Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea formulată reclamanta A S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Vaslui anularea/revocarea actelor administrative reprezentate de Adresa nr. 956937/BIVS/JRA din data de 22.01.2024, privind soluționarea plângerii prealabile formulate la data de 20.12.2023 și a Adresei nr. 5338031/BIVS din data de 12.12.2023, în care s-a consemnat decizia de refuz vizând acordarea unui număr de 19 avize de angajare în muncă solicitate de către societate, în calitate de beneficiar, ca neîntemeiate și nelegale, cu consecința obligării intimatei la eliberarea avizelor de angajare în muncă înregistrate în datele de 14.11.2023, 15.11.2023, 16.11.2023 și 04.12.2023, sub nr. 5338031, 5338053, 5324536, 5324395, 5324421, 5324512, 5322983, 5322970, 5322940, 5322929, 5322909, 5322954, 5322962, 5321889, 5321870, 5321854, 5321836, 5321815, 5321784.
Soluția instanței de fond
Curtea de Apel Iași – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, prin sentința nr. 162 din 4 iunie 2024, a admis excepția inadmisibilității, a respins, ca inadmisibilă, cererea de anulare a adresei nr. 956937/BIVS/JRA din data de 22.01.2024, respingând în rest, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al Județului Vaslui.
Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.
În motivare, arată că a formulat contestație împotriva actului administrativ primar reprezentat de Adresa nr. 5338031/BIVS din data de 12.12.2023 (reprezentând decizia de refuz a acordării avizelor de angajare) dar și contestație împotriva actului subsecvent reprezentat de Adresa nr. 956937/BIVS/JRA din data de 22.01.2024 (conținând răspunsul la plângerea prealabilă), întrucât acestea sunt indisolubil legate.
În opinia recurentei, contenciosul administrativ se completează cu dispozițiile legii civile, astfel conform art. 28 din Legea nr. 554/2004: „(1).Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil și cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte."
Ca atare, în Codul civil sunt menționate mai multe situații care se referă la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, respectiv anularea actului primar atrage după sine anularea actului subsecvent. ( art. 1254 alin. (2), art. 1325 art. 1648 C. civ. nou).
Apoi, acest principiu este o consecință a celorlalte două principii ale efectelor nulității (principiul retroactivității efectelor nulității și principiul restituito in integrum) și o consecință a principiului nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet („Nimeni nu poate să transfere mai multe drepturi decât are sau ceva ce nu are").
Astfel, ca efect al parcurgerii procedurii plângerii prealabile de către recurenta, intimata IGI a răspuns prin Adresa nr. 956936/BIVS/JRA din data de 22.01.2024, act juridic subsecvent, care trebuie anulat și el ca urmare a anulării actului primar reprezentat de Adresa nr. 5338031/BIVS din data de 12.12.2023.
În concluzie, solicită ca, rejudecând pe fond, să se respingă excepția inadmisibilității invocată de pârâtă și să se anuleze actul juridic subsecvent, astfel cum s-a solicitat, raportat la argumentele ce vor fi expuse pentru anularea actului primar.
În ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a contestației, arată că actul administrativ nu este motivat în fapt și în drept, întrucât nu este indicată în concret decât data încheierii procesului verbal de contravenție, fără a se menționa care este numărul procesul-verbal de contravenție sau ce s-a reținut în acesta la descrierea faptei contravenționale, ci se limitează la a cita textul legal prevăzut de art. 4 alin. (2) Ut. d din OG nr. 25/2014.
Pe lângă indicarea textelor legale aplicabile situației date, actul administrativ trebuia să cuprindă și descrierea detaliată a împrejurărilor de fapt pe baza cărora s-a reținut aplicabilitatea acelor texte legale.
În lipsa emiterii avizelor de încadrare în muncă, atât reclamanta dar și cetățenii străini pentru care s-au solicitat aceste avize, au fost prejudiciați prin imposibilitatea desfășurării activității, respectiv imposibilitatea depunerii cererii de prelungire a dreptului de ședere -angajați în muncă, cu consecința imposibilității desfășurării unei activități salariate.
În concluzie, având în vedere toate considerentele expuse anterior, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
4.Apărările formulate în cauză
Intimatul Inspectoratul General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al Județului Vaslui a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5.Soluția instanței de recurs
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a solicitat anularea adresei nr. 956937/BIVS/JRA din data de 22.01.2024, privind soluționarea plângerii prealabile formulate la data de 20.12.2023 și a Adresei nr. 5338031/BIVS din data de 12.12.2023 cu consecința obligării paratei la eliberarea celor 19 avize de angajare în muncă înregistrate în datele de 14.11.2023, 15.11.2023, 16.11.2023 și 04.12.2023.
