Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 02.05.2025, pe rolul Curții de Apel București - Contestații electorale, sub nr. de dosar x/2/2025, reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, în temeiul art. 17 alin. (8) din Legea nr. 554/2004, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. xD/28.04.2025 emisă de Biroul Electoral Central.
Reclamanta a depus la dosar și o cerere, formulată în temeiul dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), coroborate cu prevederile art. 19 Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare în legătură cu următoarele probleme de a căror corectă interpretare a dreptului Uniunii Europene depinde în mod fundamental soluționarea prezentei cauze: ”1. Trebuie Articolul 3 punctul 4 litera (g) din Regulamentul nr. 2024/900 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică care se referă la "orice persoană fizică sau juridică care reprezintă sau acționează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizațiile menționate la literele (a)-(f) și care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizații interpretat ca incluzând o persoană fizică ce postează materiale promovând obiectivele persoanelor și organizațiilor menționate la punctele (a) la (f) într-o manieră repetitivă, dar care nu are o relație de apartenență, control sau reprezentare cu o asemenea persoană sau organizație?”
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 138 din 2 mai 2025 a Curții de Apel București - Contestații electorale, s-a respins cererea de sesizare a C.J.U.E cu întrebare preliminară, formulată de contestatoare, ca neîntemeiată, și s-a respins cererea formulată de reclamanta A în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 138 din 2 mai 2025 a Curții de Apel București - Contestații electorale, reclamanta A a declarat recurs.
În primul rând, recurenta-reclamantă a susținut că, prin sentința recurată, a fost respinsă în mod nelegal cererea A de pronunțare a unei hotărâri preliminare de către CJUE, motiv de recurs care intră sub incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevede casarea când sentința a fost pronunțată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, fiind aplicat în mod eronat mecanismul de sesizare prevăzut de prevederile art. 267 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Astfel, judecătorul național și-a exercitat competența discreționară de a respinge cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare, comițând o eroare prin faptul că nu a recunoscut ambiguitatea interpretării literei (g) și, prin urmare, necesitatea îndrumării CJUE și prin faptul că nu a sesizat CJUE cu privire la această chestiune.
A arătat că tratatul prevede un test al „necesității” pentru a stabili dacă o instanță națională poate sesiza CJUE în cazul în care consideră că este „necesar” ca o instanță națională să „se pronunțe”. Acest test este același, indiferent de instanța națională care ia în considerare sesizarea, deși o instanță națională de ultim grad de atac (adică, în România, Curtea de Casație) trebuie să sesizeze CJUE cu întrebări preliminare atunci când necesitatea o impune. Obligația instanței de ultim grad de atac dintr-un stat membru de a sesiza CJUE este bine stabilită, cu privire la acest aspect recurenta făcând trimitere la decizia nr. 506/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I Civilă, în care instanța supremă, citând decizia CJUE în cauza C-561/19, Consorzio Italian Management („Cilfit II”), a recunoscut în mod expres aplicabilitatea art. 267 TFUE.
În ceea ce privește primul aspect, relevanța, nu există nicio controversă. Curtea de Apel nu a afirmat că întrebarea propusă de A era irelevantă. Dimpotrivă, întrebarea propusă CJUE este esențială pentru litigiul actual privind legalitatea deciziei contestate. În esență, principala problemă juridică în cadrul contestației este aplicarea și interpretarea art. 3 alin. (4) litera (g) din Regulamentul nr. 2024/900, și anume dacă noțiunea de „reprezentare sau acțiune în numele” necesită recunoașterea unei relații juridice. Întrebarea propusă de A viza în mod specific obținerea de la CJUE a unei clarificări cu privire la tipul exact de relație care este vizat de litera (g) pentru a stabili dacă BEC a aplicat în mod corect această dispoziție în cazul unei persoane fizice care a publicat opinii politice personale pe o platformă socială, în esență în calitate de persoană privată, chiar dacă aceasta susținea în mod potențial (dar nu reprezenta în mod oficial) un actor politic determinat pe baza criteriilor obiective prevăzute la literele (a)-(f) din același text. Prin urmare, relevanța întrebării A este „necesară” pentru Curtea de Apel să soluționeze litigiul, iar aceasta a comis o eroare concluzionând contrariul.
Al doilea aspect al analizei CJUE în cauza Cilfit II - și anume faptul că dispoziția din legislația UE în cauză a fost deja examinată de Curte (CJUE) nu a fost luat în considerare în sentință și, prin urmare, a influențat în mod esențial concluziile acesteia. Curtea de Apel nu a putut concluziona că această întrebare a primit un răspuns din partea CJUE, deoarece art. 3 („Definiții”) din Regulamentul nr. 2024/900 a intrat în vigoare abia în aprilie 2024 (a se vedea art. 30 alin. (2) din Regulamentul nr. 2024/900, care se referă la a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE, care a avut loc la 20 martie 2024 în JO L 2024/900). Până în prezent, Regulamentul nu a fost testat de autoritățile administrative sau de instanțele statelor membre sau ale UE, inclusiv, în mod necesar, de CJUE. Prin urmare, noutatea evidentă a chestiunii juridice în cauză susține și mai mult motivul pentru care Curtea de apel ar fi trebuit să accepte cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare de către CJUE, în absența oricărui precedent autoritar sau convingător privind domeniul de aplicare al definiției actorului politic de la litera (g). Chiar și Curtea de apel a indicat că unul dintre criteriile pentru determinarea necesității de a sesiza CJUE constă în faptul că întrebarea nu a fost deja abordată într-o altă hotărâre a CJUE, ceea ce nu este în mod evident cazul întrebării propuse de A cu privire la interpretarea art. 3 alin. (4) litera (g) din Regulamentul nr. 2024/900.
Curtea de apel a comis o eroare vădită în ceea ce privește aprecierea clarității dispoziției de drept al Uniunii menționate la litera (g). Curtea de Apel a prevăzut că "dispozițiile în cauză sunt clare" și că acestea "nu pot fi considerate îndoielnice", pentru singurul motiv că " legiuitorul ar fi dorit restricționarea calității de actor politic a persoanei fizice la persoanele care se află într-o relație juridică, de apartenență, control sau reprezentare cu persoanele sau organizațiile menționate la literele (a) - (f) din art. 3 pct. 4 din Regulament, ar fi precizat acest lucru ". Cu toate acestea, se ignoră limbajul clar al literei (g) de la art. 3 punctul 4 din Regulament, care se referă la persoanele fizice sau juridice care "reprezintă sau acționează în numele" oricăreia dintre persoanele sau organizațiile menționate la literele (a)-(f). Scopul întrebării propuse spre a fi adresată CJUE este de a clarifica exact ce se înțelege prin "a reprezenta sau a acționa în numele" și dacă aceasta necesită un raport juridic între persoanele relevante.
