Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 08.11.2023 pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a Contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2/2023, reclamanta A, în contradictoriu cu pârâta ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a solicitat anularea și modificarea parțială a Ordinului nr. 2624/07.09.2023 emis de Președintele ÎCCJ și obligarea pârâtei la calcularea/acordarea indemnizației de încadrare luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000, începând cu data de 01.08.2023, fără a fi afectată de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, obligarea pârâtei la calcularea/acordarea sporului de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în loc de cuantumul de 10% acordat iar în subsidiar, obligarea pârâtei la calcularea/acordarea sporului de 17% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut prin Decizia nr. 328/2022 emisă de Președintele CSM, de care beneficiază judecătorii cu același grad profesional din cadrul Tribunalului București detașați, cu grad de judecătorie, delegați sau membrii ai CSM, în loc de cuantumul de 10% acordat.
2. Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă din data de 06.02.2024, Curtea de Apel Bucureṣti, Secṭia a IX-a contencios administrativ ṣi fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și a respins cererea formulată de reclamanta A, ca fiind inadmisibilă.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond recurenta-reclamantă A a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 ṣi pct. 8 C. proc. civ. ṣi a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței recurate ṣi trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond.
În motivarea recursului, a arătat, în esenṭă, că instanta de fond nu a analizat toate capetele de cerere, asa cum au fost solicitate și motivate prin actiunea de fond dedusă judecatii. Pe de o parte, apreciază că instanța de fond nu a analizat cauza pe fond nepronuntîndu-se asupra niciunui capat de cerere al actiunii introductive, iar, pe de altă parte, a dat o hotărâre cu încalcarea normelor de drept material prevazute de art. 7 alin. (1) ṣi (2) din anexa V a Legii 153/2017, raportat la dispoziṭiile art. 7 , 8 si 11 alin. (1) lit. d din Legea 554/2004, atunci când a apreciat că nu a respectat procedura administrativă prevazută de actele normative mai sus enumerate, în pofida probatoriului existent la dosarul cauzei.
În acest sens, recurenta-reclamană învederează instanței faptul că a formulat contestație în condițiile art. 7 alin. (1) din anexa V a Legii 153/2017, capitolul VIII, în termen de 20 de zile de la data comunicării acestui ordin, respectiv pe data de 02.10.2023 și neprimind nici un răspuns în 30 de zile ṣi nici până în prezent, a formulat actiunea în justitie la data de 08.11.2023, ulterior expirării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) teza II din capitolul VIII, anexa V a Legii 153/2017.
De asemenea, mai arată recurenta că instanṭa de fond a interpretat în mod gresit normele de drept material care reglementează procedura de contestare a ordinului de salarizare, în sensul în care refuzul autorității emitente a ordinului să emită o hotarâre de soluṭionare a contestaṭiei, face inadmisibilă o actiune în instanța în vederea realizarii dreptului ṣi reparării prejudiciului creat prin anularea/modificarea actului administrativ.
Recurenta-reclamantă invocă dispoziṭiile art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004 ṣi practica judiciară a Înaltei Curṭi de Casaṭie ṣi Justiṭie.
4. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
În motivare, arată sub un prim aspect, că în mod corect instanța de fond a reținut, în vederea soluționării excepției inadmisibilității, dispozițiile art. 7 alin. (2) Anexa V Cap. VIII din Legea nr. 153/2017 întrucât această normă reprezintă o aplicare particulară a normei generale de la art. 7 din Legea nr. 554/2004, dar este totodată și o dispoziție legală menită să configureze obiectul acțiunii în contencios având ca obiect contestarea drepturilor salariale de către personalul plătit dinfonduri publice ce intră în domeniul de reglementare alprevederilor cuprinse în Capitolul VIII al Anexei Va legii nr. 153/2017.
Reclamanta face parte din personalul salarizat potrivit dispozițiilor din Anexa V a Legii nr 153/2007, fiind asistent judiciar în cadrul Tribunalului București, prin urmare îi sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 7 din Capitolul VIII a Anexei V din lege.
Susṭine intimata-pârâtă că, reclamanta nu a învestit instanța de contencios competentă, Curtea de Ape București — SCAF, cu controlul de legalitate a actului de soluționare a contestației (din actele existente la dosar a rezultat împrejurarea că reclamanta a inițiat procedura administrativă de contestare a ordinului) ci a înțeles să conteste direct actele de stabilire a drepturilor salariale respectiv Ordinul nr. 2624/07.09.2023, neașteptând soluționarea conestaṭiei.
Norma legală prevede expres că acțiunea în contencios are ca obiect hotărârea pronunțată în urma soluționării contestației, iar nu actul de stabilire a drepturilor salariale.
