Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.07.2021 sub nr. x/2/2021, reclamanta A S.A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (DGSC), a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:
- anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 1/06.01.2021 emisă de DGSC;
- anularea parțială a Deciziei de impunere nr. F-MC 284/23.07.2020 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-MC 152/ 23.07.2020, emise de DGAMC, în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare de plată în sumă de 8.071.142 lei, cu titlu de impozit pe veniturile din dobânzi obținute din România de persoane nerezidente;
- restituirea sumelor achitate de societate în baza actelor administrativ-fiscale a căror anulare se solicită prin cererea de chemare în judecată;
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin Sentința nr. 601 din 4 mai 2023 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-au hotărât următoarele:
- a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată,
- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor, ca neîntemeiată,
- a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A S.A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Ministerul Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală,
- au fost anulate Decizia de soluționare a contestației nr. 1/06.01.2021, Decizia de impunere nr. F-MC nr. 284/ 23.07.2020 și Raportul de inspecție fiscală nr. F-MC nr. 152/ 23.07.2020 în ceea ce privește obligațiile fiscale în cuantum de 8.071.142 lei, situația fiscala a reclamantei urmând a fi reevaluată în lumina considerentelor hotărârii instanței,
- au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 150 lei taxa judiciară de timbru, 200.000 lei onorariu avocat și 4.000 lei onorariu expert, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional cu pretențiile admise.
3. Recursurile exercitate în cauză
3.1 Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta A S.A. și pârâții Ministerul Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare Generală a Marilor Contribuabili.
Reclamanta A S.A. a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței recurate, strict în ceea ce privește soluția de obligare a autorității fiscale la reevaluarea situației fiscale a societății în lumina considerentelor hotărârii instanței, respectiv de respingere a cererii de restituire a sumei de 8.071.142 lei, cu consecința menținerii hotărârii atacate sub aspectul anulării actelor administrativ-fiscale criticate în cauză, obligarea autorităților fiscale la restituirea sumelor achitate de societate în temeiul actelor administrativ-fiscale astfel anulate, cu cheltuieli de judecată.
A susținut, în esență, că instanța fondului și-a fundamentat hotărârea pe motive contradictorii: incidența motivului de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că motivarea sentinței de fond este antagonică și necorelată, astfel că nu poate explica rațiunile pentru care instanța a decis că în privința societății se impune reevaluarea situației sale fiscale.
De asemenea, în opinia sa, aprecierea instanței de fond este rezultatul nesocotirii normelor de procedură și a celor de drept material – motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. , dispozițiile procedurale ignorate de prima instanță fiind cele prevăzute de disp. art. 5 art. 9 și art. 22 C. proc. civ., cele prevăzute de dispozițiile art. 281 Cod procedură fiscală, dar și disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul Ministerul Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și casarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca nefondată.
Recurentul-pârât a criticat soluția primei instanțe cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, susține încălcarea disp. art. 2 alin. (1) lit. a, c) și d) din Legea nr. 554/2004, art. 272 din Legea nr. 207/2015, modificată prin Legea nr. 295/2020, art. III din Legea nr. 295/2020 și art. unic din OUG nr. 51/ 2021.
Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii în totalitate ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă a considerat că prima instanță a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea disp. art. 11 alin. (1), art. 113 art. 114 art. 115 alin. (1) lit. b, art. 116 alin. (1), alin. (2) lit. d, alin. (4), art. 118 alin. (2), art. 124 ind.22 din Legea nr. 571/2003, art. 11 alin. (1), art. 221 art. 222 art. 223 alin. (1) lit. b, art. 224 alin. (1), alin. (4) lit. d, alin. (5), art. 229 alin. (2), art. 230 alin. (2), art. 260 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, în funcție de perioada în care au fost în vigoare, precum și dispozițiile Legii nr. 85/1999 privind ratificarea Convenției dintre România și Regatul Olandei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și a protocolului, semnate la Haga la 05.03.1998.
Pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii în totalitate ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă a consideat că interpretarea instanței de fond este greșită, deoarece actul administrativ-fiscal respectă dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/ 2003, art. 46 și art. 131 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, autoritățile fiscale române nu s-au limitat să rețină că B nu este beneficiarul efectiv al dobânzilor plătite de reclamantă, doar pe baza informațiilor transmise de autoritățile olandeze, ci au analizat pe baza datelor obținute din baza de date ORBIS, datele cu privire la activitatea desfășurată de societatea olandeză, care era realizată cu ajutorul unui singur angajat la data înființării, iar în perioada 2014-2019 a avut doi angajați.
3.2 Apărările formulate în recurs
Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare față de recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare față de recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A S.A. a formulat întâmpinare față de recursurile declarate de DGAMC, DGSC și Ministerul Finanțelor, prin care a solicitat admiterea excepției nulității recursului formulat de DGSC în privința proporționalității cheltuielilor de judecată, precum și admiterea excepției nulității recursului formulat de DGAMC în legătură cu presupusa nesocotire a normelor de procedură ce atrag nulitatea hotărârii. Totodată, a solicitat respingerea criticilor formulate în privința legalității și temeiniciei sentinței recurate.
4. Decizia atacată cu revizuire
Prin Decizia nr. 2972 din 30 mai 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2/2021, s-au respins recursurile formulate de reclamanta A S.A. și de pârâții Ministerul Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, toate împotriva Sentinței nr. 601 din 4 mai 2023 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
5. Cererea de revizuire
Împotriva Deciziei nr. 2972 din 30 mai 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2/2021, recurenta-reclamantă A S.A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 21 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește revizuirea întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuenta arată că, pentru ca o cerere de revizuire să fie admisibilă, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele două condiții:
(i) Decizia ce se cere a fi revizuită să fie definitiva în sistemul judiciar - condiție îndeplinită în speță, întrucât Decizia ICCJ, pronunțată în recurs și într-un litigiu de contencios administrativ, este definitivă în sistemul judiciar, după cum rezultă din chiar dispozitivul hotărârii.
(ii) Prin decizia ce se cere a fi revizuită să fie evocat fondul sau instanța de judecată să se fi pronunțat asupra fondului - condiție îndeplinită în speță, față de faptul că, prin Decizia ICCJ, instanța de recurs a evocat fondul, pronunțând o soluție prin care a validat raționamentul primei instanțe referitor la anularea actelor administrative de impunere și obligarea la reanalizarea situației fiscale a societății.
Cu privire la fondul cererii, revizuenta arată, în esență, că soluția de reevaluare a situației fiscale pronunțată de instanța de fond și menținută de instanța de recurs nu poate fi pronunțată în temeiul legii întrucât o astfel de soluție este nu doar neprevăzută de legislația generală sau specială aplicabilă în speță, ci și contrară opticii adoptate de legiuitor în ceea ce privește garanțiile specifice procesului civil.
Cu privire la acest aspect, revizuenta arată că prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanței tocmai aplicarea art. 18 din Legea nr. 554/2004 referitor la anularea actelor administrative și nu a afirmat în niciun moment pretenția de trimitere spre reevaluare a situației fiscale de către autoritatea fiscala, ci a solicitat instanței să pronunțe o soluție pe fondul cauzei (i.e., de anulare a actelor administrative contestate și, subsecvent, de restabilire a situației anterioare prin restituirea sumelor achitate de societate).
Prevederile art. 281 alin. (2) și (7) din Codul de procedură fiscală - norme cu caracter special -stabilesc întocmai limitele judecății în materie fiscală, permițând instanței de contencios administrativ să soluționeze raportul juridic fiscal pe fondul său chiar si în ipoteza în care contestația fiscală adresată de contribuabil a fost soluționată fără antamarea aspectelor de drept substanțial (si care vizează existența ori întinderea drepturilor și a obligațiilor subiectelor de drept fiscal);
Potrivit regulii de interpretare a normelor juridice a majori ad minus, de vreme ce legea permite mai mult- i.e., permite instanței de contencios administrativ să se pronunțe pe fondul cauzei în ipoteza în care contestația fiscală a fost soluționată fără antamarea fondului - implicit permite și mai puțin - astfel că instanța poate să pronunțe o soluție asupra situației fiscale în ipoteza în care autoritatea fiscală a soluționat contestația pe fondul său.
