Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Medgidia la data de 28 februarie 2020 sub nr. x/256/2020 și declinată ulterior la Tribunalul Constanța – Secția a II-a Civilă prin sentința civilă nr. 1002 din 2 septembrie 2020, reclamantul A în contradictoriu cu pârâta B S.R.L. (fosta C) a solicitat instanței să dispună rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 554 din 9 noiembrie 2016 la B.N.P. D, repunerea părților în situația anterioară – restituirea sumei achitată de reclamant cu titlu de avans – 25.000 euro, la cursul zilei din ziua plății cu dobânda legală la data plății efective, obligarea la daune-interese reprezentând dublul sumei achitate cu titlu de avans, datorate neexecutării culpabile a contractului, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 38 din 20 ianuarie 2021, Tribunalul Constanța – Secția a II-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A și a dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 554 din 9 noiembrie 2016 de notar public D din culpa promitentei vânzătoare, precum și obligarea pârâtei B S.R.L. la restituirea către reclamantul A a sumei de 50.000 euro reprezentând dublul avansului achitat la momentul încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, suma de 6.386,5 lei cheltuieli de judecată din care 3.000 lei onorariu avocat și 3.386,5 lei contravaloare taxă de timbru achitată de reclamant și să achite în contul local de taxe judiciare de timbru al Municipiului Constanța suma de 1.727,5 lei reprezentând cuantum ajutor public judiciar reprezentând scutire taxă de timbru acordată reclamantului.
Pârâta B S.R.L. a declarat apel împotriva încheierii din data de 6 ianuarie 2021 și a sentinței civile nr. 38 din 20 ianuarie 2021 pronunțate de Tribunalul Constanța, prin care a solicitat schimbarea în tot a acestora, în sensul respingerii cererii ca nefondată și obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor ocazionate de proces, atât în fond, cât și în apel.
Prin decizia civilă nr. 366 din 20 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a Civilă de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B S.R.L. (fostă C) împotriva sentinței civile nr. 38 din 20 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Constanța; s-a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 25.000 euro reprezentând avansul achitat conform Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 554 din 9 noiembrie 2016 la SPN E; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.693,2 lei cheltuieli de judecată din care 1.693,2 lei reprezintă taxa de timbru aferentă pretențiilor admise și 3.000 lei onorariu de avocat; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Totodată, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B S.R.L. împotriva încheierii de ședință din data de 6 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Constanța; a fost obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 10.044 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (1.714 lei taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise și 8.330 lei – onorariu de avocat); s-au compensat cheltuielile de judecată datorate reciproc, intimatul urmând să plătească către apelantă suma de 5.350,8 lei.
Împotriva deciziei civile nr. 366 din 20 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a Civilă de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți, au declarat recurs atât B S.R.L., cât și A.
Prin decizia civilă nr. 1410 din 29.05.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de recurentul-reclamant A și de recurenta-pârâtă B S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 366 din 20 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a Civilă de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanța sub nr. x/256/2020**.
Prin decizia civilă nr. 175/LP din 16 noiembrie 2023, Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți a admis apelul declarat de către apelanta pârâtă B S.R.L. (fostă C) împotriva Încheierii pronunțate la data de 06.01.2021 de Tribunalul Constanța și a sentinței civile nr. 38/20.01.2021, pronunțate de Tribunalul Constanța – Secția a II-a civilă, în dosar nr. x/256/2020.
A schimbat în tot sentința apelată, în sensul că: a respins ca nefondată acțiunea civilă; a obligat intimatul la plata către apelanta a cheltuielilor de judecata in cuantum de 43.845,92 lei (reprezentând 11.900 lei onorariu avocat fond, 8.330 lei onorariu avocat apel, 16.660 lei onorariu avocat recurs, respectiv suma de 3.427,92 lei taxa judiciara de timbru apel și suma de 3528 lei – taxa judiciară de timbru achitata în calea de atac a recursului).
Împotriva acestei decizii, reclamantul A a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea deciziei recurate.
