Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 453 din data de 27.10.2023, pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr. x/328/2023, în baza art. 396 alin.5 rap. la art. 16 alin.1 lit. c C. proc. pen., s-a dispus dispus achitarea inculpatului A, fiul lui (…) și (…), născut la data de (…) în mun. Turda, jud. Cluj, domiciliat în com. Băișoara, sat (...), nr. (…), jud. Cluj, posesor a C.I., seria (…), nr. (...), eliberată de S.P.C. (…), la data de (…), CNP (...), pădurar, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. (1) C. pen.
În baza art. 404 alin.4 lit. f, art. 162 alin.4 și art. 255 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul A a cantității de 0,50 mc material lemnos (cherestea rășinoase nouă) lăsate în custodie, potrivit procesului-verbal încheiat în data de 10.06.2022.
În baza art. 162 alin.5 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că este obligat să păstreze bunurile și obiectele restituite, până la soluționarea definitivă a cauzei.
În baza art. 275 alin.3 C. proc. pen., s-a dispus ca, în cauză, cheltuielile judiciare avansate de către stat să rămână în sarcina acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda.
Prin decizia penală nr. 1424/A/2024 din 10 octombrie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/328/2023, Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a C. proc. pen., a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda împotriva sentinței penale nr. 453, pronunțată la data de 27 octombrie 2023 de către Judecătoria Turda în dosar nr. x/328/2023, pe care a desființat-o în totalitate, și, rejudecând cauza:
În temeiul art. 396 alin. (1) și 2 Cod de procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul A (CNP (...), fiul lui (…) și (…), născut la data de (…) în mun. Turda, jud. Cluj, domiciliat în com. Băișoara, sat (...), nr. (…), jud. Cluj, pădurar, fără antecedente penale) la o pedeapsă de 6250 lei amendă penală (250 zile-amendă, 25 lei/zi-amendă), pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. (1) C. pen.
A atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării prevederilor art. 63 C. pen., în cazul neachitării pedepsei amenzii.
În baza art. 404 alin. (4) lit. f, art. 162 alin. (4) și art. 255 C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpatul A a cantității de 0,50 mc material lemnos (cherestea rășinoase nouă) lăsate în custodie potrivit procesului verbal încheiat în data de 10.06.2022.
În temeiul art. 398 și art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală, a obligat inculpatul A să plătească în favoarea statului suma de 1884,4 lei cu titlul de cheltuieli judiciare (din care suma de 384,4 lei lei - cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală, iar suma de 1500 lei - cheltuieli judiciare pentru fazele de cameră preliminară și judecată).
În fapt, s-a reținut că inculpatul A, la data de 08.06.2022, a condus autoturismul său neînmatriculat marca (…) de culoare roșie cu seria șasiu (...) pe drumul public (…) din localitatea Muntele Bocului, com. Băișoara, jud. Cluj.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul A la data de 23 octombrie 2024, indicând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen.
Referitor la motivele de recurs în casație, recurentul a susținut, în esență, că nu este probată existența elementului material al laturii obiective a infracțiunii pentru care a fost condamnat, lipsind acțiunea de conducere a autovehiculului pe drumurile publice.
Astfel, recurentul inculpat a precizat că instanța de apel a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa amenzii în cuantum de 6250 lei deși la dosarul cauzei nu există vreo probă din care să rezulte întrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii prev. de art. 334 alin. (1) C. pen., soluția fiind pronunțată pe baza unor prezumții.
În acest context, recurentul a învederat că instanța de apel și-a fundamentat soluția de condamnare pe baza declarațiilor martorului B, cu toate că martorul doar a presupus cine se afla la volan și nicio altă probă din dosar nu a fost de natură să dovedească fapta de conducere a autovehiculului pe drumurile publice de către inculpat.
S-a mai susținut că toate celelalte probe la care a făcut trimitere instanța de apel în fundamentarea soluției de condamnare nu sunt decât probe indirecte, care nu fac dovada conținutului constitutiv al infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice. În plus, a susținut că acestea nu sunt în măsură să conducă la concluzia că fapta imputată inculpatului A este dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil și să răstoarne astfel prezumția de nevinovăție.
