Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. nr.1602/A din 12 noiembrie 2024, Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A împotriva sentinței penale nr. 98/13.05.2024 pronunțată de Tribunalul Maramureș.
În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen. cu aplicarea art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 04.05.2023- la zi.
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Cluj a reținut că, prin sentința penală nr. 98 pronunțată la data de 13 mai 2024, în dosarul nr. x/100/2023, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul Maramureș a dispus condamnarea inculpatul A, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) C. pen., raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen., raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 17 ani închisoare.
În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a și (b) C. pen., raportat la art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 4 ani, iar, în baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat pedeapsă accesorie în același conținut.
În temeiul art. 38 alin. (1) și (2), art. 39 alin. (1) lit. b C. pen., s-aui contopit pedepsele, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare, la care s-a adăugat 6 luni închisoare, reprezentând sporul obligatoriu de o treime din totalul celeilalte pedepse, stabilindu-se, în final, 17 ani și 6 luni închisoare.
S-a constatat că, prin sentința penală nr. 1915/25.05.2023 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin necontestare în data de 07.06.2023, s-a dispus înlocuirea pedepsei amenzii penale neexecutate în cuantum de 3.000 lei (200 zile-amendă înmulțite cu suma de 15 lei corespunzătoare unei zile-amendă), aplicată inculpatului A prin Sentința penală nr. 1427/10.05.2022 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin neapelare în data de 25.05.2022, cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pentru o durată de 200 de zile.
Potrivit art. 64 alin. (5) lit. b C. pen., a fost înlocuită pedeapsa amenzii penale neexecutate de 3.000 lei (200 zile amendă înmulțite cu suma de 15 lei corespunzătoare unei zile amendă), aplicată inculpatului A, prin Sentința penală nr. 1427/10.05.2022 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin neapelare în data de 25.05.2022, pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C. pen., înlocuită cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pentru o durată de 200 de zile, prin Sentința penală nr. 1915/25.05.2023 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin neapelare în data de 25.05.2022, cu pedeapsa închisorii de 200 zile.
În temeiul art. 64 alin. (5) lit. b C. pen., s-au adăugat 200 zile închisoare, rezultate din înlocuirea cu pedeapsa închisorii a amenzii penale aplicate prin Sentința penală nr. 1427/10.05.2022 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin neapelare în data de 25.05.2022, la pedeapsa de 17 ani și 6 luni închisoare, stabilită prin prezenta, inculpatul urmând să execute 17 ani 6 luni și 200 zile închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen., s-a interzis inculpatului pe o durată de 4 ani, cu titlu de pedeapsă complementară drepturile: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Conform art. 45 alin. (5) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, aceleași drepturi.
În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul A prin Încheierea penală nr. 27/DL din 05.05.2023 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș.
În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu data de 04.05.2023 la zi.
În baza art. 7 din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice pentru S.N.D.G.J.
S-a constatat că persoanele vătămate B, domiciliată în (...), nr. (...), județul Maramureș, C, domiciliată în comuna Mireșu Mare, sat (...), str. (...), județul Maramureș, și D, domiciliată în (...), nr. (...), județul Maramureș, nu s-au constituit părți civile în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A, fără a reda în scris motivele de fapt și de drept.
În susținerea orală a apelului, apărarea inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din data de 03.03.2023 din violență în familie în varianta omorului, prevăzute de art. 199 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., în violență în familie în varianta loviturilor cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 195 C. pen. Consecutiv respingerii cererii de schimbare a încadrării juridice, la termenul de dezbateri de la data de 23.09.2024, apărarea a solicitat admiterea căii de atac și reducerea cuantumului pedepselor.
