Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 27/2025 din 21 februarie 2025 a Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/54/2025, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și, pe cale de consecință, în baza art. 141 alin. 6 lit. a) din Legea 302/2004, a fost recunoscută decizia penală nr. T20227316/30.08.2023, pronunțată de Curtea de Apel Leicester, Regatul Unit al Marii Britanii, prin care A, fiul lui (...), născut la data de (...) în mun. Craiova, județul Dolj, cu ultimul domiciliu în România, în com. Rojiște, sat (...), nr.(...), județul Dolj, a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prin imprudență, care are corespondent în legislația română în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 Cod Penal.
S-a dispus transferarea în vederea continuării executării de către cetățeanul român A într-un penitenciar din România a pedepsei de 9 ani închisoare, cu respectarea regulii specialității, prevăzută de art. 169 din Legea nr. 302/2004.
A fost dedusă din pedeapsa de 9 ani închisoare durata reținerii și arestării în vederea predării pe teritoriul României, de la 24.02.2023 la 06.03.2023 (conform s.p. nr. 40/2023 a Curții de Apel Craiova), precum și perioada arestării și durata executată din pedeapsa pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii de la 07.03.2023 la zi.
A fost dispusă emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinței.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 1108 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Craiova a reținut următoarele:
Examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Curtea a constatat că a fost învestită în procedura de recunoaștere și executare a hotărârii străine de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate în procedura prevăzută de art.140, 142 din Legea 302/2004 rep, și în conformitate cu dispozițiile Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate (Strasbourg, 21 martie 1983).
S-a reținut astfel că cetățeanul român A a fost condamnat prin decizia penală nr. T20227316/30.08.2023, pronunțată de Curtea de Apel Leicester, Regatul Unit al Marii Britanii, certificată de autoritățile britanice ca rămasă definitivă, la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prin imprudență, prevăzută de Legea Omuciderii din anul 1957, faptă constând în aceea că, la data de 28.11.2022, în timp ce se aflau pe teritoriul Marii Britanii, A împreună cu altă persoană l-au lovit cu pumnul pe numitul B, după care l-au abandonat într-o curte. În urma leziunilor suferite B a decedat la data de 03.12.2022.
S-a constatat că fapta săvârșită are corespondent în legislația română în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 Cod Penal.
Din cuprinsul înscrisurilor înaintate de autoritățile britanice a rezultat că persoana condamnată a fost prezentă personal la procesul în urma căruia s-a pronunțat hotărârea sus-menționată, fără a-și exprima consimțământul la transferarea sa într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei, invocând faptul că dorește să fie deportat, nu repatriat.
Fată de aceste împrejurări, Curtea a constatat că a fost legal învestită cu sesizarea formulată de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii cu atribuții în executarea pedepselor privative de libertate privind recunoașterea sentinței penale nr. T20227316/30.08.2023, pronunțată de Curtea de Apel Leicester, Regatul Unit al Marii Britanii, certificată de autoritățile britanice ca rămasă definitivă, prin care A, a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare, în vederea transferării persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România.
Curtea de apel a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine prevăzute de art. 140 - 142 din Legea nr. 302/2004 rep, întrucât hotărârea este definitivă și executorie, fapta pentru care a fost aplicată pedeapsa are corespondent în legislația română în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 Cod Penal, și, cu toate că persoana condamnată nu a consimțit la executarea pedepsei în România, pe numele acestuia a fost emis ordinul de deportare nr.G1244455.
Totodată, s-a constatat că din verificările efectuate rezultă că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare a unei hotărâri judecătorești străine.
Deopotrivă, s-a reținut că executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate, întrucât condamnatul A este cetățean român, cu domiciliul în România, iar față de acesta a fost aplicată măsura deportării de pe teritoriul Regatului Unit.
De asemenea, verificând sistemul Ecris, Curtea a reținut că, prin sentința penală nr. 40/2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.x/54/2023, a fost admisă cererea de executare a mandatului de arestare emis la data de 22.02.2023 de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord - Judecătorul Districtual de la Curtea Magistraților din Leicester pe numele persoanei solicitate A. S-a luat act de consimțământul la predare exprimat de persoana solicitată. S-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare britanice cu respectarea regulii specialității și sub conditia prev. de art. 98 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 rep. ca, în cazul în care se va pronunta o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România în vederea executării acestei pedepse. S-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile, în vederea predării, începând cu data de 25.02.2023, până la 26.03.2023. S-a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării. S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută pentru 24 de ore, de la data de 24.02.2023, ora 10:16, până la data de 25.02.2023, ora 10:16.
Prin adresa nr. (...)/NEC Biroul Național Interpol a informat că A a fost predat autorităților britanice la data de 06.03.2023.
Prin adresa înaintată de autoritățile britanice acestea au comunicat faptul că persoana condamnată se află în custodia continuă a autorităților britanice din data de 07.03.2023.
Împotriva sentinței penale nr. 27/2025 din 21 februarie 2025 a Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/54/2025, a declarat apel persoana condamnată A.
Prin motivele formulate, în esență, apelantul persoana condamnată A a susținut că nu și-a dat acordul pentru transferul în vederea executării restului de pedeapsă într-un penitenciar din România, invocând faptul că, în situația în care ar fi transferat, viația îi va fi pusă în pericol de către rudele persoanei decedate C.
Astfel, apelantul a susținut că familia acestuia a fost amenințată că, în situația în care apelantul va fi transferat într-un penitenciar din România, viața îi va fi pusă în pericol.
Deopotrivă, a susținut că, în urmă cu 7 luni, rudele persoanei decedate l-au înjunghiat pe prietenul apelantului pe care l-au recunoscut din pozele postate pe rețelele de socializare.
