Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Reclamanta, dna A, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, a solicitat Curții de Apel București să dispună:
1. anularea parțială a Ordinului nr. x/C/ 11.11.2022, emis de către Ministrul Justiției, în sensul de a se insera, la art. 1 calcularea indemnizației mele de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, luând în considerare coeficientul de multiplicare de 19,00, începând cu data de 01.10.2022 și pentru viitor;
2. obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata, sub formă de despăgubiri, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită reclamanta și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.
Sentința instanței de fond
Prin Sentința nr. 1461 din 28 septembrie 2023, Curtea de București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.
A obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să emită în beneficiul reclamantei un nou ordin de salarizare prin care stabilirea indemnizației brute lunare să se facă prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19.00 stabilit de anexa la OUG nr. 27/2006 lit. A pct. 13 începând cu data de 01.10.2022 și în continuare, pentru viitor, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
A obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să efectueze demersurile prin care să asigure plata către reclamantă a diferenței dintre venitul la care reclamanta este îndreptățită conform prezentei sentințe și venitul efectiv plătit, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.
A respins ca neîntemeiată cererea de anulare a ordinului nr. x/C/ 11.11.2022.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs principal pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție și recurs incident reclamanta A.
Recurenta pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Arată recurenta pârâtă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unui ordin de salarizare prin care să se dispună stabilirea indemnizației de încadrarea prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,000 în considerarea unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de drept comun în materia dreptului muncii, prin care s-a soluționat un litigiu vizând recunoașterea stării de discriminare si repararea prejudiciului produs, prin plata diferențelor salariale dintre suma plătită și suma ce ar fi trebuit să le fie plătită prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,00-23,00 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006).
Prin hotărârea judecătorească menționată au fost obligați pârâții la o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale calculate potrivit nr. cr.6-13 de la lit. A din Anexa la O.U.G. nr.27/2006 și drepturile salariale încasate efectiv începând cu data de 25.10.2015 și în continuare până la plata efectivă a noii indemnizații.
Litigiul fiind unul de dreptul muncii, având ca obiect constatarea stării de discriminare și plata diferențelor salariale, hotărârea a fost executată de către instanța angajatoare care are atribuții cu privire la operațiunile de recalculare și plată a diferențelor de drepturi salariale.
De aceea, este important de reținut faptul că acest drept i-a fost recunoscut reclamantei strict sub forma unor despăgubiri pentru starea de discriminare pe care aceasta a invocat-o în raport cu procurorii DNA și DIICOT. Aceste despăgubiri au natura juridică reglementată de dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr.137/2000, astfel încât acestea nu pot fi incluse în indemnizația de încadrare brută lunară, decât cu modificarea nepermisă a regimului lor juridic.
Totodată, în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, în art. 11 alin. (1) era stabilită prevederea conform căreia „procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii."
În același act normativ se prevedea, la art. 3 alin. (1), că Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență."
Potrivit actelor normative intervenite ulterior Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, salarizarea magistraților se realizează în funcție/raport de nivelul instanțelor sau parchetelor (art. 6 din Anexa VI, Secțiunea a Il-a a Legii nr.330/2009, art. 8 alin.l din Anexa VI, Secțiunea a Il-a a Legii nr.284/2010). Această modalitate de stabilire și de diferențiere a salariilor în funcție de nivelul instanțelor sau parchetelor este firească, atât timp cât complexitatea și natura cauzelor diferă.
Prevederile art. 3 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 au fost abrogate prin art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Soluția legislativă cuprinsă în art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 a fost preluată în art. 11 din secțiunea a 2-a „Salarizarea judecătorilor, a procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat acestora, precum și a magistraților- asistenți" din Anexa VI „Reglementări specifice personalului din sistemul justiției", având următorul cuprins: „Pe durata exercitării funcției, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți la nr. crt. 3, 4 și 6-10 din anexa nr. VI/1, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii."
Ulterior, prin art. 39 lit. w din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost abrogată Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nefiind preluată soluția legislativă anterioară. Astfel, potrivit noii reglementări a salarizării personalului plătit din fonduri publice, indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referință.
La data de 01.07.2017 a intrat în vigoare Legea-cadru de salarizare nr.153/ 2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care prin art. 44 a abrogat Legea-cadru nr. 284/2010.
