Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 3 septembrie 2024, sub nr. x/46/2024, reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu autoritatea publică pârâtă Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de control nr. 10823/02.08.2024 prin care s-a stabilit măsura de „obținere a licențierii pentru serviciul social prestat în locația din Pitești, (...), nr. (...), județul Argeș, cu respectarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr.197/2012”.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 224/F-CONT din 26 septembrie 2024 a Curții de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială; a fost suspendată executarea măsurii dispuse față de reclamantă la pct. 1 din Procesul-verbal de control nr. 10823 din 2 august 2024 („Licențierea serviciului social care funcționează la adresa Pitești, Str. (...), Nr. (...), cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 197/2012 - Termen de realizare 30.09.2024”), până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.020 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța a respins excepția necompetenței materiale invocată de către autoritatea publică pârâtă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 224/F-CONT din 26 septembrie 2024 a Curții de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta Agenția Națională pentru Plăți și Inspectie Socială a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat hotărârea instanței de fond față de respingerea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Astfel, a arătat că instituția a invocat prin întâmpinare, în condițiile art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești solicitând declinarea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Argeș.
În opinia sa, procesul-verbal de control este un act administrativ emis de inspectorii sociali din cadrul AJPIS Dâmbovița, iar nu din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, chiar dacă formularul de proces-verbal de control nu avea trecută denumirea agenției județene pentru plăți și inspecție socială din cadrul căreia făceau parte inspectorii sociali care l-au emis, așa cum apare, de exemplu, în procesul-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale privind nerespectarea dispozițiilor legale din domeniul asistenței sociale. Prin urmare, procesul-verbal de control contestat este un act administrativ emis de o instituție deconcentrată, cu personalitate juridică, de la nivel județean, respectiv de AJPIS Dâmbovița, iar nu de o instituție centrală.
De asemenea, recurenta a apreciat că sentința este nelegală întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C.proc.civ.), după cum urmează:
Instanța de fond a reținut în mod eronat și fără a ține cont de argumentele instituției că: ”la momentul exercitării controlului de către autoritate, activitatea principală desfășurată de reclamantă consta în activități ale centrelor de îngrijire medicală (codul CAEN 8710), ceea ce înseamnă că obiectul de activitate putea și trebuia să fie avut în vedere de autoritatea pârâtă, cu atât mai mult cu cât reclamanta i-a opus prevederile art. 38 alin. (5) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, potrivit cu care sunt exceptate de la obligația deținerii licenței de funcționare serviciile sociale cu caracter secundar sau auxiliar, acordate în cadrul altor servicii de interes public, în vederea respectării unor drepturi fundamentale, prevăzute la art. 53 alin. (2) (...). Incidența sau nu a textului legal invocat de reclamantă constituie (...),o împrejurare de drept care, unită cu împrejurarea de fapt reținută în precedent, este de natură să creeze o îndoială suficient de serioasă cu privire la legalitatea procesului-verbal de control pentru a se dispune suspendarea executării acestuia.”
Astfel, prin intâmpinare, pârâta a precizat că potrivit art. 6 alin. (1) din OUG nr.82/2016 pentru aprobarea Statutului special al funcției publice specifice de inspector social și pentru modificarea și completarea unor acte normative, inspectorii sociali au dreptul la acces liber, permanent și fără înștiințare prealabilă la locul destinat furnizării de servicii sociale/în oricare alt spațiu în care există suspiciunea rezonabilă că pot fi adăpostiți beneficiari de servicii sociale.
Așadar, indiferent de codul CAEN alocat și de obiectul de activitate, inspectorii sociali aveau dreptul să efectueze controlul într-un spațiu în care exista suspiciunea rezonabilă că pot fi adăpostiți beneficiari de servicii sociale.
Prin urmare, controlul a fost legal efectuat, astfel că nu se poate invoca că se creează o îndoială suficient de serioasă cu privire la legalitatea procesului-verbal de control pentru a se dispune suspendarea executării acestuia.
