Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 01.02.2023, sub nr. x/2/2023, reclamanta A S.R.L. a chemat în judecată pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor, solicitând:
i. sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei („O.U.G. nr. 119/2022”), forma în vigoare până la data de 16.12.2022, cât și forma ulterioară a acesteia, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 357/2022 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei („Legea nr. 357/2022”);
ii. sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 21 și a Anexei nr. 2 din Legea. nr. 357/2022;
iii. sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei („O.U.G. nr. 27/2022”), forma în vigoare de la 1 septembrie 2022;
iv. anularea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1635/12.09.2022 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă, („Ordinul nr. 1635/2022”);
v. obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata de despăgubiri în cuantum de 2.599.721,00 lei, reprezentând sumele achitate începând cu 01.09.2022 cu titlu de Contribuție la Fondul de Tranziție Energetică și a oricăror alte sume actualizate până la soluționarea definitivă a prezentei cauze;
vi. obligarea pârâților la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.
Reclamanta a atașat acțiunii introductive cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, forma în vigoare până la data de 16.12.2022, cât și forma ulterioară a acesteia, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 357/2022 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei; a dispozițiilor art. I pct. 21 și a Anexei nr. 2 din Legea. nr. 357/2022; a dispozițiilor art. 15 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei („O.U.G. nr. 27/2022”), forma în vigoare de la 1 septembrie 2022;
1.2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1572 din 30 octombrie 2023 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul Guvernul României și s-a respins cererea formulată de reclamanta A SRL, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice București și Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice București, ca inadmisibilă.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 1572 din 30 octombrie 2023 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta A SRL, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.
După prezentarea situației de fapt, în susținerea motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța a încălcat rolul activ al judecătorului prevăzut de art. 22 alin. (1), (2) și (4) C. proc. civ.
În esență, sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță a soluționat cererea privind anularea Ordinului nr. 1635/2023 doar prin raportare la prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, deși a fost învestită cu soluționarea acțiunii în contencios administrativ și în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 și nu doar cu temeiul prevăzut de art. 9 din Legea nr. 554/2004, neexistând o renunțare expresă la temeiul cererii de chemare în judecată. Chiar dacă nu ar fi fost invocate aceste dispoziții, ar fi putut fi puse în discuția părților în virtutea rolului activ al judecătorului.
Instanța și-a încălcat rolul activ întrucât nu a dat calificarea corectă acțiunii formulate de către reclamantă prin care se urmărește anularea Ordinului nr. 1635/2022 și nu constatarea ca neconstituționale a dispozițiilor contestate, aspect care atrage nelegalitatea sentinței recurate. Câtă vreme acțiunea urmărește anularea Ordinului nr. 1635/2022, fiind invocate motive de nelegalitate intrinseci ordinului, distincte de prevederile contestate ca neconstituționale, Curtea de Apel București nu putea valida excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României.
Prima instanță avea obligația și nu facultatea de a soluționa cauza în funcție de scopul urmărit de către Societate, și anume prin raportare la cererea de anulare a Ordinului nr. 1635/2022, în cauză fiind incidente și prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, prevederi invocate de altfel prin cererea de chemare în judecată, la care A nu a renunțat. În susținerea acestor critici a redat o serie de decizii ale Înaltei Curții de Casație și Justiție cu titlu de practică judiciară: decizia nr. 182/01.02.2022, decizia nr. 2592/24.10.2021, decizia nr. 303/05.02.2020.
Sub un al doilea aspect, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond, în virtutea rolului său activ, avea obligația de a pune în discuția părților calificarea exactă a cererii de chemare în judecată, aspect neîndeplinit de instanță, aceasta rezumându-se doar la a solicita Societății să indice care este temeiul acțiunii.
Sub un al treilea aspect, în condițiile în care prima instanță ar fi apreciat că Societatea ar fi formulat o cerere expresă de renunțare la temeiul acțiunii formulate în baza art. 8 din Legea nr. 554/2004, avea din nou obligația de a pune în discuția părților un astfel de fapt, aspect neîndeplinit de către prima instanță nici de această dată.
Referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a reiterat faptul că obiectul principal al cauzei este reprezentat de solicitarea de anulare a Ordinului nr. 1635/2022 și de acordarea de despăgubiri și nu de constatarea ca neconstituționale a dispozițiilor criticate din O.U.G. nr. 119/2022, O.U.G. nr. 27/2022, respectiv din Legea nr. 357/2022. Excepția de neconstituționalitate a fost invocată prin raportare la dispozițiile art. 8 și art. 9 din Legea nr. 554/2004.
În esență, a arătat că acțiunea promovată de către A îndeplinește condițiile de admisibilitate impuse de art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în ceea ce privește prima condiție, a formulat și atașat acțiunii introductive excepția de neconstituționalitate, prin care a criticat în detaliu prevederile (i) art. I pct. 13 din O.U.G. nr. 119/2022, forma în vigoare până la data de 16.12.2022, cât și forma ulterioară a acesteia, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 357/2022; (ii) art. I pct. 21 și Anexa nr. 2 din Legea nr. 357/2022 și (iii) art. 15 din O.U.G. nr. 27/2022, forma în vigoare de la 1 septembrie 2022, ca fiind neconstituționale.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, a solicitat în principal anularea Ordinului nr. 1635/2022 și acordarea de despăgubiri, respectiv restituirea sumelor plătite în baza acestui ordin și acordarea de despăgubiri (i.e., restituirea sumelor plătite în baza Ordinului nr. 1635/2022 și a dispozițiilor legale criticate pentru neconstituționalitate), emis în baza ordonanțelor contestate și nu constatarea ca neconstituționale a prevederilor contestate.
Cu referire la cea de-a treia condiție, a reiterat faptul că, în baza O.U.G. nr. 119/2022, O.U.G. nr. 27/2022, Legii nr. 357/2022 și Ordinul nr. 1635/2022, Societatea a suferit un prejudiciu în cuantum de 2.599.721,00 lei, reprezentând sumele pe care le-a achitat începând cu 01.09.2022, cu titlu de contribuție la Fondul de Tranziție Energetică, prejudiciu ce va fi reparat în urma constatării ca neconstituționale a prevederilor contestate și ca urmare a anulării Ordinului nr. 1635/2022.
Pe cale de consecință, acțiunea promovată, întemeiată pe prevederile art. 8 și prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, respectă toate criteriile pentru admisibilitate raportat la scopul urmărit de către A.
În opinia recurentei-reclamante, art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează posibilitatea atacării, într-o configurație specială, a unei ordonanțe a Guvernului, act ce are o natură mixtă, și de lege și, respectiv, de act administrativ normativ.
În plus, Societatea a invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la prevederile (i) art. I pct. 13 din O.U.G. nr. 119/2022, forma în vigoare până la data de 16.12.2022, cât și forma ulterioară a acesteia, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 357/2022 și (ii) art. 15 din O.U.G. nr. 27/2022, forma în vigoare de la 1 septembrie 2022, ca fiind neconstituționale, dar și prevederile din (iii) art. I pct. 21 și Anexa nr. 2 din Legea nr. 357/2022, ca lege de aprobare.
Astfel, nu poate fi considerat că art. 9 din Legea nr. 554/2004 restrânge posibilitatea persoanelor vătămate printr-un act administrativ emis în temeiul unei legi (iar nu al unei ordonanțe) să invoce și excepția de neconstituționalitate a legii, respectiv să solicite anularea actului administrativ emis în temeiul unei legi declarate neconstituționale. Ca atare, în această situație, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României intră sub incidența prevederilor generale în această materie, respectiv Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale („Legea nr. 47/1992”).
Așadar, sesizarea Curții Constituționale a României cu privire la neconstituționalitatea unor prevederi cuprinse în cadrul unei legi, care stă la baza emiterii unui act administrativ normativ (cum este și cazul de față) – fiind și legea de aprobare a ordonanței care conține dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate - este admisibilă inclusiv în cadrul soluționării unui litigiu de contencios administrativ întemeiat pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cât timp aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992.
