Hearings: February | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The the Administrative and Tax Litigations Chamber

Decizia nr. 5996/2024

Sedinta de la 11 decembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 09.02.2024 pe rolul Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A SRL, a formulat contestație împotriva refuzului eliberării avizului de angajare nr. 5419626 din data de 03.01.2024, emis de Inspectoratul General pentru Imigrări Dolj (I.G.I. Dolj), pe care îl consideră nelegal și netemeinic.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 94 din 01 martie 2024 a Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal s-a admis contestația formulată de reclamanta A SRL, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General Pentru Imigrări Dolj și s-a anulat adresa nr. 5419626/03.01.2024 emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Dolj, fiind obligat pârâtul să emită avizul de angajare în muncă pentru cetățeanul B.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Județului Dolj din cadrul Inspectoratului General a formulat recurs, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia sa, hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cu privire la îndeplinirea de către intimata-reclamantă a condițiilor generale și speciale de eliberare a avizului de angajare prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. e și f) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în munca și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

În esență, a arătat că dintre condițiile enumerate în cadrul art. 4 alin. (2) lit. f din. O.G. nr. 25/2014, s-a constatat că nu este îndeplinită condiția de la art. 11 din O.U.G. nr. 194/2002: „străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere”.

În ceea ce privește prima decizie de respingere a cererii privind emiterea avizului de angajare nr. 5309600/30.11.2023 emisă de către Serviciul pentru Imigrări al Județului Dolj, a evidențiat faptul că acesta constituie un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (l) lit. c din Legea nr. 554/2004.

Față de această decizie de respingere a cererii de acordare a avizului de angajare, societatea angajatoare dispunea de o cale procedurală legală specifică pentru a se îndrepta împotriva actului administrativ, prin intermediul procedurilor prevăzute de legea contenciosului administrativ, și nu a uzat de aceasta, în termenul de introducere a acțiunii prevăzut de art. 11 din Legea 554/2004.

Contrar afirmațiilor reclamantei, reținute de către instanța de fond, potrivit cărora reclamanta a solicitat reanalizarea cererii, întrucât dintr-o eroare de interpretară umană a încadrat greșit activitatea în codul 911101-Menajeră, recurentul-pârât a arătat faptul că întreaga documentație depusă de către reclamată și anexată cererii (fișa postului, procesul verbal de selecție, oferta fermă de angajare demonstrează intenția societății de a obține un aviz de angajare pentru funcția de menajeră. Astfel că, nu poate fi primit argumentul potrivit căruia, dintr-o simplă eroare reclamanta a depus cererea de emitere a avizului de angajare, motivând faptul că, funcția pe care a vizat-o pentru emiterea avizului implică aceleași responabilități ca ale unei angajate pe postul de femeie de serviciu - cod COR 911201.

Având în vedere aspectele menționate, în termenul de soluționare a cererii nr. 530960/30.10.2023, polițiștii Serviciul pentru Imigrări al Județului Dolj au analizat îndeplinirea condițiilor generale și speciale în vederea eliberării avizului de angajare solicitat, prevăzut de art. 4 respectiv art. 7 O.G. nr. 25/2014, și au emis în mod temeinic și legal, la data de 30.11.2023 decizia de respingere a acesteia, în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora: „Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță, precum și epuizarea contingentului anual pe tipuri de lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă constituie motive de refuz de eliberare a avizului de angajare/detașare.”

Contrar argumentelor reclamantei reținute în cuprinsul sentinței, potrivit cărora nu au existat la momentul respectiv motive concrete de respingere a cererii, recurentul-pârât a arătat faptul că măsura administrativă este dispusă cu respectarea exigențelor normative relevante în cauză, actul fiind corespunzător motivat atât în fapt cât și în drept, neexistând un viciu de formă care să afecteze legalitatea lui.

Astfel, față de cuprinsul actului litigios, nu se poate reține nemotivarea, acesta întrunind exigențele de formă impuse de lege, prin indicarea temeiurilor de fapt care au condus la neacordarea avizului de angajare solicitat, respectiv enunțarea constatărilor reținute ca urmare a verificărilor efectuate pe parcursul termenului de soluționare a cererii. A afirmat că decizia de respingere nr. 5309600/30.11.2023 este suficient motivată, oferind posibilitatea reclamantului să își formuleze o apărare eficientă și instanței prerogativa efectuării controlului de legalitate.