În urma efectuării controlului s-a constatat că, în esență, reclamanta acordă tot servicii sociale, deși și-a schimbat codul CAEN, din 8730 în 8710, întrucât aceasta are același grup de beneficiari, respectiv persoane vârstnice și persoane cu dizabilități care au figurat potrivit contractelor și înainte de această schimbare, motiv pentru care în mod legal și întemeiat a fost lăsată măsura licențierii serviciului.
Totodată, instanța de fond a interpretat și a reținut în mod greșit și subiectiv că demersurile efectuate de reclamantă după schimbarea codului CAEN sunt suficiente pentru a motiva îndeplinirea cazului bine justificat. (”înscriere în Certificatul de înregistrare ONRC codul CAEN principal 8710, eliberare Autorizația DSP nr. x/05.07.2024, cu activitate principală cod CAEN 8710 - Centru de îngrijire medicală, emitere Decizia nr. 21/04.07.2024 prin care informează și afișează la Avizierul centrului decizia de încetare servicii cod CAEN 8730, informând totodată beneficiarii și pe aparținători privind schimbarea survenită, renunțarea la acreditarea pentru servicii sociale prin Decizia nr. 14/30.07.2024 și trimiterea prin e-mail în data de 02.08.2024, schimbarea denumirii societății, noua denumire fiind A S.R.L.”). Toate aceste demersuri ale reclamantei nu constituie critici de nelegalitate cu privire la procesul verbal de control contestat și nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ care să răstoarne prezumția de legalitate a acestuia.
Referitor la condiția privind ”paguba iminentă”, recurenta a criticat soluția instanței de fond cu privire și la faptul că a interpretat greșit faptul că ”serviciul prestat de reclamantă are natura unui serviciu public, menit satisfacerii unui interes legitim public”, întrucât serviciul prestat de reclamantă este privat, nu public.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, în cazul în care cade în pretenții, recurenta a solicitat să facă aplicarea dispozițiilor art. 451 C. proc. civ. și să respingă acest capăt de cerere.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-reclamantă A S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
În esență, a susținut că în cauză este îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, contrar celor susținute de recurentă. Practica judiciară a stabilit că acesta poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, în urma unui probatoriu care să implice o analiză sumară a legalității actului contestat, din perspectiva susținerilor părților, cu neprejudecarea fondului cauzei.
Enunțând dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 197/2012 potrivit cu care ”Serviciile sociale pot funcționa pe teritoriul României numai dacă dețin licență de funcționare”, a arătat că reclamanta nu mai desfășoară servicii sociale cod CAEN 8730, ci servicii de îngrijire medicală cod CAEN 8710, astfel că nu este necesară obținerea unei licențe de funcționare.
În acest sens, la data de 18.06.2024, asociatul unic B a hotărât schimbarea domeniului principal de activitate, acesta fiind COD CAEN 8710-Activități ale centrelor de îngrijire medicală, iar, la data de 26.06.2024, este înscris codul CAEN principal 8710 în Certificatul de înregistrare ONRC, ulterior reclamanta efectuând toate demersurile corespunzătoare.
În privința pagubei iminente, intimata a apreciat că este îndeplinită și această condiție, recursul fiind nefondat. Prin procesul-verbal de control s-a luat măsura de licențiere pentru un serviciu pe care nu îl prestează, respectiv acela de servicii sociale. Neîndeplinirea acestei proceduri de licențiere (pe care a mai încercat să o obțină astfel cum a detaliat în cererea de suspendare) va conduce la închiderea centrului și la reintegrarea în familie a 46 de beneficiari (familii care nu se pot îngriji medical corespunzător de ei). De asemenea, societatea comercială ar trebui să concedieze tot personalul (asistente medicale, infirmiere, bucătar, etc), întrucât desfășurarea activității indicate de pârâtă ca fiind servicii sociale fără licență constituie infracțiune. Totodată, societatea nu și-ar mai atinge scopul de producere de profit, astfel că prejudiciul ar fi iminent inclusiv sub aspect comercial.
5. Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.
6. Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2) art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 13 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.
La data de 30.01.2025, intimata-reclamantă a depus la dosar o cerere, prin care a solicitat respingerea recursului ca lipsit de interes la acest moment, întrucât s-a soluționat fondul pricinii la data de 21.01.2025 în dosarul nr. y/46/2024 al Curții de Apel Pitești.
În ședința publică de la 13 februarie 2025, Înalta Curte în ceea ce privește lipsa de interes, a respins solicitarea intimatei-reclamante, apreciind că există interes în soluționarea recursului, în raport de împrejurarea că prin sentința recurată s-a dispus suspendarea executării actului administrativ.
II. Soluția și considerentele instanței de recurs
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Argumente de fapt și de drept relevante
A S.R.L. a fost sancționată contravențional pentru fapta de a presta servicii sociale fără a deține licență de funcționare, iar, prin actul administrativ - Procesul-verbal de control nr. 10823 din 2 august 2024 (f. 10 dosar fond), s-a stabilit măsura de „obținere a licențierii pentru serviciul social prestat în locația din Pitești, (...), nr. (...), județul Argeș, cu respectarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr.197/2012”.
La data efectuării controlului, societatea avea ca obiect principal de activitate prestarea de servicii de îngrijiri medicale, având cod CAEN 8710, diferit, așadar, de obiectul de activitate înregistrat anterior, acela clasificat cu cod CAEN 8730 – servicii sociale. Decizia de modificare a obiectului de activitate a fost înregistrată la Registrul Comerțului (f. 60 și f. 63 verso dosar fond), fiind șters codul 8730 al activității principale – activități ale căminelor de bătrâni și ale căminelor pentru persoane aflate în incapacitate de a se îngriji singure și adăugat codul 8710 pentru activitatea principală – activități ale centrelor de îngrijire medicală.
Tot la data efectuării controlului, societatea deținea Certificatul de înregistrare seria B nr. 4965407 din 26 iunie 2024 eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș – activitate principală cod CAEN 8710, Autorizația sanitară de funcționare nr. 165 din 5 iulie 2024 pentru activitatea cu cod CAEN 8710, Regulament de organizare și funcționare pentru Centrul de Îngrijire C și Document nr. 11063 din 18 decembrie 2023 de înregistrare sanitară-veterinară și pentru siguranța alimentelor (f. 11 dosar fond).
La rubrica „Concluzii” din procesul-verbal de control s-a reținut că persoanele rezidente Beneficiază de „servicii de cazare, hrană, asistență medicală, administrare tratament, monitorizare stare de sănătate, servicii de îngrijire și igienă personală, terapie ocupațională, kinetoterapie și recuperare medicală, conform contractelor de îngrijire încheiate din iulie 2024. Entitatea deține la această dată cod CAEN 8710.”
În aceste condiții, prin procesul-verbal de control s-a reținut că „entitatea nu deține licență de funcționare”.
În acest context factual, reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu autoritatea publică pârâtă Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de control nr. 10823/02.08.2024 prin care s-a stabilit măsura de „obținere a licențierii pentru serviciul social prestat în locația din Pitești, (...), nr. (...), județul Argeș, cu respectarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr.197/2012”.
Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, pârâta formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a invocat în mod formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în realitate criticând soluția data excepției de necompetentă materială din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv a greșitei interpretări și aplicări a prevederilor legale apreciate incidente de către aceasta.
Instanța de control judiciar amintește că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.
În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Cu privire la excepția necompetenței materiale invocată de către autoritatea publică pârâtă, Înalta Curte reține că aceasta a fost respinsă în mod corect, prima instanță constatând că emitentul actului este Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, autoritate constituită și funcționând la nivel central, nefiind relevant că inspectorii prin intermediul cărora s-a efectuat controlul de către această autoritate aparțin unei autorități teritoriale, în cauză fiind chemată în judecată autoritatea emitentă a actului, iar nu inspectorii sociali care au efectuat operațiunile de control.
