Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 55/PI din data de 23 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 166 alin. (3) și 6 din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea formulată de autoritățile judiciare din Austria de transferare a persoanei condamnate A (fiul lui (...), născut la (...) în Marghita, județ Bihor, domiciliat în com. Sălacea, sat (...), nr.(...), județ Bihor, CNP (...), deținut în Penitenciarul B din Austria), pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
S-a constatat că durata pedepsei aplicate de autoritățile judiciare din Austria persoanei condamnate A depășește maximul special prevăzut de legea penală română pentru aceeași infracțiune, astfel că în baza art. 166 alin. (8) lit. b raportat la art. 166 alin. (6) lit. b din Legea 302/2004, republicată, a fost adaptată pedeapsa aplicată persoanei condamnate A prin sentința penală nr.315 Hv 16/23k pronunțată de Tribunalul Korneuburg din Austria la data de 17.04.2023, în sensul că a fost redusă de la 5 ani 6 luni la 5 ani închisoare, care reprezintă limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiunea de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 233 234 alin. (1) lit. f C. pen..
În baza art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței nr.315 Hv 16/23k pronunțată de Tribunalul Korneuburg din Austria la data de 17.04.2023, definitivă la aceeași dată, urmând ca persoana condamnată A să execute pedeapsa de 5 ani închisoare (astfel cum a fost adaptată) pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie gravă prevăzută de art. 15 142 alin. (1) 143 alin. (1) cazul 2 și alin. (2) primul caz C. pen. austriac, având corespondent în legislația română în art. 32 C. pen. raportat la art. 233 234 alin. (1) lit. f C. pen..
S-a constatat că persoana condamnată A se află deținută în Penitenciarul B din Austria.
În baza art. 156 alineat 1 din Legea nr 302/2004 republicată, a fost dedusă din pedeapsa de 5 ani închisoare în regim privativ de libertate, perioada arestului preventiv și perioada executată din data de 23.12.2022 până la 21.03.2024 inclusiv și în continuare până la zi.
În temeiul prevederilor art. 555 C.proc.pen., s-a dispus emiterea, la data rămânerii definitive a hotărârii, a mandatului de executare pentru pedeapsa 5 ani închisoare în regim privativ de libertate pe numele persoanei condamnate A, astfel cum a fost recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României conform prevederilor hotărârii.
În baza art. 275 alin. (6) C.proc.pen. cu referire la art. 272 alin. (1) din C.proc.pen., onorariul avocatului desemnat, în cuantum de 1098 lei, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului C.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Oradea a reținut că, prin adresa nr. 23564/18.04.2024, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, potrivit prevederilor Legii 302/2004 republicată, certificatul redactat de autoritățile judiciare din Austria conform art. 4 din Decizia – Cadru 2008/909/JAI, sentința nr.315 Hv 16/23k pronunțată de Tribunalul Korneuburg la data de 17.04.2023, fișa DEPABD și fișa de cazier judiciar.
S-a notat că, din documentele transmise de autoritățile judiciare din Austria, în conformitate cu Decizia cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, rezultă că numitul A a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie gravă prevăzută de art. 15 142 alin. (1) 143 alin. (1) cazul 2 și alin. (2) primul caz C. pen. austriac.
În fapt s-a reținut că, la data de 21.11.2022, în 2301 Wittau Austria, A a încercat să sustragă de la numitul D bunuri, respectiv bani și pastile, având intenția ca prin însușirea lor să se îmbogățească pe nedrept, acționând cu violență prin folosirea unei arme, respectiv a pătruns în camera numitului D prin forțarea ușii, i-a solicitat banii și pastilele, apoi l-a lovit pe acesta cu o cheie, iar după ce D a căzut la pământ A a îngenunchiat pe burta acestuia sufocându-l cu ambele mâini și lovindu-l în continuare în zona feței, provocându-i numitului D fractura osului nazal, sângerarea orificiilor nazale, o hemoragie în cavitatea maxilară dreaptă, umflarea severă și vânătăi în zona feței și gâtului, laringe învinețit și vânătăi la nivelul ochiului drept, provocându-i o afectare a sănătății și o incapacitate de muncă pentru o perioadă mai lungă decât 24 de zile.
Curtea a reținut că potrivit art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată și, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești străine. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții, altele decât cele privind executarea pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii sau a măsurii privative de libertate, din hotărârea judecătorească străină, nu constituie obiectul prezentei proceduri.
Potrivit înscrisurilor de la dosar, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, în sensul că:
- hotărârea de condamnare este definitivă și executorie;
- fapta pentru care s-au aplicat pedeapsa constituie infracțiune și în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României și autorul ar fi fost sancționabil;
- executarea hotărârii judecătorești transmisă de statul emitent în România nu este contrară principiului ne bis in idem;
- persoana condamnată nu este cercetată penal în România pentru aceleași infracțiuni pentru care au fost pronunțate hotărârile judecătorești transmise de statul emitent;
- persoana condamnată are cetățenie română și domiciliul în România;
- nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare dintre cele prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată.
A mai fost arătat că, autoritățile judiciare austriece au aplicat persoanei condamnate A pedeapsa de 5 ani 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie gravă.
Analizând dacă această pedeapsă corespunde ca natură și durată pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiunea similară, prima instanță a constatat că pentru infracțiunea de tentativă la tâlhărie calificată în forma art. 233 234 alin. (1) lit. f C. pen. limitele de pedeapsă prevăzute de legea română sunt cuprinse pentru forma consumată între 3 și 10 ani, limite care, potrivit art. 33 C. pen. se reduc la jumătate în situația reținerii infracțiunii în forma tentativei, astfel rezultă limite de pedeapsă cuprinse între 1 an 6 luni și 5 ani închisoare.
