Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
A. Obiectul cererii introductive.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă, reclamanta A a chemat în judecată pe pârâta Societatea B S.A. solicitând:
1. în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 419.250 RON reprezentând echivalentul remunerației datorate în conformitate cu clauzele contractului de management - Director Economic nr. 9322 din 23 iulie 2020, de la momentul revocării prin notificarea nr. 1749 din 24 martie 2021, până la momentul împlinirii termenului de 4 ani (27 iulie 2024) - conform clauzelor 3.1, 6.4.21 și 11.14 din contract, suma pretinsă fiind stipulată în contract ca fiind daune-interese pentru retragerea fără motivare sau abuzivă a mandatului reclamantei;
2. în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei estimate de 264.000 RON, reprezentând daune-interese compensatorii în echivalentul salarizării pentru o perioadă de 22 de luni, conform clauzei 6.4.20 din contractul de management nr. 9322 din 23 iulie 2020;
3. obligarea pârâtei la plata contravalorii dobânzii legale penalizatoare, calculate la suma aferentă capătului de cerere ce va fi admis, de la momentul introducerii prezentei cereri și până la momentul plății efective de către pârâtă a pretențiilor admise;
4. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea reconvențională pârâta-reclamantă B S.A. a solicitat:
1. să se constate nulitatea absolută a contractului de management - Director economic înregistrat sub nr. 9322 din 23 iulie 2020, încheiat între pârâta-reclamantă și A;
2. să se dispună obligarea reclamantei-pârâte la restituirea sumelor încasate de la B S.A., pârâta-reclamantă, în perioada 23 iulie 2020 - 24 martie 2021;
3. obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze.
B. Hotărârea primei instanțe.
Prin sentința civilă nr. 1487 din 22 iunie 2022, Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă a respins cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă A în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Societatea B S.A. ca neîntemeiată; a admis cererea reconvențională; a constatat nulitatea absolută a contractului de management nr. 9322 din 23 iulie 2020; a obligat reclamanta-pârâtă la restituirea către pârâta-reclamantă a sumelor încasate de la aceasta în perioada 23 iulie 2020 - 24 martie 2021 în baza contractului de management nr. 9322 din 23 iulie 2020; a obligat reclamanta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în suma de 2805 lei către pârâta-reclamantă.
C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.
Împotriva sentinței civile nr. 1487 din 22 iunie 2022 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă a declarat apel reclamanta-pârâtă A, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii judecătorești, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și respingerea cererii reconvenționale ca netemeinică, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
D. Hotărârea instanței de apel.
Prin decizia civilă în nr. 1912 din 6 decembrie 2023, Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă a admis cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă A împotriva sentinței civile nr. 1487 din 22 iunie 2022 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C S.R.L. (fostă B S.A.) și a schimbat sentința apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată; a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 135.322 lei în temeiul art. 6 din contractul de management nr. 9322 din 23 iulie 2020 precum și la plata dobânzi legale penalizatoare aferente debitului principal începând cu data de 14 iunie 2021 și până la data achitării efective a acestuia; a respins în rest pretențiile reclamantei-pârâte ca neîntemeiate; a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată; a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 3811,44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță; a obligat intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 3.013,39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.
Împotriva deciziei civile nr. 1912 din 6 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă a declarat recurs pârâta-reclamantă C S.R.L. (fostă B S.A.), criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel au fost încălcate, respectiv aplicate greșit dispozițiile art. 1247 C. civ. coroborat cu art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011.
În mod corect a constatat instanța de fond nulitatea absolută a Contractului de management - Director economic înregistrat sub nr. 9322 din 23 iulie 2020, ca urmare a nerespectării procedurii de selecție obligatorii, prevăzută de art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011.
În sensul celor reținute de prima instanță sunt și reținerile Curții de Apel București ce se regăsesc în decizia civilă nr. 1040 din 30 iunie 2023, ce a avut un obiect aproape identic, în sensul că este vorba de același contract de management, încheiat în aceleași condiții. În respectiva decizie s-a concluzionat că interesul ocrotit este unul general și încălcarea dispozițiilor legale reprezintă un caz de nulitate absolută.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 1040 din 30 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/3/2021, prin decizia civilă nr. 268 din 8 februarie 2024.
O.U.G. nr. 109/2011 prevede o procedură de selecție complexă, tocmai în scopul protejării intereselor întreprinderilor publice și a banului public, iar intimata A nu a fost aleasă în urma unei astfel de proceduri. Un director care nu este numit în urma procedurii de selecție prevăzute de art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011 poate fi numit director pentru o perioadă de 4 luni, care poate fi ulterior prelungită, pentru motive temeinice, până la maxim 6 luni.
