Deliberând asupra admisibilității contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 28 din ședința din camera de consiliu din data de 28 ianuarie 2025, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, în dosarul nr. x/1/2024, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A împotriva ordonanței de clasare nr. x/P/2023 din 14 noiembrie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și a fost obligată petenta la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul de cameră a reținut, în esență, că, prin ordonanța nr. x/P/2023 din 14 noiembrie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de petenta A cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen., pretins comise de către magistrații procurori și judecători menționați în sesizări, deoarece faptele nu există.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen. și asistența și reprezentarea neloială, prev. de art. 284 C. pen., pretins comise de către persoane fără calitate specială, precum și de către avocatul B, din cadrul Baroului C și declinarea competenței de soluționare a cauzei sub aspectul comiterii infracțiunilor indicate anterior în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, spre competentă soluționare. S-a dispus ca dosarul nr. x/P/2022 și un exemplar al ordonanței să fie trimise Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, spre competentă soluționare.
Împotriva ordonanței nr. x/P/2023 din 14 noiembrie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, petenta A a formulat plângere, care a fost soluționată prin ordonanța nr. x/II/2/2024 din 20 noiembrie 2024 a procurorului șef din cadrul aceleiași unități de parchet, fiind respinsă, ca nefondată.
Petenta A a formulat plângere, în condițiile prevăzute de art. 340 C. proc. pen., adresată judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind înregistrată pe rolul instanței la 12 decembrie 2024, sub nr. x/1/2024.
În susținerea plângerii, în esență, petenta A a precizat că demersurile sale judiciare au început în urmă cu nouă ani și vizează cazul unei persoane cu probleme speciale, pe care a vrut să o ajute.
A învederat că a depus plângeri, a prezentat probe, care însă nu au fost analizate, ajungându-se în situația în care să se considere că sunt justificate acțiunile făptuitorilor, respectiv infracțiunile săvârșite de intimații reclamați.
Petenta a susținut că, în mod greșit, s-a dispus o soluție de clasare în cauză, nefiind respectate principiul legalității și cel al unui proces echitabil. În opinia sa, faptele există, au fost săvârșite cu vinovăție și sunt probe în acest sens.
În concluzie, petenta a solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanței de clasare și trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea urmăririi penale.
Examinând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut, în esență, că, a fost sesizat cu o plângere formulată în temeiul art. 340 C. proc. pen., așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.
În prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară din cadrul primei instanțe a constatat că soluția adoptată de parchet este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen. (fapta nu există), împrejurare care a determinat pronunțarea soluției de clasare a cauzei privind sesizarea formulată de petenta A, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen., pretins comise de către magistrații procurori și judecători menționați în sesizări.
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul primei instanțe a reținut că nemulțumirea unui justițiabil cu privire la modul de soluționare a unui litigiu nu poate conduce, de plano, la prezumția existenței unor fapte de natură penală, activitatea fiecăruia dintre participanții la înfăptuirea actului de justiție fiind supusă cenzurii controlului prin exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac sau al organului abilitat cu cercetarea conduitei profesionale.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, petenta a solicitat să fie efectuate cercetări față de mai mulți magistrați, printre care și procurorul D (din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Teritorială X), în legătură cu instrumentarea unor cauze penale și civile (referitor la soluțiile de clasare dispuse în dosarele constituite ca urmare a cererilor formulate de aceasta, precum și cu privire la modul de soluționare a unei cauze având ca obiect punerea sub interdicție a numitului E).
Or, pentru a se reține în sarcina magistraților reclamați săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C. pen., trebuie să se dovedească faptul că aceștia au avut un comportament incorect, ilegal, cu scopul de a-și încălca intenționat atribuțiile de serviciu. Așadar, în desfășurarea pretinsei activități neconforme legii, magistrații ar fi trebuit să acționeze cu rea-credință, respectiv cu intenție, ca formă a vinovăției, în vederea producerii unei vătămări intereselor legale ale petentei, fie prin neîndeplinirea unor acte care trebuiau îndeplinite în virtutea îndatoririlor de serviciu, fie prin îndeplinirea lor defectuoasă, scopul cercetării penale fiind de a identifica, dincolo de soluțiile emise, acel act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu care să se înscrise în „verbum regens” prevăzut de lege și care poate avea influență asupra soluției.
Totodată, conform art. 269 C. pen., pentru a se reține infracțiunea de favorizarea făptuitorului, actele neconforme legii imputabile intimaților ar fi trebuit să se concretizeze într-un ajutor dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți a constatat că aspectele sesizate de petentă, privind modul de soluționare a dosarelor de urmărire penale constituite ca urmare a plângerilor formulate de aceasta, precum și modul de soluționare a cauzei având ca obiect punerea sub interdicție a numitului E, nu constituie fapte de natură penală, ci reprezintă exercitarea atribuțiilor de serviciu de către intimații vizați în plângerea formulată.