Referitor la cea de-a doua decizie de respingere a cererii privind emiterea avizului de angajare nr. 5419626/03.01.2024 ce face obiectul prezentului litigiu, a reiterat faptul că aceasta constituie un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute de art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, a învederat faptul că prima cerere de eliberare a avizului de angajare nr. 5309600/30.11.2023 a fost depusă în intervalul în care străina beneficia de cele 90 de zile prevăzute de art. 56 alin. (9), astfel beneficiind de drept de ședere pe teritoriul României, până la momentul soluționării acestei cereri și încă 5 zile lucrătoare ulterior.

Nu același lucru se poate reține și cazul celei de-a doua cereri depuse de reclamantă la data de 18.12.2023 (pentru care a solicitat programare prin aplicația portaligi a Inspectoratului General pentru Imigrări la 12.12.2023), situație în care s-a constatat neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 17. (1) teza I din O.G. nr. 25/2014, întrucât străina nu se mai afla în perioada de valabilitate a permisului unic.

A menționat faptul că, anterior, cetățeana în cauza a fost încadrată în muncă pe teritoriul României la angajatorul persoană fizică C, cu sediul în Județul Constanța, Str. (...), nr. (...), bl (...), obținând permis de ședere temporară cu valabilitate de la data de 10.04.2023, până la data de 10.04.2024. În urma verificărilor efectuate în evidența Inspectoratului Teritorial de Muncă s-a constatat faptul că, la data de 18.08.2023, contractul individual de muncă încheiat între străină și angajator a încetat.

Dat fiind faptul că, în perioada de valabilitate a permisului unic, străinei i-a încetat raportul de muncă cu angajatorul, au devenit aplicabile prevederile art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002, potrivit cărora „Dacă raportul de muncă al străinului încetează înainte de expirarea perioadei pentru care a fost eliberat permisul unic sau Cartea albastră a UE, acestea rămân valabile până la expirarea perioadei pentru care au fost eliberate, dar nu mai mult decât perioada în care străinul beneficiază de indemnizație de șomaj potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, sau nu mai mult de 90 de zile de la data înregistrării încetării raportului de muncă dacă străinul nu beneficiază de indemnizație de șomaj.”

Astfel, permisul de ședere temporară al străinei a rămas valabil 90 de zile de la data încetării contractului individual de muncă, respectiv până la data de 15.11.2023, ulterior acestei date străina urmând a se afla în stare de ședere ilegală pe teritoriul României. Ca atare, era obligatoriu ca în termenul de 90 de zile menționat la art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002, un nou angajator să solicite eliberarea unui nou aviz de angajare pentru străinii, cu respectarea dispozițiilor art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014.

În acest sens, a evidențiat faptul că reclamanta avea obligația cunoașterii legii și a obligațiilor ce îi revin în calitate de angajator, ținând cont de faptul că atât condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare cât și documentele necesare îndeplinirii acestei condiții sunt prevăzute în mod expres în cadrul O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România. De asemenea, conform art. 7 angajatorul are obligația să depună diligențe pentru ocuparea locului de muncă vacant de către un cetățean român, de către un cetățean al unui stat membru al „Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, de către un cetățean al Confederației Elvețiene sau de către un străin titular al dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României.”

A reiterat faptul că, față de prima decizie de respingere a cererii de acordare a avizului de angajare, societatea angajatoare dispunea de o cale procedurală legală specifică pentru a se îndrepta împotriva actului administrativ, prin intermediul procedurilor prevăzute de legea contenciosului administrativ, însă nu a uzat de aceasta, în termenul de introducere a acțiunii prevăzut de art. 11 din Legea 554/2004.

În contextul celor mai-sus menționate, a considerat că instanța de fond în mod eronat a apreciat că „demersurile reclamantei de a obține avizul de muncă și de a încheia în condiții de legalitate un contract individual de muncă au început anterior expirării termenului de valabilitate a permisului unic”, deoarece, străina în cauză s-a aflat în stare de ședere ilegală pe teritoriul României, sens în care cu ocazia analizării cererii de eliberare a avizului de angajare depuse de reclamantă la data de 18.12.2023, pârâtul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 17 alin. (1) teza I din O.G. nr. 25/2014.