Prin urmare, în condițiile în care dispozițiile de mai sus arată în mod expres că ceea ce se atacă la Curtea de Apel București este hotărârea emisă în soluționarea contestației, rezultă că solicitarea reclamantei de anulare a ordinului de stabilire a drepturilor salariale este inadmisibilă, controlul de legalitate în contenciosul administrativ fiind exercitat de instanță, în condiliile legii, doar asupra hotărârii date asupra contestației, iar nu direct asupra actelor de stabilire a drepturilor salariale, împotriva cărora s-a formulat contestația prevăzută de art. 7 alin. (1) cap. VIII din Legea nr. 153/2017.
În ceea ce privește fondul cauzei solicită ca instanța să constate netemeinicia acesteia, intimate-pârâtă reluând apărările formulate în faṭa instanṭei de fond.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursursul este fondat motiv pentru care îl va admite pentru considerentele ce vor urma:
Instanța de control judiciar apreciază ca fiind fondate criticile prin care recurenta evocă incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură -când hotararea a fost dată cu încalcarea sau aplicarea greṣită a normelor de drept material - din perspectiva manierei în care prima instanță a examinat excepția inadmisibilității acțiunii. În dispunerea unei astfel de soluții, instanța de fond a reținut existența unui fine de neprimire a acțiunii pe motivul neatacării în fața instanței de contencios administrativ, conform art. 7 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. V la Legea nr. 153/2017, a hotărârii emise în soluționarea contestației formulate împotriva Ordinului nr.2624/07.09.2023 emis de Preṣedintele Înaltei Curṭi de Casaṭie ṣi Jutiṭie.
Într-adevăr, recurenta-reclamantă a investit instanța de judecată cu anularea Ordinului nr.2624/07.09.2023 emis de Preṣedintele Înaltei Curṭi de Casaṭie ṣi Jutiṭie prin care i s-au stabilit drepturi salariale începând cu data de 01.08.2023 conform unui coeficient de 4,93, corespunzător unei vechimi în funcție de 3-5 ani și gradației 3.
Prima instanță, raportându-se la dispozițiile art. 7 alin. (1) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă.
În concret, în speța dedusă judecății, a reținut că obiect al controlului de legalitate exercitat de secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este hotărârea prin care se soluționează contestația formulată împotriva actului de stabilire a drepturilor salariale, iar nu actul de stabilire a drepturilor salariale, la a cărui analiză se ajunge subsecvent, în condițiile regulatei investiri a instanței.
Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima instanță este nelegală, fiind dată cu un formalism excesiv, care se îndepărtează vădit de sensul legii și scopul instituit de legiuitor prin dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale (Bellet vs. Franța, par. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni vs. Spania, par. 34).
Recurenta-reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat doar anularea Ordinului nr.2624/07.09.2023 emis de Preṣedintele Înaltei Curṭi de Casaṭie ṣi Jutiṭie deoarece, deṣi a parcurs procedura prealabilă (fapt recunoscut de către pârâtă ṣi reṭinut de către instanṭa de fond), contestația administrativă împotriva actului de stabilire a drepturilor salariale nu a fost soluṭionată nici până în prezent.
Înalta Curte reține că actul administrativ care produce efecte juridice, de sine stătător, este Ordinul de salarizare nr. 2624/07.09.2023 emis de Preṣedintele Înaltei Curṭi de Casaṭie ṣi Jutiṭie iar nu hotărârea dată în solutionarea contestaṭiei administrative.
Așadar, în contextul parcurgerii procedurii prealabile, constatarea inadmisibilității acțiunii pentru lipsa unei cereri exprese a reclamantei de anulare a hotărârii dată în solutionarea contestaṭiei administrative reprezentă o măsură excesiv de formală, câtă vreme, pârâta nu a înṭeles să dea o soluṭie în contestaṭia administrativă. Astfel, motivele de nelegalitate exprimate în cerere sunt incidente în privința ordinului de stabilire a încadrării salariale atacat, ca act vătămător al drepturilor și intereselor reclamantei.
Prin urmare, instanța de recurs apreciază că se impune ca prima instanță, în rejudecare, să analizeze pe fond pretențiile deduse judecății, cu examinarea tuturor motivelor invocate prin cererea de chemare în judecată referitoare la legalitatea și temeinicia Ordinului de salarizare nr. 2624/07.09.2023 emis de Preṣedintele Înaltei Curṭi de Casaṭie ṣi Jutiṭie.
Respingând cererea ca inadmisibilă, instanṭa de fond nu a judecat cauza în fond, lăsând fără răspuns petiṭiile ṣi apărările ale părților, astfel că Înalta Curte constată că este incident ṣi motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) și (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 ṣi pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul formulat de reclamantă, să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NULE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de A împotriva sentinței civile nr. 172 din 6 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 20 februarie 2025.