Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați – Secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/44/2024, reclamanta A a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), solicitând:
- în principal obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului OLAPARIB (denumire comercială LYNPARZA) pentru indicația terapeutică angiosarcom,
- în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse in rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparență decizională pe site-ul www.ms.ro la data de 04.09.2018.
Pârâtul Ministerul Sănătății a depus la dosar întâmpinare, prin care, a solicitat admiterea excepției prematurității/inadmisibilității acțiunii, a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar, pe fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
Pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes a acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat: admiterea excepției inadmisibilității și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă; admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a CNAS și respingerea cererii de chemare în judecată față de CNAS ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; iar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată,
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 206 din 27 iunie 2024 a Curții de Apel Galați – Secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâtele Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin întâmpinările formulate și s-a respins, ca fiind inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta A în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 32 din 23 ianuarie 2024 a Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că în mod eronat s-a admis excepția inadmisibilității pe motiv că nu s-ar fi formulat cerere adresată pârâților.
A arătat că, anterior promovării acțiunii, reclamanta s-a adresat cu cerere către pârâți, solicitând în principal obligarea pârâtilor la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului OLAPARIB (denumire comercială LYNPARZA) pentru indicația terapeutică angiosarcom; în subsidiar, obligarea Ministerului Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului publicat în transparență decizională pe site-ul www.ro la data de 04.09.2018.
4. Apărările formulate în recurs
Intimații-pârâți Guvernul României, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepția nulității recursului.
Pe fond, au solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.
Intimatul-pârât Ministerul Sănătății, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
5. Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2) art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 13 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.
II. Soluția și considerentele instanței de recurs
În temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recuuuslui invocată de intimații-pârâți prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului pentru considerentele în continuare expuse.
Argumente de fapt și de drept relevante
Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), a solicitat: în principal obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului OLAPARIB (denumire comercială LYNPARZA) pentru indicația terapeutică angiosarcom; în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse in rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparență decizională pe site-ul www.ms.ro la data de 04.09.2018.
Prin sentința recurată, s-a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâtele Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin întâmpinările formulate și s-a respins, ca fiind inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a înțeles să critice prin prezentul recurs soluția dată excepției inadmisibilității acțiunii, susținând că, în mod eronat s-a admis excepția inadmisibilității pe motiv că nu s-ar fi formulat cerere adresată pârâților.
Analizând recursul formulat, instanța de control judiciar va constata nulitatea acestuia.
Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit art. 487 alin. (1) C.proc.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3) care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.
Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C.proc.civ., neputând echivala cu motivarea recursului.
Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta nu evidențiază care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivul de casare antereferit, chiar dacă aceastea au fost invocate expres.
Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a argumentelor ori apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.
Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticilor în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.
În acest context, așa cum s-a relevat mai sus, recurenta a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.
Se reține că prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textele de lege menționate.
Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., reținute ca temei al recursului.
Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C.proc.civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.
Astfel, se constată că prima instanță a reținut dispozițiile art. 8 alin. (1) art. 7 alin. (1) art. 11 și 12 din Legea nr. 554/2004, art. 3 alin. (1) și art. 193 C. proc. civ., apreciind că procedura prealabilă nu a fost efectuată, întrucât în cauza dedusă judecății reclamanta nu a depus la dosarul cauzei dovezi cu privire la efectuarea procedurii administrative prealabile, în condițiile prevăzute de lege.
Așadar, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurentă prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nicio critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză, prin argumentele invocate prin memoriul de recurs, susținând doar că s-a adresat cu cereri către autoritățile pârâte, prin care a formulat aceleași solicitări ca și prin acțiunea introductivă de instanță, atașând, la cererea de recurs, copii a cererii și ale confirmărilor de primire a acesteia, înscrisuri pe care nu a înțeles să le depună în dosarul de fond și să formuleze vreun punct de vedere/răspuns la întâmpinare cu privire la această excepție, în condițiile în care excepția inadmisibilității a fost invocată de pârâte prin întâmpinările care i-au fost comunicate reclamantei, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la fila 112 din dosarul de fond.
Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamantă, aceasta urmărind în realitate, o rejudecare de către instanța de recurs a excepției inadmisibilității acțiunii prin prisma probelor depuse direct în dosarul de recurs, încercând astfel o efectuare a unei aprecieri a probelor de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia soluției recurate, aspect care nu constituie, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.
Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.
În concluzie, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți prin întâmpinări și va constata nulitatea recursului formulat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți prin întâmpinări.
Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A împotriva Sentinței nr. 206 din 27 iunie 2024 a Curții de Apel Galați – Secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 13 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.