Față de argumentul instanței de fond în ceea ce privește aprobarea contingentului/potrivit căruia „la momentul soluționării cererii, 03.01.2024, era cunoscut faptul că guvernul a aprobat un contingent total de 100.000 de lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă în anul 2024, astfel adus ta cunoștință publică în data 29.12.2023”, a arătat că art. 12 din Legea 24/2000 privind intrarea în vigoare a actelor normative prevede faptul că „Actele normative, cu excepția legilor și a ordonanțelor, intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară.(...)”.

Pentru a produce efecte juridice actele normative trebuie să fie adoptate conform procedurilor constituționale și legale și să intre în vigoare pentru a putea fi aplicate. Intrarea în vigoare a actului normativ marchează momentul în care acesta are forță juridică pentru toate subiectele de drept cărora li se adresează. Din momentul intrării sale în vigoare actul normativ este activ, în sensul că este obligatoriu și se aplică pentru viitor, neavând caracter retroactiv.

De asemenea, în ceea ce privește concluzia instanței de fond referitoare la încadrarea în contingent, apreciind că îndeplinirea acestei condiții se află în legătură directă cu momentul ales de autoritatea pârâtă pentru soluționarea petiției, a evidențiat faptul că analiza fondului oricărei cereri adresate instituției se realizează de la momentul înregistrării la nivelul structurii teritoriale căreia i se adresează, în termenul legal prevăzut de art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României. Chiar și în situația ipotetică, în care cererea s-ar fi soluționat în termenul maximal de 30 de zile, respectiv la data de 18.01.2024, și la această dată străina s-ar fi aflat în situație de ședere ilegală, aspect ce ar fi condus oricum la neîndeplinirea condiției generale prevăzute la art. 17 alin. (1) teza I și implicit a condiției prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. f din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor în România.

A considerat că decizia privind refuzul emiterii avizului de angajare respectă principiul proporționalității definit de prevederile art. 9 din C. adm. adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căruia formele de activitate ale autorităților administrației publice trebuie să fie corespunzătoare satisfacerii unui interes public, precum și echilibrate din punct de vedere al efectelor asupra persoanelor. Reglementările său măsurile autorităților și instituțiilor administrației publice sunt inițiate, adoptate, emise, după caz, numai în urma evaluării nevoilor de interes public sau a problemelor, după caz, a riscurilor și a impactului soluțiilor propuse.

Principiul proporționalitații presupune că orice măsură luată de o autoritate publică, care afectează drepturile indivizilor, trebuie să fie corespunzătoare atingerii unui scop legitim, necesară în vederea atingerii acelui scop și în același timp, cea mai rezonabilă.

În speță, se reține că decizia refuzului emiterii avizului de angajare contestată este aptă să realizeze scopul legitim privind regulile de intrare, ședere și ieșire a străinilor pe teritoriul României sau de pe teritoriul României, este necesară pentru atingerea acestui scop și este rezonabilă, fiind justificată de neîndeplinirea de către reclamantă a condițiilor legale pentru angajarea străinei pe teritoriul României. Față de ansamblul operațiunilor administrative desfășurate de către emitentul actului litigios, măsura administrativă este dispusă cu respectarea exigențelor normative relevante în cauză, actul atacat fiind corespunzător motivat atât în fapt, cât și în drept.

Așadar, actul administrativ a cărui anulare se solicită este legal și temeinic motivat, neexistând un viciu de formă care să afecteze legalitatea lui. Acesta întrunește exigențele de formă impuse de lege, prin indicarea temeiurilor de fapt care au condus la neacordarea avizului de angajare solicitat, respectiv enunțarea constatărilor reținute ca urmare a verificărilor efectuate pe parcursul termenului de soluționare a cererii.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată este temeinică și legală deoarece, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, refuzul emiterii avizului de muncă nu corespunde cu scopul urmărit, prevenirea, controlul și combaterea imigrației, nefiind evidențiată o situație care să afecteze interesul public și nici echilibrată din punct de vedere al efectelor asupra societății reclamante care a îndeplinit condițiile de fond și a depus diligențe în obținerea actului prevăzut de lege, fiind încălcat principiul proporționalității.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Prin cererea dedusă judecății, reclamanta A SRL a formulat contestație împotriva refuzului eliberării avizului de angajare nr. 5419626 din data de 03.01.2024 (emis în soluționarea cererii din 18.12.2023) de Inspectoratul General pentru Imigrări Dolj (I.G.I. Dolj), solicitând analizarea cererii prin raportare la principiul proporționalității, cu luarea în considerare a conduitei părților pentru soluționarea cererii inițiale din 30.11.2023.