Interesul de a defini un "actor politic" depășește caracterul tehnic al formulării literei (g) și ar trebui să fie luat în considerare/interpretat prin raportare la domeniul de aplicare al reglementării actorilor politici și la interacțiunea regulamentului cu alte legi și principii ale UE. În acest scop, Cilfit II a susținut, la punctul 46, că "fiecare prevedere a dreptului Uniunii trebuie plasată în contextul său și interpretată în lumina ansamblului dispozițiilor acestui drept, a finalităților și a stadiului evoluției acestuia la data la care respectiva prevedere trebuie să fie aplicată ".
Prin urmare, este esențial ca litera (g) să fie interpretată ținând seama de implicațiile sale, în sensul că calificarea unei persoane ca actor politic, în combinație cu normele privind eliminarea publicității politice de către actorii politici care nu îndeplinesc anumite obligații de transparență, ar conduce la o limitare a libertății sale de exprimare, care este consacrată la art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la art. 30 din Constituția României. Curtea de Apel a respins în mod eronat aspectele legate de libertatea de exprimare invocate de A în contextul cererii de sesizare, considerând că acestea sunt doar elemente ale fondului cauzei. Chiar dacă încălcarea libertății de exprimare a fost invocată și în fondul cauzei, acest principiu juridic fundamental al UE era la fel de relevant pentru interpretarea art. 3 alin. (4) litera (g) din Regulamentul nr. 2024/900. O interpretare foarte generală sau extinsă a literei (g) ar lăsa în mod clar posibilitatea de a considera orice persoană care publică conținut politic sau electoral ca actor politic, deoarece astfel de postări ar indica faptul că „ea reprezintă sau acționează în numele” unui actor politic. Acest lucru nu putea fi intenționat de legislația UE, întrucât o astfel de interpretare extinsă a noțiunii de actor politic în prezentul regulament trebuie luată în considerare de CJUE.
În concluzie, în opinia recurentei, constatarea Curții de Apel potrivit căreia nu există nicio cerință privind existența unui raport juridic în sintagma "reprezintă sau acționează în numele" de la litera (g) nu poate fi susținută fără echivoc ca o interpretare corectă. O astfel de interpretare nu este evidentă. Dimpotrivă, noțiunea de reprezentare implică faptul că este necesar un raport juridic. În cele din urmă, există cu siguranță o îndoială rezonabilă că interpretarea Curții de apel este singura interpretare corectă a literei (g), având în vedere argumentele de mai sus și necesitatea de a asigura un echilibru corect între interesele în joc în exercitarea drepturilor politice ale utilizatorilor, soluția de respingere a cererii de sesizare CJUE fiind greșită.
În continuare, recurenta-reclamantă a susținut că, în mod eronat s-a reținut în sentință că Decizia a fost motivată - motiv de recurs ce se încadrează atât în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când sentința a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dreptului material - cât și în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. 1 punctul 6 C. proc. civ. -atunci când sentința conține argumente contradictorii.
În conformitate cu argumentele prezentate de A în cadrul contestației, Curtea de Apel a concluzionat în mod legal că deciziile BEC, în calitate de acte administrative, trebuie să fie motivate.
Cu toate acestea, Curtea de Apel a concluzionat în continuare în mod nelegal că, în conformitate cu regula motivării, BEC a motivat Decizia în fapt și în drept.
Prin contestația împotriva Deciziei, A a subliniat că BEC nu a motivat în mod adecvat Decizia, deoarece BEC nu a explicat care sunt "datele", "activitatea", "conținutul și frecvența mesajelor postate", care ar justifica, în opinia BEC, considerarea autorului postării ca reprezentând sau acționând în numele unui actor politic și de ce aceste postări constituie publicitate politică. Decizia nu a indicat mesajele postate care ar conduce la această concluzie; câte astfel de mesaje au fost postate și cât de des (și anume, "frecvența" menționată de BEC în Decizie); sau expresiile, cuvintele sau elementele care justifică stabilirea faptului că persoana care postează conținutul acționează în numele sau ca reprezentant al unui alt actor politic și/sau promovează obiectivele politice ale unui candidat. Din răspunsul la această critică al curții de apel, în opinia recurentei, rezultă că cerința de motivare a unui act administrativ nu mai este o condiție juridică reală și eficientă, ci, mai degrabă, această abordare face din motivare o operațiune total ineficientă și ineficace. În sensul unui raționament juridic, într-un context administrativ sau judiciar, aplicarea legii presupune aplicarea legii la un set de fapte date. În cazul de față, Decizia nu dezvăluie de fapt aceste fapte, și anume conținutul a cărui eliminare a fost dispusă, astfel încât să se poată înțelege dacă, analizând conținutul prin raportare la definiția actorului politic și la definiția materialului de propagandă electorală, un astfel de conținut intră sub incidența constrângerilor legate de aceste calificări.
Sentința a considerat în mod eronat că furnizarea conținutului nu era necesară și că cerințele de motivare erau îndeplinite doar prin furnizarea în Decizia BEC a linkului către postările în cauză, care au fost "supuse unei analize". Dar o astfel de analiză este complet opacă, deoarece niciun paragraf din Decizia BEC nu dezvăluie analiza efectivă a conținutului în cauză prin trimitere la dispozițiile legale prevăzute în aceasta. Tocmai această ascundere a analizei relevante a conținutului eliminat face ca Decizia BEC să fie un act juridic nemotivat și prin urmare un act nul.
A a demonstrat în fața Curții de Apel că limbajul standard folosit în motivarea deciziei este copiat/redat exact în numeroase alte Decizii ale BEC care au decis cu privire la restricționarea conținutului pe platformele sociale în temeiul OUG nr. 1/2025. În consecință, acest limbaj nu ar putea fi considerat a fi o motivare adecvată a unei anumite decizii de înlăturare a conținutului, deoarece nu demonstrează aplicarea legii la fapte specifice. Cu toate acestea, Curtea de apel nu a răspuns la acest argument și, în schimb, a considerat că această formulare este suficientă pentru a arăta că BEC a fundamentat Decizia pe aspectul calificării titularului contului ca actor politic.
Nu numai că instanța nu s-a pronunțat în mod corespunzător cu privire la motivarea de către BEC a Deciziei, dar instanța a procedat la propria evaluare a conținutului, astfel cum este prevăzut la pagina 20 din sentință. Conținutul postat este descris și analizat acolo prin raportare la art. 16 alin. (1) - (5) din OUG nr. 1/2025 și art. 36 alin. (7) din Legea nr. 370/2004 (aparent din cauza unei erori administrative, se menționează Legea nr. 334/2006). Procedând astfel, instanța a săvârșit o gravă eroare de drept, întrucât s-a substituit autorității administrative competente care ar fi trebuit să facă în primul rând aprecierea aplicării acestor dispoziții legale, ceea ce este inadmisibil din perspectiva separației de atribuții între puterea judecătorească și puterea executivă.
