Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de părțile civile A prin reprezentant legal B, C, D, B, E și F, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 170 din data de 16.05.2024, Judecătoria Râmnicu Sărat, în baza art. 114 alin. (1) C. pen., raportat la art. 120 C. pen. și art. 129 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a luat față de inculpatul minor G măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) și 2 C. pen., și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 38 alin. (2) C. pen. și art. 113 alin. (2) C. pen.
În baza art. 121 alin. (1) lit. a și e) C. pen., a impus inculpatului să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice și să se prezinte la Serviciul de Probațiune Vrancea la datele fixate de acesta.
A atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.
În baza art. 25 C. proc. pen. în referire la art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1349, 1373 C. civ., a admis în parte cererile de acordare a despăgubirilor civile solicitate de părțile civile, obligând partea responsabilă civilmente H (fostă I) cu sediul în Marea Britanie, cu corespondent în România J (fostă K) să plătească părților civile B și E ( părinții victimei) câte 25.000 euro daune morale pentru fiecare, părții civile A (fratele minor al victimei) suma de 15.000 euro, părților civile C și F (bunicile victimei) câte 7.000 euro daune morale pentru fiecare dintre ele.
A respins cererea părților civile de acordare a dobânzilor legale calculate de la data producerii accidentului.
A respins cererea părții civile D (mătușa victimei) de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 3000 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termen legal, partea responsabilă civilmente H prin K și părțile civile C, F, D, E, B și A.
Prin decizia nr. 1156 din 25 noiembrie 2024, Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul dispozițiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a C. proc. pen., a admis apelul declarat de părțile civile C, F, D, E, A și B împotriva sentinței penale nr. 170 pronunțată la data de 16.05.2024 de Judecătoria Râmnicu Sărat, a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând, a admis în parte cererea părții civile D de acordare a despăgubirilor solicitate, obligând partea responsabilă civilmente H (fostă I), cu sediul în Marea Britanie, cu corespondent în România J ( fostă K) la plata către aceasta a sumei de 5.000 euro cu titlu de daune morale.
A obligat partea responsabilă civilmente la plata dobânzii legale aferente sumelor acordate părților civile cu titlu de daune morale începând cu data pronunțării prezentei decizii.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu contraveneau prezentei decizii.
În temeiul dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. b C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente H (fostă I), cu sediul în Marea Britanie, cu corespondent în J (fostă K) împotriva aceleiași sentințe penale.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe apelanta-parte responsabilă civilmente la plata sumei de 600, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de proces, în apel.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat a rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, în drept, fapta inculpatului minor G, constând în aceea că, la data de 22.07.2022, în jurul orelor 02:25, fără a deține permis de conducere, a condus autoturismul marca X, cu numărul de înmatriculare (...), cu volan pe partea dreaptă, înmatriculat în Marea Britanie, proprietatea tatălui său L, pe DN2E85, din direcția Focșani către Râmnicu- Sărat, iar în zona km 151 +153 metri, în afara localității Podgoria, județul Buzău, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare într-o curbă la stânga, cât si a faptului că nu deține permis de conducere (fiind minor) , a pierdut controlul asupra direcției de mers sus menționate, a părăsit partea carosabilă a drumului spre dreapta cum rula și s-a răsturnat în afara acestuia, pe un teren agricol, într-o cultură cu porumb, producând un accident de circulație din care a rezultat decesul numitei M, pasageră pe locul stânga față, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) și 2 C. pen., și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 38 alin. (2) C. pen. și art. 113 alin. (2) C. pen.
La data de 23 decembrie 2024,(data poștei), părțile civile B, E, A prin reprezentant legal B, C, D și F, prin apărător ales, au formulat recurs în casație împotriva deciziei nr. 1156 din 25 noiembrie 2024 pronunțată Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/287/2023.
În motivarea recursului în casație, recurenții, prin apărător ales, au făcut trimitere la art. 19 alin. (5) C. proc. pen., potrivit căruia „repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile”, și au criticat modul de soluționare a laturii civile, cu argumentarea că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a dreptului material, iar hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei în ceea ce privește data de la care dobânda legală începe să curgă.
