Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acțiunea introductivă, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și B (expert contabil în cadrul CECCAR – Filiala Brăila), a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună:
- anularea Hotărârii nr. 22/647 din 31.03.2022 a Consiliului Superior al CECCAR, prin care s-a respins plângerea formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 92/26.11.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al CECCAR;
- anularea Hotărârii nr. 92/26.11.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al CECCAR prin care s-a respins contestația formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 1/3.04.2019 emisă de Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul filialei CECCAR Brăila;
- aplicarea sancțiunilor legale față de B pentru încălcările grave și repetate ale Standardului profesional 35: Expertizele contabile emis de CECCAR și ale Codului Etic Național al Profesioniștilor Contabili. Solicită aplicarea sancțiunii disciplinare constând în suspendarea dreptului de a mai efectua expertize contabile timp de 12 luni.
1.2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 104/F din 28 martie 2024 a Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal s-au hotărât următoarele:
- s-a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta B prin întâmpinare;
- s-a respins ca nefondată acțiunea formulată reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții C.E.C.A.R. și B, având ca obiect anulare act administrativ.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței nr. 104/F din 28 martie 2024 a Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.
În esență, a apreciat că hotărârea este nelegală prin faptul că motivarea instanței, referitoare la starea de incompatibilitate în care se află pârâta ca urmare a poziției sale de martor denunțător împotriva uneia din părțile cauzei, conform căreia „Situația relatată de reclamant nu se înscrie în niciuna din ipotezele textelor de mai sus”, a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, motiv de recurs prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, analiza prezentată de instanță asupra criticilor privind starea de incompatibilitate a pârâtei a avut în vedere exclusiv prevederile Codului etic al profesioniștilor contabili, în care sunt enumerate un număr de 3 situații în care expertul contabil este prezumat a se afla în conflict de interese cu una din părțile cauzei, care privește expertiza.
Procedând astfel, instanța a ignorat toate celelalte norme de drept material incidente în cauză, care reglementează situațiile în care expertul judiciar în general și expertul contabil în special, sunt considerați a se afla în stare de incompatibilitate cu sarcina de a efectua o expertiză în anumite cazuri.
A arătat faptul că noțiunea de „conflict de interese” nu se confundă cu noțiunea de „stare de incompatibilitate”, așa cum a apreciat instanța de fond, reținând că, în lipsa elementelor care să conducă la existența unui conflict de interese, nu există nicio stare de incompatibilitate.
Regulamentul de Organizare și Funcționare al CECCAR, aprobat prin Hotărârea nr. 1/1995, cu modificările la zi, la art. 120 lit. i, prevede ca abatere disciplinară „încălcarea dispozițiilor cu privire la incompatibilități sau conflicte de interese”, cele două noțiuni urmând astfel a fi distinct analizate.
Instanța de fond a analizat solicitările de constatare a abaterilor disciplinare săvârșite de pârâtă exclusiv sub aspectul existenței unui conflict de interese, ignorând aspectele de incompatibilitate prezentate, astfel nu doar că a aplicat greșit normele de drept material incidente în cauză, dar a și lipsit de motivare respingerea cererii referitoare la existența stării de incompatibilitate, critică ce se circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În ceea ce privește normele de drept material care reglementează în mod expres situațiile de incompatibilitate în care s-ar putea afla expertul contabil, recurentul-reclamant a precizat că se referă, în primul rând, la prevederile Standardului Profesional 35:Expertizele contabile, emis de CECCAR în aplicarea prevederilor O.G. nr. 65/1994, care cuprinde „o serie de Norme de comportament profesional specific misiunilor privind expertizele contabile”.
Dintre acestea, Norma 3511 prevede că „Expertul contabil solicitat în efectuarea unei expertize contabile are obligația să fie independent față de părțile interesate în expertiză, evitând orice situație care ar presupune o lipsă de independență sau o constrângere care ar putea să îi împieteze integritatea și obiectivitatea”.