În atare situație, Curtea a reținut că pedeapsa de 5 ani 6 luni închisoare aplicată persoanei condamnate de către autoritățile judiciare din Austria depășește ca durată limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română, impunându-se astfel adaptarea pedepsei în sensul art. 166 alin. (8) lit. b raportat la art. 166 alin. (6) lit. b din Legea 302/2004, respectiv reducerea pedepsei la acest maxim, care, cum s-a arătat anterior, este de 5 ani închisoare.
Prima instanță a mai constatat faptul că persoana condamnată A nu și-a exprimat consimțământul cu privire la continuarea executării pedepsei în România, respectiv transferarea sa în România.
S-a precizat, însă, că potrivit art. 167 alin. (1) lit. d din Legea nr.302/2004 consimțământul persoanei condamnate nu este necesar atunci când este cetățean român și va fi expulzat în România. Or, din cuprinsul certificatului rezultă că persoana condamnată A are interdicție de reședință pe durată nelimitată pe teritoriul Austriei.
Față de argumentele mai sus expuse, s-a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile legale privind transferarea persoanei condamnate A într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel persoana condamnată A la data de 13.06.2024.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți – Secția penală la data de 03.07.2024 sub numărul x/35/2024, fiind fixat termen de judecată la data de 11.07.2024, cu asigurarea apărării obligatoriii a apelantului.
Examinând apelul declarat de persoana condamnată A raportat la dispozițiile legale incidente în cauză și prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
În relația cu Austria este aplicabilă Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr.327 din 5 decembrie 2008, decizie transpusă atât de statul austriac, ca stat de condamnare, cât și de România – stat de executare în speță.
Prin urmare, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare daneze față de cetățeanul român A este condiționată, în speță, de îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a - e) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii fiind cel prevăzut de art. 166 alin. (3) din aceeași lege.
Raportat la acest cadru normativ, evaluând datele particulare ale cauzei, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată întrunirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru admiterea cererii de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare austriece față de apelantul A.
În acest sens se constată că hotărârea de condamnare străină, respectiv sentința nr. 315 HV 16/23k din 17.04.2023 este definitivă și executorie [condiția prev. de art. 167 alin. (1) lit. a din Legea nr. 302/2004]; fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit infracțiune în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, aceasta întrunind, în dreptul național, elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, prev. de art. 33 raportat la art. 233 - 234 alin. (1) lit. f C. pen., sancționată cu o pedeapsă cuprinsă între 1 an 6 luni și 5 ani închisoare [condiția prev. de art. 167 alin. (1) lit. b din Legea nr. 302/2004]; persoana condamnată A nu a fost condamnată în România pentru aceeași faptă [condiția negativă prev. de art. 163 alin. (1) lit. a din Legea nr. 302/2004]; aceasta este cetățean român [condiția prev. de art. 167 alin. (1) lit. c din Legea nr. 302/2004]; deși persoana condamnată nu a consimțit la executarea pedepsei în România, aceasta urmează a fi expulzată în statul de cetățenie după executarea pedepsei [condiția prev. de art. 167 alin. (1) lit. d din Legea nr. 302/2004].
Sub acest ultim aspect, Înalta Curte constată că din mențiunile cuprinse în certificatul transmis de autoritățile judiciare străine rezultă că, dincolo de faptul că România (stat de executare) este statul de naționalitate a persoanei condamnate, față de aceasta s-a dispus expulzarea de pe teritoriul Austriei printr-o hotărâre a Oficiului Federal pentru străini și azil din 10.05.2025, interdicția de reședință pe teritoriul acestei țări fiind dispusă pe o durată nelimitată (fila 6 dosar Curte).
În acest context, argumentul apelantului persoană condamnată că are cele mai importante legături familiale în Austria nu prezintă relevanță. Așadar, lipsa de consimțământ la transfer al apelantului nu poate constitui un motiv de refuz al recunoașterii și punerii în executare, pe teritoriul României, a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare austriece, indiferent de motivul care susține opțiunea părții.
Având în vedere, de asemenea, că persoanei condamnate A i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil (aceasta fiind prezentă personal la judecata desfășurată de autoritățile austriece) și că nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte ale acesteia în România sau într-un alt stat și, în fine, nu este incident vreunul dintre cazurile de nerecunoaștere prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. c – f) ori alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect, prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive pronunțate de autoritățile judiciare suedeze față de apelant.
Nu în ultimul rând, examinând soluția pronunțată de prima instanță, se constată că, în mod judicios, aceasta a dispus în conformitate cu prevederile art. 166 alin. (8) lit. b din Legea nr. 302/2004 republicată, adaptarea pedepsei aplicate prin hotărârea transmisă de statul emitent de la 5 ani și 6 luni închisoare la o pedeapsă de 5 ani închisoare, corespunzătoare maximului prevăzut de legislația penală română în cazul săvârșirii tentativei la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 33 raportat la art. 233 - 234 alin. (1) lit. f C. pen..
Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 coroborate cu art. 421 pct. 1 lit. b C.proc.pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 55/PI din data de 23 mai 2024 a Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) C.proc.pen., va obliga apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C.proc.pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1163 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 55/PI din data de 23 mai 2024 a Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1163 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iulie 2024.