Prin decizia pronunțată, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 36 și art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011. Astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, chiar și în situația în care nu ar fi fost constatată nulitatea absolută a Contractului de management - Director economic înregistrat sub nr. 9322 din 23 iulie 2020, tot s-ar fi impus respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată. Intimata-reclamantă-pârâtă nu poate avea numai drepturi și nicio obligație. Nu se poate invoca o clauză penală atât timp cât nu se îndeplinesc obligațiile contractuale asumate.
Din analiza clauzelor contractuale reiese că remunerația intimatei nu a fost niciodată stabilită din cauza neîndeplinirii de către aceasta a obligațiilor legale și contractuale pe care le avea. Soluția instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 36 și art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011, care prevăd modul în care se stabilește remunerația directorilor întreprinderilor publice, care este strâns legat de obligațiile pe care directorii le au în cadrul procedurii de stabilire a remunerației.
Decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1538 C. civ. Potrivit clauzei contractuale 6.4.20, obligația recurentei a constat în aceea de a acorda intimatei un loc de muncă pentru o perioadă de 24 de luni, ceea ce s-a și întâmplat. Recurenta nu se obliga să o mențină angajată pe intimată pe o perioadă de 2 ani. Astfel, nu este vorba de o încălcare a clauzei contractuale și prin urmare, nici de incidența clauzei penale, respectiv a dispozițiilor art. 1538 C. civ.
Raporturile de muncă ale intimatei cu recurenta au încetat ca urmare a unei concedieri colective, cu privire la a cărei legalitate s-au pronunțat Tribunalul București și Curtea de Apel București în dosarul nr. x/3/2021. S-a constatat, cu autoritate de lucru judecat, că decizia de încetare a contractului individual de muncă al intimatei a fost una legală, astfel că în cauză nu este aplicabilă clauza penală prevăzută de art. 6.
S-a reținut în mod greșit incidența dispozițiilor art. 1538 C. civ., atâta timp cât rezilierea contractului de management a avut loc tocmai ca urmare a inițiativei intimatei care, prin cererea înregistrată la recurentă sub nr. 1755 din 24 martie 2021 a solicitat încetarea suspendării contractului individual de muncă.
Dispozițiile art. 1538 alin. (2) C. civ. prevăd că devine aplicabilă clauza penală doar în măsura neexecutării obligației principale de către creditoare, însă în cauză, obligația principală nu a mai fost executată ca urmare a cererii intimatei, astfel că nu sunt aplicabile respectivele dispoziții legale.
Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.
În cauză, intimata A a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
F. Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind fondat și acesta urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Motivul de casare invocat, respectiv dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - vizează încălcarea legii de drept substanțial, încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte, respectiv aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia.
Recurenta critică decizia recurată arătând că, în mod greșit, Curtea de Apel a reținut că dispozițiile art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice nu reglementează cauze de nulitate a contractelor de management încheiate între persoane fizice și întreprinderile publice, categorie din care face parte recurenta C S.R.L.
Critica este fondată.
Dispozițiile art. 35 și următoarele din O.U.G. nr. 109/2011 sunt imperative. Din modul de redactare a dispozițiilor legale rezultă că aceste norme sunt imperative onerative care prevăd expres obligația destinatarilor legii de a avea o anumită conduită.
Astfel, potrivit art. 35 alin. (2) numirea directorilor din afara consiliului de administrație sau dintre administratori trebuie să se realizeze cu respectarea procedurii de selecție prevăzute la alin. (4)-(7).
La încheierea contractului de management era necesară respectarea dispozițiilor legale, respectiv a art. 35 și a procedurii de selecție, criteriile de selecție urmând a include cel puțin, dar fără a se limita la aceasta, o experiență relevantă în consultanță, în management sau în activitatea de conducere a unor întreprinderi publice ori societăți din sectorul privat.
Potrivit alin. (5) din art. 35 „criteriile de selecție vor fi elaborate și selecția va fi efectuată cu respectarea principiilor liberei competiții, nediscriminării, transparenței și asumării răspunderii și cu luarea în considerare a specificului domeniului de activitate a societății”.
Încălcarea acestei proceduri obligatorii se sancționează cu nulitatea absolută. Sancțiunea nulității este dată de dispozițiile art. 1246 C. civ. potrivit cărora: „orice contract încheiat cu încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulității, dacă prin lege nu se prevede o altă sancțiune”.
