Asupra cauzei de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 451/24.11.2023 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr. X/189/2022, s-a dispus, în temeiul art. 205 alin. (1) alin. (2) alin. (3) lit. b C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) 2) C. proc. pen. condamnarea inculpatului A, fiul lui (...), născut la data de (...), în mun. Tecuci jud. Galați, domiciliat în sat (...), com Ghidigeni, jud. Galați, CNP (...), la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. și ped. de art. 205 alin. (1) alin. (2) alin. (3) lit. b C. pen. (faptă din data de 17.03.2021, persoană vătămată minorul B).
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a b) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă a cărei executare va începe începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c C. pen..
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen..
În temeiul art. 206 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (1) 2 C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare (faptă din data de 17.03.2021, persoană vătămată minorul B).
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a b) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c C. pen..
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a b) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen..
În baza art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (1) 2 C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie (faptă din data de 17.03.2021, persoană vătămată minorul B).
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a b) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c C. pen..
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a b) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen..
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului A, în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (2 pedepse a câte 3 luni închisoare), respectiv un spor de 2 (două) luni închisoare, rezultând pedeapsa de 3 (ani) și 2 (două) luni închisoare, care a fost aplicată inculpatului.
În temeiul art. 60 C. pen., s-a dispus ca pedeapsa de 3(ani) și 2(două) luni închisoare, aplicată inculpatului se execută în regim de detenție și emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii aplicate prin prezenta hotărâre.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) C. pen., pe lângă pedeapsa principală rezultantă, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen., respectiv dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 (trei) ani a cărei executare va începe conform art. 68 alin. (1) lit. c C. pen..
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) și art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului A durata reținerii pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 18.03.2021, ora 01.30 și până la data de 19.03.2021, ora 01.30 și a constatat că prin încheierea nr. 29 din data de 18.03.2021 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bârlad în dosarul nr. X/189/2021 a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, fiind dispusă luarea măsurii arestului preventiv față de A pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18.03.2021 și până la data de 16.04.2021, inclusiv, iar prin încheierea nr. 44 din data de 23.03.2021 completul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vaslui a admis contestația formulată de inculpatul A, dispunând respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad.
În baza dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 19 alin. (5) și 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 C. civ., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B prin reprezentant legal și de C și a fost obligat inculpatul A să plătească părților civile suma de câte 1000 lei, ce reprezintă daune morale.
Instanța a respins restul pretențiilor civile formulate de către partea civilă C în nume personal și în calitate de reprezentant legal al minorului B față de cei doi inculpați.
Pentru a hotărî în acest sens, s-a reținut că din probatoriul administrat în cauză a rezultat, fără echivoc, intenția inculpatului A de a nu-l înapoia pe minorul B mamei sale C. Astfel acțiunile sale, inițiate în data de 17.03.2021, au condus la concluzia că inculpatul, care este tatăl minorului, dând dovadă de o lipsă totală de responsabilitate față de minor, punând în pericol grav dezvoltarea sa fizică și psihică prin îndepărtarea sa, pentru o perioadă semnificativă de timp, fără mama sa, la o vârstă atât de fragedă (10 luni la data săvârșirii faptei), și prin expunerea acestuia unor condiții improprii pentru vârsta sa (minorul a fost luat îmbrăcat sumar în condițiile în care afară erau temperaturi scăzute și nu a fost alimentat, în condițiile în care acesta era alăptat de către mamă) și punând interesele sale mai presus de interesul superior al minorului, și care a refuzat înapoierea acestuia, deși acest lucru i-a fost solicitat constant atât de către mama minorului cât și de către organele de poliție, constituie fapta de răpire, faptă ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de lipsire libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) al. 2, al. 3 lit. b C. pen..
Infracțiunea săvârșită de inculpatul A se prezintă sub forma răpirii unei persoane aflată în imposibilitate de a-și exprima voința ori de a se apăra, acesta luându-l pe minorul B, în vârstă de 10 luni, din brațele mamei sale, contrar voinței acesteia, iar apoi, în pofida cererilor și insistențelor acesteia și ale organelor de poliție, a refuzat înapoierea copilului către mamă până la imobilizarea sa de către poliție.