Ca atare, în cauză sunt îndeplinite cumulativ atât condițiile impuse de art. 9 din Legea nr. 554/2004 cât și prevederile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 în privința admisibilității cererii de chemare în judecată și sesizarea Curții Constituționale a României.
Astfel, prima instanță prin Sentința nr. 1572/2023, în mod nelegal a înțeles să respingă ca inadmisibilă acțiunea promovată de către A împotriva Ordinului nr. 1635/2022.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, considerând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă.
Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii atacate.
Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Intimatul-pârât Ministrul Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, considerând că hotărârea atacată este temeinică și legală, întrucât instanța de fond în mod corect a reținut că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă.
II. Soluția instanței de recurs
2.1. Argumente de fapt și de drept relevante
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, nefiind incidente motivele de casare invocate, care urmează a fi analizate punctual.
Potrivit primului motiv de casare invocat de recurenta-reclamantă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: „casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.” Acest motiv de casare include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4 alin. (1) ale art. 488 C. proc. civ., precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
Sistematizând criticile formulate din perspectiva acestui motiv de recurs, instanța de control judiciar reține că se invocă încălcarea rolul activ al judecătorului prevăzut de art. 22 alin. (1), (2) și (4) C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
- prima instanță a soluționat cererea privind anularea Ordinului nr. 1635/2023 doar prin raportare la prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, deși a fost învestită cu soluționarea acțiunii în contencios administrativ și în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004;
- prima instanță nu a pus în discuția părților calificarea exactă a cererii de chemare în judecată și, respectiv, nu a dat calificarea corectă acțiunii formulate de către reclamantă prin care se urmărește anularea Ordinului nr. 1635/2022 și nu constatarea ca neconstituționale a dispozițiilor contestate, aspect care atrage nelegalitatea sentinței recurate;
- în situația în care prima instanță ar fi apreciat că Societatea ar fi formulat o cerere expresă de renunțare la temeiul acțiunii formulate în baza art. 8 din Legea nr. 554/2004, avea obligația de a pune în discuția părților un astfel de fapt.
Instanța de control judiciar constată că prin cererea de chemare în judecată, formulată inițial în fața instanței de fond, s-au invocat ca temei de drept dispozițiile art. 1 alin. (1) teza I, art. 8 art. 9 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Așa cum reiese din încheierea de ședință atașată la fila 163, vol. I, dosarul CAB, la primul termen acordat în cauză, respectiv 15.05.203, pârâtul Ministerul Finanțelor, prin consilier juridic, a reiterat aspectele din întâmpinarea formulată în cauză, apreciind că reclamanta ar trebui să-și precizeze acțiunea sub aspectul temeiului de drept, considerând că există o regulă generală în Legea contenciosului administrativ, respectiv art. 1 8 și 18 și excepția reglementată la art. 9 din același act normativ, iar în opinia sa, aceste dispoziții legale nu pot reprezenta temeiul de drept într-o singură cerere de chemare în judecată.
Prima instanță a apreciat că temeiul juridic ar fi art. 9 din Legea nr. 554/2004, însă, în situația în care reclamanta înțelege să indice și art. 8 respectiv 18 din același act normativ, i-a pus în vedere să formuleze precizări scrise, și anume să indice exact care sunt capetele de cerere întemeiate pe pct. 9 și, respectiv pe art. 8 și art. 18.
La al doilea termen de judecată acordat în cauză (11.09.2023), instanța de fond a pus din nou în discuție temeiul juridic al acțiunii și având în vedere precizările scrise (fila 199, vol. I, dosar CAB) dar și cele orale formulate de reprezentantul convențional al reclamantei, i-a pus în vedere: „să-și precizeze calea procesuală aleasă în cadrul acestui dosar în ceea ce privește cererea de anulare a ordinului, respectiv art. 9 din Legea nr. 554/2004 sau art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că cele două căi procedurale au condiții de exercitare diferite, sub sancțiunea suspendării judecății prevăzută de art. 242 C. proc. civ.” (fila 6, vol. II, dosar CAB).