În plus, a susținut că familia persoanei decedate C este o familie numeroasă de rromi și se teme pentru viața acestuia.
Totodată, a precizat că refuză executarea pedepsei în România, având în vedere condițiile inumane din penitenciare, respectiv faptul că nu ar beneficia de asistență medicală, mai ales că suferă de o boală în urma căreia ar putea să-și piardă vederea.
Analizând hotărârea apelată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 141 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 142, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătorești străine de efecte juridice pe teritoriul României și transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate.
Înalta Curte constată întrunirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru admiterea cererii de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii față de apelantul persoana condamnată A.
Astfel, procedând la verificarea condițiilor reglementate de art. 142 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte constată următoarele:
a) hotărârea este definitivă și executorie;
Așa cum rezultă din actele dosarului, hotărârea a cărei a căror recunoaștere se solicită, sentința penală nr.T20227316, pronunțată la data de 30.08.2023 de Curtea Coroanei din Leicester este definitivă, iar din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii rezultă că durata totală a pedepsei este de 9 ani închisoare din care persoana transferabilă a executat un total de 714 zile, dintre care 176 de zile de arest preventiv și 538 de zile după pronunțarea sentinței, aceasta aflându-se în custodia continuă a autorităților britanice din data de 07.03.2023. Persoana transferabilă se află în detenție și pedeapsa, în baza legii Statului emitent, va fi complet executată la 26.02.2032.
b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune.
Fapta pentru care a fost condamnat A ar fi constituit infracțiune și dacă ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, având corespondent în legislația penală română, în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 Cod Penal.
c) persoana condamnată a consimțit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România.
Din verificările efectuate în cauză rezultă că persoana condamnată A nu a fost de acord să continue executarea pedepsei în România.
Cu toate acestea, Înalta Curte constată că nu este necesar consimțământul apelantului persoană condamnată, având în vedere că autoritățile judiciare britanice au emis un ordin de deportare a acestuia (ordinul nr.G1244455 emis de Ministerul de Interne – fila 32 dosar nr. x/54/2025 al Curții de Apel), în baza căruia condamnatul ar urma să fie expulzat din Marea Britanie, fiind, astfel, îndeplinită și condiția prev. de art. 142 alin. 1 lit. c din Legea nr. 302/2004.
d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanța poate dispune recunoașterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;
Verificând motivele prevăzute în textul de lege anterior menționat, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză.
e) executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.
În raport de actele de la dosar, Înalta Curte constată că, în cauză, este îndeplinită și această condiție. Astfel, executarea pedepsei în România contribuie la reintegrarea persoanei condamnate, având în vedere că acesta are domiciliul în România (sat. (...), com. Rojiște, jud. Dolj, nr. (...), iar din actele dosarului nu rezultă că acestea ar avea vreo legătură cu comunitatea din Regatul Unit al Marii Britanii.
Critica formulată de persoana condamnată A, în sensul că nu și-a exprimat acordul în vederea executării pedepsei în România, a fost deja analizată la momentul verificării îndeplinirii condiției reglementate de art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constatând că nu este necesar acordul condamnatului, având în vedere că, de îndată ce va fi exonerat de executarea pedepsei, acesta ar urma să fie expulzat în România, potrivit ordinului de deportare emis de autoritățile judiciare britanice.
În privința celei de-a doua critici a apelantului, conform căreia, în situația în care ar executa pedeapsa în România, viața i-ar fi pusă în pericol de către membrii familiei persoanei decedate, Înalta Curte o constată nefondată, având în vedere că nu există indicii că siguranța deținerii persoanei condamnate într-un penitenciar din România ar fi afectată. În acest context, se impune a se menționa că activitatea administrației penitenciarelor se desfășoară conform legii, respectiv în scopul impunerii unor restricții în ceea ce privește libertatea de mișcare a deținuților, astfel încât să se prevină săvârșirea de noi infracțiuni, să fie împiedicată sustragerea deținuților de la executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, precum și pentru protejarea vieții, integrității corporale și sănătății acestora, a personalului locului de deținere și a oricăror altor persoane.
În ceea ce privește condițiile de detenție din penitenciarele din România prin raportare la lipsa asistenței medicale, critica este de asemenea nefondată, având în vedere că, în conformitate cu art. 71 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal Dreptul la asistență medicală, tratament și îngrijiri al persoanelor condamnate este garantat, fără discriminare în ceea ce privește situația lor juridică. Dreptul la asistență medicală include intervenția medicală, asistența medicală primară, asistența medicală de urgență și asistența medicală de specialitate. Dreptul la îngrijiri include atât îngrijirile de sănătate, cât și îngrijirile terminale. (2) Asistența medicală, tratamentul și îngrijirile în penitenciare se asigură, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii, la cerere sau ori de câte ori este necesar. (3) Persoanele condamnate beneficiază în mod gratuit, potrivit legii, de îngrijiri, tratament medical și medicamente.
În consecință, în raport cu cele menționate anterior, Înalta Curte constată că sunt întrunite condițiile de recunoaștere și executare a sentinței penale nr. T20227316 pronunțată la data de 30.08.2023 de Curtea Coroanei din Leicester, definitivă, nefiind incident vreunul din cazurile pentru care se poate refuza recunoașterea și punerea în executare a hotărârii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 27 din 21 februarie 2025 a Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/54/2025.
Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, va fi obligat apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Conform prevederilor art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1108 lei, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul persoană condamnată A împotriva sentinței nr. 27/2025 din data de 21 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/54/2025.
Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1.108 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2025.