Faptul că inculpatul este tatăl biologic al minorului B nu reprezintă o împrejurare de natură să înlăture răspunderea penală a acestuia câtă vreme, pentru o durată de timp semnificativă, l-a îndepărtat și l-a ținut pe minor departe de mama sa C, contrar voinței acesteia.
Urmarea imediată a faptei a constat în lipsirea persoanei vătămate minore de libertatea de mișcare, chiar și pentru un interval scurt de timp.
Practica judiciară a stabilit, în mod constant, că fapta inculpatului, tatăl biologic al unui minor, persoane aflată în imposibilitate de a-și exprima voința ori de a se apăra, de a-l lua pe minor prin exercitarea de acte de violență asupra persoanei vătămate – mama minorului, și de a refuza înapoierea acestuia, deși acest lucru i-a fost solicitat constant de către mama minorului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) al. 2, al. 3 lit. b C. pen..
Din punctul de vedere al laturii subiective, poziția subiectivă a inculpatului față de infracțiunea săvârșită și a rezultatului socialmente periculos al acesteia se caracterizează prin intenție directă, formă de vinovăție art. 16 al. 3 lit. a C. pen..
Fapta aceluiași inculpat care la data de 17.03.2021, în jurul orei 11.30, în timp ce se afla în imobilul martorei D, a exercitat acte de violență asupra fostei sale concubine, persoana vătămată C, mușcând-o de antebrațul mâinii stângi, cauzându-i leziuni care nu au necesitat zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violență în familie, faptă prev. de art. 199 rap. la 193 alin. (1) C. pen..
Din punctul de vedere al laturii subiective, poziția subiectivă a inculpatului față de infracțiunea săvârșită și a rezultatului socialmente periculos al acesteia se caracterizează prin intenție directă, formă de vinovăție art. 16 al. 3 lit. a C. pen..
Fapta aceluiași inculpat care la data de 17.03.2021, după ce l-a lipsit de libertate pe minorul B, pentru a fi convins ca nu va fi tras la răspundere penală pentru faptele comise, prin amenințări cu moartea la adresa minorului B, i-a cerut persoanei vătămate C să nu-l denunțe pentru faptele sale organelor de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare, faptă prev și ped de art. 206 al. 1 C. pen..
Din punctul de vedere al laturii subiective, poziția subiectivă a inculpatului față de infracțiunea săvârșită și a rezultatului socialmente periculos al acesteia se caracterizează prin intenție directă, formă de vinovăție art. 16 al. 3 lit. a C. pen..
Față de împrejurarea că faptele au fost comise mai înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare, au fost reținute și dispozițiile relative la concursul real de infracțiuni, respectiv art. 38 alin. (1) C. pen..
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă faptul că prin sentința penală nr. 1188 din data de 26.06.2013 în dosarul penal nr. X/301/2013 al Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală 1399 din data de 01.08.2013 a Curții de Apel București, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare. A fost eliberat la termen la data de 25.01.2017.
Față de condamnarea sus-menționată și de schimbarea de încadrare juridică, nu au mai fost reținute prevederile art. 41 al. 1 C. pen. privind recidiva postexecutorie.
Prin decizia penală nr.537 din 17.06.2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de inculpatul A împotriva sentinței penale nr. 451 din 24.11.2023 pronunțată de Judecătoria Bârlad, în dosarul nr. X/189/2022, a fost desființată, în parte, sentința penală atacată, pe latură penală, sub aspectul intervenirii prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea de „amenințare”, prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen. și, rejudecând în aceste limite, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare stabilită de prima instanță în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 3 luni închisoare și 3 luni închisoare.
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f C. proc. pen. și la art. 154 alin. lit. e C. pen., raportat la Deciziile Curții Constituționale nr. 358 din 26.05.2022 și 297 din 26.04.2018, s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A, pentru infracțiunea de „amenințare”, prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b C. pen., cu referire la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul de 1 (o) lună, reprezentând o treime din durata celeilalte pedepse, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani și 1 (o) lună închisoare.
Au fost menținute pedepsele complementare și accesorii stabilite de prima instanță, precum și celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin deciziei și au fost înlăturate dispozițiile contrare.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluționarea cauzei în apel, au rămas în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., suma de 250 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, a rămas în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., sumele de câte 510 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru părțile civile intimate, au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî în acest sens, instanța de apel a reținut că instanța de fond a procedat în mod corect și complet la instrumentarea prezentei cauze și, printr-o motivare pertinentă, a evaluat corespunzător toate împrejurările caracteristice situației de fapt reliefate de probele administrate, de natură să ilustreze gravitatea concretă a infracțiunilor pentru care a dispus condamnarea inculpatului, având în vedere totodată toate aspectele legate de persoana inculpatului, necesare pentru atingerea imperativului unei juste individualizări a pedepsei.