Prin Legea nr. 153/2017 s-a dispus la Capitolul I, Secțiunea 1, art. 1 alin. (3) că „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege ".
Art. 7 lit. c din Capitolul I, Secțiunea a 3-a din Legea nr. 153/2017 dispune că „indemnizația de încadrare reprezintă suma de bani corespunzătoare funcției, gradului, gradației și vechimii în funcție, prevăzută în anexele nr. I-IX".
De asemenea, art. 8 Capitolul VIII, Secțiunea a 2-a din Anexa nr. V Ia Legea nr. 153/2017 prevede că „(1) Judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor sau, după caz, cu gradul profesional obținut, cu funcția deținută și, după caz, cu vechimea în muncă și în funcție, potrivit prevederilor prezentei legi."
Prin Decizia nr. 861 din 28 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 28 iulie 2009, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
S-a reținut în considerentele deciziei menționate că: „esențială în definirea cadrului juridic analizat este stabilirea gradului instanțelor sau parchetelor pe lângă care magistrații, fie ei procurori, judecători sau magistrați-asistenți, funcționează".
Astfel, atât Direcția Națională Anticorupție, cât și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, pe când instanțele care judecă cauzele instrumentate de aceste structuri nu sunt întotdeauna la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție (spre exemplu, competența de judecată în cazul infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene aparține judecătoriilor, iar cea de urmărire penală Direcției Naționale Anticorupție).
Conferirea acestei poziții superioare în ierarhia parchetelor a celor două structuri legitimează din punct de vedere constituțional salarizarea diferită a procurorilor care le compun în raport cu alți magistrați aflați la parchete sau instanțe superioare, chiar dacă, în fapt, aceștia au aceeași vechime în funcția de judecător sau procuror. Rezultă că aceste categorii de magistrați nu se află în aceeași situație juridică, astfel încât tratamentul juridic aplicat acestora din punct de vedere al salarizării nu poate fi decât diferit.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că o atare diferențiere este una justificată în mod obiectiv și rațional și că discriminarea salarială ar fi apărut numai atunci când legiuitorul nu ar fi ținut cont de poziția superioară a parchetului sau instanței de judecată, după caz.
Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a statuat că „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (...)urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică."
Din perspectiva acestei decizii reiese că hotărârile judecătorești care interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală, cum sunt cele privind majorarea indemnizației de încadrare (prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5%, 11%), iar celelalte hotărâri (prin care s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații particulare, fără aplicabilitate generală), nu trebuie luate în considerare la stabilirea nivelului maxim al indemnizației de încadrare, la care se face egalizarea.
Prin urmare, acordarea coeficienților corespunzători procurorilor DNA/ DIICOT nu se încadrează în categoria drepturilor salariale la care se referă Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, nu constituie drepturi reglementate de norme cu „aplicabilitate generala cum era situația majorărilor de 2%, 5%, 11% de la care plecase analiza Curții Constituționale, care au fost aplicate pentru întreg sistemul justiției, fără niciun fel de circumstanțiere față de situația personală a fiecărui angajat în parte, nu au determinat majorarea/schimbarea indemnizațiilor de încadrare și, ca atare, decizia nu este aplicabilă în speță.
Este adevărat că în istoricul reglementărilor în materie de salarizare ulterioare aborgării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, în unele situații au intervenit diferențe de salarizare rezultate din frecventele modificări legislative, care adeseori au creat probleme de interpretare, astfel încât s-a intervenit pentru înlăturarea acestora. Astfel, s-au emis reglementări prin care s-a stabilit aplicarea unui nivel maxim al salarizării personalului care își desfășoară activitatea în aceleași condiții în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.
Acest aspect a fost reținut, de altfel, prin Decizia nr. 13/13.03.2023, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M.Of.nr. 401/10.05.2023.
Totodată, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a stabilit în considerentele sale, între altele că „pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."
Recurenta reclamantă A a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul că data de la care trebuie acordate drepturile salariale este 22.10.2015.
