Asupra contestației de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 11/F din data de 28 ianuarie 2025 a Curții de Apel București, Secția I Penală a fost respinsă, ca neîntemeiată, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 06.12.2024 de către magistratul de instrucție din Zwolle, în baza sentinței penale din data de 07.03.2024 pronunțate de Tribunalul Districtual Amsterdam, Regatul Olandei, în dosarul nr. 13/x-23 definitivă prin neapelare la data de 22.03.2024, privind pe persoana solicitată A, dând eficiență motivului facultativ de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.
În baza art. 99 alin. (3) art. 172 alin. (3) raportat la art. 163 și 167 alin. (1) din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală s-a dispus recunoașterea pe cale incidentală și punerea în executare în România, a sentinței penale din data de 07.03.2024 pronunțată de Tribunalul Districtual Amsterdam, Regatul Olandei, în dosarul nr. 13/x-23, definitivă prin neapelare la data de 22.03.2024, prin care persoana solicitată A a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzute de art. 310 C. pen. olandez rap. la art. 311 alin. (1) pct.4 C. pen. olandez, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.
Totodată, s-a dedus din durata pedepsei de 6 luni închisoare perioada arestării preventive din data de 25.11.2023 până la data de 15.12.2023 inclusiv și perioada reținerii de 24 ore din data de 11.12.2024 în prezenta cauză.
În baza art. 99 alin. (3) teza a III-a C. proc. pen. s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data pronunțării prezentei sentințe.
În temeiul art. 109 alin. (4) din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, raportat la art. 28 alin. (3) din Legea nr.141/2010, s-a solicitat Biroului Național Sirene întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din S.I.S. introdusă de autoritățile olandeze în baza mandatului european de arestare privind pe persoana solicitată A.
Pentru a dispune în acest sens instanța a reținut că, prin sesizarea înregistrată la data 11 decembrie 2024 sub nr.x/2/2024, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat, în procedura punerii în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 06.12.2024 de către magistratul de instrucție din Zwolle, în baza sentinței penale din data de 07.03.2024 pronunțate de Tribunalul Districtual Amsterdam, Regatul Olandei, în dosarul nr.13/x-23, definitivă prin neapelare la data de 22.03.2024, privind pe persoana solicitată A, arestarea provizorie în vederea predării pe o perioadă de 15 zile.
S-a arătat că persoana solicitată a fost condamnată de către autoritățile judiciare olandeze la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 310 și art. 311 C. pen. olandez, iar, la data de 06.12.2024, pe numele acesteia a fost emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Regatul Olandei. Totodată, față de persoana solicitată a fost luată măsura reținerii de către procuror, prin ordonanța nr.x/11.12.2024, începând cu data de 11.12.2024, ora 11:50, până la data de 12.12.2024, ora 11:50.
Curtea de apel a reținut că, la data de 06.12.2024, magistratul de instrucție din Zwolle a emis un mandat european de arestare, în baza sentinței penale din data de 07.03.2024 pronunțate de Tribunalul Districtual Amsterdam, Regatul Olandei, în dosarul nr.13/x-23, definitivă prin neapelare la data de 22.03.2024, privind pe persoana solicitată A, condamnată la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 310 și art. 311 C. pen. olandez.
În sarcina persoanei solicitate, s-a reținut că, la Amsterdam, în data de 25.11.2023, împreună și în asociere cu alții, a luat semiremorci și zinc aparținând B B.V., cu scopul de a și le însuși în mod ilegal, persoana solicitată A neavând obiecții în ceea ce privește identitatea, invocând motivele facultative de refuz prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c și i) din Legea nr.302/2004.
Totodată, persoana solicitată s-a prevalat de regula specialității, prevăzută de dispozițiile art. 117 din Legea nr.302/2004, în ipoteza admiterii sesizării parchetului.
În continuare, curtea a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, mandatul european de arestare executându-se pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei – Cadru a Consiliului nr.2002/584/JAI/13 iunie 2002 publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, rolul instanței române în această procedură rezumându-se la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la evaluarea motivelor de refuz la predare.
Curtea a constată că, în cauză, mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplinește condițiile de formă și de conținut prevăzute de art. 87 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr.302/2004.
