Şedinţa publică din data de 10 mai 2022
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 229/AP din data de 24 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul penal nr. x/2022, în baza art. 431 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 472/Ap/10.06.2019 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Braşov, a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 26.01.2022, persoana condamnată A. a formulat o "plângere" împotriva deciziei penale nr. 472/Ap din data de 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul penal nr. x/2018
Persoana condamnată a solicitat, în temeiul art. 18 din C. proc. pen., continuarea procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218 din C. pen., precum şi în privinţa infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 din C. pen.
Relativ la infracţiunea de viol, s-a arătat că, în cauză s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. g) din C. proc. pen., deşi faţă de acesta era mai favorabilă încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. b) din C. proc. pen., aspect care a reieşit din probatoriul administrat, în special expertiza medico-legală. Pentru aceste motive, a solicitat îndreptarea erorilor judiciare în concordanţă cu probele, care este mai favorabilă în drept.
Prin memoriul depus în data de 09.02.2022, a solicitat ataşarea dosarului nr. x/2018, pentru a fi analizate mijloacele de probă precizate în decizia de apel. Apoi, observând că subiectul pasiv şi-a retras plângerea pentru infracţiunile de viol şi lovire şi alte violenţe, că în declaraţia sa s-a menţionat că a intervenit împăcarea şi nu mai are nicio pretenţie, manifestare de voinţă care are efect irevocabil, a solicitat desfiinţarea erorii judiciare care s-a produs şi îndreptarea ei.
De asemenea, condamnatul A. a solicitat, prin memoriul aflat la dosarului, continuarea procesului penal pentru infracţiunile de viol şi lipsire de liberate în mod ilegal şi îndreptarea erorii judiciare produse, având în vedere că persoana vătămată şi-a retras plângerea prealabilă pentru infracţiunea de viol, iar probele de la dosar au dovedit o altă stare de fapt, care impune aplicarea dispoziţiilor art. 16 lit. b) din C. proc. pen., articol de lege care îi este mai favorabil.
Un nou memoriu a fost depus la data de 02 martie 2022, prin care persoana condamnată A. a solicitat analizarea materialului probator şi a se lua act de desfiinţarea hotărârii cu privire la infracţiunea de viol, din expertizele administrate în cauză rezultând cazul prevăzut de art. 16 lit. b) din C. proc. pen. şi dovedeşte şi incidenţa contestaţiei în anulare cu privire la hotărârea dispusă pentru acuzaţia de lipsire de libertate în mod ilegal.
Aceleaşi susţineri au fost conţinute în concluziile scrise, precum şi prin memoriul depus la dosar la data de 23.03.2022 .
În faţa instanţei de fond, la termenul din data de 10.03.2022, deşi i s-a pus în vedere contestatorului A., conform art. 427 alin. (2) din C. proc. pen., să indice pe care din cazurile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. se sprijină solicitarea sa, acesta nu a indicat temeiul de contestaţie în anulare. Contestatorul a arătat că prin cererea depusă la dosar solicită, în raport de dispoziţiile art. 18 din C. proc. pen., continuarea procesului penal, având în vedere că în cauză s-a dispus o soluţie de încetare a procesului penal cu privire la infracţiunea de viol, ca urmare a retragerii plângerii prealabile, şi în acest sens a invocat expertiza şi contraexpertiza medico-legală întocmite în cauză din care a rezultat că infracţiunea nu există şi nu a fost săvârşită cu vinovăţie astfel cum a fost reţinut. De asemenea, a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi încetarea procesului penal, pentru a se aplica faţă de condamnat cazurile prevăzute la art. 16 lit. a) sau b) din C. proc. pen.