Analiza conținutului postat de către Curtea de Apel, în locul BEC, relevă în continuare o contradicție în cadrul raționamentului Curții de apel.
Recurenta-reclamantă a susținut, de asemenea, că sentința a reținut în mod greșit că BEC a făcut o interpretare și aplicare legală a definiției actorului politic prevăzută de art. 3 alin. (4) lit. g din Regulamentul nr. 2024/900 - motiv de recurs ce cade sub incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a unei norme de drept material.
Astfel, Curtea de Apel și-a reafirmat opinia, exprimată mai întâi în secțiunea sentinței referitoare la cererea de sesizare a CJUE, potrivit căreia litera (g) privind definiția actorului politic din Regulamentul nr. 2024/900 nu impunea constatarea existenței unui raport juridic între persoana în cauză și un actor politic calificat ca atare în temeiul literelor (a) - (f) ale aceluiași art. Contrar concluziilor Curții de apel, interpretarea dată de către A literei (g) nu este excesivă. Ceea ce este excesiv și dincolo de sensul atribuit de legiuitorul UE acestui tip de potențiali "actori politici" este interpretarea primei instanțe, care a considerat în mod nepermis că persoanele care își exprimă doar opiniile politice personale, în contextul campaniei electorale, chiar și atunci când fac acest lucru în mod consecvent și repetitiv, intră în această categorie de actori politici.
Cerința unui raport juridic pentru evaluarea sintagmei "a reprezenta sau a acționa în numele cuiva" rezidă în sensul real al cuvintelor "reprezentare" și "a acționa în numele cuiva" și este instrumentul esențial pentru a face distincția între situația unei persoane care acționează individual și situația unei persoane care adoptă o poziție politică. În absența unei astfel de calificări, dispoziția de la litera (g) conduce la concluzia inacceptabilă că orice persoană care sprijină o opinie politică sau un candidat acționează "în numele" unui actor politic, deși simpatia sau sprijinul politic pe care îl oferă poate foarte bine să nu implice asumarea unei activități politice. Aceasta ar face ca domeniul de aplicare al literei (g) să fie imposibil de extins, impunând efectiv fiecărui utilizator individual care exprimă o opinie politică obligațiile de transparență prevăzute la art. 16 din OUG nr. 1/2025 și sancțiunile care decurg din nerespectarea acestora.
Curtea de apel pare să fi mers chiar mai departe decât BEC și a oferit exact acest tip de abordare, care pune în pericol libertatea de exprimare de care ar trebui să se bucure utilizatorii unei platforme online.
A a reiterat, de asemenea, în scopul contestării Sentinței pe fond, că absența unei alte dispoziții privind stabilirea cerinței unui raport juridic în temeiul literei (g) din textul Regulamentului menționat anterior nu implică faptul că legiuitorul UE nu a intenționat să includă un astfel de raport juridic în acest tip de situații. Toate celelalte analize ale calificării unei persoane ca actor politic implică o relație juridică și nu ar exista niciun motiv ca litera (g) să constituie o excepție. De fapt, analiza literei (g) justifică și mai mult determinarea unei legături juridice, în special pentru a evita o aplicare largă a restricțiilor și limitărilor aplicabile actorilor politici.
Totodată, contrar sentinței, preambulul Regulamentului, chiar dacă nu se dorește a fi drept pozitiv, este extrem de indicativ pentru interpretarea conținutului Regulamentului. Prin urmare, respingerea de către Curtea de apel a argumentului întemeiat pe art. 33 din Preambul, teza a doua, numai pe baza acestui argument nefondat, nu este deloc justificată.
Constatarea instanței de fond cu privire la legalitatea măsurii impuse A în temeiul art. 9 din DSA, la care se referă legislația română, OUG nr. 1/2025, nu se referă la motivele de anulare a deciziei detaliate în contestația A și, prin urmare, este o constatare complet irelevantă. În esență, art. 9 din DSA prevede cerințele procedurale de comunicare a unei ordonanțe de retragere și circumstanțele în care aceasta a fost emisă. În speță, A susține că această ordonanță nu a respectat legislația națională din cauza aplicării incorecte a definiției actorului politic din Regulament.
În plus, interpretarea BEC a noțiunii de "actor politic" nu numai că este contrară dispozițiilor art. 3 alin. (4) litera (g) din Regulamentul UE nr. 2024/900, dar încalcă și libertatea de exprimare și de informare, precum și art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la libertatea de exprimare.
Modul în care BEC și Curtea de Apel București au interpretat dispozițiile legale privind libertatea de exprimare, coroborate cu dispozițiile legale privind sintagma "actor politic", reprezintă o încălcare evidentă a acestor temeiuri de drept material.
Dacă interpretarea BEC și, de asemenea, a Curții de Apel București a normelor de drept material ar fi considerată legală în temeiul dreptului român și al dreptului UE, aceasta ar însemna că oricine postează pe rețelele de socializare un conținut politic ar putea fi considerat actor politic, în absența unor modalități exacte de justificare a unei astfel de calificări, și, prin urmare, BEC ar putea solicita eliminarea unui conținut prin raportare la propria sa apreciere subiectivă.
În plus, chiar și argumentele susținute în Decizie cu privire la frecvența postării (postărilor) sunt nefondate, având în vedere că nu ar putea exista o frecvență analizată atunci când o singură postare face obiectul și este indicată într-o Decizie BEC.
Ori, o astfel de interpretare ar reprezenta un tipar de cenzură și exces de putere, așa cum este acesta definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n din Legea nr. 554/2004 și, prin urmare, orice decizie a BEC trebuie să fie motivată în mod adecvat pentru a preveni arbitrariul și a respecta limitele libertății de exprimare.
În această privință, A reafirmă că necesitatea unui echilibru just între riscurile sistemice ale utilizării platformelor de socializare și drepturile fundamentale este reflectată și în art. 35 din Regulamentul UE nr. 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Legea serviciilor digitale), art. 30 din Constituția României, art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 70 alin. (1) și 2 și art. 75 alin. (1) C. civ.
A sprijină și respectă pe deplin principiul libertății de exprimare, care este îmbrățișat de Standardele comunității A, care explică ce tipuri de conținut sunt și nu sunt permise pe B și C.