În concluzie, revizuenta arată că instanța de recurs a pronunțat o soluție ce nu doar că nu a fost solicitată de niciuna dintre părți, dar nici nu este prevăzută în legislația națională - operațiunea administrativă la care a fost obligată pârâta, respectiv aceea de „reevaluare a situației fiscale a contribuabilului" nu există și nici nu are un corespondent nici în Legea contenciosului administrativ și nici în Codul de procedură fiscală, lege specială ce guvernează raporturile dintre contribuabili și administrație.
În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea contenciosului administrativ, revizuenta arată că prin hotărârea atacată s-a încălcat principiului supremației dreptului Uniunii Europene prin nesocotirea drepturilor recunoscute prin Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene și a principiului securității juridice.
În esență, revizuenta afirmă că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dreptului la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil.
După cum stabilește Carta UE la art. 47
„ Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul art.
Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată.
Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție."
De asemenea, într-o manieră similară art. 47 din Carta UE, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa".
Or, în opinia revizuentei, instanța de recurs a încălcat dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, în considerarea faptului că:
urmare a epuizării etapei administrative de contestare a deciziei de impunere, societatea a învestit instanța de judecată cu anularea actului administrativ-fiscal de impunere, pe de o parte, și a deciziei emise în soluționarea contestației fiscale, pe de altă parte,
emiterea actului administrativ-fiscal este consecința unei activități de inspecție fiscală, în urma căreia organul fiscal a oferit o dezlegare in concreto a dispozițiilor legale aplicate situației de fapt fiscale identificate, iar decizia de soluționare a contestației fiscale tratează justețea constatărilor organului de control, confirmând soluția dispusă asupra raportului juridic fiscal în discuție,
deși situația fiscală a societății a fost deja determinată de autoritățile pârâte, ca urmare a procedurilor administrative derulate, aceasta va trebui reanalizată de aceleași organe fiscale și prin luarea în considerare tocmai a acelor dispoziții legale care, deși invocate de organele fiscale, au condus la o concluzie eronată și profund discreționară,
instanța avea obligația de a efectua controlul judecătoresc de legalitate al actelor a căror anulare a fost solicitată, fără a se limita la aspecte pur formale, extrinseci raportului juridic analizat,
soluția pronunțată a plasat contribuabilul de bună-credință într-un cerc vicios de proceduri, fără să ofere o dezlegare efectivă problemei deduse judecății, astfel că societatea se află în continuare într-o stare de incertitudine cu privire la situația sa fiscală, precum și cu privire la punerea în executare a unei soluții nereglementate de lege.
De asemenea, a fost nesocotit principiul securității juridice la nivelul UE, întrucât societatea este supusă unei incertitudini continue cu privire la situația sa fiscală și care s-ar manifesta prin aceea că, la acest moment, nu există niciun indiciu despre cum va fi efectiv aplicată această dispoziție instanței de judecată, în ceea ce privește reevaluarea situației fiscale.
Dreptul Uniunii Europene a fost nesocotit și prin aceea că instanța de judecată s-a prevalat de o interpretare arbitrară a normelor de drept național având în vedere că, în prezent, nu există nicio dispoziție legală care să prevadă posibilitatea organului fiscal de a reevalua situația fiscală a unui contribuabil, că inexistența unei proceduri efective de derulare a acțiunilor de reevaluare a situației fiscale prin prisma unei hotărâri judecătorești lasă loc unor măsuri arbitrare sau chiar abuzive, ce ar supune contribuabilului unui tratament vădit mai împovărător decât cel stabilit în cursul sau la finalizarea unei proceduri de control reglementate de Codul de procedură fiscală și perpetuarea sine die a acțiunilor de control cu privire la aceeași situație de fapt fiscală contravine obligației autorităților naționale de a oferi o dezlegare a raportului fiscal într-un termen rezonabil și fără prejudicierea gravă și iremediabilă a activității contribuabilului.
De asemenea, se arată că soluția pronunțată de instanță este de natură a conduce la tergiversarea soluționării disputei cu atât mai mult cu cât instanța nu a trimis speța spre reevaluare către organul de soluționare a contestației , ci către organul fiscal de control, urmând să se emită o nouă decizie pentru contestarea căreia trebuie urmată, din nou, întreaga procedură.