Astfel, instanța de fond a arătat că, din adresa emisă la data de 15.12.2024 de Echipa de Căutare Activă a Fugarilor Zwolle din cadrul Procuraturii Naționale (filele 40-41) rezultă că persoana solicitată fost arestată la data de 25.11.2023, arestarea preventivă fiind suspendată începând cu data de 15.12.2023, perioada arestului preventiv fiind de 21 zile. S-a mai arătat că persoana solicitată a fost reprezentată, pe parcursul desfășurării procedurilor, de un avocat împuternicit, că a fost citată la adresa indicată în timpul audierii în cadrul cererii sale de suspendare a arestului preventiv, citația fiind emisă la data de 12.02.2024, că nu s-a prezentat la termenul de judecată din data de 22.02.2024, când s-a judecat fondul cauzei la Tribunalul Districtual din Amsterdam, dar a fost prezent apărătorul împuternicit de persoana solicitată, avocat C, care a pus concluzii în apărarea persoanei solicitate. S-a mai precizat că, după pronunțarea sentinței penale, persoana solicitată nu a depus apel în termenul legal de 14 zile.
De asemenea, a reținut că, în cuprinsul sentinței penale din data de 07.03.2024 pronunțate de Tribunalul Districtual Amsterdam se menționează că instanța a ascultat concluziile avocatului C, mandatat de către inculpat.
Prin adresa din data de 31.12.2024, Echipa de Căutare Activă a Fugarilor Zwolle din cadrul Procuraturii Naționale (fila 191) a comunicat faptul că hotărârea Tribunalului Districtual din Amsterdam din data de 07.03.2024 nu i-a fost comunicată inculpatului deoarece nu se cunoștea reședința permanentă sau domiciliul acesteia, dar, întrucât acesta a fost reprezentat la proces prin apărător ales, hotărârea a fost comunicată apărătorului său. S-a mai arătat că, în conformitate cu art. 364 C. proc. pen., inculpatul care alege să își angajeze un apărător ales trebuie să depună eforturi pe cont propriu pentru a-i parveni hotărârea și să ia în considerare introducerea unei căi de atac în termen de 14 zile de la pronunțarea hotărârii sau să își mandateze apărătorul ales să renunțe la exercitarea acestui drept al său, în cauză, inculpatul sau apărătorul său nu au introdus nicio cale de atac în termenul legal, drept urmare, hotărârea Tribunalului Districtual din Amsterdam din data de 07.03.2024 a rămas definitivă la data de 22.03.2024.
Curtea a reținut astfel, că persoana solicitată a avut cunoștință de procesul penal, fiind arestată preventiv în cauză și apoi pusă în libertate pe cauțiune, în cursul urmăririi penale, și, deși nu s-a prezentat personal la judecată, a fost legal citată și reprezentată de avocat ales, care a pus concluzii pe fond, în dezbateri, susținerile persoanei solicitate în sensul că apărătorul era desemnat din oficiu fiind, prin urmare, nefondate.
Totodată, a avut în vedere și împrejurarea că persoana solicitată a arătat că a discutat cu avocatul prin intermediul aplicației WhatsApp, acesta aducându-i la cunoștință soluția instanței și sfătuindu-o să nu declare apel.
În consecință, Curtea de Apel București a constatat că nu este incident niciun motiv de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 99 alin. (1) din Legea nr.302/2004 și nici motivul opțional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i din Legea nr.302/2004, însă, este incident motivul opțional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c din Legea nr.302/2004.
Astfel, a arătat că mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării pedepsei de 6 luni închisoare, din care se scad 22 zile (21 zile de arest preventiv în Olanda și o zi de reținere în România), persoana solicitată este cetățean român și a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.
Motivul de neexecutare menționat anterior, prevăzut și la art. 4 punctul 6 din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, are ca scop, în special, să permită autorității judiciare de executare să acorde o importanță deosebită posibilității de a crește șansele de reinserție socială a persoanei căutate după executarea pedepsei la care aceasta a fost condamnată (C-66/08, Kozłowski).
În acest sens a reținut că, potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr.302/2004, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109 autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte.
Având în vedere cuantumul redus al pedepsei închisorii, constatând că hotărârea de condamnare a rămas definitivă la data de 22.03.2024, că, în Olanda, la data de 11.12.2023, arestarea preventivă a fost suspendată, suspendare care a intrat în vigoare la data de 15.12.2023, persoana solicitată revenind între timp pe teritoriul României, unde este căsătorit, are doi copii, un loc de muncă stabil, este șofer și deține o firmă de transport, iar, din fișa de cazier judiciar, rezultă că persoana solicitată nu mai are alte condamnări, curtea a reținut că șansele de reinserție a persoanei solicitate după executarea pedepsei de 6 luni închisoare sunt evident mai mari în măsura în care pedeapsa ar urma să fie executată în România, stat al cărui cetățean este.
