Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpata A, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 331 din 20 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. 20190/212/2019, Judecătoria Constanța, în baza art. 399 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul penal, a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare în formă continuată, prev. și ped. de art. 295 din Codul penal rap. la art. 308 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 din Codul penal (două elemente materiale în zilele de 24.06.2014 și 25.06.2014) și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. și ped. de art. 322 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 din Codul penal (5 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, prin intervenirea prescripției răspunderii penale.
În baza art.397 alin.(1) raportat la art.25 alin.(1) și art.86 din Codul de procedură penală, cu reținerea art.1.357, 1.390, 1391 alin.(2) și 1392 C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă B SPRL în calitate de lichidator judiciar al S.C. C S.A.
A obligat pe inculpata A la plata către partea civilă B SPRL în calitate de lichidator judiciar al S.C. C S.A a sumei de 84.676,12 lei, cu titlu de daune materiale.
În baza art. 397 alin. (2) din Codul de procedură penală, a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța nr. 15945/P/2014 din data de 03.06.2019.
În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva sentinței penale menționate a declarat apel inculpata A.
Prin decizia penală nr. 1198/P din 16 decembrie 2024, Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (l) pct. l lit. b) din Codul de procedură penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A împotriva sentinței penale nr. 331 din 20 martie 2024 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr.x/212/2019 și a obligat pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, în drept, faptele inculpatei A, care, în zilele de 24.06.2014 și 25.06.2014, în calitate de director al Punctului de lucru de la Constanța al părții civile S.C. C S.R.L., a înregistrat în contabilitatea societății 5 facturi false, respectiv facturile cu seria CG nr. (...) din 24.06.2014, nr. (...) din 25.06.2014 și (...) din 25.06.2014, facturile cu seria CG, nr. (...) din 24.06.2014 și (...) din 25.06.2014 și factura cu seria CG, nr. (...) din 24.06.2014, conform cărora, a scos din patrimoniul persoanei civile și și-a însușit mai multe bunuri (contoare de apă caldă și rece, clește pentru sigilat, plombă de plumb, etc), producând un prejudiciu, în valoare de 84.676,12, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de delapidare în formă continuată, prev. și ped. de art. 295 din Codul penal, rap. la art. 308 din Codul penal, și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. și ped. de art. 322 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 din Codul penal, toate cu aplicarea art.38 alin. (1) din Codul penal.
La data de 20 ianuarie 2025, prin e-mail, inculpata A a formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 1198/P din 16 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr.x/212/2019.
În argumentarea cererii de recurs în casație, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea instanței de apel este nemotivată în raport de motivele de apel concrete formulate în calea ordinară de atac promovată, iar acțiunea civilă a fost soluționată în mod greșit, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
A mai criticat modalitatea de administrare și interpretare a probelor administrate în cauză, soluția de respingere a cererilor de probatorii formulate în apel și a solicitat înlăturarea raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.
Conchizând, inculpata a susținut că în cauză nu a fost administrat niciun mijloc de probă apt să contureze vinovăția sa în ceea ce privește prejudiciul produs părții civile, iar calea de atac a apelului a fost una pur formală.
În drept, a invocat art. 433 și urm. din Codul de procedură penală.
Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de către inculpata A nu au fost depuse concluzii scrise.
După efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 439 din Codul de procedură penală, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul Secției penale, la data de 25.02.2025, sub nr. x/212/2019.
Prin referatul din 25.02.2025, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din Codul de procedură penală, la data de 27 martie 2025.
Raportul întocmit de către magistratul asistent desemnat în cauză a fost depus la dosar la data de 22 ianuarie 2025.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpata A împotriva deciziei penale nr. 1198/P din data de 16 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, din perspectiva dispozițiilor art.440 din Codul de procedură penală, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din Codul de procedură penală, care poartă titlul marginal „Admiterea în principiu”, dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată că cererea de recurs în casație formulată de recurenta-inculpată A este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din Codul de procedură penală și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din Codul de procedură penală, hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.
Din examinarea cererii de recurs în casație rezultă și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.436 alin.(1) și (6) din Codul de procedură penală, fiind formulată de recurenta-inculpată A, care a declarat și apel în cauză, precum și pe cele prevăzute de art. 437 alin.(1) lit. a), b) și d) din Codul de procedură penală, în cuprinsul acesteia fiind indicate numele și prenumele, domiciliul, dar și hotărârea care se atacă, deopotrivă, cererea fiind semnată de apărătorul ales al recurentei (cu împuternicire avocațială aflată la dosar în copie).
Cererea nu îndeplinește însă și condiția prevăzută de art. 437 alin.(1) lit. c) din Codul de procedură penală, întrucât nu se indică, în concret, cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin.(1) din Codul de procedură penală pe care se întemeiază și argumentele pentru care, cel puțin formal, criticile enunțate se circumscriu acestor cazuri.
Se reține că apărătorul ales al recurentei inculpate critică modul de soluționare a laturii civile, susținând că probele administrate în cauză nu au relevat, în mod cert, că aceasta a avut intenția de a prejudicia pe partea civilă, nefiind întrunite, astfel, condițiile răspunderii civile delictuale, și invocă o presupusă nemotivare a hotărârii instanței de apel.
Așadar, în principal, se remarcă faptul că recurenta nu a indicat niciun caz de casare, iar în subsidiar, faptul că prin conținutul lor, criticile expuse de către inculpata A nu aduc în discuție aspecte de legalitate care s-ar putea circumscrie măcar formal vreunui caz de recurs în casație din cele prevăzute expres și limitativ de art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală.
Or, indicarea concretă a unuia dintre cazurile de casare prevăzut de lege constituie o condiție de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea căii de atac extraordinare.
Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea oricăror pretinse nelegalități, ci exclusiv examinarea hotărârii atacate prin prisma celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 din Codul de procedură penală, respectiv, încălcarea competenței după materie sau după calitatea persoanei, fapta pentru care s-a dispus condamnarea nu este prevăzută de legea penală, dispunerea eronată a încetării procesului penal, constatarea greșită sau omisiunea de a constata grațierea și aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpata A împotriva deciziei penale nr. 1198/P din data de 16 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, în baza art. 440 alin. 2 din Codul de procedură penală, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, dispunând obligarea acesteia, conform art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A împotriva deciziei penale nr. 1198/P din data de 16 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2025.