În mod amplu și corespunzător a procedat prima instanță la analiza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, ce a condus spre reținerea situației de fapt reale, situație pe care inculpatul nu a recunoscut-o. În egală măsură s-a detaliat și argumentat calificarea în drept a faptelor deduse judecății, pentru a se putea concluziona în sensul tipicității acestora.
În fața instanței de fond, inculpatul A nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, așa încât s-a procedat la judecarea cauzei conform procedurii de drept comun.
Din cele ce preced, a rezultat că faptele comise de inculpat la data de 17.03.2021 întrunesc elementele de tipicitate a trei infracțiuni, aflate în concurs real.
Astfel, exercitarea de acte de violență asupra fostei sale concubine, persoana vătămată C, prin mușcarea acesteia de antebrațul mâinii stângi, cauzându-i leziuni care nu au necesitat zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violență în familie, prev. de art. 199 rap. la 193 alin. (1) C. pen..
Astfel, chiar dacă la momentul la care s-au produs actele de violență, inculpatul și persoana vătămată nu mai conviețuiau efectiv, având în vedere intervalul scurt de timp în care cei doi nu au mai locuit împreună, de doar câteva zile, împrejurarea că, la data comiterii faptelor nu se cunoștea dacă cei doi intenționau sau nu să reia relația, nu se poate considera că a fost exclusă în speță aplicabilitatea dispozițiilor art. 199 C. pen..
Luarea cu forța, prin exercitarea de acte de violență asupra persoanei vătămate C și fără consimțământul acesteia, a minorului B din brațele sale, care, datorită vârstei fragede, era în imposibilitate să-și exprime voința sau să se apere, deplasându-se ulterior, împreună cu inculpații E și F, cu autoturismul condus de acesta din urmă, la locuința sa din satul (...), com. Ghidigeni, jud. Galați, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) alin. (2) și alin. (3) lit. b C. pen..
Adresarea de amenințări cu moartea la adresa minorului B, cerându-i persoanei vătămate C să nu-l denunțe pentru faptele sale organelor de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare, prev. de art. 206 alin. (1) C. pen.. Curtea a subliniat că infracțiunea de amenințare a fost săvârșită în dauna persoanei vătămate C și nu împotriva persoanei vătămate minore B, cum dintr-o eroare materială a consemnat judecătorul fondului în dispozitivul sentinței supuse prezentei analize.
Cu privire la criticile inculpatului-apelant referitoare la reținerea eronată în sarcina sa a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, considerând că se impune o soluție de achitare întrucât fapta nu există, Curtea a constatat că acestea sunt nefondate, în considerarea următoarelor argumente.
Conform rechizitoriului emis în dosarul nr. X/P/2021 la data de 15.02.2022, inculpatul A a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) alin. (2) și alin. (3) lit. b C. pen..
Potrivit celui de-al doilea alineat al normei de incriminare a acestei infracțiuni, „se consideră lipsire de libertate și răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-și exprima voința ori de a se apăra.”.
Având în vedere vârsta minorului B de la data săvârșirii faptei, respectiv 10 luni, nu se poate considera că acesta era capabil să își exprime voința ori să se apere, motiv pentru care s-a reținut varianta asimilată a infracțiunii prev. la art. 205 C. pen., respectiv lipsirea de libertate în mod ilegal prin răpire.
Din faptul că minorul B se afla, la momentul săvârșirii faptei, în brațele mamei sale, persoana vătămată C, iar inculpatul A, pentru a-l lua cu forța din locul unde se găsea, a recurs la violență, mușcând-o pe persoana vătămată de antebraț, pentru ca aceasta să lase copilul din brațe în așa fel încât inculpatul să îl poată prelua, rezultă în mod neîndoielnic intenția inculpatului de a lua copilul minor fără consimțământul mamei, singura care își putea exprima voința la acel moment în numele minorului ori care îl putea apăra.