După prezentarea istoricului relațiilor dintre părți, recurentul a arătat, în esență, că decizia recurată este nelegală, întrucât nu stabilește situația de fapt reală care a generat litigiul; nu s-a efectuat în rejudecare analiza probelor, nu s-au înlăturat motivat apărările sale, deși existau probe la dosar, iar puținele considerente expuse sunt contradictorii.
Astfel, recurentul a susținut că la dosar nu există nici un fel de justificare pentru depășirea termenelor contractuale de natura celor reținute de instanță și menționate expres în promisiunea de vânzare cumpărare, întârzieri determinate de instituții locale sau forța majoră, care ar fi determinat exonerarea de la răspundere. Obligația pârâtei de a pune apartamentul la dispoziția sa era importantă pentru derularea ulterioară a contractului, condiționându-se prin contract predarea de plata integrală a prețului, aspect neanalizat de instanța de apel.
În continuare, recurentul a arătat că înțelege să indice probele care, în opinia sa, nu au fost analizate și nu au fost înlăturate motivat de instanța de apel.
Recurentul a reproșat instanței de apel interpretarea clauzelor din contract doar în favoarea pârâtei, cu ignorarea dispozițiilor art. 1266, 1267 raportat la art. 1671 C. civ., aspect ce se circumscrie, în opinia sa, motivului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
De asemenea, s-a arătat că prima obligație neîndeplinită, în mod culpabil, de către pârâtă a fost aceea de predare a posesiei bunului în termenul de șase luni de la data obținerii autorizației de construire, termen stabilit clar în promisiunea de vânzare cumpărare. Expresia „ce se poate realiza în situația în care starea fizică a apartamentului permite locuirea acestuia” apare ca fiind o condiție pur potestativă din partea pârâtei, care nici în luna mai 2019 nu terminase apartamentul la alb, astfel cum s-a obligat prin antecontract.
Mai mult decât atât, termenul pentru intrarea în posesia apartamentului, de șase luni de la data eliberării autorizației de construire, este prevăzut expres pentru situația în care Primăria Municipiului Constanța va întârzia eliberarea Autorizației de construcție privind reautorizarea, recompartimentarea și refațadizarea imobilului.
Așadar, termenul este prevăzut luând în calcul întârzierea autorităților în eliberarea autorizației de construire, fiind stabilit tocmai pentru o asemenea situație, iar, în aceste condiții, pârâta nu se mai poate prevala, o dată în plus, de clauza de la fila 4 din antecontract. Prin urmare, a susținut recurentul, instanța de fond, legal și întemeiat, a reținut că acțiunea sa, prin care a solicitat a se constata intervenită rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare din culpa pârâtei promitente, este întemeiată.
Concluzionând, față de textele legale arătate, recurentul a opinat că are dreptul la rezoluțiunea contractului și la obligarea pârâtei la plata dublului sumei achitate cu titlu de arvună, fără a putea cere de trei ori suma astfel achitată, așa cum legal și corect a hotărât instanța de fond.
Intimata-pârâtă B S.R.L. a transmis întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării și tardivității recursului; a mai invocat excepția nulității recursului, în raport de art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., respectiv art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului.
În ședința publică din 25 februarie 2025, instanța a luat act de solicitarea intimatei-pârâte B S.R.L. în sensul că renunță la excepțiile netimbrării și tardivității recursului, precum și la excepția nulității recursului, pentru lipsa semnăturii în original a cererii de recurs și a acordat cuvântul cu privire la excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată de intimata-pârâtă, rămânând în pronunțare asupra acesteia.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a o admite și, în consecință, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.
Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.
Înalta Curte constată că recurentul a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct.1-8 ale textului de lege anterior menționat.
Din expunerea argumentelor evocate de recurent rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.
Astfel, din examinarea cererii de recurs nu rezultă critici care să poate fi circumscrise ipotezelor motivelor de casare invocate ci, dimpotrivă, afirmațiile prezentate vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.
În speță, recurentul expune aspecte care rezultă din înscrisurile cauzei, precum și modul de derulare a raporturilor contractuale, așa cum l-a perceput acesta, iar susținerile formulate trimit la o analiză greșită a probatoriului. Astfel, criticile recurentului referitoare la faptul că la dosar nu există nici un fel de justificare pentru depășirea termenelor contractuale, care ar fi determinat exonerarea de la răspundere, precum și cele care prin care se arată că obligația pârâtei de a pune apartamentul la dispoziția sa era importantă pentru derularea ulterioară a contractului, condiționându-se prin contract predarea de plata integrală a prețului, aspect neanalizat de instanța de apel, în opinia recurentului, relevă doar nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel.