Prin urmare, având în vedere că în contenciosul administrativ calitatea procesuală pasivă aparține organului emitent al actului administrativ dedus judecății, iar nu funcționarilor care fac parte din structura acestuia, s-a stabilit că aparține acestei instanțe competența de soluționare a cauzei, în baza art. 14 raportat la art. 10 alin. (1) teza a II-a și alin. (3) din Legea contenciosului administrativ.
În ceea ce privește susținerile pe fondul cauzei, Înalta Curte constată, de asemenea, că nu poate fi reținută incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr.554/2004 ”În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. (…)”
Instanța de recurs observă că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.
Din dispozițiile generale ale Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Potrivit dispozițiilor legale antereferite, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr.554/2004, ce consultă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit.ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Înalta Curte are în vedere și jurisprudența europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. și Comisia CE, prin care s-a reținut că cerința cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existența „cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate”.
În lumina considerentelor teoretice anterior expuse și a dispozițiilor legale enunțate, se reține că susținerile recurentei sunt nefondate.
Astfel, se constată că recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că împrejurarea constând în aceea că reclamanta „a schimbat codul CAEN” nu are susținere, că actul este emis cu interpretarea și aplicarea corectă o dispozițiilor legale incidente, iar această concluzie este susținută chiar de obiectul de activitate și temeiurile legale aplicabile, considerând că, în esență, reclamanta acordă tot servicii sociale, fapt confirmat de faptul că deși s-a schimbat codul CAEN din 8730 în 8710, centrul are același grup de beneficiari, respectiv persoane vârstnice, care au figurat, potrivit contractelor, și înainte de această schimbare. Așadar, indiferent de codul CAEN alocat și de obiectul de activitate, inspectorii sociali aveau dreptul să efectueze controlul într-un spațiu în care exista suspiciunea rezonabilă că pot fi adăpostiți beneficiari de servicii sociale, controlul fiind legal efectuat.
Înalta Curte apreciază că împrejurările de fapt reținute de prima instanță se circumscriu cazului bine justificat, observându-se, cel puțin la nivel de aparență, că, la momentul exercitării controlului de către autoritate, activitatea principală desfășurată de reclamantă consta în activități ale centrelor de îngrijire medicală (codul CAEN 8710), ceea ce înseamnă că obiectul de activitate putea și trebuia să fie avut în vedere de autoritatea pârâtă, cu atât mai mult cu cât reclamanta i-a opus prevederile art. 38 alin. (5) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, potrivit cu care sunt exceptate de la obligația deținerii licenței de funcționare serviciile sociale cu caracter secundar sau auxiliar, acordate în cadrul altor servicii de interes public, în vederea respectării unor drepturi fundamentale, prevăzute la art. 53 alin. (2) Conform normei de trimitere, pentru prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de excluziune socială, prin politicile publice inițiate, statul instituie măsuri de sprijin conform nevoilor particulare ale persoanelor, familiilor și grupurilor defavorizate, în vederea respectării unor drepturi fundamentale, enumerate în continuare de textul legal.
În aceste condiții, în mod corect a apreciat judecătorul fondului că incidența textului legal invocat de reclamantă constituie o chestiune de fond, ce trebuie analizată de instanța învestită cu acțiunea în anularea actului dedus judecății sub aspectul întreruperii temporare a executorialității sale, însă, în același timp, constituie și o împrejurare de drept care, unită cu împrejurarea de fapt reținută în precedent, este de natură să creeze o îndoială suficient de serioasă cu privire la aparența de legalitate a procesului-verbal de control pentru a se dispune suspendarea executării acestuia.