În sfârșit, concluzia Curții de apel potrivit căreia Decizia prin care se dispune înlăturarea unui anumit conținut postat pe o platformă online importantă constituie o ingerință permisibilă de principiul libertății de exprimare este nelegală. De fapt, Curtea de apel a efectuat doar o analiză teoretică a posibilității de a limita un drept fundamental, urmată de simpla afirmație că "având în vedere că față de cele arătate anterior, în situația dată, așa-zisa ingerință în dreptul la libertatea de exprimare se justifică ".
A nu contestă standardele bine stabilite care echilibrează drepturile fundamentale și limitările lor adecvate și restrânse, deoarece astfel de standarde au fost identificate și aplicate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și sunt general acceptate într-o societate democratică. De asemenea, A nu susține că un proces electoral echitabil și păstrarea libertății de opinie cu privire la opțiunea electorală pot reprezenta un interes legitim pentru impunerea anumitor cerințe privind exprimarea opiniilor politice pe social media în timpul unei perioade electorale.
În fapt, restrângerea libertății de exprimare la care face referire motivarea sentinței a fost instituită doar prin cadrul legal adoptat pentru aceste alegeri, OUG nr. 1/2025 care prevede condițiile de etichetare a materialelor de publicitate politică online postate de actorii politici. Această condiție impusă actorilor politici nu este altceva decât o limitare a libertății de exprimare, întrucât în lipsa acestei constrângeri, actorii politici ar avea dreptul de a posta opinii electorale și politice fără nicio indicație specifică. Prin urmare, considerentele Curții de Apel cu privire la jurisprudența CEDO referitoare la posibilitatea limitării libertății de exprimare a cuiva ar fi relevante în cadrul unei excepții de neconstituționalitate a OUG nr. 1/2025, într-o analiză privind compatibilitatea OUG nr. 1/2025 cu prevederile constituționale și convenționale privind libertatea de exprimare, dar nu este utilă în analiza legalității Deciziei BEC.
Problema în speță este modul în care aceste constrângeri au fost aplicate de BEC și de Curtea de apel. Astfel, procedând la o interpretare nelegală a literei (g), instanța de fond a extins obligația de etichetare chiar și la cazuri neprevăzute de OUG nr. 1/2025, aplicată în coroborare cu litera (g) a art. 4 alin. (4) punctul 3 din Regulamentul (UE) 2024/900. În consecință, Curtea de Apel fără nicio susținere, a reținut practic că orice declarație postată online pentru sau împotriva oricărui candidat (incluzând aparent candidați diferiți) califică utilizatorul drept actor politic, aducând astfel atingere libertății de exprimare prin considerarea unei cerințe generale și necircumstanțiale de etichetare pentru orice persoană care postează online conținut cu caracter politic și electoral.
În concluzie, întrucât Curtea de Apel a săvârșit o eroare de drept în aplicarea art. 4 alin. (3) litera (g) din Regulamentul (UE) 2024/900 și a admis calificarea BEC a unui utilizator ca actor politic și sancționarea acestuia pentru neetichetarea conținutului, aceasta a aplicat în mod eronat normele privind limitarea libertății de exprimare. Curtea de apel a considerat, de asemenea, în mod eronat că simpla publicare online a unor mesaje în favoarea sau împotriva unui anumit candidat constituie o acțiune „în numele” unui actor politic, și nu o exprimare a simpatiei politice și, prin urmare, este protejată ca libertate de exprimare în temeiul art. 11 din Cartă și al art. 30 din Constituția României.
Această concluzie nelegală este unul dintre principalele motive care impun interpretarea literei (g) prin referire la o relație juridică, astfel cum se prevede în motivele de recurs menționate mai sus. În absența unei evaluări a acestei relații juridice în temeiul literei (g), Decizia BEC, confirmată în mod nelegal de Curtea de apel, constituie o dovadă clară a riscurilor pe care le prezintă nerespectarea acestui drept constituțional fundamental.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatul-pârât Biroul Electoral Central a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, nulitatea cererii de recurs, pentru nemotivarea în termen, raportat la dispozițiile art. 487 alin. (1), art. 489 alin. (1) și art. 1000 C. proc. civ., coroborat cu art. 68 din Legea nr. 370/2004.
Pe fondul recursului, a solicitat respingerea recursului acestuia, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
Astfel, a arătat că, în cazul materialelor care au făcut obiectul analizei în cadrul Deciziei nr. xD/28.04.2025, prezintă relevanță faptul că materialele încărcate la data de 27.04.2025 pe platforma online foarte mare B de utilizatorul cu indicativul "X" -https://www.B.com/X denigrează persoana prezentată în cadrul acestora prin formularea unor afirmații și insinuări defăimătoare, menită să îi prejudicieze imaginea și demnitatea.
În raport de dispozițiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 și art. 30 alin. (6) din Constituția României, s-a constatat că materialele analizate în speță încalcă limitele libertății de exprimare și contravin ordinii de drept.
Intentarea acțiunii de față de către A, furnizorul serviciului de platformă online B a materialelor analizate, este contrară Regulamentului (UE) 2022/2.065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale), demararea prezentului demers judiciar excluzând poziția de neutralitate pe care aceasta ar trebui să o adopte în vederea asigurării principiului egalității de șansă a competitorilor electorali prin prisma campaniei electorale desfășurată prin intermediul platformelor online foarte mari.
Prevederile art. 7 și art. 8 din din Legea nr. 50/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2.065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale), precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic, intimatul invocând și art. 9 din Regulamentul (UE) 2022/2.065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale) și la considerentele 18, 19, 20 și 27 din preambulul la Regulamentul (UE) 2022/2.065 (18).
5. Procedura de soluționare a recursului
Prin rezoluția din data de 12 mai 2025 a completului de judecată Cx materie electorală învestit cu soluționarea cauzei s-a stabilit termen de judecată la data de 26 mai 2025, ora 14.30, în ședință publică, cu citarea părților.
Potrivit dispozițiilor art. 999 alin. (1) C. proc. civ. „În vederea judecării cererii, părțile vor fi citate conform normelor privind citarea în procesele urgente, iar pârâtului i se va comunica o copie de pe cerere și de pe actele care o însoțesc. Întâmpinarea nu este obligatorie”, calea de atac soluționându-se de urgență și cu precădere, cu citarea părților, potrivit art. 1000 din același cod.
În aceste condiții, judecata cauzei se realizează potrivit procedurii de urgență comunicarea actelor de procedură desfășurându-se în condițiile art. 154 alin. (6) C. proc. civ. prin poștă electronică.
La termenul de judecată din 15 mai 2025, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului invocată pentru nemotivarea în termen, constatând că recurenta se află în termenul legal de motivare a recursului, având în vedere dispozițiile art. 494 raportat la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., precum și data comunicării sentinței, respectiv 12 mai 2025.
