Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 1525/A din 30 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/211/2023, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.544 pronunțată la data de 11.04.2024 de Judecătoria Cluj-Napoca, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 199 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2ani, stabilit conform dispozițiilor art. 92 alin. (1) C. pen., termen care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b C. pen., s-a impus condamnatului obligația să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei municipiului București sau Primăriei orașului Otopeni, pe o perioadă de 90 de zile.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra conduitei sale viitoare și asupra consecințelor la care se expune conform dispozițiilor art. 96 C. pen., care prevăd că nerespectarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse, precum și săvârșirea unei noi infracțiuni pe durata termenului de supraveghere conduce la revocarea suspendării și executarea pedepsei închisorii în regim de detenție.
S-a constatat că persoana vătămată B nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul A.
Prin decizia nr. 1525/A din 30 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului la data de 26 noiembrie 2024, la cabinetul avocatului ales, astfel că data până la care inculpatul avea posibilitatea să declare recurs în casație este 27 decembrie 2024, inclusiv.
Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul A a declarat recurs în casație la data de 17 decembrie 2024.
În esență, prin motivele de recurs în casație, invocând cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea sa nu este prevăzută de legea penală, întrucât examinarea tipicității faptei de către instanța de apel a avut loc fără a se proceda la analizarea materialului probator sau la reaprecierea faptelor. De asemenea, recurentul inculpat a adus critici în raport cu probele astfel cum au fost administrate și interpretate.
Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 30 ianuarie 2025, procedura de comunicare a recursului în casație era îndeplinită, la dosar nu au fost depuse concluzii scrise, astfel că la data 12 februarie 2024 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A, Înalta Curte reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și 6 C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 C. proc. pen. (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Examinând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta îndeplinește cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 1525/A din 30 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/211/2023, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.
Cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a, b și d C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului care a exercitat calea de atac, hotărârea atacată, precum și semnătura persoanei care a exercitat calea extraordinară de atac, în speță, avocatul inculpatul, cerere care este, de asemenea, promovată în termen legal.
În schimb, condiția reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen. nu este îndeplinită de calea de atac promovată de inculpat, cu toate că acesta a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând, doar din punct de vedere teoretic, că fapta pentru care s-a dispus condamnarea sa nu este prevăzută de legea penală întrucât examinarea tipicității faptei de către instanța de apel a avut loc fără a se proceda la analizarea materialului probator sau la reaprecierea faptelor. De asemenea, recurentul inculpat a adus critici în raport cu probele astfel cum au fost administrate și interpretate.
Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.
Starea de fapt reținută în cauză, materialul probator administrat, încadrarea juridică a faptelor, precum și reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.
În acest context, susținerile recurentului-inculpat referitoare la faptul că nu ar fi întrunite elementele de tipicitate ale faptei reținute în sarcina sa de către instanța de apel sunt expuse în cererea de recurs în casație doar din punct de vedere teoretic, fără a se motiva, în concret, ce determină incidența dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 rap. la art. 16 alin. (1) lit. b teza I C. proc. pen.
Dimpotrivă, recurentul-inculpat, în susținerea recursului în casație, a invocat aspecte ce țin de analiza probatoriului efectuată de către prima instanță și de însușirea acesteia de către instanța de apel (se critică, aptitudinea probatoriului care a condus la condamnarea sa, precum și loialitatea administrării acestuia ori aspecte ce țin de motivarea instanței).
Or, prin aceste motive, în realitate, nu se urmărește să supună cenzurii Înaltei Curți legalitatea incriminării în speță prin raportare la particularitățile faptice reținute prin decizia recurată, ci se tinde la o reevaluare a însuși conținutului acestor particularități, ceea ce excedează scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate de art. 433 și art. 447 C. proc. pen.
În acest context, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat, echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 1525/A din 30 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/211/2023.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat A la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare datorate statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D I S P U N E:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 1525/A din 30 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/211/2023.
Obliga recurentul-inculpat A la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare datorate statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2025.