Având în vedere motivele invocate de A., vizând desfiinţarea hotărârii de condamnare şi încetarea procesului penal, pentru a se reţine cazurile prevăzute la art. 16 lit. a) sau b) din C. proc. pen. (apreciate de contestator ca fiind cauze de încetare a procesului penal), Curtea de Apel a apreciat că cererea petentului este cel mai bine caracterizată de calea de atac a contestaţiei în anulare, reglementată de dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., care poate fi introdusă atunci când instanţa a pronunţat o soluţie de condamnare, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
Din analiza dosarului cauzei, a rezultat că prin sentinţa penală nr. 2381 pronunţată la data de 20.12.2018, de către Judecătoria Braşov, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin respingerea apelului conform deciziei penale nr. 472/Ap din data de 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în baza art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. coroborat cu art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată prevăzută de art. 218 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale) şi art. 41 alin. (1) din C. pen., întrucât a intervenit retragerea plângerii penale formulate de persoana vătămată B..
De asemenea, în baza art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. coroborat cu art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii lovirea sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen. şi art. 41 alin. (1) din C. pen., întrucât a intervenit retragerea plângerii penale formulate de persoana vătămată B..
În final, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen. şi art. 41 alin. (1) din C. pen.
S-a constatat că infracţiunea este săvârşită în termenul de supraveghere de 9 ani stabilit conform art. 862 din C. pen. de la 1969 pentru pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1781/12.12.2008 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2008 definitivă prin decizia penală nr. 647/R din 07.10.2009 a Curţii de Apel Braşov.
În baza art. 96 alin. (4) din C. pen. coroborat cu art. 43 alin. (1) din C. pen. s-a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 1781/12.12.2008 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2008 definitivă prin decizia penală nr. 647/R din 07.10.2009 a Curţii de Apel Braşov pe care o adaugă la pedeapsa de 7 ani închisoare, în final inculpatul A. executând o pedeapsă de 11 ani închisoare.
De la data pronunţării acestei soluţii, hotărârea a devenit definitivă, având ca efect principal intrarea sa sub autoritatea de lucru judecat, prin aceasta înţelegând că activitatea procesuală a judecării cauzei penale s-a încheiat şi că exprimă adevărul asupra faptelor şi împrejurărilor deduse judecăţii, atât în privinţa celor hotărâte asupra soluţionării cauzei penale, cât şi în privinţa argumentelor de fapt şi de drept cuprinse în considerentele hotărârii judecătoreşti. Aşadar, soluţia definitivă a unei instanţe judecătoreşti nu poate fi repusă în discuţie ulterior, iar procesul soluţionat definitiv nu mai poate fi redeschis pentru a se proceda la o nouă examinare a cauzei (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Brumărescu contra României, 1999, par. 61; cauza Roşca contra Moldovei, 2005, par. 24) decât atunci când motive imperioase şi substanţiale impun acest lucru (C. S.A. împotriva României, nr. 22687/03, par. 32, 1 decembrie 2005, cauza Brumărescu împotriva României, cauza Lungu ş.a. împotriva României).
Acest principiu se impune cu valoare de prezumţie absolută (care nu poate fi pus la îndoială, contestat), pentru a garanta atât stabilitatea dreptului şi a raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, fiind aşadar necesar ca deciziile judecătoreşti, devenite definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare a acestor căi de atac, să nu mai poată fi contestate (Curtea de justiţie a Uniunii Europene, Hotărârea din 3 septembrie 2009 pronunţată în Cauza C 2/08, pct. 22; Hotărârea din 16 martie 2006, C-234/04, punctul 20).
În sistemul procesului penal român, căile extraordinare de atac sunt reglementate în Titlul III, Capitolul IV din C. proc. pen., cazurile şi condiţiile exercitării acestora fiind strict şi limitativ prevăzute în fiecare secţiune în parte, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă a oricărei alte cereri care excedează reglementărilor specifice fiecărei căi de atac în parte.
Dintre acestea, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care se exercită împotriva unor hotărâri definitive care soluţionează fondul cauzei şi vizează repararea unor erori de procedură, iar nu de judecată, iar prin urmare nu poate fi repus în discuţie fondul cauzei şi implicit acuzaţia adusă persoanei condamnate şi modul de soluţionare a raportului juridic de drept penal.