Față de aceste critici, revizuenta a solicitat ca instanța să admită cererea de revizuire a Deciziei nr. 2972 din data de 30 mai 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. x/2/2021 și, rejudecând cauza, să schimbe în parte decizia atacată, în sensul admiterii recursului și, pe cale de consecință, să dispună casarea în parte a Sentinței recurate, strict în ceea ce privește soluția de obligare a autorității fiscale la reevaluarea situației fiscale a societății în lumina considerentelor acestei hotărâri, respectiv de respingere a cererii de restituire a sumei de 8.071.142 lei, cu consecința:
- menținerii Hotărârii atacate sub aspectul anulării actelor administrativ fiscale criticate în cauză,
- obligării autorităților fiscale la restituirea sumelor achitate de Societate în temeiul actelor administrativ fiscale astfel anulate.
6. Procedura de soluționare a revizuirii
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată la data de 5 decembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de revizuire și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:
Cererea de revizuire formulată de revizuenta A S.A. împotriva Deciziei nr. 2972 din 30 mai 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2/2021, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
Așa cum a arătat și revizuenta, pentru ca o cerere de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este necesar ca decizia ce se cere a fi revizuită să fie definitiva în sistemul judiciar și prin decizia ce se cere a fi revizuită să fie evocat fondul sau instanța de judecată să se fi pronunțat asupra fondului.
Or, Înalta Curte constată că cea de a doua condiție nu este îndeplinită în speță.
Așa cu s-a statuat și în jurisprudența Curții Constituționale, evocarea fondului „implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră constatate, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea dată până la acel moment” (dec. 250/2021, par. 18).
Or, prin Decizia nr. 2972 din data de 30 mai 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. x/2/2021 a fost respins ca nefondat recursul formulat de societate, fiind menținută în tot sentința primei instanțe, considerentele avute în vedere de instanța de control judiciar fiind în acord cu cele reținute de instanța de fond.
În aceste condiții, nu se poate vorbi de o hotărâre ce evocă fondul sau care se pronunță asupra fondului, instanța de recurs nemodificând nici sub aspectul situației de fapt, nici sub aspectul analizei în drept soluția primei instanțe.
Cât privește cererea de revizuire formulată de revizuenta A S.A. împotriva Deciziei nr. 2972 din 30 mai 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2/2021, întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile revizuentei referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil și lipsa unei căi efective de atac, însă exclusiv în ceea ce privește soluția dată cererii de restituire a sumelor achitate de societate în temeiul actelor anulate de instanță.
Așa cum a arătat revizuenta, potrivit art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
„ Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul art.
Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată.
Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție."
În speță, cu privire la cererea de restituire a sumelor achitate de societate în temeiul actelor administrativ- fiscale anulate, prima instanță a arătat că „în condițiile în care s-a stabilit în precedent necesitatea reevaluării situației reclamantei din perspectiva impozitului pentru venituri din dobânzi obținute de un nerezident în România, această cerere apare ca neîntemeiată, în acest moment.”
Soluția a fost menținută de instanța de recurs, prin decizia atacată prin prezenta revizuire, fără ca prin considerentele deciziei să se aducă alte argumente în sprijinul soluției instanței de fond.
Or, Înalta Curte constată că, deși instanța de fond, aparent, s-a pronunțat pe temeinicia cererii de restituire a sumelor de bani achitate de reclamantă în temeiul actelor anulate, în realitate, a lăsat nesoluționată respectiva cerere, urmând ca dreptul reclamantei la restituirea sumelor să se stabilească ulterior, în funcție de rezultatul reevaluării dispuse de instanță.
Ar rezulta că, deși au fost anulate actele care au constituit temeiul obligației de plată a reclamantei, întrucât instanța a dispus, totodată, reevaluarea situației reclamantei din perspectiva impozitului pentru venituri din dobânzi obținute de un nerezident în România, ar trebui ca, pentru evaluarea temeiniciei cererii de restituire a sumelor achitate, deja, de reclamantă să se aștepte rezultatul reevaluării, existând posibilitatea ca plățile efectuate de reclamantă să dobândească un nou temei juridic prin emiterea unor noi acte de impunere.