Analizând apelul declarat în cauză, prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, în limitele caracterului devolutiv integral, în latură penală, Curtea a constatat că judecătorul fondului a reținut o stare de fapt conformă adevărului judiciar, căreia i-a conferit o corectă încadrare juridică, urmare a analizei judicioase a materialului probator administrat în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă cu certitudine că părțile au avut o relație de concubinaj de aproximativ 20 de ani din care au rezultat 11 copii, relația fiind caracterizată prin agresiuni repetate exercitate de inculpat asupra victimei pe fondul consumului de alcool. În acest context factual, în a doua parte a lunii februarie 2023, începând cu data de 20 februarie 2023, inculpatul a exercitat aproape zilnic acte de violență asupra victimei, de regulă lovind-o cu pumnii și cu picioarele. Astfel, pe corpul victimei, dar și în zona capului, au fost identificate multiple leziuni traumatice de vechimi diferite, atestând agresiuni repetate aplicate de inculpat pe parcursul mai multor zile. Ulterior, în seara zilei de 03 martie 2023, în timp ce se aflau în imobilul situat în (...), nr. (...) și fiind amândoi sub influența alcoolului, inculpatul A a exercitat din nou acte de violență asupra victimei, lovind-o la nivelul capului și corpului cu pumnii și picioarele și cu alte corpuri dure, provocându-i decesul.
S-a reținut că această stare de fapt rezultă din declarațiile concordante ale persoanelor vătămate, copiii victimei și ai inculpatului, care au relevat agresiunle repetate și de mare intensitate la care era supusă mama lor, care se coroborează cu declarațiile martorilor vecini ai familiei inculpatului, dar și cu declarațiile inculpatului - care a recunoscut faptele în materialitatea lor, încercând însă să minimizeze intensitatea loviturilor aplicate victimei -, cu procesul verbal de cercetare la fața locului - care a atestat prezența urmelor de sânge la distanță semnificativă față de patul pe care a fost găsită victima decedată -, cu procesul verbal de examinare fizică a inculpatului, care a atestat prezența urmelor de sânge pe palmele inculpatului, dar și pe îmbrăcămintea acestuia, precum și cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, avizate de comisia superioară medico-legală din cadrul IML Mina-Minovici.
Curtea a subliniat că poziția subiectivă a inculpatului față de rezultatul produs (decesul victimei) ca fiind specifică intenției (indirecte).
La termenul de judecată de la data de 23.09.2024, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de omor (în varianta violenței în familie), în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte (în varianta violenței în familie), prev. de art. 199 alin. (1) C.pen. rap. la art. 195 C.pen.
În justificarea aceastei soluții, Curtea de apel a avut în vedere că infracțiunea de omor se diferențiază de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte în primul rând sub aspectul intensității acțiunii infracționale, în sensul în care acțiunea care a condus la decesul victimei ar trebui să fie aptă a produce prin ea însăși în mod obișnuit, rezultatul letal. În al doilea rând, sub aspectul raportului de cauzalitate, în cazul infrațiunii de omor procesul cauzal este linear, fiind identificabilă o legătură de cauzalitate imediată de la cauză și efect, spre deosebire de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte în cazul căreia cauzalitatea nu este liniară, fiind prezenți și alți factori cauzali.
Sub aspectul poziției psihice a infractorului la momentul săvârșirii faptei, în literatura juridică și în practica judiciară s-a pus în mod frecvent problema diferenței dintre omor și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, subliniindu-se că actele de punere în executare a omorului trebuie să demonstreze prin natura lor și împrejurările de săvârșire, că făptuitorul a avut intenția de a ucide, nu intenția generală de vătămare a integrității corporale sau a sănătății victimei.
Intenția de a ucide trebuie stabilită în fiecare caz în raport de toate împrejurările cauzei, cum sunt: instrumentul folosit de făptuitor, regiunea corpului vizată, numărul și intensitatea loviturilor, urmările produse, raporturile dintre făptuitor și victimă, atitudinea făptuitorului după comiterea faptei etc.
În ceea ce privește regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura, este important să se stabilească dacă leziunea sau leziunile prin ele însele, indiferent de localizare, erau în mod concret apte sau nu să determine moartea victimei și dacă făptuitorul putea sau nu putea să își dea seama de aceasta. Totodată mai este important să se stabilească dacă făptuitorul prin acțiunea sa a vizat sau nu o asemenea regiune a corpului ori producerea unor asemenea leziuni, de natură să producă moartea.
Coroborând concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală cu aspectele fixate cu ocazia cercetării la fața locului și cu ocazia examinării fizice a inculpatului, Curtea a constatat că se confirmă intensitatea extremă a loviturilor aplicate de inculpat, urme de substanță brun roșcată cu aspect de sânge fiind depistate nu doar în proximitatea patului unde a fost găsită victima, ci și pe perete sau perdea, acestea fiind produse în mod evident prin împroșcare.