Instanța de fond a admis contestația și a obligat pârâtul să emită avizul de angajare în muncă pentru cetățeana filipineză, reținând că sintagma „luarea în considerare a circumstanțelor specifice fiecărui caz” din cuprinsul art. 28 alin. (2) ind. 2 din O.G. nr. 25/2014, nu implică formulări cu sens limitativ și permite valorificarea juridică a unor fapte care excedează intervalului creat între momentul depunerii cererii și cel al soluționării acesteia. În consecință, deși a reținut că actul litigios este cel emis pentru rezolvarea cererii din 18.12.2023, prima instanță, la analizarea acestuia, a apreciat că pot fi luate în considerare și circumstanțele anterioare, care sunt în legătură cu obiectul procesului.

În recurs, pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Județului Dolj a contestat concluzia instanței de fond, formulând, în esență, două contraargumente și anume:

prima decizie de respingere a cererii privind emiterea avizului de angajare nr. 5309600/30.11.2023 emisă de către Serviciul pentru Imigrări al Județului Dolj este un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (l) lit. c din Legea nr. 554/2004, astfel că societatea angajatoare dispunea de o cale specifică pentru a se îndrepta împotriva actului administrativ, însă nu a uzat de aceasta;

a doua decizie de respingere a cererii privind emiterea avizului de angajare nr. 5419626/03.01.2024 este cea care face obiectul prezentului litigiului, fiind legal emisă pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 17 alin. (1) și art. 4 alin. (2) lit. e din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Procedând la propria evaluare a materialului probator administrat în cauză, pentru a răspunde criticilor formulate, instanța de control judiciar reține că hotărârea reflectă interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, criticile recurentului-pârât fiind fondate.

Sub primul aspect, sunt relevante prevederile art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, potrivit cărora: „Refuzul eliberării avizului de angajare/detașare poate fi contestat la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea teritorială care a dispus această măsură, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.”

În deplin acord cu susținerile recurentului-pârât, Înalta Curte constată că prima decizie nr. 5309600/30.11.2023 emisă de către Serviciul pentru Imigrări al Județului Dolj, de respingere a cererii inițiale formulate la data de 30.10.2023 privind emiterea avizului de angajare, este un act administrativ și putea fi contestată în instanță, în condițiile legii contenciosului administrativ și fiscal nr. 554/2004, așa cum prevăd dispozițiile art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, însă societatea intimată nu a uzat de această cale, înțelegând să investească instanța de judecată doar cu cea de-a doua decizie de respingere a cererii privind emiterea avizului de angajare nr. 5419626/03.01.2024.

Ulterior comunicării primei decizii, la data de 04.12.2023, intimata- reclamantă a solicitat în scris emitentului reanalizarea cererii inițiale din 30.10.2023, arătând că dintr-o eroare de interpretare umană a încadrat greșit activitatea în Codul 911101-„Menajeră”, solicitând repararea erorii de interpretare a codului pentru care a cerut angajarea și aprobarea modificării acestuia cu Codul 911201-„Femeie de serviciu”, pentru a calibra astfel concordanța cu codurile CAEN ale societății și emiterea favorabilă avizului de muncă având noul cod.

Recurentul-pârât, prin adresa din 08.12.2023 a comunicat că își menține decizia de neacordare a avizului de muncă, specificându-i societății angajatoare că are posibilitatea să depună o nouă cerere împreună cu documentația aferentă, în vederea obținerii avizului de angajare.

Așadar, este lipsit de relevanță faptul că intimata-reclamantă a solicitat în scris emitentului, după emiterea primei decizii, reanalizarea cererii inițiale invocând o eroare de interpretare umană, în realitate aceasta a urmărit să schimbe încadrarea funcției pe care urma să se facă angajarea persoanei respective din menajeră în femeie de serviciu.

Deși instanța de fond a reținut că actul litigios este cel emis pentru rezolvarea cererii din 18.12.2023 (cea de-a doua cerere formulată de intimata-reclamantă), la analizarea acestuia a apreciat că pot fi luate în considerare și circumstanțele anterioare, care sunt în legătură cu obiectul procesului, raportându-se în mod greșit la circumstanțele primei cereri prin care s-a solicitat emiterea avizului de angajare, respectiv la cea formulată în data de 30.10.2023.