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante prin care se susține încălcarea rolului activ al judecătorului, câtă vreme așa cum reiese din cele expuse anterior, la primele două termene de judecată, la care reclamanta a fost reprezentată de avocatul ales, instanța a pus în discuția părților prezente calificarea cererii de chemare în judecată, respectiv temeiul juridic al acesteia.
Așadar, recurentei-reclamante îi revenea sarcina să indice normele de drept aplicabile și, implicit, să determine fundamentul dreptului invocat prin acțiune, iar instanței, în temeiul rolului activ, îi revenea obligația de a da acțiunii calificarea juridică exactă, așa cum, de altfel, s-au succedat lucrurile și în prezenta cauză.
Nu pot fi primite nici alegațiile recurentei-reclamante prin care susține că instanța trebuia să soluționeze cererea și prin raportare la art. 8 din Legea nr. 554/2004 în condițiile în care nu s-a formulat o cerere expresă de renunțare la acest temei al acțiunii. În acest sens, instanța de control judiciar reține că recurenta-reclamantă a depus la data de 05.10.2023 o cerere precizatoare (filele 16-18, vol. II, dosarul CAB) prin care a arătat că înțelege să își întemeieze pretențiile din acțiune pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În concluzie, Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În continuare, analizând criticile circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acest motiv de casare nu este incident, soluția primei instanțe asupra excepției de inadmisibilitate a acțiunii fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză.
Prevederile art. 1 alin. (7) și art. 9 din Legea contenciosului administrativ, interpretate și aplicate de instanța de fond, consacră posibilitatea de a ataca în fața instanțelor de contencios administrativ doar ordonanțele de guvern sau dispozițiile din acestea, prin care au fost vătămate drepturi sau interese legitime.
Dacă însă ordonanța este aprobată de Parlament, prin lege, dispozițiile pretins neconstituționale preiau forța juridică a legii. Or, prevederile cuprinse în legi excedează mecanismului instituit prin dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În speță, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, prevederile legale din cele două ordonanțe apreciate de recurenta-reclamantă ca fiind neconstituționale, respectiv: art. 15 din OUG nr. 27/2002 forma în vigoare începând cu 01.09.2022 și art. I pct. 13 din OUG nr. 119/2022 forma în vigoare până la 16.12.2022 cât și forma ulterioară modificării prin Legea de aprobare nr. 357/2022, au fost preluate în legile de aprobare.
Astfel, dispozițiile art. 15 din OUG 27/2002 prin care s-a instituit obligația de plată contestată în sarcina producătorilor de energie electrică, au fost modificate prin OUG nr. 119/2022 ( art. I pct. 13), în sensul că începând cu data de 01.09.2022 s-a modificat sfera titularilor obligației de plată a contribuției la Fondul de Tranziție Energetică, fiind adăugați noi titulari, iar prin Legea nr. 357/2022 de aprobare a OUG nr. 119/2022, au fost preluate aceste dispoziții cu modificări, legate de sfera titularilor obligației de plată și de data de la care capacitățile de producție sunt supuse contribuției (respectiv capacitățile de producție care au fost puse în funcțiune până la data de 01.04.2022, spre deosebire de dispozițiile OUG nr. 119/2002 care menționau capacitățile de producție care au fost puse în funcțiune până la data de 01.09.2022).
Prin urmare, prima instanță a apreciat în mod just că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004 pentru admisibilitatea acțiunii, întrucât prevederile indicate de recurenta-reclamantă ca fiind vătămătoare pentru drepturile și interesele sale sunt cuprinse într-o lege, respectiv în Legea nr. 357/2022 de aprobare a OUG nr. 119/2022 de modificare a OUG nr. 27/2022.
În atare condiții, nu se poate reține că prima instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum eronat susține recurenta-reclamantă, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
În temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta A S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1572 din 30 octombrie 2023 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.