Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.232 din data de 25 septembrie 2023, Judecătoria Roșiori de Vede a dispus următoarele:
În baza art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 396 alin. (1) și (2) Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul A, CNP (...), (fiul lui (...), născut la data de (...), in mun. Roșiori de Vede, Jud. Teleorman, cu domiciliul în mun. Roșiori de Vede, (...), jud. Teleorman, f.f.l. în comuna Săceni, sat (...), județul Teleorman , fără antecedente penale), la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente ( faptă din 26.11.2019).
În baza art. 91 rap. la art. 92 C. pen., a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare, aplicată inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Teleorman la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b C. pen., a impus inculpatului obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituțiile din comunitate
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei B, jud. Teleorman sau în cadrul Spitalului C Roșiorii de Vede.
În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c - e) C. pen. se vor comunica Serviciului de Probațiune Teleorman.
În baza art. 404 alin. (2) Cod de procedură penală raportat la art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere, în caz de neexecutare a obligațiilor impuse ori stabilite de lege, în caz de neîndeplinire integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum și în caz de săvârșirea a unei noi infracțiuni.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 1357 C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul D Roșiori de Vede și a obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 181,13 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) Cod de procedură penală cu referire la art. 1357 C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul E București și a obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 2565,32 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 23 alin. (2) și (3) Cod de procedură penală și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 1357 C. civ., a admis, în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă F, CNP (...), și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 536,99 lei, cu titlu de daune materiale și a sumei de 20.000, cu titlu de daune morale.
A respins în rest acțiunea civilă exercitată de partea civilă F, ca neîntemeiată.
În baza art. 276 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul A la plata către partea civilă F a sumei de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei aferentă fazei de urmărire penală.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul A.
Prin decizia penală nr. 351/A din data de 28 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II a Penală, în dosarul nr. x/292/2021 (x/2023), în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul A împotriva sentinței penale nr. 232/25.09.2023 a Judecătoriei Roșiori de Vede.
S-a desființat în parte hotărârea apelată și, rejudecând:
S-a înlăturat dispoziția de obligare a inculpatului A la plata sumei de 5.000 de lei către partea civilă F cu titlu de cheltuieli judiciare.
Au fost menținute toate celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate în apel au rămas în sarcina statului.
S-a respins cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate în apel.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul A, la data de 29 aprilie 2024.
Prin motivele formulate, recurentul A a solicitat, în esență, admiterea recursului în casație, desființarea deciziei recurte și în tot a sentinței penale nr.232 din data de 25 septembrie 2023, pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede și achitarea inculpatului A în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. b teza I C. proc. pen. pentru infracțiunea de „lovire sau alte violente", faptă prev. și ped. de art. 193 alin. (2) C. pen.
În cadrul cererii de recurs în casație recurentul a susținut că instanța de apel, respectiv Curtea de Apel București nu a examinat fapta sub aspectul tipicității, cu toate că în motivele de apel s-a adus în discuție acest aspect.
Referitor la acest aspect, a arătat că tipicitatea este o trăsătură sine que non a infracțiunii, alături de caracterul nejustificat și imputabil al acesteia. În absența tipicității, nu se poate vorbi despre o faptă prevăzută de legea penală și, a fortiori, nu se poate vorbi de o infracțiune
Recurentul a precizat că atât rechizitoriul întocmit în cauză, cât și hotărârile judecătorești emise sunt criticabile, întrucât analiza completă a tipicității faptei fie a lipsit, fie a fost realizată formal. Din niciun act procesual întocmit nu răzbate convingerea că vinovăția, ca element subiectiv, lovirea, ca element obiectiv al laturii materiale regăsite în norma de incriminare, sunt dovedite în ceea ce îl privește pe inculpatul G.
Prin încheierea din 18 septembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte – Secția penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 351/A din data de 28 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II a Penală, în dosarul nr. x/292/2021 (x/2023), constatându-se, în esență, că recursul în casație formulat de recurentul inculpat A este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct.7 C. proc. pen., în ceea ce privește soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., exclusiv sub aspectul chestiunilor de drept ce vizează legătura de cauzalitate între fapta imputată și rezultatul produs, pe baza situației de fapt stabilite cu caracter definitiv de instanța de apel, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept.
Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 351/A din data de 28 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, în dosarul nr. x/292/2021 (x/2023), Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. („inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”), se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.
De asemenea, cazul de casare menționat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.
