atac a recursului, omițând a se raporta la dezlegările deja primite în etapa devoluntivă anterioară. Or, o atare manieră de reluare a aspectelor prezentate în toate fazele procesuale anterioare, fără însă a se aduce critici raționamentului logico-juridic prezentat în decizia atacată, care constituie obiectul căii de atac, nu are valențele motivării recursului.
Pârâții au criticat decizia pronunțată în apel sub aspectul încălcării principiului disponibilității acțiunii civile, principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, critici care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În dezvoltarea acestor critici, au relevat că instanța de apel a constatat că o clauză, potrivit căreia obligația de întocmire a documentației topo-cadastrale se consideră îndeplinită prin însușirea acesteia de unitatea administrativ-teritorială, reprezintă o clauză pur postestativă și, prin urmare, lovită de nulitate. Procedând astfel, instanța de judecată s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, nefiind învestită cu o acțiune în nulitate și, ca atare, a încălcat principiile ce guvernează procesul civil.
Contrar alegațiilor de mai sus, instanța de prim control judiciar nu a constatat, nici măcar pe cale incidentală, nulitatea vreunor clauze cuprinse în contractul-cadru perfectat de părți. Ceea ce a făcut obiectul analizei a constat, în realitate, în interpretarea convenției, pentru a stabili voința reală a părților, a decela obligațiile asumate de acestea și, ulterior, a aprecia dacă există o neexecutare culpabilă din partea pârâtelor, ce ar îndritui partea adversă la plata de daune interese. În raționamentul logico-juridic prezentat, incidența art. 1010 C. civ. a fost prezentată ca argument pentru neînsușirea apărărilor pârâtelor, potrivit cărora documentația topo-cadastrală de identificare a terenului ce reprezintă aportul în natură se considera a fi realizată doar dacă era agreată de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, prin hotărâre. Așadar, nu se poate reține că s-ar fi încălcat principiul disponibilității, al contradictorialității sau dreptul la apărare, prin înlăturarea motivată a unor apărări formulate de parte.
Tot subscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenții-pârâți au invocat încălcarea prevederilor art. 1203 C. civ., referitoare la prezumțiile judiciare și a dispozițiilor art. 125 alin. (5) C. proc. civ.
În esență, au susținut că instanța de apel, stabilind că reclamanta și-a executat obligația de întocmire a documentației cadastrale de individualizare a terenului ce reprezenta aport în natură, s-a întemeiat pe prezumții și a ignorat probele esențiale administrate în cauză (expertize, înscrisuri, interogatoriu).
În mod asemănător, și în ceea ce privește existența și întinderea prejudiciului pretins cauzat reclamantei, analiza instanței ignoră probe esențiale aflate la dosarul cauzei, cu precădere rapoartele de expertiză întocmite și, astfel, au fost încălcate prevederile art. 125 alin. (5) C. proc. civ.
În primul rând, stabilind că reclamanta și-a executat obligația de a întocmi documentația cadastrală, instanța de apel nu s-a întemeiat pe prezumții, ci pe puterea doveditoare a probei cu înscrisuri, precum și pe constatările de fapt consemnate de experți în rapoartele întocmite atât în etapa fondului, cât și în etapa apelului. Prezumția judiciară reprezintă consecințele pe care judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut. Această probă indirectă a fost folosită de judecătorii din apel doar pentru a stabili că documentația cadastrală de dezlipire și individualizare a terenului de 179 ha, întocmită de reclamantă încă de la finele anului 2009, a fost adusă la cunoștința pârâtelor (fapt negat vehement de acestea). Astfel, a constatat că, din conținutul probelor directe (înscrisul notă internă a pârâtelor înseși, din 13 octombrie 2011, potrivit căruia părțile contractante nu s-au înțeles cu privire la propunerea de lotizare din documentație), respectiv faptul, vecin și conex, se deduce existența faptului principal, anume că documentața a fost adusă la cunoștința recurentelor.
În rest, toate celelalte critici formulate de pârâte nu vizează legalitatea încuviințării și administrării probelor sau eventuala putere doveditoare a acestora, prestabilită de lege. Întrucât nemulțumirea recurentelor vizează doar aprecierea probelor, operațiunea prin care instanța devolutivă a făcut-o pentru a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor împreună, în vederea stabilirii situației de fapt, aceasta se subscrie noțiunii de netemeinicie și nu de nelegalitate. Așadar, toate aceste aspecte excedează controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs.
În sfârșit, recurentele au invocat încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material, critici subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și schimbarea naturii și înțelesului neîndoielnic al convențiilor încheiate de părți, respectiv actul constitutiv al C S.A. și contractul-cadru (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
Cu privire la acest ultim motiv de recurs, se impune a arăta că acesta vizează situația în care judecătorul cauzei procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății, cu toate că nu avea dreptul să o facă sau, procedând la interpretare, schimbă „natura” actului sau înțelesul lămurit sau vădit neîndoielnic al acestuia, prin nesocotirea sau aplicarea greșită a regulilor de interpretare a clauzelor unei convenții.