În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, judecătorii și procurorii trebuie să aplice legea la anumite situații de fapt date. Această activitate presupune un proces amplu, care cuprinde mai multe etape, respectiv de stabilire pe baza de probe a situației de fapt supusă actului de justiție, de interpretare a dispozițiilor legale și, în final, de identificare și aplicare a dispoziției legale la cazul concret.
Toate actele procurorilor sunt supuse controlului procurorului ierarhic superior, soluțiile fiind supuse și controlului instanței de judecată, iar măsurile dispuse și hotărârile pronunțate de instanțele de judecată sunt supuse controlului instanței superioare, prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. În fiecare dintre aceste etape, orice persoană interesată poate formula critici cu privire la legalitatea și temeinicia soluției atacate, acesta fiind așadar singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea și temeinicia soluțiilor date de magistrați.
În plus, s-a apreciat că trebuie evidențiat faptul că în cadrul unei cercetări penale desfășurată față de un magistrat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu serviciul nu se poate analiza legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse sau soluțiilor date de acesta. Organul de urmărire penală nu are atribuții de control al soluțiilor pronunțate de magistrați, dacă nu apar indicii privind săvârșirea de infracțiuni și este vorba doar de desfășurarea unei activități normale de judecată. Sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva unui magistrat nu este de natură a-l învesti cu atribuții de control al soluțiilor pronunțate, dacă circumstanțele adoptării soluțiilor respective, astfel cum sunt descrise de petent, nu probează indicii privind existența ilicitului penal, întrucât scopul cercetării penale nu îl constituie analiza legalității și temeiniciei unei soluții - acest rol revenind exclusiv organelor de control judiciar competente, prevăzute de lege - ci identificarea, dincolo de această soluție, a unui act de conduită al magistratului contrar atribuțiilor de serviciu, act care să se înscrie în verbum regens indicat în norma de incriminare, și care, uneori, poate avea influențe asupra unei soluții pronunțate de acesta.
Împrejurarea că petenta a fost nemulțumită de măsurile și soluțiile dispuse de procurori și de judecători nu poate să conducă la concluzia că a fost săvârșită infracțiunea de abuz în serviciu, aceștia au acționat în cadrul atribuțiilor de serviciu cu bună-credință și în considerarea principiului legalității.
Referitor la infracțiunea de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen., raportat la documentele aflate la dosar, s-a constatat că nu se conturează existența unor fapte penale care să fi fost săvârșite de intimații vizați prin plângerea formulată de petentă, care să constea într-un ajutor dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, așa cum impun dispozițiile indicate anterior.
Totodată, judecătorul de cameră preliminară a constatat că procurorul a administrat probele apreciate ca utile și concludente cauzei, respectiv cea cu înscrisuri, acesta considerând că nu se impune administrarea altor probe, în condițiile în care cele deja administrate nu au făcut dovada unui minimum de date concrete care să susțină verosimilitatea acuzațiilor.
Relativ la cele ce precedă, judecătorul de cameră preliminară a constatat că este legală și temeinică soluția de clasare, dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen., cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen., întrucât faptele nu există.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele dosarului nu rezultă existența vreunei fapte penale, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. a C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A împotriva ordonanței de clasare nr. x/P/2023 din 14 noiembrie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală.
Împotriva încheierii nr. 28 din ședința din camera de consiliu din data de 28 ianuarie 2025, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, în dosarul nr. x/1/2024, a formulat contestație petenta A, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, la data de 13 martie 2025, sub nr. x/1/2025, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului Cx – 2 Judecători C.
Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, invocată din oficiu, Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți, constată următoarele:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată că a fost învestit cu soluționarea contestației exercitate de petenta A împotriva încheierii nr. 28 din ședința din camera de consiliu din data de 28 ianuarie 2025, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, în dosarul nr. x/1/2024, prin care, în procedura prevăzută de art. 341 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la instanța supremă, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A împotriva ordonanței de clasare nr. x/P/2023 din 14 noiembrie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală.
Potrivit dispozițiilor art. 341 alin. (8) raportat la art. 341 alin. (6) lit. a C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunțat soluția de respingere, ca inadmisibilă, tardivă sau nefondată, a plângerii, este definitivă.
În consecință, constatând că petenta A a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți, în conformitate cu prevederile art. 341 alin. (10) lit. a teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația exercitată de aceasta.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga pe contestatoare la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petenta A împotriva încheierii nr. 28 din ședința din camera de consiliu din data de 28 ianuarie 2025, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, în dosarul nr. x/1/2024.
Obligă contestatoare la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința din camera de consiliu, astăzi, 10 aprilie 2025.