II. Soluția și considerentele instanței de recurs
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Argumente de fapt și de drept relevante
Prin decizia BEC nr. xD/28.04.2025, s-a admis plângerea înregistrată la Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025, sub nr. xC/BEC/P.R.2025/28.04.2025 în ceea ce privește materialele publicate pe platforma online foarte mare B de utilizatorul cu indicativul/identificatorul "X"-https://www.B.com/X la data de 27 aprilie 2025 la următorul URL: https://www.B.eom/share/v/lBi9cJj50w/ și s-a dispus eliminarea de către A din Irlanda, furnizorul serviciului de platformă online B a materialelor publicate pe platforma online foarte mare B de utilizatorul cu indicativul/ "X"-https://www.B.com/X la data de 27 aprilie 2025 la următorul URL: https://www.B.eom/share/v/lBi9cJj50w/ și a tuturor materialelor conexe acestora.
Pârâtul Biroul Electoral Central a reținut că materialul publicat pe platforma online foarte mare B denigrează persoana prezentată în cadrul acestuia prin formularea unor afirmații și insinuări defăimătoare, menite să îi prejudicieze imaginea și demnitatea. Modul de prezentare induce publicului o percepție negativă despre persoana vizată, afectând reputația acesteia. Prin distribuirea publică a acestui material, fără consimțământul persoanei expuse și cu intenția evidentă de a o expune pe aceasta disprețului public, se creează un impact negativ major asupra imaginii sale, întrunind elementele denigrării.
În raport de dispozițiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 și art. 30 alin. (6) din Constituția României, s-a constatat că materialele contestate în speță încalcă limitele libertății de exprimare și contravin ordinii de drept.
De asemenea, din observarea datelor și activității pe contul vizat, s-a apreciat că rezultă calitatea de actor politic a titularului postării în sensul art. 3 pct. 4 lit. g din Regulamentul 2024/900, prin aceea că respectivul cont acționează în numele unui candidat, promovând obiectivele politice ale acestuia, conținutul și frecvența mesajelor postate depășind sfera opiniilor politice exprimate cu titlul personal.
Acest material reprezintă conținut ilegal deoarece încalcă prevederile art. 16 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2025 referitoare la etichetarea materialelor publicitare politice, precum și pe cele ale art. 2 și art. 3 din Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 9/2025.
În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, în temeiul art. 17 alin. (8) din Legea nr. 554/2004, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. xD/28.04.2025 emisă de Biroul Electoral Central, formulând și cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebare preliminară.
Prin sentința recurată, a fost respinsă cererea de sesizare CJUE și a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată, reclamanta formulând recurs.
În esență, prin memoriul de recurs a invocat următoarele aspecte: prin sentința recurată, a fost respinsă în mod nelegal cererea A de pronunțare a unei hotărâri preliminare de către CJUE, motiv de recurs care intră sub incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevede casarea când sentința a fost pronunțată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, fiind aplicat în mod eronat mecanismul de sesizare prevăzut de prevederile art. 267 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, judecătorul național exercitându-și competența discreționară de a respinge cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare, comițând o eroare prin faptul că nu a recunoscut ambiguitatea interpretării literei (g) și, prin urmare, necesitatea îndrumării CJUE și prin faptul că nu a sesizat CJUE cu privire la această chestiune; în mod eronat s-a reținut în sentință că Decizia a fost motivată - motiv de recurs ce se încadrează atât în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când sentința a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dreptului material - cât și în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. 1 punctul 6 C. proc. civ. - atunci când sentința conține argumente contradictorii; în conformitate cu argumentele prezentate de A în cadrul contestației, Curtea de Apel a reținut în mod legal că deciziile BEC, în calitate de acte administrative, trebuie să fie motivate și, cu toate acestea, Curtea de Apel a concluzionat în continuare în mod nelegal că, în conformitate cu regula motivării, BEC a motivat Decizia în fapt și în drept; analiza conținutului postat de către Curtea de Apel, în locul BEC, relevă în continuare o contradicție în cadrul raționamentului Curții de apel; interpretarea BEC a noțiunii de "actor politic" nu numai că este contrară dispozițiilor art. 3 alin. (4) litera (g) din Regulamentul UE nr. 2024/900, dar încalcă și libertatea de exprimare și de informare, precum și art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la libertatea de exprimare.
În ceea ce privește critica de nelegalitate a sentinței referitoare la soluția dată cererii de sesizare Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu o întrebare preliminară, instanța de control judiciar constată că este nefondată.
Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fost 234 Tratatul Comunităților Europene), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:
a) interpretarea tratatelor;
b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.
Alin. (2) din text prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii, iar, în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.
Ca atare, procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispozițiile art. 267 din TFUE (fost 234 TCE) dă posibilitatea instanțelor statelor membre de a adresa întrebări Curții de Justiție, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunța hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora, fiind judecătorul național.
În conformitate cu o jurisprudență consacrată (a se vedea, în primul rând, Hotărârea din 29 noiembrie 1978, Pigs Marketing Board, considerentul 25, 83/78, Rec. p. 2347 și Hotărârea din 28 noiembrie 1991, Durighello, considerentul 8, C-186/90, Rec. p. 1-5773), în cadrul cooperării dintre C.J.U.E. și instanța națională, instituită prin art. 177 din T.F.U.E., este de competența instanței naționale, care este învestită cu soluționarea cauzei, are cunoștință directă despre situația de fapt și probele administrate și trebuie să-și asume responsabilitatea hotărârii judecătorești subsecvente, să aprecieze, având în vedere particularitățile litigiului, asupra necesității pronunțării unei hotărâri preliminare.
Potrivit art. 30 din Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparența și vizarea unui public – țintă în publicitatea politică „(1) Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (2) Se aplică de la 10 octombrie 2025. Cu toate acestea, în domeniul de aplicare al prezentului regulament, art. 3 și art. 5 alin. (1) se aplică de la data intrării sale în vigoare.”
Înalta Curte reține că întrebarea formulată, „Trebuie Articolul 3 punctul 4 litera (g) din Regulamentul nr. 2024/900 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică care se referă la „orice persoană fizică sau juridică care reprezintă sau acționează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizațiile menționate la literele (a)-(f) și care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizații” interpretat ca incluzând o persoană fizică ce postează materiale promovând obiectivele persoanelor și organizațiilor menționate la punctele (a) la (f) într-o manieră repetitivă, dar care nu are o relație de apartenență, control sau reprezentare cu o asemenea persoană sau organizație?” nu vizează probleme de interpretare, sau neconformitatea modului în care norma comunitară a fost transpună în dreptul intern, ci susținerea tezei formulate de apărare referitoare la necesitatea dovedirii existenței unui mandat expres sau tacit din partea persoanei în numele căreia alege să acționeze persoana fizică sau juridică menționată la art. 3 pct. 4 lit. g din Regulament.