Totodată, recurentul inculpat a precizat că situația premisă care a generat condamnarea acestuia, respectiv presupusa activitate infracțională de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, nu a fost constatată în mod direct și nemijlocit de către organele de poliție, ci a fost aparent adusă la cunoștința acestora după 15 zile de la presupusa săvârșire. Mai exact, inculpatul A nu a fost depistat sau oprit în trafic în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat pe un drum public și nici nu a fost surprins de vreo cameră de supraveghere, singura persoană care a presupus că, în data de 08.06.2022, inculpatul A a condus un autoturism neînmatriculat pe un drum public, fiind martorul B, care, la acel moment, nu a sesizat fapta organelor de poliție.
Astfel, a susținut că a fost dispusă condamnarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 334 alin. (1) C. pen. în baza depoziției unui singur martor care se află în relații de dușmănie cu inculpatul, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză.
În acest context, a susținut că este important de precizat faptul că martorul B a fost testat poligraf cu privire la aspectele pe care le-a presupus și nu le-a perceput în mod direct, cum ar fi persoana care a condus autovehiculul neînmatriculat pe drumurile publice deși testarea poligraf a unor prezumții/presupuneri nu prezintă nicio valoare probatorie pentru prezenta cauză.
Mai mult, a susținut că rezultatului acestei testări nu i se poate acorda un caracter de certitudine, întrucât, astfel cum rezultă din declarațiile de consimțământ ale subiecților C și B, la starea sănătății acestora se menționează probleme cardiace, fără a prezenta acte medicale, respectiv HTA (hipertensiune arterială).
În continuare, în ceea ce privește raportul de constatare criminalistică nr. (...) din data de 10.08.2022 care atestă că urmele găsite în zona în care a fost tăiat arborele au fost create de anvelopele autoturismului inculpatului, recurentul a susținut că nu reprezintă o probă directă în raport de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 334 alin. (1) C. pen.
Concluzionând, raportat la considerentele expuse, a solicitat să se constate că acțiunea acestuia nu realizează, în mod obiectiv, conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen. de conducere a unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice, motiv pentru care a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b teza I Cod de procedură penală.
Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C.proc.pen., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 C.proc.pen., pentru următoarele considerente:
Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.
Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și condițiile legate de formă și fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) C.proc.pen., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 art. 436 alin. (1) și 6, art. 437 și art. 438 din același cod.
Examinând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C.proc.pen., acesta a atacat cu recurs în casație decizia penală nr. 1424/A/2024 din 10 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori în dosarul nr. x/328/2023, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, fiind pronunțată de Curtea de apel ca instanță de apel.
Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, de către A, persoană care, având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C.proc.pen..
De asemenea, cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a, b și d C.proc.pen., întrucât cuprinde numele, prenumele și domiciliul recurentului A, hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casație (D) și care a atașat împuternicirea avocațială nr. Cj/(...)/22.11.2024 (fila 6 dosar nr. x/328/2023/R – Curtea de Apel Cluj).
Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație, în ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c C.proc.pen., se constată că recurentul a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Cu prioritate, se notează că, sintagma „faptă care nu este prevăzută de legea penală” vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune, putând deveni incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
În atare condiții, se observă că pe calea recursului în casație promovat, recurentul inculpat A a invocat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., deoarece esența motivelor sale constau în negarea bazei factuale reținute cu caracter definitiv de instanța de apel, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. (1) C. pen., acesta susținând că probele administrate în cauză nu sunt suficiente pentru a fundamenta soluția de condamnare.
Motivele de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A nu pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 Cod de procedură penală și nici vreunui alt caz de casare din cele prevăzute de lege, întrucât, în realitate, recurentul critică probele administrate în cauză și situația de fapt reținută de instanța de apel, negând existența faptei de conducere a unui vehicul neînmatriculat.
Astfel, se observă că inculpatul critică modalitatea în care instanța de apel a înțeles să interpreteze probatoriul, tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute prin decizia instanței de apel, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 433 Cod de procedură penală, se limitează exclusiv și în condițiile prevăzute de lege, la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Ca atare, prin criticile formulate, recurentul încearcă să acrediteze ideea că nu a săvârșit infracțiunea de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat, tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute prin decizia instanței de apel, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 433 C.proc.pen., se limitează exclusiv și în condițiile prevăzute de lege, la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Așadar, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat expres, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., și nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) C.proc.pen., cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c C.proc.pen., nu este îndeplinită.
Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație. Argumentele prezentate de recurent trebuie să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situație ce nu se regăsește în cauza de față.
Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C.proc.pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 1424/A/2024 din data de 10 octombrie 2024 a Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/328/2023.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C.proc.pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 1424/A/2024 din data de 10 octombrie 2024 a Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/328/2023.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2025.