Analizând motivele care au stat la baza formulării contestaţiei în anulare, din perspectiva dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen., Curtea a constatat că acestea nu pot conduce la admiterea în principiu a cererii condamnatului, temeiul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. neavând aplicabilitate în cauză.
Motivul contestaţiei în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. priveşte exclusiv omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra uneia dintre cauzele de încetare a procesului penal pentru care existau la dosar probe, pe calea contestaţiei în anulare neputând fi invocată omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei cauze de achitare.
Relativ la existenţa în cauză a probelor cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, în raport de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că, potrivit art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., respectiv:
e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;
g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;
h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
i) există autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
Dimpotrivă, aplicarea cazurilor prevăzute la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. (care se dispune atunci când fapta nu există în materialitatea ei) sau "b" din acelaşi cod (care se va reţine atunci când fapta nu este tipică, respectiv când fapta concret săvârşită nu corespunde cu norma de incriminare), se circumscriu dispoziţiilor art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., cazuri în care soluţia este de achitare.
Curtea a observat că, în calea de atac a apelului, instanţa de apel a supus atenţiei sale întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen., constatând incidenţa acestor prevederi legale faţă de probaţiunea administrată în prezenta procedură extraordinară, neputându-se reanaliza temeinicia acuzaţiei adusă inculpatului şi care a format obiectul procesului penal, pentru motivele anterior expuse.
Pe de altă parte, continuarea procesului penal este un drept al suspectului sau inculpatului prin care se urmăreşte demonstrarea existenţei unui caz ce împiedică exercitarea acţiunii penale, prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., aşadar un caz de achitare, în caz contrar, urmând să se dispună încetarea procesului penal, inclusiv în caz de retragere a plângerii prealabile.
O asemenea cerere este inadmisibilă în prezenta cauză, pe de o parte, întrucât ea poate fi formulată doar în cadrul unui proces în desfăşurare (în primă instanţă sau în calea de atac a apelului), nu şi în ceea ce priveşte o cauză definitivă, în caz contrar fiind încălcată securitatea raporturilor juridice, iar pe de altă parte, deoarece persoana condamnată urmăreşte în realitate pronunţarea unei soluţii de achitare pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, iar nu pentru infracţiunea de viol, cu privire la care persoana vătămată şi-a retras plângerea.
Curtea de Apel a observat că, prin sentinţa penală nr. 2381, pronunţată la data de 20.12.2018, de către Judecătoria Braşov, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin respingerea apelului, conform deciziei penale contestate nr. 472/Ap din data de 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi cea de lovire sau alte violenţe, faţă de acesta fiind exercitat în plenitudine procesul penal cu privire la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 7 ani.
Ca atare, s-a arătat că retragerea plângerii prealabile conduce la înlăturarea răspunderii penale, în concordanţă cu dispoziţiile art. 158 din C. pen., şi produce efecte irevocabile, în sensul că persoana vătămată nu poate reveni asupra ei şi nu poate formula o nouă plângere penală pentru aceeaşi faptă. Întrucât de existenţa plângerii prealabile depinde însuşi raportul juridic de drept penal, retragerea acesteia este totală şi necondiţionată. Însă, acest lucru nu echivalează cu inexistenţa faptei penale, temeiul stingerii raportului juridic de drept penal fiind art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., iar nu art. 16 alin. (1) lit. a) sau b din C. proc. pen.
Retragerea plângerii prealabile poate interveni numai în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile. Sub acest aspect, s-a observat că infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal nu este ţinută de condiţia de procedibilitate a formulării plângerii prealabile, ci acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Aceasta înseamnă că pentru faptele pentru care a fost condamnat definitiv prin hotărârea contestată, aplicarea dispoziţiilor art. 18 din C. proc. pen., prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., este exclusă de plano.