În concret, recurenții au invocat dispozițiile prevăzute de art. 1391 alin. (2) art. 1385 alin. (1) art. 1381 alin. (1) art. 1386 alin. (1) și (2), art. 1523 alin. (2) lit. e art. 1489 alin. (1) toate C. civ., și au susținut că dobânda legală se datorează de la data producerii prejudiciului, asigurându-se, astfel, o reparație integrală a prejudiciului moral.
Or, în cauză, având în vedere că prejudiciul s-a produs la data survenirii decesului rudei părților civile, apărarea a apreciat că dobânda legală se datorează de la această dată, doar în această manieră putându-se asigura o reparare integrală a prejudiciului moral.
Conchizând, apărarea a reclamat faptul că întreaga motivare a instanței de apel este una contradictorie, generică, iar nu una concretă raportată la cazul concret dedus judecății și care să răspundă la toate motivele de apel invocate.
În drept, recurenții au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen..
Cu privire la cererea de recurs în casație formulată, partea responsabilă civilmente H prin J (fostă K) a depus concluzii scrise la data de 24 februarie 2025 (data plicului), respectiv cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., solicitând, în esență, respingerea recursului în casație, precum și a cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibile.
A solicitat obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.
După efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 439 C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul Secției penale, la data de 04.02.2025, sub nr. x/287/2023.
Prin referatul din 04.02.2025, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 27 februarie 2025.
Raportul întocmit de către magistratul asistent desemnat în cauză a fost depus la dosar la data de 25 februarie 2025.
Având în vedere că în cauză a fost invocată și o excepție de neconstituționalitate, prin încheierea din data de 27 februarie 2025, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a luat act de faptul că în cauză cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (1) lit. c C. proc. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, are termen de judecată la data de 13 martie 2025, motiv pentru care, în vederea soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentele părți civile în cauza de față, cu privire la care s-a format dosarul asociat nr. x/287/2023/a2, a amânat cauza și a acordat un nou termen de judecată în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 13 martie 2025.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de părțile civile A prin reprezentant legal B, C, D, B, E și F împotriva deciziei nr. 1156 din data de 25 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, din perspectiva dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal „Admiterea în principiu”, dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentele părți civile D, A prin reprezentant legal B, F, C, B, E este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.
Din examinarea cererii de recurs în casație rezultă și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen., precum și a cerințelor de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a b) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părților civile, hotărârea care se atacă, domiciliul, precum și semnăturile apărătorului ales.
În ceea ce privește dispozițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen., prealabil evaluării îndeplinirii condiției supuse analizei, se reține că verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.
În cauză, recurentele părți civile D, A prin reprezentant legal B, F, C, B, E și-au fundamentat demersul judiciar exclusiv pe cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., care a fost abrogat prin Legea nr. 255/2013.
Or, în contextul cerinței de admisibilitate analizate, indicarea expresă a cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. pe care se întemeiază cererea se raportează strict la cele cinci situații prevăzute de textul de lege precitat în cuprinsul punctelor 1 ,7 , 8 , 11 și 12, în care hotărârea poate fi supusă casării, iar nu și la celelalte puncte din cuprinsul aceluiași text, care, fiind abrogate, nu pot produce efecte juridice.
Ca urmare, invocarea, ca temei legal al căii extraordinare de atac exercitate, a punctelor abrogate ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., nu echivalează cu îndeplinirea condiției de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen., raportat la art. 438 C. proc. pen.
În acest context, se constată că cererea de recurs în casație formulată de părțile civile nu îndeplinește condiția de admisibilitate analizată raportat la cazul de recurs în casație abrogat invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen..
Pe de altă parte, se constată că, deși, în cuprinsul cererii, apărătorul ales al recurentelor părți civile critică modul de soluționare a laturii civile, susținând că dobânda legală se datorează de la data producerii prejudiciului, respectiv de la data survenirii decesului persoanei vătămate, iar întreaga motivare a instanței de apel este una contradictorie, generică, iar nu una concretă raportată la cazul concret dedus judecății, nu indică, în concret, cazurile de recurs în casație în vigoare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. pe care se întemeiază cererea și argumentele pentru care, cel puțin formal, criticile formulate se circumscriu acestora.