În ceea ce privește instrumentul folosit de inculpat, urmele de substanță brun roșcată descoperite asupra sau în proximitatea securii din încăpere, o relevă ca posibilă armă a agresiunii, ca fiind corespunzătoare și caracteristicilor de corp alungit/tăietor-înțepător indicate în actele medico-legale.
În cuprinsul acelorași rapoarte de expertiză medico-legale s-au lămurit și împrejurările formulării concluziilor preliminare (potrivit cărora decesul s-ar fi produs ca urmare a asfixiei mecanice prin aspirat gastric), învederându-se că acestea au caracter provizoriu, de moment, în lipsa altor date complete (examen histopatologic, toxicologic, date de anchetă etc.). Concluzia este confirmată și prin mențiunile referitoare la cantitatea redusă a aspiratului gastric identificată în căile respiratorii superioare, conchizându-se că acesta putea face parte din manifestările agonale.
Or, având în vedere numărul și intensitatea loviturilor aplicate victimei, zonele vizate (cu precădere zona cerebrală și abdominală- regiuni vitale), instrumentul folosit, coroborate cu experiența anterioară a inculpatului- care obișnuia să îi aplice frecvent corecții victimei, apare cu evidență că acesta chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului decesului concubinei sale, l-a acceptat, fiindu-i indiferent dacă acesta va surveni sau nu.
De altfel, chiar și comportamentul ulterior al inculpatului care constatând că victima nu mai mișcă, s-a deplasat la domiciliul surorii sale unde a cerut o țigară, cea care a solicitat intervenția autorităților fiind chiar martora E, confirmă lipsa de remușcărilor și în esență, indiferența inculpatului față de producerea rezultatului morții victimei.
S-a reținut că în mod corect a reținut instanța fondului că faptele inculpatului A întrunesc elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunilor de violență în familie în forma infracțiunii de omor (fapta din 03.03.2023), respectiv violență în familie în varianta lovirilor sau alte violențe în formă continuată (fapte din perioada 20.02.2023-02.03.2023).
În ceea ce privește dozarea pedepselor s-a reținut justa individualizate, valorificându-se în mod corespunzător atât gravitatea faptelor și circumstanțele care caracterizează situația familială a inculpatului, cât și atitudinea procesuală a acestuia, nefiind identificabile argumente care să poată conduce la reducerea cuantumului acestora. Totodată, s-a reținut că, în mod corect, s-au aplicat inculpatului pedepse complementare și accesorii alăturat pedepsei principale stabilite pentru infracțiunea de omor.
Împotriva deciziei penale nr.1602/A din 12 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori a formulat cale de atac inculpatul A.
Examinând calea de atac declarată prin prisma excepției invocate de procuror și în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a permite un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolele III, III1, V C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea potrivit dispozițiilor legii procesual penale. Codul procesual penal reglementează hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea ori chiar retractarea hotărârii atacate.
În prezenta cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu calea de atac, declarată de inculpatul A, împotriva unei hotărâri definitive, decizia nr.1602/A din 12 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, prin care a fost soluționat apelul împotriva sentinței penale sentinței penale nr. 98/13.05.2024 pronunțate de Tribunalul Maramureș.
Potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar, conform alin. (2) al aceluiași art., încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
Hotărârea (nr.1602/A din 12 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori) împotriva căreia inculpatul a declarat calea de atac, este definitivă, potrivit dispozițiilor art. 552 alin. (1) C. proc. pen. (“Hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel”).
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 552 C. proc. pen., decizia Curții de Apel Cluj, atacată în prezenta cauză, a rămas definitivă la data pronunțării și, ca atare, nu este susceptibilă a fi atacată cu un nou apel.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.
Recunoașterea unei căi de atac, în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală, constituie o încălcare a principiului legalității și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Concluzionând, Înalta Curte reține că, în cauză, calea de atac a fost exercitată împotriva unei decizii penale definitive, astfel că o va respinge, ca inadmisibilă.
Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În ceea ce privește onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, Înalta Curte constată că formularea unei căi de atac ce nu este prevăzută de lege impune aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. q din Protocol ce prevede asistența juridică în alte cazuri decât cele menționate în anterior, sens în care în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 de lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr.1602/A din 12 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 de lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2025.