Mai mult decât atât, Curtea a reținut că inculpatul A a premeditat acțiunea sa ilicită, acesta fugind cu copilul minor, după ce l-a smuls din brațele persoanei vătămate, către mașina condusă de inculpatul F, pentru a putea părăsi locul faptei.
Prin urmare, instanța de control judiciar a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, pentru care inculpatul a fost condamnat în primă instanță.
Curtea a precizat că nu prezintă relevanță juridică în acest context faptul că inculpatul este tatăl minorului B, la fel cum nici neînțelegerile dintre inculpat și persoana vătămată privind locuința copilului minor nu pot justifica acțiunea ilicită a inculpatului, aceste chestiuni putând fi tranșate în mod legal de către instanța de tutelă.
Astfel, instanța de control judiciar a reținut motivarea dată de Tribunalul Vaslui în soluționarea contestației formulată împotriva propunerii de arestare preventivă (încheierea nr. 44 DLC din 23.03.2021), acțiunile inculpatului depășind sfera unor neînțelegeri de natură pur civilă, referitoare la schimbarea locuinței minorului, având caracter penal tocmai pentru că preluarea copilului minor de către inculpat, tată biologic al acestuia, s-a făcut prin răpire, respectiv prin luarea forțată a copilului din brațele mamei sale și deplasarea cu acesta în alt loc.
Totodată, instanța de control judiciar nu a reținut că domiciliul copilului minor se afla în continuare, la momentul comiterii faptei, la locuința bunicii paterne din satul (...), comuna Ghidigeni, jud. Galați; dimpotrivă, din declarațiile concordante ale persoanei vătămate C și ale inculpatului rezultă că inculpatul și persoana vătămată s-au deplasat împreună la locuința părinților persoanei vătămate, împreună cu cei doi copii minori, unde au locuit în perioada 07-11.03.2021 și unde persoana vătămată a decis să rămână împreună cu copiii, urmare a neînțelegerilor avute cu inculpatul, de care a înțeles să se despartă, iar inculpatul s-a reîntors la domiciliu, iar în data de 17.03.2021, inculpatul s-a reîntors la locuința actuală a persoanei vătămate, pentru a o convinge să se împace cu el și, doar pentru că nu a reușit să obțină acest lucru, a solicitat mamei să îi remită copilul lor minor, în vârstă de 10 luni.
Or, nu se poate considera că, în fapt, la data producerii evenimentelor care interesează prezenta cauză, locuința minorului se mai afla în municipiul Galați, acesta locuind împreună cu mama lui și cu celălalt frate la părinții persoanei vătămate, în municipiul Bârlad.
Mai mult decât atât, indiferent de ipoteza avută în vedere, dată fiind natura relațiilor consensuale dintre părți, dacă unul dintre părinți decide să părăsească domiciliul comun anterior, pentru a se stabili într-un alt loc și face acest lucru împreună cu unul/toți copiii minori ai cuplului, iar celălalt părinte nu își dă acordul, este incidentă ipoteza reglementată de dispozițiile art. 497 alin. (2) C. civ., respectiv instanța de tutelă decide, potrivit interesului superior al copilului.
Niciunuia dintre părinți nu îi este însă permis ca prin violență, să preia cu forța copilul care locuiește sau doar se află, chiar și temporar, în grija efectivă a celuilalt părinte, cu atât mai mult în raport cu datele proprii speței de față, în care copilul se afla la o vârstă fragedă, depinzând destul de mult de prezența și îngrijirea mamei.
Referitor la infracțiunea de „amenințare”, prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen., Curtea a constatat că răspunderea penală a inculpatului în raport cu aceasta nu mai poate fi antrenată, în apel intervenind prescripția răspunderii penale.
Astfel, termenul de prescripție generală aplicabil în speță, în raport cu încadrarea juridică, este de 3 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. e C. pen., incident în ipotezele în care legea prevede pentru fapta săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.
Curtea a reținut că în data de 17.03.2021, când a fost comisă fapta din prezenta cauză, legea în vigoare nu reglementa, în cadrul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., existența unui caz de întrerupere al prescripției răspunderii penale, urmând astfel a se avea în vedere, în mod exclusiv, termenele de prescripție generale ale răspunderii penale.
Or, termenul de 3 ani, care a început să curgă la data de 17.03.2021, s-a împlinit la 16.03.2021, moment de la care răspunderea penală a inculpatului nu mai poate fi antrenată în raport cu această infracțiune, apelul urmând a fi admis în sensul pronunțării unei soluții de încetare a procesului penal în raport cu această faptă.