În concret, se constată că reclamanta deține autorizație de funcționare pentru activitatea principală – cod CAEN 8710, aceasta luând decizia de schimbare a obiectului de activitate, din servicii sociale de îngrijire persoane vârstnice - COD CAEN 8730, în servicii de îngrijire medicală - COD CAEN 8710, pentru care nu este necesară o licență de funcționare, în acord cu dispozițiile art. 38 alin. (5) și 6 din Legea nr. 292/2011, rațiunile pentru care a procedat astfel, precum și demersurile efectuate în acest scop fiind aparent opozabile autorității pârâte - înscrierea în Certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului a codului CAEN principal 8710, eliberarea Autorizație de către Direcția de Sănătate Publică nr. 165/05.07.2024, cu activitate principala cod CAEN 8710 - Centru de îngrijire medicală, emiterea Deciziei nr. 21/04.07.2024 prin care informează și afișează la Avizierul centrului decizia de încetare servicii cod CAEN 8730, informând totodată beneficiarii și pe aparținători privind schimbarea survenită, renunțarea la acreditarea pentru servicii sociale prin Decizia nr. 14/30.07.2024 și trimiterea prin e-mail în data de 02.08.2024, a schimbării denumirii societății, noua denumire fiind A S.R.L.
Înalta Curte amintește că actului administrativ îi este atașată prezumția de legalitate, ce se fundamentează pe prezumțiile de autenticitate și veridicitate ce însoțesc un astfel de act, iar prezumția de legalitate constituie, la rândul său, un fundament al executorialității din oficiu a actului administrativ, fără îndeplinirea unor alte formalități. Însă, atunci când dintr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, rezultă indicii de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, trebuie admis că se impune suspendarea executării acelui act, evident cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Față de împrejurarea de fapt reținută, în acord cu opinia primei instanțe, Înalta Curte apreciază că prin suspendarea executării actului nu este afectat interesul public ce trebuie să prevaleze, acesta fiind obiectivat în asigurarea legalității funcționării societății reclamante, pentru motivele expuse, apreciindu-se demonstrată concluzia privind îndeplinirea condiției cazului bine justificat, restul susținerilor recurentei privind legalitatea efectuării controlului de către inspectorii sociali privind aspecte care se pot analiza pe calea acțiunii pe fond, iar nu în cadrul unei cereri de suspendare
În ceea ce privește îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat prima instanță la analizarea acesteia.
Astfel, condiția pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.
Nu pot fi primite susținerile autorității recurente conform cărora reclamanta, chiar dacă și-a modificat obiectul de activitate „în esență, acordă tot servicii sociale”, pentru motivul că acestea pot avea un caracter secundar activității principale cu cod CAEN 8710, întrucât, în acord cu opinia judecătorului fondului, în concret, Înalta Curte constată că este prejudiciabil material pentru reclamantă faptul executării măsurii dispuse de autoritatea pârâtă, acela de a licențiere a funcționării, în contextul în care aceasta și-a modificat obiectul de activitate. Prejudiciul constă în costurile implicate de procedura de licențiere, costuri ce nu ar mai putea fi recuperate în cazul admiterii acțiunii de fond, decât pe calea unei acțiuni în despăgubiri întemeiate pe art. 19 din Legea contenciosului administrativ, ceea ce apare a fi excesiv și, prin urmare de evitat.
De asemenea, contrar susținerilor recurentei, în mod corect a apreciat prima instanță că serviciul prestat de reclamantă are natura unui serviciu public, menit satisfacerii unui interes legitim public, acela de sprijinire a persoanelor vulnerabile, aflate într-o stare de nevoie ce impune acordarea de îngrijiri medicale și, așa cum afirmă reclamanta, în secundar, de serviciile sociale inerente. În aceste condiții, măsura a cărei suspendare s-a solicitat este de natură să creeze un echivoc cu privire la obiectul de activitate a societății reclamante, în contextul în care acesta a fost deja modificat o dată și a fost adus la cunoștința beneficiarilor actuali și eventuali, cu consecința că paguba materială se prefigurează nu doar într-un prejudiciu material viitor și previzibil, dar și în perturbarea gravă a însuși serviciului public deja încredințat prin autorizațiile deținute.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Națională pentru Plăți și Inspectie Socială împotriva Sentinței nr. 224/F-CONT din 26 septembrie 2024 a Curții de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat,
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 13 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.