Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin ordonanța nr. x/P/2023 (x/76/P/2023) din data de 03 octombrie 2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea numiților A și B sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen., deoarece fapta nu există.
În cuprinsul ordonanței s-a arătat, în esență că, la data de 05.07.2023 s-a înregistrat, sub nr. x/VIII-1/2023, sesizarea formulată de A împotriva judecătorului C și procurorului D - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel X, avocat titular E din cadrul Baroului J, F, G, H și I.
Din conținutul sesizării a reieșit că pe rolul Curții de Apel București - Secția Penală a fost înregistrat dosarul nr. x/2/2022, soluționat în data de 21.04.2022, care vizează plângerea împotriva ordonanței nr. x/P/2020 din data de 09.11.2020, în susținerea plângerii fiind atașată încheierea din 21.04.2022.
Prin adresa nr. 1523/VIII-1/2023 din data de 05.07.2023 i s-a solicitat petentului A să completeze plângerea penală, în sensul djescrierii concrete a faptelor cu caracter penal.
La data de 27.07.2023, A și B au completat plângerea penală formulată inițial, iar în urma acesteia, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică a fost înregistrat dosarul penal nr. x/P/2023.
Conform procurorului din completarea sesizării nu au reieșit fapte cu caracter penal, ci nemulțumiri față de modul în care au fost soluționate dosarele penale în care a fost parte, considerând că persoanele reclamate și-au încălcat abuziv atribuțiile de serviciu.
La dosarul cauzei, acesta a depus referatul cu propunere de clasare al Secției x poliție - Sector y Poliție în cauza nr. x/P/2016, privind plângerea formulată de A împotriva numiților F, H și I pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Soluția de clasare a fost însușită de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.
Totodată, petentul a depus încheierea F/CP din data de 21.04.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2/2022 al Curții de Apel București, prin care judecătorul C a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petenții A și B împotriva soluției de clasare date prin ordonanța nr. x/P/2020 din data de 09.11.2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin ordonanța nr. x/11-2/2022 din data de 02.03.2022 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Procurorul a reținut că dosarul penal nr. x/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privește plângerea formulată de A și B împotriva numitei E, avocat în Baroul J, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului, constând în aceea că în cadrul unui litigiu, în calitate de avocat ales al Asociației de proprietari K, i-ar fi obligat pe petenți la plata unei sume reprezentând cotele de întreținere restante și penalități.
În cauză nu s-a dispus începerea urmării penale in rem.
Conform procurorului, faptele sesizate de A și B au fost încadrate juridic ca infracțiune de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., urmând a fi analizate în mod concret, în raport de datele furnizate de către petenți, dacă sunt realizate elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale acestei infracțiuni.
S-a constatat că infracțiunile reclamate de către petenți împotriva numiților E, avocat din cadrul Baroului J, F, G, H și I au fost cercetate de către alte organe de urmărire penală (respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București) în care au fost dispuse soluții de clasare.
Conform procurorului care a soluționat cauza, pentru infracțiunile reclamate de către petenți împotriva judecătorului C, judecător la Curtea de Apel X și procurorului D, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel X, nu au fost identificate indicii care să conducă la concluzia că acestea ar fi săvârșit fapte de natură penală.
Încercarea petenților de a obține o soluție favorabilă intereselor lor, în condițiile în care au formulat nenumărate plângeri, fără a exista indicii concrete privind săvârșirea unor infracțiuni, cum este cazul magistraților indicați, nu reprezintă decât o încercare a acestora de a obține încă o cale de atac împotriva soluțiilor primite, neprevăzute de legislația în vigoare.
Așa cum s-a reținut în motivarea Deciziei nr. 405 din 15.06.2016 a Curții Constituționale referitoare la exceptia de neconstituționalitate a dispozițiilor privind infracțiunea de abuz în serviciu, în exercitarea competenței de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să țină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracțiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, atunci când legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, iar alte măsuri de ordin civil, administrativ, etc, sunt improprii în realizarea acestui deziderat.