În ceea ce privește criticile aduse soluției instanței de fond la excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr. 956937/BIVS/JRA, Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „(1)Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”
De asemenea, potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din lege, „act administrativ – actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;”
Art. 8 alin. 1 din lege reglementează obiectul acțiunii judiciare, după cum urmează: „(1)Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.”
Astfel, având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte apreciază că răspunsul la plângerea prealabilă nu reprezintă un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004, susceptibil de a fi atacat în contencios administrativ, după cum just a reținut și prima instanță.
În continuare, Înalta Curte constată ca criticile vizează nemotivarea adresei prin care reclamantei i s-a comunicat refuzul pârâtului de eliberare a avizelor de angajare solicitate nu se susțin.
Astfel, potrivit art. 28 alin. (4) din OUG 25/2014: (4) Refuzul eliberării avizului de angajare/detașare se comunică în scris angajatorului/beneficiarului prestării de servicii împreună cu motivele care au stat la baza acestei decizii, de către Inspectoratul General pentru Imigrări, prin formațiunile sale teritoriale.
Textul de lege obligă autoritatea publică ca, în ipoteza în care refuză eliberarea actului administrativ ( în speță avizele de angajare) să își motiveze această decizie.
Contrar susținerilor recurentei-reclamante, în cuprinsul adresei nr. 5338031/BIVS din data de 12.12.2023 sunt indicate motivele pentru care cererea recurentei-reclamante a fost respinsă.
Astfel, intimatul-pârât a indicat faptul că recurenta-reclamantă a fost sancționată contravențional la data de 07.12.2023 de către Inspectoratul General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Brașov, sancțiunea fiind aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. b din OG 25/2014.
S-a mai arătat că în aceste condiții recurenta-reclamanta nu mai îndeplinește cerința impusă de dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. d din O.G. 25/2014.
Astfel fiind, rezultă că intimata-pârâtă a motivat refuzul de eliberare a avizelor de angajare, așa cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.
Împrejurarea că în cuprinsul adresei în discuție nu este indicat în mod expres numărul și seria procesului-verbal nu poate conduce la concluzia că refuzul intimatului-pârât nu ar fi fost motivat câtă vreme acesta a indicat faptul că a fost avută în vedere sancțiunea aplicată la data de 07.12.2023, sancțiune cunoscută de către recurenta-reclamantă căreia i s-a comunicat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor chiar la data întocmirii sale.
O altă critică vizează împrejurarea că la data la care a depus cererea de eliberare a avizelor de muncă nu fusese întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor invocat de către intimatul-pârât ca justificare pentru refuzul de eliberare a avizelor solicitate.
Alegația recurentei este lipsită de temei.
Astfel, potrivit art. 4 alin. (2) din OG nr.25/2014:
„Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele:
a)angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară efectiv pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului;
f)străinul pe care angajatorul intenționează să îl încadreze în muncă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a, e), g) și h), art. 11 și art. 27 alin. (4) lit. c și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nu se află în vreunul dintre cazurile de nepermitere a intrării în România prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b și alin. (2) lit. a din aceeași ordonanță de urgență.”
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. d din O.G. nr. 25/2014: „(1) În vederea obținerii avizului de angajare, angajatorul depune la Inspectoratul General pentru Imigrări o cerere însoțită de: (...)d) fișa postului pentru locul de muncă vacant;”
Având în vedere dispozițiile legale mai sus citate susținerile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că termenul stabilit de legiuitor este fără echivoc, de 6 luni anterioare soluționării cererii și nu anterioare depunerii acesteia.
Textul de lege evidențiază clar aspectul conform căruia îndeplinirea condiției generale prevăzute de art. 4. alin. (2) lit. d se referă temporal la ultimele 6 luni anterioare soluționării cererii.
Așadar, câtă vreme art. 4 alin. (2) lit. d din O.G. 25/2014 impune condiția ca angajatorul să nu fi fost sancționat potrivit art. 36 alin. (1) din ordonanță, iar la data soluționării cereri recurentei-reclamante procesul-verbal în discuție nu era anulat, în mod corect a procedat intimatul-pârât.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a si f) si art. 5 alin. (1) lit. d din O.G. nr. 25/2014, astfel cum în mod corect a stabilit și instanța de fond.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A SRL împotriva sentinței nr. 162 din 4 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.