Or, simpla invocare, cu titlu general, a criticilor anterior menționate nu satisface exigențele cerinței de admisibilitate analizate, care presupune indicarea expresă a cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora.
În lipsa indicării, în cererea de recurs în casație pendinte, a vreunuia dintre cazurile (în vigoare) prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte este pusă în imposibilitatea de a evalua, la nivel formal, concordanța criticilor factuale formulate de părțile civile cu motivele de recurs în casație prevăzute de lege, nefiind, prin urmare, îndeplinită condiția de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen.
Distinct de această constatare, se reține că, astfel cum au fost formulate, criticile expuse de recurentele părți civile nu aduc în discuție elemente de natură a fi circumscrise nici măcar formal vreunui caz de recurs în casație din cele prevăzute expres și limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., împrejurare care echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație și nerespectarea condiției de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, constatând că cererea de recurs în casație formulată de părțile civile A prin reprezentant legal B, C, D, B, E și F împotriva deciziei nr. 1156 din data de 25 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, dispunând obligarea recurentelor, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În ceea ce privește cererea intimatei părți responsabile civilmente H la obligarea recurentelor părți civile la plata cheltuielilor judiciare, constând în onorariul apărătorului, Înalta Curte, judecătorul de filtru, notează că dispozițiile art. 276 alin. (6) C. proc. pen. statuează în sensul că, în celelalte cazuri decât cele prevăzute expres de legea procesual penală, instanța penală stabilește obligația de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părți, potrivit legii civile.
Se reține că art. 453 alin. (1) C. proc. civ. stabilește regula generală potrivit căreia „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”, iar potrivit art. 451 alin. (2) teza I C. proc. civ., ” Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.” De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în sensul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Costin c. României, Străin c. României, Stere și alții c. României, Raicu c. României).
Examinând actele dosarului, se reține că activitatea concretă desfășurată de apărătorul ales al intimatei părți responsabile civilmente a constat exclusiv în depunerea unor concluzii scrise.
Or, din cele expuse se poate constata că activitatea depusă de avocatul intimatelor nu justifică acordarea unei sume de 7.000 lei cu titlu de onorariu avocațial, disproporția între onorariu și activitatea efectiv desfășurată fiind evidentă.
În raport de circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte apreciază că obligarea recurentelor părți civile C, D, B, E și F la plata sumei de 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare, către partea responsabilă civilmente H, din onorariul de avocat în sumă de 7.000 lei, achitat de către intimata parte responsabilă civilmente H la data de 19.02.2025, este suficientă și rezonabilă a fi suportată de aceste recurente.
În ceea ce îl privește recurentul A, parte civilă minoră, în vârstă de 9 ani, reprezentat legal, Înalta Curte reține că acesta nu poate fi obligat la plata onorariului avocatului ales al părții responsabile civilmente, întrucât nu i se poate imputa nicio culpă procesuală în exercitarea căii extraordinare de atac a recursului în casație, acesta acționând prin reprezentant legal, fără a dispune de capacitate procesuală deplină.
Mai mult, aplicarea unei asemenea obligații ar avea un efect disuasiv asupra exercitării dreptului de acces la justiție, contravenind garanțiilor de protecție conferite minorului.
De altfel, potrivit dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. civ., orice măsură care privește un minor trebuie luată cu respectarea interesului său superior. Or, obligarea unei părți civile minore la plata onorariului avocatului părții adverse, în condițiile inexistenței unei culpe proprii, s-ar plasa în contradicție cu acest principiu fundamental, expunând minorul unor consecințe pecuniare injuste.
Prin urmare, o astfel de obligație nu poate fi dispusă în sarcina acestui recurent, întrucât ar fi lipsită de temei juridic și ar încălca principiul protecției minorului, astfel cum este consacrat de legislația internă și standardele europene în materie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de părțile civile A prin reprezentant legal B, C, D, B, E și F împotriva deciziei nr. 1156 din data de 25 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă pe recurentele părți civile A prin reprezentant legal B, C, D, B, E și F la plata sumei de 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă pe recurentele părți civile C, D, B, E și F la plata sumei de 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare, către partea responsabilă civilmente H.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2025.