În raport de cele expuse, s-a constatat că nu există fapte sau elemente concrete care să indice exercitarea cu rea-credință a atribuțiilor de serviciu de către judecătorul și procurorul menționați în plângere, nefiind precizate acțiuni exterioare procesului de interpretare și aplicare a legii de către magistrați, prin care să fi fost încălcate dispozițiile legale ce reglementează activitatea acestora.
Prin urmare, procurorul care a soluționat dosarul a stabilit că, întrucât în cauză nu a rezultat existența vreunei stări de fapt de natură să atragă incidența legii penale, se va dispune soluția clasării, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen.
Prin ordonanța nr. x/II/2/2024 din 14 noiembrie 2024 a procurorului șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă plângerea formulată de petenții A și B împotriva ordonanței nr. x/76/P/2023 din data de 03 octombrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, ca nefondată.
În esență, procurorul șef al al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în cauză, procurorul a reținut în mod corect, din probele administrate, că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, fiind incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (l) lit. a C. proc. pen., potrivit căruia „fapta nu există”.
Dat fiind conținutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, mijloacele de probă administrate de procuror se relevă ca suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situația faptică reclamată și în raport de care s-a dispus soluția de clasare atacată.
Din aspectele relatate în plângerea formulată s-a constatat că nu sunt indicii privind săvârșirea vreunei fapte de natură penală.
Astfel, s-a reținut că nemulțumirile petenților cu referire la modul concret de soluționare a unei cauze trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputând obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraților care au rezolvat cauza.
A încerca repararea unor drepturi pretins lezate pe cale unei plângeri penale formulate împotriva magistraților care au dispus soluțiile calificate drept vătămătoare, creează contextul în care se impune a se menționa că, în conformitate cu prevederile constituționale și cele ale legii privind organizarea judiciară, soluțiile dispuse de procurori și hotărârile pronunțate de judecători pot fi analizate ori cenzurate sub aspectul temeiniciei, numai în cadrul procedurii de control ierarhic jurisdicțional prevăzut de art. 340 C. proc. pen. (pentru procurori), respectiv doar prin căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale, în ceea ce privește judecătorii.
Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În hotărârile pronunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, „de principiu, în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții, iar simpla nemulțumire a uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale”.
Altfel spus, în actualul sistem de drept, magistratul are libertatea de a dispune soluțiile propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raționamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluționarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei credințe.
Soluțiile pronunțate de magistrați nu pot fi cenzurate decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare și extraordinare.
Așa fiind, s-a constatat că soluția de clasare emisă în dosarul nr. x/76/P/2023 este legală și temeinică, motiv pentru care plângerea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva Ordonanței nr. x/P/2023 (x/76/P/2023) din data de 03 octombrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, menținută prin Ordonanța nr. x/II/2/2024 din 14 noiembrie 2024 a procurorului șef al Secției de urmărire penală din cadrul aceleiași unități de parchet, în temeiul art. 340 C. proc. pen., a formulat plângere, în termen legal, petentul A.
În cuprinsul plângerii formulate, petentul a reiterat motivele din sesizarea inițială și a criticat soluția de clasare pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând trimiterea cauzei la procuror întrucât acesta nu a efectuat cercetările care se impuneau și nu a efectuat o anchete efectivă.
Astfel, a arătat că, împreună cu soția sa, B, a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Judecatoria Sectorului 2, împotriva numitului F, fiind înregistrat dosarul nr. x/P/2015 din data de 26.01.2015, în care s-a dispus începerea urmăririi penale față de F, fost președinte al As. K. Petentul a precizat că, împreună cu B s-au considerat părți vătămate în respectivul dosar, fiindu-le aduse prejudicii atât din punct de vedere psihic, cât și material.