Problema de drept a cărei dezlegare o solicită recurentul prin cererea de sesizare a CJUE reprezintă, în fapt, aspecte ce țin de modalitatea concretă, în care instanța națională învestită cu soluționarea litigiului va raporta cadrul legal incident la circumstanțele specifice cauzei deduse judecății și de reflectare a principiilor generale deduse din Regulamentele UE și jurisprudența CEDO.
Deși raportul juridic dedus judecății este unul cu specificitate aparte, Înalta Curte constată că în raportul concret dedus judecății, atât legislația națională, cât și jurisprudența C.J.U.E. permit soluționarea cauzei fără a se apela la mecanismul trimiterii preliminare propuse de recurent.
Înalta Curte constată că, prin maniera de formulare a întrebării, recurenta – reclamantă tinde în realitate să obțină din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene o veritabilă decizie de îndrumare în soluționarea în concret a cauzei, cu atât mai mult cu cât decizia B.E.C. contestată privește nerespectarea obligației de transparență din partea autorului materialului apreciat ca fiind unul publicitar politic în sensul art. 16 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2025 și Regulamentul (UE) nr. 900/2024, material neasumat de o persoană fizică sau juridică.
Pentru aceste motive, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea sesizării sale, astfel cum în mod corect a concluzionat instanța de fond.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentă circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct.6 C. proc. civ. cu privire la faptul că sentința nu este motivată, întrucât, în opinia sa, nu s-a răspuns unor argumente esențiale invocate prin acțiunea introductivă, dar și parțial contradictorie, prin respingerea argumentelor referitoare la nemotivarea deciziei BEC contestate.
Înalta Curte amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților.
Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.
Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii contestației.
În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din C.E.D.O., motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.
Din examinarea sentinței recurate rezultă că prima instanță a soluționat cererea de chemare în judecată în sensul respingerii acesteia ca fiind neîntemeiată, iar, prin considerentele expuse, judecătorul fondului a analizat, în mod concret, acele argumentele esențiale evocate de reclamantă, în plus fiind realizată și o verificare punctuală a postării din perspectiva cadrului legal și prin primsa criticilor reclamantei privind încălcarea dreptului la liberă exprimare garantat de art. 30 din Constituția României și art. 10 din C.E.D.O..
Având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, contrar susținerilor recurentei prin care invocă neformularea de care instanță de contra-argumente la toate susținerile sale din cererea de chemare în judecată.
Totodată, Înalta Curte amintește că în practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.6 C. proc. civ. și atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză.
Nu există o contradicție în considerente în ceea ce privește presupusa nemotivare a actului administrativ, întrucât hotărârea pronunțată de judecătorul fondului se încadrează în sfera contenciosului subiectiv de plină jurisdicție, cauza fiind analizată sub toate aspectele, atât cele reținute în decizia emisă, cât și a celor invocate prin contestația reclamantei, circumscrise cadrului legal reprezentat de O.U.G. nr. 1/2025, raportat la Regulamentul (UE) 2024/900 și Regulamentul (UE) 2022/2.065.
De altfel, circumscris acestei teze a motivului de nelegalitate în discuție, recurenta a invocat faptul că instanța de fond a reținut în mod legal că deciziile BEC, în calitate de acte administrative, trebuie să fie motivate și, cu toate acestea, a concluzionat în continuare în mod nelegal că, în conformitate cu regula motivării, BEC a motivat Decizia în fapt și în drept, aspect care nu evidențiază o contradictorialitate în sensul anterior expus și care nu este apt să determine casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct.6 din Codul de procedură.
Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici criticile recurentei-reclamante motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.
În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Înalta Curte reține că analiza pe care Biroul Electoral Central o conduce cu privire la plângerile ce-i sunt adresate în temeiul O.U.G. nr. 1/2025, are o natură individuală, de la caz la caz, fiind avuți în vedere factorii contextuali relevanți care pot viza atât conținutul mesajelor, cât și frecvența cu care acestea sunt realizate, raportat la categoriile prevăzute de art. 3 pct. 4 din Regulamentul UE nr. 900/2024, sub care pot fi identificați „actorii politici”.
Referitor la motivul de nelegalitate reiterat, privind nemotivarea deciziei nr. x/D din data de 28.04.2025, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat.
Motivarea actului administrativ reprezintă o obligație în sarcina autorității emitente și o veritabilă condiție de validitate a acestuia, o garanție împotriva conduitei arbitrare a autorităților publice, menită să asigure posibilitatea verificării limitelor exercitării puterii lor discreționare. Motivarea unei decizii administrative trebuie să conțină elemente de fapt și de drept care, pe de-o parte, să permită destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar, pe de alta parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.
În speță, dispozițiile art. 17 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2025 stabilesc că: „Deciziile prevăzute la alin. (5) trebuie să conțină elementele prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. a din Regulamentul (UE) 2022/2.065 și sunt executorii.”
Dispozițiile art. 9 alin. (2) lit. a din Regulamentul (UE) 2022/2.065 reglementează conținutul ordinului de a acționa împotriva conținutului ilegal, arătând că acesta trebuie să conțină: o trimitere la temeiul juridic al ordinului din dreptul Uniunii sau din dreptul intern; o expunere de motive care explică de ce informațiile constituie conținut ilegal, făcând trimitere la una sau mai multe dispoziții specifice din dreptul Uniunii sau din dreptul intern care este conform cu dreptul Uniunii; informații care identifică autoritatea competentă; informații clare care să permită furnizorului de servicii intermediare să identifice și să localizeze conținutul ilegal în cauză, cum ar fi unul sau mai multe URL-uri și, dacă este necesar, informații suplimentare; informații privind mecanismele reparatorii aflate la dispoziția furnizorului de servicii intermediare și a destinatarului serviciului care a furnizat conținutul; dacă este cazul, informații despre autoritatea căreia urmează să i se transmită informațiile cu privire la modul în care s-a dat curs ordinelor.
De asemenea, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 50/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2.065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale), precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic, statuează că ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal ce se emite de autoritatea relevantă care deține competențele în sectorul ori domeniul vizat de respectivul ordin în conformitate cu prevederile cadrului normativ național în vigoare trebuie să îndeplinească cel puțin condițiile prevăzute la art. 9 alin. (2) din Regulament.