Argumentele prezentate în memoriul de recurs nu pot fi circumscrise cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece recurentul în susținerea acestui motiv de casare tinde să solicite instanței de recurs să stabilească o nouă situație de fapt, așa cum o apreciază și o interpretează acesta, să analizeze din nou probatoriile și să evoce fondul, ceea ce constituie un aspect de netemeinicie. Totodată, recurentul procedează la expunerea unora din considerentele hotărârii atacate, însă nu indică, în mod concret, în ce măsură instanța de apel nu a respectat exigențele motivării hotărârii pronunțate, afirmând la modul general aspecte legate de ipoteza existenței unor motive contradictorii, respectiv de ipoteza nemotivării hotărârii prin prisma probelor, care, în opinia sa, nu au fost analizate și nici nu au fost înlăturate motivat de instanța de apel.
Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, ca și asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, acest tip de analiză fiind apanajul instanțelor devolutive.
Înalta Curte subliniază că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici referitoare la temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentului cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului și la stabilirea situației de fapt.
Astfel, criticile recurentului care vizează probele administrate și situația de fapt sunt aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Critica prin care recurentul a reproșat instanței de apel interpretarea clauzelor din contract doar în favoarea pârâtei, cu ignorarea dispozițiilor art. 1266, 1267 raportat la art. 1671 C. civ., presupune analiza modului de interpretare a clauzelor contractuale, or aceasta este o critică de netemeinicie.
De asemenea, stabilirea culpei pârâtei în privința obligației acesteia de predare a posesiei bunului în termenul de șase luni de la data obținerii autorizației de construire, termen stabilit în promisiunea de vânzare cumpărare, pe care o aduce în discuție recurentul, reprezintă o chestiune de fapt, care aparține în mod suveran instanței de fond sau de apel, față de caracterul devolutiv al căii de atac.
Se observă că, sub pretextul unor pretinse interpretări eronate a obligațiilor contractuale asumate prin convenție, recurentul tinde la schimbarea situației de fapt stabilite, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate.
Or, interpretarea contractului într-o manieră neconformă sensului reieșit din acordul părților, precum și evaluarea relațiilor dintre acestea, constituie, de altfel, o ipoteză de analiză corelată a probelor. Stabilirea adevăratei voințe a părților contractante constituie un aspect al etapelor devolutive, iar nu al controlului de legalitate, pentru că doar în valorificarea probelor propuse și încuviințate se poate stabili care a fost conduita părților, însă, în recurs instanța nu poate constata o altă situație de fapt decât cea configurată de către instanța de apel.
Faptul că se indică anumite dispoziții legale (ex: art. 1266, 1267, art. 1671 C. civ.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de Codul de procedură civilă, nu poate să atragă nicio analiză.
Se reține că, deși recurentul prezintă în mod amplu motivele de recurs, acestea aduc, în realitate, în dezbatere doar chestiuni vizând probele administrate, situația de fapt, natura și conținutul obligațiilor contractuale și modalitatea în care au fost sau nu îndeplinite, evaluarea comportamentului părților, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În speță, recurentul-reclamant tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.
Or, constatând că recurentul nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A.
Față de soluția de anulare a cererii de recurs, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant A la plata sumei de 14.280 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B S.R.L., conform dovezilor aflate la filele 61-62 din dosar.
În ceea ce privește cererea recurentului-reclamant de cenzurare a cheltuielilor de judecată, instanța supremă reține că valoarea acestor cheltuieli efectuate în recurs nu este disproporționată în raport cu circumstanțele cauzei, precum și cu activitatea desfășurată de reprezentantul convențional al intimatei-pârâte, neimpunându-se reducerea lor în conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva deciziei civile nr. 175/LP din 16 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți.
Obligă recurentul-reclamant A la plata sumei de 14.280 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B S.R.L.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2024.