În ceea ce privește îngrădirea achitării cotelor de întreținere, petentul a menționat că F a încheiat, în data de 25.06.2015, un Proces-verbal, având 9 pagini, afișate pe geamurile celor două scări ale blocului și care viza familia petentului, aceasta fiind o încercare a numitului F de a se răzbuna, în condițiile în care Asociația de proprietari K nu deținea un cont și a refuzat să primească cotele de întreținere, în complicitate cu administratorul-casier H.
În raport de cele ce preced, petentul a apreciat că F a comis infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, delapidare și înșelăciune, în complicitatea cu administratorul H și cenzorul I, cei trei constituindu-se într-un grup infracțional organizat. Petentul a mai susținut că făptuitorii anterior menționați au posibilitatea de a se răzbuna, că a fost agresat fizic și a fost amenințat cu moartea. De asemenea, a precizat că își menține plângerea penală, că se constituie parte civilă și că solicită să i se achite daune materiale și morale. Totodată, a învederat că probele depuse la dosar, respectiv înregistrările audio video CD și înscrisurile dovedesc faptele pentru care a formulat plângere. Petentul a menționat că plângere penală este completă, iar procurorii au ignorat probele de la dosarul cauzei.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală la data de 03 decembrie 2024, sub nr. x/1/2024.
Analizând ordonanța de clasare emisă de procurorul de caz pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 341 alin. (51) C. proc. pen., precum și prin prisma criticilor concrete aduse acesteia, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție constată că plângerea formulată de petentul A este nefondată, pentru următoarele considerente:
În procedura prevăzută de art. 340 și urm. C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară examinează dacă aspectele sesizate de petent, prin plângerea penală formulată, au fost verificate de organele de urmărire penală, prin administrarea unor mijloace de probă, iar soluția de clasare dispusă de procuror este susținută prin conținutul acestor mijloace de probă. În lipsa unor astfel de cercetări din partea organelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară nu poate realiza un real control al soluției de clasare.
O anchetă adecvată sub aspectul acuzațiilor concret formulate în cuprinsul plângerii, respectiv verificarea aspectelor reclamate și indicarea motivelor pentru care faptele sesizate nu s-ar încadra la infracțiunile indicate în sesizarea formulată, depind însă de indicarea unei baze factuale (elemente de fapt care să poată fi încadrate în elemente de tipicitate ale unor infracțiuni).
În plângerea de față, petentul a indicat nemulțumirea sa față de modul în care a fost soluționată o plângere anterioară de către judecător și nemulțumirea sa față de concluziile procurorului de ședință la termenul la care a fost soluționată plângerea anterioară. În ceea ce privește CD-ul depus la dosarul cauzei, conținutul acestuia redă filmări în scara blocului.
Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte constată, că lipsa unei baze factuale, atât cu privire la conduita judecătorului care a soluționat cauza cât și cu privire la conduita procurorului de ședință, determină lipsa de utilitate procesuală a continuării urmăririi penale. În absența unor fapte clare și a datelor referitoare la o conduită potențial infracțională, o anchetă penală nu avea capacitatea de a stabili care sunt împrejurările în care faptele au fost comise și dacă acestea au un caracter penal. Faptele reclamate cu privire la judecător și procuror au în vedere nemulțumirea privind soluționarea unei plângeri penale anterioare și nu sunt în mod vădit parte a ilicitului penal.
Față de cele ce preced, va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A împotriva Ordonanței nr. x/P/2023 (x/76/P/2023) din data de 03 octombrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, menținută prin Ordonanța nr. x/II/2/2024 din 14 noiembrie 2024 a procurorului șef al Secției de urmărire penală din cadrul aceleiași unități de parchet.
Va obliga petentul la plata sumei de 25 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A împotriva Ordonanței nr. x/P/2023 (x/76/P/2023) din data de 03 octombrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, menținută prin Ordonanța nr. x/II/2/2024 din 14 noiembrie 2024 a procurorului șef al Secției de urmărire penală din cadrul aceleiași unități de parchet.
Obligă petentul la plata sumei de 25 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 11 februarie 2025.