Or, din analiza recursului nu rezultă care sunt argumentele care se subscriu acestui motiv de casare, nu rezultă în ce măsură instanța de apel a schimbat natura celor două convenții sau ce reguli de interpretare a contractului au fost încălcate. În realitate, după indicarea acestui motiv de nelegalitate, se enumeră in extenso aspecte de fapt, după care se reține o situație de fapt relativ diferită de cea care fundamentează decizia atacată și se solicită o altă dezlegare a raportului juridic dedus judecății.
În aceeași manieră, recurenții invocă încălcarea unor norme de drept material, făcând referiri generale la art. 969, art. 977, art. 979, art. 982 C. civ., art. 65 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, art. 1082 C. civ., art. 1084, art. 1085, art. 1086 C. civ., dar fără o analiză care să evidențieze în concret aplicarea greșită a fiecărui text de lege, ci limitându-se la o prezentare a diverselor nemulțumiri, precum și a unor argumente juridice contradictorii.
În esență, încercând să structurăm diversele afirmații formulate de recurenți, ce au reprezentat apărări în raport cu acțiunea în reziliere contract-cadru pentru neîndeplinirea culpabilă a obligației de vărsare a aportului în natură în societatea de proiect C S.A., se reține invocarea excepției de neexecutare, în sensul că reclamanta nu îi putea pretinde această executare fără a-și executa ea însăși propria obligație, de întocmire a documentației cadastrale de individualizare a terenului aportat. Această pretinsă neexecutare a obligației asumate de reclamantă este subsumată, prin motivele de recurs și cauzei străine, exoneratoare de răspundere.
Instanța de recurs reține că, prin contractul-cadru din 4 iulie 2007, părțile au convenit să constituie o societate comercială, în vederea viabilizării și construirii unui cartier de locuințe în zona (…) din Municipiul Cluj, aportul autorității publice locale constând, în esență, dintr-un teren în suprafață de 179 ha, ce reprezintă 51% din capitalul social, iar aportul investitorului, evaluat la 49% din capitalul social, să fie reprezentat de fondurile necesare pentru obținerea documentației necesare și edificarea infrastructurii necesare, construirea de locuințe etc. Contractul-cadru a fost structurat în două capitole, respectiv condiții precedente înființării noii societăți și principii privind funcționarea noii societăți (sediu, obiect de activitate, administrație, obiective e.t.c.).
Societatea C S.A. a fost înregistrată la data de 15 iulie 2008 în registrul comerțului, iar în ce privește aportul asociaților la constituirea capitalului social, prin actul constitutiv s-a stabilit că acționarul Consiliul Local va contribui cu aport în natură, respectiv dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de 179 ha, parte din terenul în suprafață totală de 267 ha. Aportul în natură urma a fi vărsat prin întabularea ca și corp funciar distinct pe numele F, odată cu finalizarea documentației cadastrale, dar nu mai târziu de termenul prevăzut de art. 9 alin. (2) lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată (art. 6.2.1 alin. (1) din actul constitutiv).
Întrucât pârâtul nu a vărsat aportul social subscris în termenul prevăzut de art. 9 alin. (2) lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată, consiliul de administrație al societății de proiect, prin decizia nr. 1 din 13 august 2010, a decis în condițiile art. 100 alin. (2) teza ultimă din același act normativ, anularea acțiunilor nominative deținute de acesta.
Mai mult decât atât, societatea C S.A. a promovat acțiune în angajarea răspunderii patrimoniale împotriva acționarului care a întârziat să depună aportul social, în condițiile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată. Astfel, prin decizia nr. 610 din 21 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că pârâtele din prezenta cauză nu și-au îndeplinit în mod culpabil obligația de vărsare a aportului în natură, neexistând nicio cauză exoneratoare de răspundere. Trebuie precizat că aspectele reținute prin această hotărâre nu pot fi opuse cu putere de lucru judecat, nefiind identitate de părți între cele două cauze, însă pot fi opuse cu succes, din punct de vedere substanțial, pârâților-recurenți, care au fost părți în dosarul nr. x/1259/2012.
În acest context factual și jurisdicțional trebuie analizat dacă pârâtul, care nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligația de vărsare a aportului în natură și căruia i-a fost angajată răspunderea în raport cu societatea de proiect poate invoca în cauza de față, într-un litigiu purtat exclusiv pe temeiul răspunderii contractuale izvorâte din contractul-cadru, că neexecutarea nu îi este imputabilă, pe temeiul cauzei străine, exoneratoare de răspundere sau pe temeiul excepției de neexecutare.
Desigur, o atare analiză are caracter pur teoretic, în condițiile în care instanța de apel a stabilit că reclamanta și-a îndeplinit obligația de întocmire a documentației topo-cadastrale de individualizare a terenului, aceasta reprezentând pretinsa cauză exoneratoare de răspundere contractuală invocată de către recurenți. Or, instanța de recurs nu este abilitată de lege să reevalueze probatoriul și să stabilească o altă situație de fapt, căreia să îi aplice norma de drept substanțial, ci doar să verifice dacă legea a fost corect aplicată unor împrejurări de fapt deplin stabilite.