Or, Înalta Curte constată că cererea de restituire a sumelor achitate de reclamantă trebuia analizată pe fond în raport de titlurile de creanță existente la momentul soluționării litigiului, iar nu să se amâne tranșarea problemei până la realizarea unei noi analize de către organele fiscale în acord cu dispozițiile instanței de judecată. Doar în acest caz s-ar fi putut vorbi de o veritabilă soluționare pe fond a litigiului.
Apreciind că „în acest moment” cererea de restituire formulată de reclamantă este neîntemeiată instanța de judecată a lăsat, în realitate, nesoluționată această cerere, instanța de recurs validând, prin decizia atacată, această abordare. În aceste condiții, a fost îngrădit accesul părții la o cale de atac efectivă.
În consecință, Înalta Curte va admite cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, va modifica în parte decizia atacată în sensul că va admite în parte recursul, va casa în parte sentința instanței de fond. Analizând, pe fond, cererea de restituire a sumelor achitate în baza actelor administrativ fiscale anulate de instanța de judecată, Înalta Curte o va admite întrucât plățile efectuate de reclamantă nu mai au un temei legal. Plățile realizate de revizuentă au avut la bază un titlu de creanță concret, care a fost anulat de instanța de fond ceea ce face ca aceste plăți să fie considerate, în prezent, ca nedatorate. Eventuala emitere, în urma reevaluării, a unei noi decizii de impunere va conduce la o executare distinctă, în care s-ar putea pune, cel mult, problema unei compensări a unor creanțe reciproce (dacă sumele plătite anterior nu ar fi, încă, restituite contribuabilului), dar, în nici un caz, noua decizie de impunere nu ar putea constitui, în mod retroactiv, temei pentru plățile deja realizate.
Pe de altă parte, în ceea ce privește dispoziția instanței de fond de reevaluare a situației reclamantei din perspectiva impozitului pentru venituri din dobânzi obținute de un nerezident în România, menținută de instanța de recurs prin decizia atacată, se constată că susținerile revizuentei privind lipsa accesului la o cale de atac efectivă se întemeiază pe o interpretare a normei interne care contrazice considerentele instanței de recurs.
Revizuenta consideră că instanța de judecată și-a depășit limitele învestirii și soluția pronunțată nu este prevăzute de legea națională și, din acest motiv, au fost încălcate principii de drept european referitoare la dreptul al un proces echitabil și securitatea raporturilor juridice.
Criticile privind lipsa posibilității instanței de judecată de a retrimite dosarul la organul fiscal pentru reevaluarea situației au fost analizate și respinse motivat de instanța de recurs care a arătat că nu este vorba de o extrapetita, ci de o admitere în parte a pretențiilor reclamantei, în limitele trasate de art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Or, în cadrul revizuirii întemeiate pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi repuse în discuție aspectele de drept intern tranșate prin decizia atacată întrucât, în caz contrar, revizuirea ar deveni un recurs la recurs.
Din acest motiv, aceste critici urmează să fie respinse, cu consecința menținerii, în parte, a deciziei atacate.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 513 C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A S.A. împotriva Deciziei nr. 2972 din 30 mai 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2/2021, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.; va admite cererea de revizuire formulată de revizuenta A S.A. împotriva Deciziei nr. 2972 din 30 mai 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2/2021, întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004; va schimba în parte Decizia nr. 2972 din 30 mai 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că: va admite recursul formulat de reclamanta A S.A. împotriva Sentinței nr. 601 din 4 mai 2023 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va obliga pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la restituirea sumelor achitate de reclamantă în baza actelor administrativ fiscale anulate; va menține în rest Decizia nr. 2972 din 30 mai 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și Sentința nr. 601 din 4 mai 2023 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2/2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A S.A. împotriva Deciziei nr. 2972 din 30 mai 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2/2021, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Admite cererea de revizuire formulată de revizuenta A S.A. împotriva Deciziei nr. 2972 din 30 mai 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2/2021, întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.
Schimbă în parte Decizia nr. 2972 din 30 mai 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că:
Admite recursul formulat de reclamanta A S.A. împotriva Sentinței nr. 601 din 4 mai 2023 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare, obligă pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la restituirea sumelor achitate de reclamantă în baza actelor administrativ fiscale anulate.
Menține în rest Decizia nr. 2972 din 30 mai 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și Sentința nr. 601 din 4 mai 2023 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2/2021.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 19 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.