În concret, prin decizia contestată s-a reținut că materialul reprezintă materialul publicat pe platforma online foarte mare B care denigrează persoana prezentată în cadrul acestuia prin formularea unor afirmații și insinuări defăimătoare, menite să îi prejudicieze imaginea și demnitatea. Modul de prezentare induce publicului o percepție negativă despre persoana vizată, afectând reputația acesteia. Prin distribuirea publică a acestui material, fără consimțământul persoanei expuse și cu intenția evidentă de a o expune pe aceasta disprețului public, se creează un impact negativ major asupra imaginii sale, întrunind elementele denigrării.
În raport de dispozițiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 care prevede că ”Mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni ordinii de drept.” și art. 30 alin. (6) din Constituția României, care prevede că ” Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.”, s-a constatat că materialele contestate în speță încalcă limitele libertății de exprimare și contravin ordinii de drept.
De asemenea, din observarea datelor și activității pe contul vizat, s-a apreciat că rezultă calitatea de actor politic a titularului postării în sensul art. 3 pct. 4 lit. g din Regulamentul 2024/900, prin aceea că respectivul cont acționează în numele unui candidat, promovând obiectivele politice ale acestuia, conținutul și frecvența mesajelor postate depășind sfera opiniilor politice exprimate cu titlul personal, precum și faptul că acest material reprezintă conținut ilegal deoarece încalcă prevederile art. 16 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2025 referitoare la etichetarea materialelor publicitare politice, precum și pe cele ale art. 2 și art. 3 din Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 9/2025.
În aceste condiții, contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că decizia contestată conține elementele mai sus arătate, în raport de care atât contestatoarea, cât și instanța de contencios administrativ să poată cunoaște și evalua motivele de fapt și de drept care au conturat soluția adoptată de autoritatea administrativă. Pretinsul caracter insuficient al motivării nu a împiedicat reclamanta să conteste motivele autorității pârâte, iar prima instanță nu a constatat nicio împiedicare de a examina fondul raportului juridic dintre părți, expunând considerente asupra situației de fapt, raportat la temeiurile de drept incidente.
Chiar acceptând ideea că motivele de fapt expuse în decizia atacată au un caracter succint, Înalta Curte constată că întinderea redusă nu echivalează cu lipsa oricărei motivări și nu conduce la o imposibilitate de verificare a legalității lor de către instanța de contencios administrativ, care a exercitat un control de plină jurisdicție asupra tuturor motivelor de nelegalitate invocate. Împrejurarea că în decizia administrativă nu a fost detaliat conținutul materialului reclamat și nu s-a motivat asupra existenței/inexistenței relației juridice dintre persoana reținută la litera g) din art. 3 pct. 4 din Regulament, cu actorii prevăzuți la literele a)- f), ci doar s-a arătat că acestea reprezintă material publicitar politic în sensul art. 16 alin. (5) din O.U.G. nr. 1/2025, precum și faptul că, în raport de dispozițiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 și art. 30 alin. (6) din Constituția României, materialele contestate în speță încalcă limitele libertății de exprimare și contravin ordinii de drept, nu poate conduce la concluzia nemotivării actelor, câtă vreme din actele administrative rezultă cu claritate cerințele legale care au fost considerate a nu fi fost îndeplinite.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor recurentei - reclamante referitoare la nemotivarea deciziei contestate, reținând că prima instanță a făcut o corectă analiză asupra acestei cerințe de validitate a actului administrativ.
Referitor la critica privind încălcarea de către prima instanță a normelor de drept material în sensul că interpretarea BEC a noțiunii de "actor politic" este contrară dispozițiilor art. 3 alin. (4) litera (g) din Regulamentul UE nr. 2024/900, Înalta Curte reține că sintagma folosită de prevederile art. 3 pct. 4 lit. g din Regulamentul (UE) 2024/900 („acționează în numele”) are un înțeles mult mai larg, excedând existenței juridice a unei înțelegeri contractuale bilaterale, prin care una sau mai multe persoane din cele prevăzute la lit. a – f) ale aceluiași text legal beneficiază de acțiunile unei persoane fizice/juridice care îi promovează obiectivele politice. Niciuna dintre prevederile Regulamentului (UE) 2024/900 (sau din legislația națională) nu stipulează, pentru a se constata calitatea de actor politic a persoanei fizice/juridice, condiția existenței unei convenții scrise, în sensul încheierii unui contract de mandat/reprezentare, ori a unui acord verbal între candidat și persoana care acționează în numele său, promovându-i obiectivele politice. Termenul folosit de textul de lege, acela de a „a acționa” are semnificația de a întreprinde o acțiune, o faptă, a exercita o influență asupra cuiva sau a ceva, fără a lega această acțiune de existența unui act juridic.
Dispozițiile Regulamentul (UE) 2024/900 fac trimitere la acțiunile persoanei fizice/juridice, fără a stabili sau limita în vreun fel sfera și maniera de exprimare a acestor acțiuni. Prin urmare, calitatea de actor politic se stabilește contextual, de la caz la caz, inclusiv în raport de conținutul și frecvența postărilor analizate la un anumit moment temporal de către Biroul Electoral Central.
Or, interpretarea restrictivă propusă de recurenta – reclamantă, plecând de la considerentul (33) al Regulamentului, care se referă strict la entitățile afiliate și cele subsidiare ale unui partid politic, vine în contradicței cu scopul adoptării Regulamentului care vizează necesitatea asigurării transpareței publicității politice de natură să permită publicului – țintă vizat să înțeleagă că au de a face cu un material publicitar politic.
Din interpretarea textului rezultă că dobândesc calitate de actor politic inclusiv persoanele fizice care, deși nu dețin funcții elective sau funcții publice ori calitatea de afiliați politici și nici nu au încheiat o convenție scrisă ori un acord verbal cu persoanele nominalizate la art. 3 pct. 4 lit. a - f) din Regulamentul (UE) 2024/900, acționează ca un actor politic de facto (de fapt), întrucât postează pe conturi deschise pe platformele online foarte mari, în scop electoral, în mod preponderent și repetitiv, cu potențial de influențare a electoratului, materiale al căror scop principal nu este exercitarea propriei libertăți de exprimare prin promovarea opiniei personale a persoanei fizice, ci promovarea obiectivelor politice ale unui candidat la un mandat electiv, în determinarea calității de actor politic relevanță prezentând, alături de alte elemente, inclusiv conținutul materialului publicat pe platformă, frecvența și asiduitatea mesajelor.
În speță, Înalta Curte constată că Biroul Electoral Central, analizând conținutul materialului, datele și activitatea pe contul vizat, a reținut în mod corect calitatea de „actor politic” a titularului postării, în sensul art. 3 pct. 4 lit. g din Regulamentul (UE) 2024/900, prin aceea că respectivul cont acționează în numele unui candidat, promovând obiectivele politice ale acestuia, conținutul și frecvența mesajelor postate depășind sfera opiniilor politice exprimate cu titlul personal.