În continuare, a arătat că Norma 3511.3 prevede: „Independența expertului contabil numit/desemnat de organele în drept derivă din obligația acestuia de a ține seama de toate cazurile de incompatibilitate, abținere și recuzare prevăzute de Codul de procedură civilă și de alte reglementări procedurale speciale, care sunt aceleași cu cele privind judecătorii”, iar art. 42 alin. (l) pct. 13 C. proc. civ., prevede că judecătorul este incompatibil a judeca în cazul în care „există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa”.
Instanța de fond a omis să se refere la toate aceste prevederi incidente în cauză, invocate în acțiune ca reprezentând temeiurile de drept ale acesteia, pronunțând astfel o hotărâre nelegală.
Un alt motiv de nelegalitate al sentinței recurate îl reprezintă lipsa motivării instanței cu privire la înlăturarea (implicită) a susținerilor reclamantului privitoare la faptul că pârâta B a prezentat proiectul raportului său de expertiză organelor de urmărire penală anterior definitivării acestuia, astfel încât anchetatorii aveau cunoștință de concluziile acestuia, ca fiind „nefavorabile” suspecților.
Această motivare a instanței s-a bazat pe mențiunea din Ordonanța emisă de procuror în data de 14.11.2018, privitoare la susținerea Parchetului, conform căreia părțile ar fi formulat cererea de recuzare a expertei în momentul în care aceștea ar fi luat cunoștință de concluziile nefavorabile ale raportului, predat de către expert în faza de proiect.
Instanța de fond a reținut că „Reclamantul a interpretat trunchiat mențiunea din Ordonanța emisa de procuror în data de 14.11.2018” în sensul că, în realitate, respectiva mențiune privitoare la concluziile proiectului de raport, ar fi fost făcută ca urmare a unor interceptări telefonice ale convorbirilor purtate între experții asistenți, anterioare cererii de recuzare, explicație oferită de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila prin Adresa nr. 544/07.03.2019.
Contrar acestei „explicații” date de Parchet prin adresa nr. 544/07.03.2019, recurentul-reclamant a susținut că a dovedit cu actele din dosar, faptul că, din interceptările convorbirilor telefonice dintre experții pârților anterioare formulării cererii de recuzare, nu s-ar fi putut lua cunoștință de concluziile raportului de expertiză, din motive pur cronologice: cererea de recuzare a fost transmisă prin intermediul poștei în data de 08.11.2018, conform mențiunilor de pe avizul de primire al poștei, iar doamna expert a comunicat experților asistenți, pe email, proiectul său de raport abia în data de 09.11.2018, conform propriilor susțineri ale pârâtei, confirmate de declarațiile experților asistenți.
Astfel, rezultă imposibilitatea obiectivă ca cererea de recuzare a doamnei expert să fi fost determinată de concluziile raportului de expertiză, concluzii care nu erau cunoscute de părți anterior formulării acestei cereri, nefiind cunoscute nici măcar de experții asistenți.
În aceste condiții, referirea Parchetului la concluziile nefavorabile ale raportului de expertiză „predat în fază de proiect” nu putea fi interpretată altfel decât în sensul că Parchetul era singurul care avea cunoștință despre respectivele concluzii la acel moment.
Instanța de fond nu a făcut nicio referire la aceste susțineri, confirmate de probele obiective (documente) aflate la dosar, încălcând astfel obligația legală de a analiza susținerile și apărările tuturor părților, pentru a-și putea prezenta, motivat, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Procedând în acest mod, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală din perspectiva dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., și fără a oferi o motivare corespunzătoare a hotărârii, motive de recurs circumscrise art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În esență, a arătat că motivul de recurs întemeiat pe pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. a fost invocat formal, că sentința atacată este motivată corespunzător și dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii materiale, nefiind incidente nici motivele de casare prevăzute de pct. 6 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
La data de 20.11.2024, intimata-pârâtă B a transmis o cerere scrisă prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției primei instanțe de respingere a acțiunii ca neîntemeiată.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
2.1. Argumente de fapt și de drept relevante
A a investit instanța de contencios administativ cu o acțiune în anularea Hotărârii nr. 22/647 din 31.03.2022 a Consiliului Superior al CECCAR, prin care s-a respins plângerea formulată împotriva Hotărârii nr. 92/26.11.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al CECCAR, precum și anularea Hotărârii nr. 92/26.11.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al CECCAR prin care s-a respins contestația formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 1/3.04.2019 emisă de Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul Filialei CECCAR Brăila. Totodată, a solicitat aplicarea sancțiunilor legale față de B pentru încălcările grave și repetate ale Standardului profesional 35: Expertizele contabile emis de CECCAR și ale Codului Etic Național al Profesioniștilor Contabili.