Referitor la procesul de individualizare a pedepselor, Curtea a reținut că judecătorul fondului, în considerarea criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 C. pen., a aplicat inculpatului A pedepse cu închisoarea, al cărei cuantum este situat la limita minimă specială prevăzută de lege pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni reținute în sarcina sa, așa încât acest cuantum nu mai poate fi redus..
Referitor la solicitarea inculpatului-apelant de aplicare a unei pedepse cu amenda penală pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, Curtea a constatat că nu se impune aplicarea sancțiunii amenzii penale, considerând că este prea blândă în raport cu gravitatea concretă a faptei și a modalității și împrejurărilor concrete în care a acționat inculpatul – a mușcat-o pe persoana vătămată de antebraț pentru a o determina să dea drumul copilului minor pe care îl ținea în brațe. Chiar dacă persoana vătămată nu a avut nevoie de zile de îngrijiri medicale, modalitatea în care inculpatul a ales să exercite acte de violență împotriva acesteia denotă un comportament violent și instinctiv și, implicit, o lipsă a capacității de autocontrol pe fondul unor emoții intense.
Cu privire la solicitarea inculpatului-apelant privind modalitatea de executare a pedepsei, în sensul suspendării executării acesteia sub supraveghere, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care pedeapsa rezultantă pe care inculpatul urmează să o execute, în urma recontopirii celor două pedepse este de 3 ani și o lună închisoare, nefiind îndeplinită astfel condiția prev. de art. 91 alin. (1) lit. a C. pen. pentru a se putea dispune această modalitate de executare a pedepsei.
Curtea a mai reținut caracterul adecvat al pedepsei complementare și accesorii dispuse, natura faptei făcându-l incompatibil pe inculpat să dețină funcții de demnitate publică.
Împotriva hotărârii instanței de apel, inculpatul A a declarat recurs în casație.
Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02.09.2024, când s-a stabilit termen la data de 10 octombrie 2024, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen..
Recursul în casație declarat de inculpatul A s-a întemeiat pe art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..
În motivarea cererii, a menționat că infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) alin. (2) și alin. (3) lit. b C. pen. și violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (1) C. pen. nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât nu îndeplinesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de normele de incriminare.
Astfel, cu referire la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, reținută în sarcina recurentului – inculpat, cerința esențială a elementului material este ca lipsirea de libertate să fie ilegală, nepermisă de lege.
Or, în speță, subiectul pasiv al infracțiunii este minorul B și nu mama acestuia, iar, pentru a exista elementul material al infracțiunii imputate, acțiunea trebuia să fie comisă, în mod ilegal.
Așadar, nu se poate reține caracterul nelegal al restrângerii de către inculpat a libertății de mișcare a minorului, câtă vreme, acesta, în considerarea exercitării în fapt a autorității părintești, era îndreptățit să hotărască asupra deplasării minorului, chiar în lipsa acordului mamei acestuia.
Recurentul – inculpat, tatăl minorului B, avea un drept propriu, recunoscut de C. civ., egal cu al mamei în exercitarea autorității părintești.
Prin urmare, raportat la aspectele de fapt reținute de către instanțele de fond și apel, s-a arătat că disputa casnică intervenită între părinții minorului, ar fi justificat intervenția autorităților în alte modalități, respectiv prin luarea unor măsuri de ordin contravențional sau civil, inclusiv prin emiterea unui ordin de protecție provizoriu, în condițiile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și nu prin aplicarea unei sancțiuni penale.
Totodată, s-a arătat că acuzațiile de amenințare nu corespund intenției inculpatului de a face vreun rău, ci sunt modalități de exprimare pe care le-a auzit în copilărie în comunitatea rromă în care ambii părinți au crescut și sunt lipsite de orice dorință de concretizare.
Prin încheierea din data de 10 octombrie 2024, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu prealabil subliniază că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, examinând exclusiv legalitatea deciziei recurate (art. 477 Cod de procedură penală).
Astfel, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.
Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Examinând în aceste limite recursul în casație formulat de inculpatul A, Înalta Curte de Casație pornește de la situația de fapt reținută de curtea de apel, respectiv, că între inculpatul A și persoana vătămată C a existat o relație de concubinaj, aceștia locuind împreună la domiciliul inculpatului, din sat (...), com. Ghidigeni, jud. Galați, și având împreună trei copii, cel mai tânăr dintre aceștia fiind minorul B, în vârstă de 10 luni la data săvârșirii faptei. Ulterior, au locuit pentru o perioadă de timp la locuința părinților persoanei vătămate din mun. Bârlad, jud. Vaslui, dar, din cauza situației conflictuale existentă între aceștia, inculpatul A, pe fondul intervenției organelor de poliție, a plecat la domiciliul din satul (...), com. Ghidigeni, jud. Galați.
La data de 17.03.2021, în jurul orei 11:00, inculpatul A, fostul partener al persoanei vătămate C, s-a deplasat la locuința părinților acesteia din mun. Bârlad, jud. Vaslui, însoțit de E, mama sa, și de inculpatul F, care i-a adus cu autoturismul său proprietate personală marca X cu nr. de înmatriculare (...), în mun. Bârlad.
Cu ocazia acestei vizite, au avut loc discuții aprinse legate de o eventuală reluare a relației lor și de revenirea persoanei vătămate C la locuința din sat (...), com. Ghidigeni, jud. Galați și, din cauza lipsei ajungerii la un acord, inculpatul A a devenit agresiv verbal, solicitându-i persoanei vătămate să i-l dea pe minorul B, iar din cauza refuzului acesteia, inculpatul a mușcat-o de mână pe persoana vătămată, în același timp luându-i copilul minor pe care îl avea în brațe, respectiv pe B, după care a părăsit locuința cu copilul în brațe, urcându-se în autoturismul condus de inculpatul F și plecând spre locuința sa din sat (...), com. Ghidigeni, jud. Galați.
În urma agresiunilor exercitate de către inculpatul A, persoana vătămată C a suferit leziuni traumatice de tipul echimozei la antebrațul stâng, leziuni ce s-au putut produce prin comprimarea între arcadele dentare și care nu au necesitat zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr. x/E din data de 17.03.2021, eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, privind pe persoana vătămată C (f. 33 d.u.p.).
Potivit art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării „dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.
Cu privire la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
Astfel, ambele instanțe, au reținut că luarea cu forța, prin exercitarea de acte de violență asupra persoanei vătămate C și fără consimțământul acesteia, a minorului B din brațele sale, care, datorită vârstei fragede, era în imposibilitate să-și exprime voința sau să se apere, deplasându-se ulterior, împreună cu inculpații E și F, cu autoturismul condus de acesta din urmă, la locuința sa din satul (...), com. Ghidigeni, jud. Galați, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) alin. (2) și alin. (3) lit. b C. pen..
Potrivit disp. art. 205 C. pen.: „(1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu închisoarea de la unu la 7 ani. (2) Se consideră lipsire de libertate și răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-și exprima voința ori de a se apăra. (3) Dacă fapta este săvârșită: a) (...); b) asupra unui minor.
La infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, valoarea protejată constă în libertatea persoanei, în manifestarea neștirbită a libertății de deplasare și acțiune a persoanei fizice, subiectul pasiv, în cauză, fiind minorul, spre deosebire de infracțiunea de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorilor, unde subiectul pasiv este unul dintre părinți.
Pentru a constitui element material al infracțiunii, acțiunea trebuie să fie comisă în mod ilegal, adică sa nu fie expres sau implicit admisă de lege.
În acest sens, se constată că inculpatul A nu a fost căsătorit cu persoana vătămată C, iar, ca urmare a relației de uniune consensuală a rezultat minorul B.
Cum potrivit art. 503 C. civ., părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, aceasta fiind ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului, iar, totodată, în cauză nu există o hotărâre judecătorească prin care să fie acordată exercitarea autorității părintești doar mamei, respectiv persoanei vătămate C, sau, eventual prin care să se stabilească locuința minorului la domiciliul acesteia, precum și nicio hotărâre prin care inculpatul A să fie decăzut din drepturile părintești, reiese că minorul B se afla în egală măsură sub autoritatea părintească atât a mamei, cât și a tatălui.