Instanța de control judiciar constată că este nefondată și susținerea recurentei prin care invocă interpretarea restrictivă realizată de autoritatea părâtă și de instanța de fond a cadrului normativ din perspectiva libertății de exprimare, apreciindu-se că s-ar institui o cenzură directă asupra opiniilor politice personale, cu ignorarea jurisprudenței CEDO.
Astfel, conform art. 11 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere”. Acest drept are aceeași întindere și înțeles precum art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului (Convenția EDO).
Totodată, art. 30 alin. (1) și (2) din Constituția României arată că: „(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă.”
Pe de altă parte, art. 3 din Protocolul nr.1 la Convenția EDO, reglementează dreptul la alegeri libere, în condițiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.
Reține instanța de control judiciar că alegerile libere și libertatea de exprimare, în special libertatea dezbaterii politice, alcătuiesc împreună esența unei societăți democratice. Cele două drepturi sunt interconectate și se susțin reciproc, astfel că este deosebit de important ca în perioada care precedă alegerile, opiniile și informațiile de toate felurile să circule liber.
Cu toate acestea, în anumite împrejurări, cele două drepturi pot intra în conflict și, în perioada care precedă alegerile, se poate aprecia ca necesară impunerea anumitor restricții cu scopul de a asigura „libera exprimare a opiniei indivizilor în alegerea legislativului”, împrejurare în raport de care curtea a admis că, balansând cele două drepturi, statele membre au o anumită marjă de apreciere, așa cum au în general cu privire la organizarea sistemului electoral (Hotărârea CEDO din 19 februarie 1998 pronunțată în Cauza Bowman contra Marii Britanii, par. 42-43).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că internetul a devenit unul dintre principalele mijloace prin care justițiabilii își exercită dreptul la libertatea de exprimare, astfel că ingerințele în exercitarea acestui drept ar trebui să fie examinate cu deosebită atenție, întrucât sunt susceptibile să aibă un efect descurajator, care implică un risc de autocenzură. Cu toate acestea, identificarea unui astfel de risc nu trebuie să ascundă existența altor pericole pentru exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale (Hotărârea CEDO din 15 mai 2023 pronunțată în Cauza Sanchez contra Franței, par. 184).
Relevante sunt și statuările Curții europene potrivit cărora autoritățile/instanțele naționale pot înțelege și aprecia mai bine problemele sociale specifice cu care se confruntă anumite comunități sau impactul probabil al anumitor acțiuni cu privire la care sunt chemate să se pronunțe (Hotărârea CEDO din 3 martie 2015 pronunțată în Cauza Recueil of Judgments and Decisions 1996-V și Maguire împotriva Regatului Unit, par. 54; Hotărârea CEDO din 25 noiembrie 1996 pronunțată în Cauza Wingrove contra Regatului Unit, par. 63). Se impun a se menționa și statuările CEDO din Cauza Sukhovetskyy contra Ucrainei (par. 68) prin care, în analiza unor condiții impuse candidaților la alegeri, curtea a subliniat rolul subsidiar al Convenției, raportat la faptul că autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât o instanță internațională pentru a evalua nevoile și condițiile locale. În chestiuni de politică generală, cu privire la care opiniile în cadrul unei societăți democratice pot diferi în mod rezonabil, rolului decidentului național ar trebui să i se acorde o importanță specială, statele beneficiind de o marjă largă de apreciere în domeniul legislației electorale.
Amintește Înalta Curte că dreptul garantat de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este unul absolut. Paragraful 2 al art. 10 prevede că exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranta publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești. Astfel, restrângerea dreptului la liberă exprimare este permisă în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, cu condiția ca limitarea să fie prevăzută de lege să urmărească cel puțin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenției și să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop.
Se reține că decizia contestată a dispus eliminarea de pe platforma B a materialului cu conținut ilegal.
Repere privind disocierea opiniilor personale de publicitatea politică reglementată de Regulament sunt cuprinse în considerentul (30) din Regulamentului (UE) nr. 2024/900 care se prevede că: „Opiniile politice exprimate cu titlu personal constituie o manifestare specială a dreptului la libertatea de exprimare și de informare. Acestea nu constituie publicitate politică și este necesară o distincție clară în acest sens. În acest scop, opiniile politice exprimate cu titlu personal nu ar trebui să intre sub incidența prezentului regulament. Identificarea opiniilor politice exprimate cu titlu personal ar trebui, în mod normal, să rezulte din autodeterminarea individuală, dar pot fi luate în considerare elemente contextuale. Printre factorii relevanți s-ar putea număra dacă avizul este emis în numele unei alte entități, dacă mesajul intenționează să autopromoveze o candidatură sau o campanie în cadrul unor alegeri (...), dacă este exprimat de o persoană care, în general, este activă în campanii sau în acțiuni de schimbare privind chestiuni politice sau sociale și dacă mesajul este difuzat unui număr nedeterminat de persoane”.
Astfel cum s-a reținut anterior, prin decizia contestată s-a constatat că, din observarea datelor și activității pe contul vizat, s-a apreciat că rezultă calitatea de actor politic a titularului postării în sensul art. 3 pct. 4 lit. g din Regulamentul 2024/900, prin aceea că respectivul cont acționează în numele unui candidat, promovând obiectivele politice ale acestuia, conținutul și frecvența mesajelor postate depășind sfera opiniilor politice exprimate cu titlul personal.
Or, un asemenea mod de prezentare în perioada campaniei electorale excedează limitelor opiniilor exprimate cu titlu personal în cadrul unui dialog democratic, deoarece demersul autorului nu este acela de a-și exprima propria opinie politică, ci de a atrage, în mod indirect, alegătorii în scopul exprimării dreptului de vot în favoarea unui candidat.
Înalta Curte constată că prima instanță, în analiza presupusei ingerințe în dreptul la liberă exprimare, a avut în vedere toți factorii relevanți la momentul promovării mesajului, care rezultă atât din Regulamentul (UE) nr. 2024/900 cât și din jurisprudența C.J.U.E., respectiv contextul în care a fost transmis mesajul, difuzarea acestuia în cadrul unei campanii electorale prezidențiale, forma și conținutul mesajului, legătura clară și substanțială între mesaj și potențialul acestuia de a influența comportamentul de vot.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A împotriva sentinţei civile nr. 138 din 2 mai 2025 a Curţii de Apel Bucureşti - Contestaţii electorale, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 15 mai 2025.