Analizând, așadar, legalitatea celei de-a doua decizii de respingere a cererii privind emiterea avizului de angajare nr. 5419626/03.01.2024, care face obiectul prezentului litigiului, și la care prima instanță trebuia să se limiteze, Înalta Curte constată că a fost emisă în acord cu dispozițiile legale incidente.

Potrivit art. 28 alin. (22) din O.G. nr. 25/2014, „Soluționarea cererilor pentru eliberarea avizului de angajare se realizează cu luarea în considerare a circumstanțelor specifice fiecărui caz în parte, respectând principiul proporționalității. ”

În conformitate cu art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014: „(1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute la alin. (2) și condițiile speciale prevăzute de prezenta ordonanță în funcție de tipul de lucrător.

Din interpretarea acestui text legal reiese că pentru eliberarea avizului de angajare trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile generale prevăzute de alin. (2), cât și condițiile specifice în funcție de tipul de lucrător.

Decizia de respingere a cererii privind emiterea avizului de angajare nr. 5419626/03.01.2024 a fost întemeiată în drept pe dispozițiile prevăzute de art. 17 alin. (1) și art. 4 alin. (2) lit. e din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Așadar, în analiza cererii, recurentul-pârât a avut în vedere, în primul rând, situația specială prevăzută la art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 potrivit căreia: „Străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare, cu excepția celui pentru lucrători sezonieri, poate ocupa un nou loc de muncă, la același angajator sau la alt angajator, oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărții albastre a UE.”

Din actele dosarului, reiese că cetățeana în cauza era încadrată în muncă pe teritoriul României, obținând permis de ședere temporară cu valabilitate de la data de 10.04.2023, până la data de 10.04.2024. În urma verificărilor efectuate în evidența Inspectoratului Teritorial de Muncă s-a constatat faptul că, la data de 18.08.2023, contractul individual de muncă încheiat între străină și angajator a încetat.

Având în vedere că, în perioada de valabilitate a permisului unic, străinei i-a încetat raportul de muncă cu angajatorul, au devenit aplicabile prevederile art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002, potrivit cărora „Dacă raportul de muncă al străinului încetează înainte de expirarea perioadei pentru care a fost eliberat permisul unic sau Cartea albastră a UE, acestea rămân valabile până la expirarea perioadei pentru care au fost eliberate, dar nu mai mult decât perioada în care străinul beneficiază de indemnizație de șomaj potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, sau nu mai mult de 90 de zile de la data înregistrării încetării raportului de muncă dacă străinul nu beneficiază de indemnizație de șomaj.”

Astfel, permisul de ședere temporară al străinei a rămas valabil 90 de zile de la data încetării contractului individual de muncă, respectiv până la data de 15.11.2023, ulterior acestei date străina urmând a se afla în stare de ședere ilegală pe teritoriul României. Ca atare, era obligatoriu ca în termenul de 90 de zile menționat la art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002, un nou angajator să solicite eliberarea unui nou aviz de angajare pentru străinii, cu respectarea dispozițiilor art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014.

În speță, intimata-reclamantă a formulat on line cea de-a doua cerere pentru eliberarea avizului de muncă la data de 12.12.2023, specificând codul 911201 cu funcția Femeie de serviciu și fiind programată pentru depunerea fizică a documentelor la data de 18.12.2023. Prin urmare, în mod corect s-a constatat de către Serviciul pentru Imigrări al Județului Dolj că nu era îndeplinită condiția prevăzută la art. 17 alin. (1) teza I din O.G. nr. 25/2014, întrucât străina nu se mai afla în perioada de valabilitate a permisului unic.

Așa cum s-a arătat anterior, pentru eliberarea avizului de angajare trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, atât condițiile generale prevăzute de art. 4 alin. (2), cât și condițiile specifice în funcție de tipul de lucrător prevăzute de O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Or, câtă vreme nu este îndeplinită condiția prevăzută la art. 17 alin. (1) teza I din O.G. nr. 25/2014 pentru eliberarea avizului în situații speciale, nu se mai impune analizarea condiției generale prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. e din O.G. nr. 25/2014, referitoare la neepuizarea contingentul anual pe tipuri de lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă stabilit potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din același act normativ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge contestația formulată de reclamanta A SRL, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Județului Dolj din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări împotriva Sentinței nr. 94 din 1 martie 2024 a Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge contestația formulată de reclamanta A SRL, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.