Prin urmare, reține, în principiu, că, în condițiile art. 1082 C. civ., debitorul obligației contractuale neexecutate nu poate invoca, drept motiv care înlătură vinovăția, cauza străină, dacă aspectele invocate nu întrunesc elementele necesare pentru a fi calificate drept forță majoră sau caz fortuit.
Cât privește invocarea excepției de neexecutare a contractului sau a faptei victimei însăși, ca motiv de neexecutare a propriei obligații, respectiv apărare în raport de acțiunea în reziliere contract, cu daune interese, în contextul art. 1020 - 1021 C. civ., aceasta presupune reciprocitatea obligațiilor care să își aibă izvorul în același același contract sinalagmatic, ambele obligații să fie exigibile și să nu existe o anumită ordine în executarea acestora.
Or, chiar dacă am presupune că întocmirea documentației cadastrale de individualizare a terenului ce reprezenta aport în natură ar fi reprezentat o obligație a investitorului, născută anterior înființării societății de proiect și neexecutată de acesta (deși, așa cum s-a mai relevat, reclamanta a îndeplinit obligația susarătată), această obligație are o cauză diferită de cea neexecutată de pârâte, neexistând relație de reciprocitate și interdependență între acestea.
Obligația de a vărsa aportul la capitalul social este o obligație de drept societar, creditorul obligației fiind societatea de proiect și nu investitorul (în speță, reclamanta) iar izvorul acesteia constă în contractul de societate, iar nu în contractul-cadru.
Principala chestiune care poate fi pusă în discuție, neinvocată prin cererea de recurs, este dacă reclamanta poate fi titulara unui drept de despăgubire, dacă creditorul principal al obligației neexecutate este societatea de proiect. Din această perspectivă, se impune a arăta că, prin întreaga construcție juridică reflectată de cererea de recurs, pârâții au susținut, constant, că drepturile și obligațiile asumate de părți prin contractul-cadru continuă să subziste și după înființarea societății C S.A.
Principala obligație asumată de recurenți prin contractul-cadru, al cărui scop a fost ca, prin intermediul înființării unei societăți cu capital public-privat, să se realizeze un proiect de anvergură, de reabilitare a unui teren agricol la acea dată și de construire a unui cartier de locuințe, a constat în punerea la dispoziție a terenului necesar. Or, această obligație nu poate fi privită doar prin prisma mecanismului de drept societar, ci și din perspectiva contractului-cadru în ansamblul său, întrucât neexecutarea sa a determinat eșecul proiectului în totalitate și a fost de natură să cauzeze prejudicii nu numai societății de proiect, ci și reclamantei investitor, cât privește cheltuielile angajate anterior înființării societății, pentru aducerea la îndeplinire a atribuțiilor asumate în prima etapă de derulare a proiectului.
Prin urmare, instanța de apel a făcut o corectă, aplicare a prevederilor art. 1084 - 1086 C. civ., statuând că recurenții-pârâți sunt obligați la repararea prejudiciului cauzat reclamantei, acordându-i despăgubiri care acoperă pierderea efectiv suferită (damnum emergens), constând în cheltuieli efectuate anterior înființării societății C S.A. la care a adăugat dobânda legală aferentă.
Față de cele de mai sus reținute, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâți, ca nefondat.
Constată, de asemenea, că recurenta-reclamantă a solicitat obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală (taxă timbru pentru propria cale de atac și onorariu avocat, potrivit facturii și extrasului de cont depuse la filele (…) dosar recurs).
Instanța reține că pârâții sunt părți, căzute în pretenții, în sensul prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., întrucât calea de atac pe care au formulat-o a fost respinsă.
Pe de altă parte, și recursul declarat de reclamantă a fost respins, astfel că acesteia nu îi pot fi acordate cheltuielile efectuate în legătură cu cererea respinsă (în principal, taxa judiciară de timbru). Cât privește onorariul avocațial, acesta nu a fost defalcat pe categorii de prestații, astfel că nu se poate stabili cu exactitate în ce măsură cheltuielile au fost prilejuite pentru redactarea și susținerea propriei căi de atac sau pentru combaterea recursului declarat de partea adversă.
Ca atare, urmează a aprecia, potrivit art. 276 C. proc. civ., că prestația avocatului a fost mai consistentă în ceea ce privește combaterea recursului pârâților și că, prin urmare, pârâții trebuie să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată, constând într-un procent de jumătate din onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții-pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA și MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA împotriva deciziei civile nr. 198/2024 din 23 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a civilă, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A S.A. împotriva aceleiași decizii, ca inadmisibil.
Obligă recurenții-pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA și MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA la plata sumei de 22.195,58 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurenta-reclamantă A S.A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 31 octombrie 2024.