În aceste condiții, oricare dintre părinți putea avea legături personale cu minorul, iar, în cauză, inculpatul A avea un drept propriu, recunoscut de C. civ. cu nimic mai prejos decât dreptul mamei în exercitarea autorității părintești. Or, este adevărat că inculpatul a luat copilul de la mamă fără acordul acesteia, însă fapta nu constituie infracțiunea prevăzută de art. 205 C. pen., întrucât copilul se afla în egală măsură sub autoritatea părintească a mamei, dar și a tatălui, acesta fiind îndreptățit să hotărască asupra deplasării copilului său, respectiv având posibilitatea de a lua minorul și de a-l deplasa către propriul său domiciliu.
Cât privește reținerea art. 205 alin. (2) C. pen., Înalta Curte observă că răpirea constă în luarea unei persoane și ducerea ei în alt loc, împotriva voinței sale, deci în mod forțat, iar în cazul unui minor, cum este cazul de față, fără drept, însă inculpatul putea să-și exercite autoritatea părintească și nu era decăzut din drepturile părintești, așa încât acțiunea acestuia ar fi putut fi apreciată ca abuzivă eventual numai în relație cu celălalt părinte, nu și cu minorul, care la data respectivă avea 10 luni și nu putea să-și exprime consimțământul, fiind dependent de părinți pentru a se deplasa.
În consecință, nu se poate reține caracterul nelegal al restrângerii de către inculpat a libertății de mișcare a minorului, câtă vreme acesta, în considerarea exercitării în fapt a autorității părintești, era îndreptățit să hotărască asupra deplasării copilului său.
Față de cele precizate, Înalta Curte consideră, în raport, cu baza factuală reținută, că nu poate fi angajată răspunderea penală a inculpatului A pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. art. 205 alin. (1) alin. (2) și alin. (3) lit. b C. pen..
Pe de altă parte, un argument complementar este că, chiar și în ipoteza în care ar fi existat o hotărâre judecătorească prin care minorul să-i fie încredințat mamei, încălcarea acesteia l-ar fi expus pe tată unor consecințe juridice mai ușoare, pedeapsa pentru nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului fiind mult mai redusă.
Cu privire la infracțiunea de violență în familie.
În fapt s-a reținut că exercitarea de acte de violență asupra fostei sale concubine, persoana vătămată C, prin mușcarea acesteia de antebrațul mâinii stângi, cauzându-i leziuni care nu au necesitat zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violență în familie, prev. de art. 199 rap. la 193 alin. (1) C. pen..
În ceea ce privește infracțiunea de violență în familie, în condițiile în care inculpatul prin recursul în casație declarat nu a formulat critici si cu privire la această infracțiune, și, având în vedere că în recurs în casație, instanța nu poate realiza individualizarea pedepsei inculpatului și nici nu se poate pronunța cu privire la tratamentul sancționator, Înalta Curte constată că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce privește această infracțiune.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul în casație formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 537 din 17 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. X/189/2022.
Va casa decizia penală recurată și sentința penală nr. 451/24.11.2023 pronunțată de Judecătoria Bârlad și rejudecând:
În baza art. 396 alin. (1) și alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b teza I C. proc. pen., va achita pe inculpatul A sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin. (1) alin. (2) alin. (3) lit. b C. pen..
Va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Iași privind infracțiunea de violență în familie prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (1) C. pen..
Va înlătura obligația inculpatului de a plăti părților civile suma de câte 1000 lei, ce reprezintă daune morale.
Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii și constată că inculpatul a început executarea pedepsei începând cu 13.11.2024.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei în fond, apel și recurs în casație vor rămâne în sarcina statului.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A, în cuantum de 720 de lei și onorariul cuvenit apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul-parte civilă B, în cuantum de 540 de lei, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul în casație formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 537 din 17 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. X/189/2022.
Casează decizia penală recurată și sentința penală nr. 451/24.11.2023 pronunțată de Judecătoria Bârlad și rejudecând:
În baza art. 396 alin. (1) și alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul A sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin. (1) alin. (2) alin. (3) lit. b C. pen..
Trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Iași privind infracțiunea de violență în familie prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (1) C. pen..
Înlătură obligația inculpatului de a plăti părților civile suma de câte 1000 lei, ce reprezintă daune morale.
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii și constată că inculpatul a început executarea pedepsei începând cu 13.11.2024.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei în fond, apel și recurs în casație rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A, în cuantum de 720 de lei și onorariul cuvenit apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul-parte civilă B, în cuantum de 540 de lei, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2025.