Nulitatea care ar putea afecta actele care încalcă dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011, în cauză art. 35 privind procedura de selecție este una absolută și virtuală. Această concluzie reiese din dispozițiile art. 1250 C. civ., potrivit cărora: „contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum și atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general”.
Interesul ocrotit prin dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 este unul general, astfel cum se afirmă în preambulul acestui act normativ: „dat fiind faptul că întreprinderile publice - regii autonome și societăți comerciale la care statul deține participații integrale sau majoritare - reprezintă un segment important al economiei naționale și, în consecință, lichiditatea, solvabilitatea și funcționalitatea acestor societăți au o influență determinantă asupra stabilității ansamblului economiei, dată fiind necesitatea creșterii rapide a contribuției reale a întreprinderilor publice la îmbunătățirea parametrilor economiei românești și la echilibrarea bugetului de stat, în considerarea faptului că eficiența unui operator economic depinde, în mod determinant, de performanța managementului acestuia, de corecta implementare în funcționarea societății a mecanismelor de bună guvernare, „... actualul cadru legislativ prezintă lacune importante în ceea ce privește buna guvernare a regiilor autonome, influențând negativ performanța economică și competitivitatea acestora și generând, pe cale de consecință, disfuncționalități ale operatorilor economici cu care intră în raporturi contractuale, întrucât întârzierea în implementarea măsurilor de eficientizare a întreprinderilor publice influențează, negativ lichiditatea, solvabilitatea și funcționalitatea acestor societăți, iar acest efect negativ se repercutează asupra echilibrului bugetului de stat consolidat...”.
Față de aceste aspecte se desprinde concluzia că interesul ocrotit este unul general și încălcarea dispozițiilor legale atrage nulitatea absolută.
Contractul de management a fost încheiat în lipsa unei proceduri de selecție impuse de lege prin dispoziții imperative, fiind astfel lovit de nulitate.
Încălcarea acestei proceduri obligatorii se sancționează cu nulitatea absolută, interesul protejat de norma încălcată fiind unul public, întrucât personalul astfel desemnat este plătit din fonduri publice.
Momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este acela al încheierii actului juridic. Din această perspectivă, contractul de management este lovit de nulitate absolută, la momentul încheierii acestuia nefiind parcursă procedura de selecție impusă de dispozițiile art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011.
Nulitatea absolută a contractului de management se poate constata în condițiile date, chiar și în situația în care nu a fost anulată hotărârea consiliului de administrație. Considerentele hotărârii recurate în sensul că anularea actului emis de consiliul de administrație poate conduce la nulitatea contractului de management încheiat ulterior dar numai ca urmare a aplicării principiului de drept resolute iure dantis, resolvitur ius accipientis reliefează un formalism excesiv, câtă vreme prin acest contract sunt stabilite drepturile și obligațiile părților, intimata nefiind în măsură să ocupe funcția de director economic fără a se încheia contractul, numai în temeiul hotărârii consiliului de administrație.
Așa fiind, nu poate fi reținută apărarea intimatei în sensul că Adunarea Generală a Acționarilor nu a dispus nici un control de legalitate a respectivei hotărâri, iar nulitatea invocată de reclamantă este o nulitate invocată numai contextual.
Reținând că interesul ocrotit de dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011, în cauză art. 35 este unul general și încălcarea acestora reprezintă un caz de nulitate absolută, nu are relevanță culpa recurentei, cât timp nulitatea absolută, având un caracter de ordine publică are prioritate față de principiul potrivit căruia, „nimeni nu poate să invoce propria turpitudine”.
În doctrină, aplicarea principiului enunțat anterior este considerată o excepție de la unul dintre principiile efectelor nulității („restitutio in intregum”), fără a fi înlăturată însăși nulitatea actului juridic.
Față de aceste considerente, în cauză sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de apel încălcând și aplicând greșit dispozițiile art. 1247 C. civ. și art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011, motiv pentru care se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. Devine astfel inutilă analiza celorlalte motive de recurs, care privesc clauzele unui contract valabil încheiat, având în vedere, astfel cum s-a stabilit anterior, faptul că în cauză, contractul de management este nul absolut, fiind încheiat în lipsa unei proceduri de selecție prevăzute prin dispoziții legale imperative.
În ceea ce privește restituirea prestațiilor, instanța de apel urmează să analizeze, cu privire la repunerea ambelor părți în situația anterioară, în ce măsură poate fi obligată numai intimata-reclamantă-pârâtă la restituirea sumelor încasate în baza contractului de management, ținând seama de circumstanțele derulării raporturilor dintre cele două părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta C S.R.L. (fostă B S.A.).
Casează decizia civilă nr. 1912 din 6 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe de apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 12 decembrie 2024.