Soluționând cauza, prima instanță a respins acțiunea, cu toate capetele de cerere, ca nefondată.
Reclamantul a criticat pentru nelegalitate soluția pronunțată de prima instanță, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.
Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte va analiza punctual criticile formulate de recurentul-reclamant.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, sub imperiul acestui motiv de casare, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Acest motiv de nelegalitate vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, ș.a.m.d.
Analizând criticile de nelegalitate din cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a invocat formal acest motiv de casare, fără a preciza care sunt neregularitățile săvârșite de prima instanță, criticile formulate urmând a fi avute în vedere la analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În continuare, Înalta Curte amintește că Legea nr. 554/2004 prin art. 7 alin. (1) instituie o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței, exercitată sub forma recursului grațios sau ierarhic, care constă în aceea că, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhice superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Prima critică de nelegalitate invocată de recurentul-reclamant în fața instanței de fond a vizat starea de vădită incompatibilitate a intimatei-pârâte B de a efectua expertiza contabilă în dosarul penal x/P/2015 în raport de împrejurarea că după ce a fost numită expert în cauză, l-a denunțat pe recurentul-reclamant la poliție pentru infracțiunea de dare de mită, formându-se dosarul penal nr. x/P/2018 care a fost soluționat prin clasarea cauzei.
Examinând actele dosarului, se constată că această critică excede procedurii prealabile efectuată de recurentul-reclamant, nefiind invocată nici prin plângerea inițială nr. 1311 din 16.11.2018 (filele 120-123 din dosarul Curții de Apel București) și nici prin completarea la plângerea inițială nr. 1313 din 19.11.2018 (filele 124-126 din dosarul Curții de Apel București) adresate CECCAR – Filiala Brăila. Prin urmare, această critică nu a fost supusă analizei autorității publice competente în prima etapă a recursului grațios, finalizat prin Hotărârea nr. 1/03.04.2019 emisă de Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul Filialei CECCAR Brăila. Abia prin contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 1/03.04.2019 emisă de Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul Filialei CECCAR Brăila (fila 115 din dosarul Curții de Apel București) a fost invocată această critică, care însă, având în vedere limitele investirii din procedura prealabilă, nu a fost analizată nici prin Hotărârea nr. 92/26.11.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al CECCAR prin care s-a respins contestația formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 1/3.04.2019 emisă de Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul Filialei CECCAR Brăila și nici prin Hotărârea nr. 22/647 din 31.03.2022 a Consiliului Superior al CECCAR, prin care s-a respins plângerea formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 92/26.11.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al CECCAR.
Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că nu se impunea ca prima instanță să analizeze critica reclamantului prin care acesta a invocat starea de vădită incompatibilitate a intimatei-pârâte B de a efectua expertiza contabilă în dosarul penal x/P/2015 în raport cu denunțul făcut de aceasta organelor penale, câtă vreme nu pot fi analizate direct de instanța de judecată motive noi de nelegalitate care nu au fost invocate în cadrul sesizărilor din procedura prealabilă.