În recursul în casație de față, inculpatul A, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct.7 C. proc. pen., a solicitat Înaltei Curți pronunțarea unei soluții de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. b teza I C.proc.pen, pentru infracțiunea de „lovire sau alte violente", faptă prev. și ped. de art. 193 alin. (2) C. pen.
Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute de instanța de apel.
În speță, recurentul inculpat A a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) C.pen., instanța de apel constatând că fapta supusă analizei există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Potrivit art. 193 alin. (2) C.pen., fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
La nivel doctrinar, sub aspectul elementului material al laturii obiective, s-a arătat că acesta se realizează, de regulă, printr-o acțiune de lovire sau alte violențe. Această acțiune se poate realiza fie prin energia făptuitorului, fie printr-o altă forță pe care acesta o pune în mișcare și poate fi exercitată direct sau indirect (V.Cioclei în Codul penal Comentariu pe art., Ediția 3, Editura C.H. Beck, București 2020, p.689-690).
Urmarea imediată a infracțiunii constă în producerea unei vătămări a integrității corporale sau sănătății, care să necesite îngrijiri medicale de la 1 zi la 90 de zile, iar pentru ca fapta să fie tipică, trebuie să existe legătură de cauzalitate între lovirile/violențele exercitate și urmarea periculoasă.
Înalta Curte constată că starea de fapt reținută prin decizia recurată constă, în esență, în aceea că, în ziua de 26.11.2019, în jurul orelor 09.00, aflându-se pe un teren extravilan al satului (...), com. Săcele, jud. Teleorman, inculpatul A l-a lovit cu o cazma și cu picioarele pe persoana vătămata F, iar in urma agresiunii, acestuia i-a fost eliberat de către S.M.J.L. Teleorman certificatul medico-legal nr. A2-869/2098 din 22.11.2019, în care se arată ca pentru vindecarea leziunilor au fost necesare 45-50 de zile îngrijiri medicale, ulterior, prin raportul de expertiză medico-legală, nr. Al- 24/171/2020, s-a efectuat o completare privind pe numitul F, din care reiese că persoana vătămată a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse la data 26.11.2019, prin lovire cu corp dur, pentru care necesită 48-52 zile îngrijiri medicale.
Verificând, așadar, hotărârea recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct.7 C.proc.pen. și a motivelor care îl susțin, astfel cum s-a arătat în încheierea de admitere în principiu, se constată că instanța de apel a reținut că rezultatul prevăzut de norma de incriminare (leziunile traumatice produse persoanei vătămate) a fost consecința acțiunii inculpatului A. În acest sens, Curtea a subliniat cu caracter definitiv că persona vătămată F a fost lovită de către inculpat cu o cazma și cu picioarele, producându-i leziuni traumatice evaluate din punct de vedere medico-legal la 48-52 de zile de îngrijiri medicale.
În cuprinsul deciziei recurate s-a mai notat că în cauză este vorba despre o faptă intenționată, care a produs un prejudiciu semnificativ, astfel cum rezultă din conținutul actelor-medicale, menționate corespunzător de prima instanță, instanța de apel reținând, cu titlu definitiv, consecințele faptei, respectiv numărul zilelor de îngrijiri necesare pentru vindecarea leziunilor produse, dar și inexistența oricărei acțiuni din partea persoanei vătămate care să determine/justifice conduita recurentului- inculpat, ca ripostă la acțiunea inițială a victimei.
Prin apărările formulate, care se circumscriu în esență, modalității de interpretare și evaluare a materialului probator administrat în cauză de instanțele anterioare, recurentul A solicită Înaltei Curți, pe calea recursului în casație, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanței de apel, chestiune care nu echivalează cu a supune unei noi judecăți legalitatea hotărârii prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 C.proc.pen. Astfel cum s-a arătat anterior, instanța de recurs în casație exercită un control asupra hotărârii atacate, constatările sale întemeindu-se pe situația de fapt reținută de instanța de apel, care este consecința directă a administrării nemijlocite a probelor și, în consecință, situația de fapt reținută în apel nu poate fi schimbată prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac.
Ca atare, motivele de casare invocate de recurentul A nu se raportează la baza factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, motiv pentru care, nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., iar solicitarea privind pronunțarea unei soluții de achitare, este neîntemeiată.
Pentru considerente expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C.proc.pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 351/A din data de 28 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, în dosarul nr. x/292/2021 (x/2023).
În baza art. 275 alin. (2) C.proc.pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 351/A din data de 28 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, în dosarul nr. x/292/2021 (x/2023).
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2024.