Apărările formulate în cauză
Recurenții au formulat fiecare întâmpinare, recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție invocând în cuprinsul întâmpinării excepția nulității recursului incident pentru nemotivare.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Prealabil, Înalta Curte respinge excepția nulității recursului pentru neîncadrare în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile C. proc. civ. invocată de pârâtul FGA apreciind că, în mod formal, criticile recurentei reclamante se circumscriu cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În ceea ce privește motivul de casare referitor la fondul cauzei, Înalta Curte constată că este fondat.
În fapt, astfel cum a reținut prima instanță, prin sentința civilă nr. prin sentința nr. 866/2019 (definitivă) a Tribunalului Dâmbovița, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta din prezenta cauză în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor de Externe, Ministerul justiției și Tribunalul Argeș și s-a recalcularea indemnizației reclamantei conform Legii nr. 71/2015 și OUG nr. 20/2016 începând cu data de 22.10.2015 și, în continuare, prin valorificarea unui coeficient de multiplicare 19,000.
Înalta Curte reține că recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea parțială a Ordinului nr. x/C/11.11.2022 emis de către Ministerul Justiției în sensul ,,inserării la art. 1 a dispoziției de calculare a indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente, luând în considerare coeficientul de multiplicare de 19,00, începând cu data de 01.10.2022 și pe viitor.
Potrivit ordinului contestat nr. x/C/11.11.2022 emis de Ministerul Justiției s-a stabilit că, începând cu data de 01.10.2022, reclamanta, judecător cu grad profesional de tribunal la Tribunalul Argeș, coeficient 9 (corespunzător unei vechimi în funcție de peste 20 de ani și gradației 5), beneficiază de o indemnizație de încadrare brută de 22.500 lei, de un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 2832 lei și de un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 2480 lei. Ordinul contestat relevă trecerea doamnei A, judecător cu grad profesional de tribunal la Tribunalul Argeș, într-o tranșă de vechime în funcție superioară.
Or, în cadrul procesual astfel stabilit, Ordinului nr. x/C/11.11.2022 emis de Ministerul Justiției, ordin a cărui legalitate a fost constatată de instanța de fond, nu reglementează cu privire la componenta salarială reprezentată de coeficientul 19,00 în înțelesul pe care recurenta tinde să îl dea acestuia. În acest context, nu este incident nici aspectul referitor la dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Însă, față de soluția pronunțată, Înalta Curte constată că este pe deplin și integral aplicabilă Decizia nr.4/2024 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia, ce formează obiectul Dosarului nr. x/ 1/202, publicat în Monitorul Oficial, nr. 383 din 24 aprilie 2024, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că:
„Drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri.
Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați.
Indemnizațiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 și care corespund funcției, gradului profesional, vechimii în funcție și gradației fiecărui judecător sau procuror în parte.”
În considerentele acestei decizii, se arată că natura juridică a diferențelor de drepturi rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, acordate prin hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în litigii de dreptul muncii, este așadar aceea de despăgubiri, iar nicidecum aceea de drepturi salariale stabilite pe cale jurisprudențială.
Conform considerentelor acestei decizii:
„93. În al doilea rând, această concluzie se desprinde și din deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819 și 820 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care instanța de contencios constituțional, examinând inclusiv dispozițiile art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, a statuat că acestea sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. În considerentele acestor decizii, Curtea Constituțională a subliniat că dispozițiile din cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 examinate nu pot fi interpretate și aplicate în sensul că ar conferi instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, deoarece o asemenea interpretare este evident neconstituțională, întrucât încalcă principiul separației puterilor consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
94. Pe cale de consecință, întrucât instanțele nu se pot substitui legiuitorului și nu pot conferi drepturi pe cale jurisprudențială, pe care legea nu le prevede, putând exclusiv să dispună repararea unui prejudiciu creat printr-un tratament discriminator, inclusiv sub forma unei despăgubiri periodice, rezultă că aceste drepturi bănești, recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri periodice, iar respectivele hotărâri judecătorești nu au fost de natură a modifica/a completa legea și nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de acești coeficienți, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminator generat de reglementarea anterioară și constatat pe cale jurisprudențială.”
Ca atare, despăgubirile echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, acordate prin hotărâri judecătorești, nu au schimbat indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de hotărâri judecătorești și prin urmare, nu se poate face raportarea la un nivel maxim în plată așa cum a reținut instanța de fond, nici înainte și nici după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.