În consecință, nici instanța de recurs nu poate examina primul motiv de nelegalitate adus hotărârii atacate, respectiv pct. 1), lit. a și b) din motivele de recurs, prin care recurentul-reclamant a criticat soluția instanței de respingere a cererii referitoare la existența stării de incompatibilitate a expertului, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de pct. 6 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În continuare, din perspectiva identificării limitelor investirii în recurs, Înalta Curte observă că recurentul-reclamant a contestat la pct. 2) din motivele de recurs doar soluția instanței de fond prin care s-a respins cea de-a doua critică vizând faptul că pârâta B a prezentat proiectul raportului de expertiză organelor de urmărire penală anterior definitivării acestuia și anterior comunicării către experții-asistenți, nefiind contestate și soluțiile de respingere cu privire la a treia și a patra critică (referitoare la serviciile de contabilitate ale pârâtei către S.C. C SRL și la pretinsul comportament abuziv al acesteia în sensul că a evitat/refuzat să se întâlnească cu experții parte), astfel că acestea din urmă au intrat în puterea lucrului judecat, neputând face obiectul examinării în recurs, motiv pentru care vor fi menținute.
În concret, la pct. 2) din motivele de recurs se invocă lipsa motivării instanței de fond cu privire la înlăturarea (implicită) a susținerilor reclamantului, precum și încălcarea obligației legale a instanței de a analiza susținerile și apărările tuturor părților, pentru a putea fi prezentat, motivat, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din noul C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.
Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 din C. proc. civ., instanța de fond a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.
Instanța de judecată nu era obligată să urmeze linia de argumentație a părții și să demonstreze în mod explicit argumentele pe care le consideră neîntemeiate, ci înlăturarea acestor argumente poate să decurgă implicit din incompatibilitatea lor cu argumentele însușite de instanță. Or, în speță, o parte din critici au fost îndepărtate implicit prin maniera diferită de soluționare a unor aspecte esențiale referitoare la pretinsele abateri disciplinare săvârșite de expert, astfel încât analiza lor explicită nu se mai justifica.
Faptul că recurentul-reclamant consideră argumentele instanței de fond greșite nu prezintă nicio relevanță din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și nici motivarea situației factuale de către instanță într-o altă manieră decât cea agreată de recurentul-reclamant nu echivalează cu nemotivarea.
Analizând sentința de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, acest text de lege se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.
În cauza de față acest motiv nu este incident, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
În susținerea pretinsei abateri disciplinare săvârșite de expert referitoare la faptul că a prezentat proiectul raportului de expertiză organelor de urmărire penală anterior definitivării acestuia și anterior comunicării lui către experții-asistenții, recurentul-reclamant a invocat prevederile normei 3514.1 din Standardul profesional nr. 35 și pct. 121 lit. c și f) din ROF CECCAR privitor la abaterile disciplinare constând în încălcarea Codului etic și nerespectarea secretului profesional, afirmând o colaborare nepermisă, secretă între expertul desemnat și organul de urmărire penală.
Norma standardului profesional invocată de recurentul-reclamant prevede că expertul contabil numit la cererea părților sau din oficiu într-o cauză civilă sau penală trebuie să se abțină de la divulgarea conținutului raportului de expertiză contabilă judiciară și a concluziilor sale direct părților implicate în actul justițiar. Expertul contabil trebuie să depună raportul său, auditat calitativ, la organul în drept care a dispus expertiza contabilă judiciară, de unde poate fi consultat în condițiile legii (3514.2).
În mod corect a reținut instanța de fond că nu au fost încălcate normele anterior invocate, raportându-se la probele administrate, respectiv la Adresa nr. 544/07.03.2019 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila prin care a fost lămurită mențiunea făcută în Ordonanța din data de 14.11.2018 emisă de procuror în dosarul nr. x/P/2015, în sensul că a avut la bază interceptări telefonice ale experților părți, anterioare cererii de recuzare, efectuate în dosarul nr. x/P/2018. Prin urmare, interpretarea recurentului-reclamant în sensul că intimata-pârâtă a prezentat proiectul raportului de expertiză organelor de urmărire penală anterior definitivării acestuia și anterior comunicării lui către experții-asistenții este una subiectivă, nesusținută de probele administrate în dosar.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant, reținând că instanța de fond a interpretat în mod corect dispozițiile legale incidente speței, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.
2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs
În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamant ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul A împotriva Sentinței nr. 104/F din 28 martie 2024 a Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.