Deliberând asupra admisibilității contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 14 ianuarie 2025, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală - instanță investită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații A și B împotriva sentinței penale nr. 1094 din data de 11 septembrie 2024 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr. x/3/2024, procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurilor preventive dispuse față de apelanții inculpați, a dispus, printre altele, următoarele:
În baza art. 362 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 208 alin. (4) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpata A și, ca atare, în baza art. 208 alin. (4) C. proc. pen., a menținut-o.
Totodată, în baza art. 242 alin. (2) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpata A.
Pentru a pronunța această soluție, curtea a reținut, în esență, că subzistă temeiurile avute în vederea la luarea măsurii preventive, reținând, pe de o parte, că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpata a comis infracțiunile deduse judecății, iar, pe de altă parte, că lăsarea ei în libertate prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă, în principal, din gravitatea faptelor, dată fiind, în primul rând, modalitatea concretă de comitere a acestora.
În fine, curtea a apreciat că măsura arestului preventiv respectă în continuare exigența proporționalității în raport cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatei și este necesară și singura aptă, în continuare, pentru buna finalizare a procesului penal și pentru ocrotirea valorilor sociale.
Împotriva acestei încheieri, la data de 16 ianuarie 2025, a formulat contestație inculpata A, fără a motiva în scris calea de atac.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, la data de 29 ianuarie 2025, sub nr. x/3/2024/a11.
La termenul fixat pentru soluționarea cauzei, 30 ianuarie 2025, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității contestației formulate de inculpata A, concluziile apărării și ale procurorului asupra acestui aspect fiind detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.
Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de cenzurare a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat printr-un alt mijloc procesual ori chiar printr-un act neprocesual.
Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea contestației exercitate de inculpata A împotriva încheierii din data de 14 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, prin care, în faza procesuală a apelului, instanța de control judiciar a menținut măsura arestului preventiv dispusă față de inculpată.
Această încheiere nu este susceptibilă a fi atacată cu contestație, excedând sferei încheierilor prevăzute de art. 206 alin. (1) C. proc. pen. împotriva cărora se poate exercita calea de atac anterior menționată.
Astfel, potrivit art. 206 alin. (1) C. proc. pen., „împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare.”
Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții legale rezultă că încheierile prin care instanța de control judiciar dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecății nu sunt susceptile a fi atacate cu contestație, aceste hotărâri fiind definitive.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen.: „calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres”.
Pentru considerentele prezentate, constatând că inculpata A a formulat contestație împotriva unei încheieri definitive, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a teza a II-a C. proc. pen., raportat la art. 206 alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpata A împotriva încheierii din data de 14 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală.
Urmare acestei soluții, în consecință, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru aceasta, în cuantum de 360 lei, se fie plătit din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpata A împotriva încheierii din data de 14 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea inculpată, în cuantum de 360 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2025.