În continuare, a arătat că, potrivit art. 162 din Legea nr.302/2004, hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în baza dispozițiilor legii, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român.
Curtea a reținut că sentința penală din data de 07.03.2024 pronunțată de Tribunalul Districtual Amsterdam, Regatul Olandei, în dosarul nr.13/x-23, este definitivă și executorie, iar infracțiunea pentru care persoana solicitată A a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare are corespondență în legislația română în dispozițiile art. 228 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a C. pen., apreciind că în cauză, nu se impune adaptarea pedepsei, conform art. 166 alin. (6) lit. b din Legea nr.302/2004.
Implicit a constatat că persoana condamnată are cetățenia română și trăiește pe teritoriul României, fiind de acord să execute în România pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată de instanța din Regatul Olandei.
De asemenea, instanța de fond a observat că, pentru infracțiunea menționată, persoana solicitată nu a fost condamnată definitiv în România și nici nu s-a mai recunoscut în România o altă hotărâre dată într-un alt stat străin cu privire la aceeași faptă. De asemenea, persoana solicitată nu beneficiază de imunitate de jurisdicție, răspunde penal potrivit legii penale române, iar dispozițiile privind prescripția executării pedepsei nu sunt incidente, iar pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat nu a intervenit amnistia, ori vreo lege de grațiere care ar acoperi situația persoanei condamnate și nici dezincriminarea faptei.
Curtea, văzând toate aspectele menționate, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 172 alin. (3) raportat la art. 167 alin. (1) din Legea nr.302/2004 pentru recunoașterea și executarea hotărârii menționate, pronunțate de autoritățile judiciare olandeze, nefiind incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr.302/2004.
Pe cale de consecință, a respins, ca neîntemeiată sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A, dând eficiență motivului facultativ de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, dispunând recunoașterea pe cale incidentală și executarea în România a sentinței penale din data de 07 martie 2024 pronunțată de Tribunalul Districtual Amsterdam, Regatul Olandei, în dosarul nr.13/x-23 definitivă prin neapelare la data de 22.03.2024.
Împotriva sentinței penale nr. 11/F din data de 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I Penală, a formulat contestație persoana solicitată A, prin apărător ales, la data de 31 ianuarie 2025.
În cererea scrisă a arătat că a recunoscut săvârșirea faptei comise pe teritoriul Olanei, însă, așa cum a precizat și în fața instanței de fond, a susținut că nu a fost citat, nu a fost prezent în fața instanței din Amsterdam și nici nu a avut apărător ales, astfel cum în mod eronat se menționează în adresa trimisă instanței române de către Tribunalul Districtual din Amsterdam, ci doar de un avocat din oficiu.
Astfel, a învederat că a aflat abia acum conținutul hotărârii date de autoritățile judiciare din Regatul Olandei și că ar fi avut posibilitatea să obțină o pedeapsă cu suspendare, dacă ar fi declarat apel.
Totodată, a arătat că dorește să execute pedeapsa în România, însă, în principal, solicită respingerea cererii de emitere a unui mandat de arestare, întrucât nu a beneficiat de un proces echitabil.
Față de aceste motive, a solicitat să se constate că instanța fondului avea posibilitatea ca, în baza probatoriului administrat să dispună, conform prevederilor art. 88 alin. (2) lit. i din Legea nr. 302/2004 refuzul executării mandatului european de arestare, întrucât contestatorul nu a fost prezent la judecată, nu a fost citat la adresa de domiciliu, nu a mandatat niciun avocat să îl reprezinte și nici nu i-a fost comunicată hotărârea de condamnare.
De asemenea, a invocat dispozițiile art. 137 alin. (1) lit. c și e) din Legea nr. 302/2004, arătând că pentru a fi recunoscută hotărârea pronunțată de Tribunalul din Amsterdam, Curtea de Apel București trebuia să efectueze controlul de regularitate și să solicite statului emitent informații cu privire la dreptul persoanei condamnate de a face contestație sau de a exercita orice cale de atac, potrivit statului emitent.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală la data de 11 decembrie 2024, fiind stabilit termen la data de 13 februarie 2025, termen la care s-a acordat cuvântul în dezbateri, concluziile apărării contestatorului și ale reprezentantului Ministerului Public fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Examinând contestația formulată de persoana solicitată A în raport cu motivele invocate și cu prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Înalta Curte consideră, preliminar, că, în prezenta cauză, este incident motivul facultativ de refuz prevăzut de dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată este cetățean român și nu a fost de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Olanda în vederea executării pedepsei cu închisoarea.
Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, dacă persoana solicitată este cetățean român și declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.
Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109 autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte (...).
Raportat la aceste dispozițiile legale, Înalta Curte constată că la dosar a fost atașată hotărârea de condamnare emise de autoritățile judiciare din Olanda.
În ceea ce privește efectele hotărârii străine de condamnare, instanța reține că devin incidente dispozițiile art. 172 din Legea nr.302/2004, republicată, referitoare la recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România, potrivit cărora, obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 din același act normativ.
Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr.302/2004 republicată, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
hotărârea este definitivă și executorie.
Raportat la speța dedusă judecății, din actele dosarului rezultă că sentința Tribunalului Districtual Amsterdam din data de 07 martie 2024, prin care s-a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 22 martie 2024.
b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte).
Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat contestatorul A are corespondență în legislația penală română în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a C. pen. român.
În același timp se reține că, în cauză, nu rezultă că acestuia i-ar fi fost aplicată o pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social. În plus, nu s-a prezentat vreun motiv pentru care persoana condamnată A să nu fi fost sancționată penal în cazul în care ar fi comis faptele pe teritoriul României;
persoana condamnată are cetățenie română.
Din actele dosarului rezultă că persoana solicitată este cetățean român, născut la data de (...), în orașul Buftea, jud Ilfov și domiciliază în sat (...), com. (...), jud. Dâmbovița.
d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.
Așa cum rezultă din actele dosarului, contestatorul A trăiește pe teritoriul României, împrejurare, în raport, cu care a devenit incident motivul opțional de refuz al predării sale în baza mandatului european de arestare.
e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr.302/2004 republicată.
Verificând motivele de nerecunoaștere și neexecutare, prevăzute în art. 163 din Legea nr.302/2004 republicată, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea. În acest sens se observă că A:
- nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, astfel cum reiese din fișa de cazier judiciar:
- nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală;
- nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale potrivit legii penale române;
- nu a intervenit, potrivit legii penale române, amnistia, grațierea sau dezincriminarea faptelor;
- nu este cercetat pe teritoriul țării pentru aceleași fapte pentru care a fost condamnat de către autoritățile judiciare germane;
- nu a intervenit, potrivit legii penale române, prescripția executării pedepsei.
În ceea ce privește susținerea contestatorului A, conform căreia, în cauză nu sunt întrunite condițiile speciale prevăzute de art. 167 lit. e din Legea nr. 302/2004, fiind incident motivul de nerecunoaștere și neexecutare prev. de art. 163 alin. (1) lit. g din același act normativ, Înalta Curte reține că, potrivit acestor dispoziții legale „o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167 atunci când (...) persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislația sa:
i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; sau
(ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau
(iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și a fost încunoștințată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, și că, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.”
Or, în cuprinsul mandatului european de arestare (fila 13 dosar fond) la punctul 3.2 a fost bifată rubrica „persoana în cauză a fost informată despre procedurile intenționate, a autorizat unui avocat ales personal sau desemnat de autorități pentru a-și asigura apărarea și a fost reprezentată de acel avocat pe durata procedurilor”, iar în răspunsul transmis de autoritățile judiciare din Regatul Olandei (filele 40-50 dosar fond -adresa Serviciul de Urmărire Penală, Biroul Național, Echipa FAST și hotărârea ce face obiectul cererii cauzei pendinte) se menționează împrejurarea că în timpul procedurilor domnul A a fost reprezentat de un avocat împuternicit, pe data de 12 februarie 2024 traducerea citației a fost transmisă la adresa pe care domnul A a furnizat-o curții în timpul audierii cererii sale de suspendare a arestului preventiv, iar pe data de 22 februarie 2024 avocatul care a fost împuternicit de acesta s-a prezentat la ședință și a vorbit în apărarea acestuia, fiind astfel incidentă excepția prev. de art. 163 alin. (1) lit. g pct.ii) din Legea nr.302/2004.
În consecință, reținând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Legea nr.302/2004 republicată, anterior menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond, prin care s-a dispus recunoașterea hotărârii penale pronunțate de autoritățile judiciare din Regatul Olandei, cu privire la cetățeanul român A și executarea pedepsei într-un penitenciar din România, este legală și temeinică.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b C. proc. pen. și art. 110 din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A împotriva sentinței penale nr. 11/F din data de 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I Penală.
În temeiul disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul disp.art. 275 alin. (5) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată A, în cuantum de 291 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A împotriva sentinței penale nr. 11/F din data de 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I Penală.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată A, în cuantum de 291 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2025.