În ceea ce privește apărarea intimatei legată de autoritatea de lucru judecat a motivelor cu valoare decizională cuprinse în hotărârea judecătorească definitivă invocată de către aceasta, Înalta Curte constată, mai întâi, că prin Sentința civilă nr. 866/2019 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr.x/120/2018 nu s-a instituit în sarcina pârâtului obligația de a emite noi ordine de salarizare.
Apoi, din perspectiva invocării existenței unui drept „câștigat” prin obținerea hotărârilor judecătorești definitive de mai sus, chiar și supuse principiului obligativității, Înalta Curte constată că este fondată critica recurentei, în sensul că prin această hotărâre menționată drepturile câștigate de reclamanți au avut caracterul unor despăgubiri și nu caracterul unor drepturi salariale, iar mențiunea privind acordarea pentru viitor nu poate schimba natura acestora.
Din considerentele deciziilor definitive anterior menționate rezultă că acei coeficienți de multiplicare prevăzuți de OUG nr. 27/2006 au fost avuți în vedere ca repere pentru cuantificarea despăgubirilor, individualizate în raport de fiecare din reclamanții din litigiile respective, elementele de cuantificare constând în indicarea acestor coeficienți de multiplicare sunt indicate în funcție de situația particulară a fiecăruia dintre reclamanți.
Așadar, despăgubirile echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., acordate prin hotărâri judecătorești, nu au schimbat indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de aceștia.
Nu este posibilă o interpretare a efectelor hotărârii menționate în sensul dorit de intimată, din moment ce acestea nu stabilesc includerea în indemnizația de încadrare a unor coeficienți de multiplicare specifici unei anumite categorii de personal (procurori de pe lângă Parchetul ICCJ conform Anexei V litera B pct. 1 din Legea nr. 153/2017). O asemenea interpretare a efectelor deciziilor menționate ar contraveni Deciziei nr. 794/2016 pronunțate de Curtea Constituțională și principiului stabilirii salariilor judecătorilor în raport de nivelul instanțelor și nu ar avea temei legal în reglementările salariale invocate în cauză și contravin.
Pe de altă parte, din perspectiva invocării efectului pozitiv al hotărârilor judecătorești anterior menționate, pentru a se putea invoca cu succes un asemenea efect este necesar să se confirme existența triplei identități (de părți, obiect și cauză juridică).
Or, între acțiunile în pretenții având ca obiect acordarea despăgubirilor ca urmare a invocării discriminării în raport de procurorii DNA-DIICOT și acțiunile în contencios administrativ având ca obiect emiterea ordinului de salarizare prin includerea coeficientului de multiplicare 19,000 nu există nici identitate de obiect, după cum reiese în mod evident, dar nici de cauză juridică; în prima situație, cauza juridică este reprezentată de repararea prejudiciului cauzat prin discriminarea față de alți magistrați (procurori sau judecători), în a doua situație, este reprezentată de invocarea greșitei emiteri a ordinului de stabilire a indemnizației de încadrare.
Raportat la soluția ce se prefigurează a fi pronunțată asupra recursului principal și reținând că în cuprinsul recursului incident recurenta reclamantă solicită acordarea drepturilor salariale începând cu data de 22.10.2015 astfel cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 866/2019, drepturi salariale stabilite prin ordinul nr. x/C/ 11.11.2022, ordin a cărui legalitate a fost validată, în mod corect, de către instanța de fond și care stabilește indemnizația pentru o perioadă anterioară, perioadă în care reclamanta a beneficiat de o gradație inferioară, aferentă vechimii în funcție de peste 20 ani, Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de recurenta reclamată ca nefondat.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 407 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recursul principal declarat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, va casa în parte sentința recurată și rejudecând, va respinge în tot acțiunea promovată de reclamanta A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului invocată de recurenta pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Admite recursul principal declarat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Sentinței civile nr. 1461 din 28 septembrie 2023 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Casează în parte sentința recurată și în rejudecare.
Respinge în tot acțiunea ca neîntemeiată.
Respinge recursul incident declarat de reclamanta A împotriva Sentinței civile nr. 1461 din 28 septembrie 2023 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 10 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.