În raport de dispoziţiile art. 18 din C. proc. pen., continuarea procesului penal se poate face la cererea suspectului sau inculpatului, însă actualmente A. nu mai are această calitate, el aflându-se deja în etapa executării pedepsei, procesul penal fiind finalizat prin pronunţarea hotărârii definitive.
Nu în ultimul rând, Curtea a observat că, în realitate, contestatorul A. urmăreşte reanalizarea probatoriului administrat în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, soluţionat, în mod definitiv, prin decizia Curţii de Apel Braşov nr. 472/Ap/10.06.2019, ceea ce a determeinat inadmisibilitatea căii de atac, prin aceasta neurmărindu-se îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea, ci o adevărată rejudecare a cauzei în ciuda caracterului definitiv al hotărârii de condamnare primit prin efectul legii.
Totodată, Curtea a observat că motive similare cu cele invocate în prezenta cale de atac, referitoare la greşita interpretare a probelor, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri netemeinice, rezultatul unei erori judiciare, s-au regăsit şi în contestaţiile ce au format obiectul dosarele Curţii de Apel Braşov, şi anume nr. 470/64/2019 (probele au fost greşit interpretate), nr. 453/64/2020 (în care s-a invocat netemeinicia deciziei penale faţă de conţinutul expertizelor medic-legale), nr. 530/64/2020 (soluţia de condamnare este greşită deoarece erau incidente dispoziţiile art. 16 lit. a) din C. proc. pen.), nr. 394/96/2020 (probele au fost greşit interpretate) ori al cererii adresate Judecătoriei Braşov, înregistrată sub nr. x/2019 (în care se solicită reinterpretarea probatoriului), aceste cauze fiind soluţionate prin respingerea cererilor formulate de condamnat.
În aceste condiţii, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 431 din C. proc. pen. pentru a se dispune admiterea în principiu a prezentei contestaţii în anulare, cererea persoanei condamnate A. urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva deciziei nr. 229/AP din data de 24 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, contestatorul A. a formulat cale de atac pe care a intitulat-o "plângere".
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 11.04.2022, sub nr. x/2022.
La termenul fixat în cauză, 10 mai 2022, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac ce formează obiectul cauzei, concluziile apărării şi ale procurorului sub acestui aspect fiind detaliat redate în practicauza prezentei hotărâri.
Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiunea procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea unei căi de atac formulate de contestatorul A. (intitulată "plângere") împotriva deciziei penale nr. 229/Ap din 24.03.2022, prin care, în procedura verificării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, prevăzute de art. 431 din C. proc. pen., Curtea de Apel Braşov, secţia penală a respins contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., calea ordinară de atac a apelului poate fi exercitată exclusiv împotriva sentinţelor şi încheierilor pronunţate în primă instanţă.
În ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., potrivit cărora "Sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.", jurisprudenţa a statuat în mod constant că această dispoziţie vizează hotărârile pronunţate în procedura de judecare a contestaţiei în anulare după admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.
În acelaşi sens, sunt relevante argumentele expuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 5/2015, având ca obiect incidenţa dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., în etapa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare. Astfel, deşi dezlegarea vizează ipoteza pronunţării unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de contestaţie în anulare formulată împotriva unei sentinţe definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu apel, considerentele sunt valabile, mutatis mutandis, în toate situaţiile în care instanţa respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă. De altfel, instanţa supremă reţine în decizia amintită că hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, aşa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen.
Aşadar, etapa distinctă a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare este reglementată de art. 431 din C. proc. pen., dispoziţii în cuprinsul cărora nu se prevede posibilitatea atacării hotărârii pronunţate cu apel, iar dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., privesc exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare ulterior admiterii în principiu.
În consecinţă, indiferent de soluţia dispusă, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare de atac.
Pentru argumentele expuse, constatând că în speţă contestatorul A. a fost cale de atac împotriva unei hotărâri penale definitive, Înalta Curte în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 229/AP din 24 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 229/AP din 24 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 mai 2022.