Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)”, reține următoarele:
La 20.12.2022, pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă a fost înregistrată plângerea formulată de petenta A împotriva încheierii nr. 171397/05.12.2022, emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, prin care a solicitat admiterea cererii de înregistrare în Registrul Comerțului a actului constitutiv al S.C. B S.R.L., actualizat prin hotărârile adunării generale a asociaților societății nr. 11/24.12.2009 și nr. 12/24.12.2009.
Prin sentința civilă nr. 1190/16.05.2023, Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a respins plângerea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe civile, A a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1781/23.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă.
A a declarat recurs împotriva acestei decizii civile, prin care a solicitat casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.
În motivare, circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea dreptului său la apărare, garantat de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât i-a fost respinsă cererea de amânare a judecății pe care o formulase în acest scop, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 222 alin. (1) C. proc. civ.; autoarea căii de atac a apreciat însă că intervalul de timp scurs între data citării, 13.11.2023 și până la primul termen de judecată, 23.11.2023, era insuficient pentru a-și asigura apărarea.
A mai invocat încălcarea dispozițiilor art. 244 alin. (2) C. proc. civ., întrucât lipsește încheierea de ședință prin care instanța de apel trebuia să declare închisă cercetarea procesului, dar și pentru că nu a acordat un termen de depunere a concluziilor scrise, ale art. 248 alin. (1) și (5) C. proc. civ., lipsind încheierea prin care s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. B S.R.L. și cea prin s-a admis excepția tardivității motivelor de apel, precum și ale art. 335 coroborat cu art. 60 alin. (2) C. proc. civ., deoarece curtea de apel nu a respins cererile cu caracter contencios ale societății intimate.
Totodată, a apreciat ca fiind greșită calificarea drept motiv de apel a excepției lipsei calității procesuale pasive a societății, pe care a invocat-o prin răspunsul la întâmpinare, față de caracterul absolut și peremptoriu al acesteia, instanța de apel încălcând astfel, în opinia recurentei, art. 247 alin. (1) și (3), coroborat cu art. 245 și art. 246 alin. (1) C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., titulara cererii de recurs a arătat că normele de drept material încălcate sunt art. 152 C. proc. civ., art. 20 alin. (6) din Normelor metodologice privind modul de ținere a registrelor comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor aprobate prin Ordinul nr. 2594/2008 emis de Ministrul Justiției și art. 192 din Legea nr. 31/1990, acest din urmă text legal reglementând principiul majorității în cazul adoptării hotărârilor adunării generale a asociaților.
Totodată, a imputat instanței de apel încălcarea art. 22 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2594/2008 emis de Ministrul Justiției, întrucât nu a primit un nou termen de soluționare a cererii de mențiuni și a art. 7 din O.U.G. nr. 116/2009, față de neacordarea audienței solicitate Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
O critică subsecventă a vizat aplicarea greșită a prevederilor O.U.G. nr. 116/2009, față de împrejurarea că cererea sa de înregistrare a fost soluționată la 05.12.2022, sub imperiul Legii nr. 265/2022, în vigoare de la 26.11.2022, astfel că, în opinia sa, acest act normativ era incident în speță.
În continuare, a prezentat argumente vizând caracterul necontencios al procedurii de înregistrare și limitele competenței Oficiului Registrului Comerțului prin prisma Normelor metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2594/2008 emis de Ministrul Justiției, arătând că înscrisurile atașate cererii de mențiuni întruneau cerințele legale.
La 17.05.2024 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de S.C. B S.R.L., prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, prin prisma dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. civ., iar la 22.05.2024, cea formulată de Oficiul Registrului de pe lângă Tribunalul București, care a solicitat respingerea căii de atac ca nefondate.
Examinând, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în Codul de procedură civilă, în art. 457.
Din perspectiva legii aplicabile procesului, art. 131 alin. (1) din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului, în vigoare de la 26.11.2022, prevede că ,,Procedurile începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii în vigoare la acea dată”.
Ca atare, luând act că procedura de înregistrare a mențiunilor demarase la 16.11.2022, anterior intrării Legii nr. 265/2022 în vigoare, sunt incidente în cauză dispozițiile O.U.G nr. 116/2009.
În continuare, instanța supremă ia act că potrivit art. 6 alin. (3) teza I din O.U.G. nr. 116/2009, împotriva rezoluției directorului și/sau persoanei sau persoanelor desemnate se poate formula plângere, iar conform art. 6 alin. (7) din aceeași ordonanță, hotărârea pronunțată în soluționarea plângerii este executorie și este supusă numai recursului.
Având în vedere că O.U.G. nr. 116/2009 a fost adoptată anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, iar plângerea a fost formulată ulterior, devin pe deplin incidente dispozițiile relevante din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, ,,dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară”, iar conform alin. (2) ,,dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară”.
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 și ale art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 116/2009, rezultă că hotărârile pronunțate în soluționarea plângerilor îndreptate împotriva rezoluțiilor emise de directorul/persoana desemnată din cadrul oficiului registrului comerțului sunt supuse numai apelului.
Or, conform art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., ,,nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.
Prin urmare, având în vedere că acțiunea este guvernată de dispozițiile O.U.G. nr. 116/2009, decizia pronunțată de instanța de apel este definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Cum recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A împotriva deciziei civile nr. 1781/23.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2024.